Actualitate - Eveniment
Gina Gogean, prezentă la „Campionii României în școală, liceu și universitate”
Ministerul Tineretului și Sportului, prin Direcțiile Județene pentru Sport și Tineret (DJST), în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, prin Inspectoratele Școlare Județene (IȘJ) și Universități, Comitetul Olimpic și Sportiv Român și alte instituții, a lansat, vineri, la București, programul național „Campionii României în școală, liceu și universitate”.
În cursul zilei de ieri, programul național „Campionii României în școală, liceu și universitate” a fost lansat și în județul Hunedoara, printr-o acțiune realizată la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva.
În toate instituțiile de învățământ
Acest program își propune să aducă în școli, licee și universități personalitățile sportive românești pentru a prezenta importanța sportului și a educației fizice în dezvoltarea armonioasă și pentru a inspira campionii de mâine. „Obiectivul central al proiectului cu care vom merge în toate instituțiile de învățământ din județ, este creșterea gradului de participare activă și sistematică a copiilor din scoli, licee și universități la activitățile sportive, promovarea valorilor sportului ca mijloc de îmbunătățire a stării de sănătate, a condiției fizice și psihice, dezvoltarea competențelor sociale –
spiritul de echipă, solidaritatea, toleranța și fair-play-ul – contribuind la îmbunătățirea calității vieții”, a declarat Lorincz Szell, directorul executiv al DJST Hunedoara.
Debut în forță
Proiectul a debutat în forță în județul Hunedoara, primul invitat care a răspuns invitației organizatorilor fiind multipla campioană Gina Gogean, una dintre cele mai mari gimnaste ale lumii din toate timpurile, cu 30 de medalii olimpice, mondiale și europene. La începutul manifestării a fost transmis un mesaj al ministrului Sporturilor, Marius Dunca, moment urmat de prezentarea unui film ce a cuprins cele mai importante momente ale carierei de excepție a Ginei Gogean, după care marea gimnastă, actualmente antrenor la CNS „Cetate” Deva, dar, în același timp, și cadru didactic universitar, având titlul de doctor în educație fizică și sport, a intrat într-un dialog interactiv cu elevii prezenți în sala festivă de la CNP „Regina Maria” din Deva. „Mă simt foarte bine între elevi și am venit să vă transmit câte ceva din experiența mea, dar să vă și îndemn să faceți sport. Am fost foarte emoționată de filmul pe care l-am văzut și mi-am adus aminte de începuturile mele în gimnastică, de acum 35 de ani. Eu am început acest sport din întâmplare, la mare, unde eram în vacanță cu părinții, văzând, pe plajă, exercițiile unor fete. Apoi, având multă energie, părinții m-au dus la gimnastică, la Focșani. Și așa a început totul. De aceea este important să mergi să faci sport. Dacă nu faci sport, nu poți ieși campion. Niciodată nu se știe în cine se ascunde un campion. Sportul este necesar pentru viață, în primul rând, oferind sănătate, dar ajută la socializare, la dezvoltarea spiritului de echipă și, mai ales, te învață să fii fair – play. Mă bucură această inițiativă, precum și faptul că am fost prima invitată în cadrul acestei campanii. Sunt convinsă că pe perioada acestei campanii, de un an, un an și jumătate, în fața voastră vor veni numeroși mari campioni ai județului Hunedoara și ai României”, le-a spus, printre altele, Gina Gogean elevilor prezenți la Deva la debutul programului național . „Campionii României în școală, liceu și universitate”. În afara elevilor și a profesorilor de educație fizică și sport au mai fost prezenți la eveniment cadre didactice de la CNP „Regina Maria” și CNS „Cetate”, precum și reprezentanți ai IȘJ, DJST și ai Prefecturii Hunedoara.
Actualitate
Intervenție rapidă a pompierilor din Brad pentru salvarea unei case din Târnava de Criș, după un incendiu izbucnit la o anexă
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/WhatsApp-Image-2025-02-11-at-17.38.23.jpeg)
În această după amiază, intervenția promptă a echipajelor de stingere de la Secția de pompieri Brad au salvat o casă de locuit din Târnava de Criș, comuna Vața de Jos, care era în pericol să fie distrusă din cauza unui incendiu izbucnit la o anexă a gospodăriei.
Paisprezece pompierii militari au intervenit cu 2 autospeciale de stingere și cu o autospecială de primă intervenție și comandă, dar și cu o ambulanță SMURD. Echipajele de stingere au localizat și lichidat incendiul care a afectat o suprafață de aproximativ 70 metri pătrați din anexa gospodărească unde erau depozitate lemne.
La intervenție au participat și pompierii voluntari ai Serviciului Voluntar pentru situații de Urgență (SVSU) din Vața de Jos.
Proprietara gospodăriei, o femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani, a suferit arsuri ușoare la nivelul feței.
De asemenea, fiica acesteia, sosită la fața locului după izbucnirea flăcărilor, a avut un atac de panică. După acordarea primului ajutor calificat, ambele persoane au fost transportate cu ambulanța SMURD la spitalul din Brad pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost jarul incandescent care a fost amplasat în apropierea magaziei de lemne.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
Sindicaliștii din Valea Jiului continuă negocierile pentru tranziția justă, în ciuda măsurilor de austeritate
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/sindicat.jpg)
Procesul de tranziție justă în Valea Jiului trebuie să continue, chiar și în contextul măsurilor stricte adoptate de Guvernul României pentru reducerea deficitului fiscal. Acesta este mesajul transmis de sindicaliștii din bazinul carbonifer, care au intensificat discuțiile cu autoritățile pentru a asigura implementarea angajamentelor asumate privind sprijinul comunităților miniere.
După două întâlniri de coordonare organizate la sediul Confederației Sindicale Naționale MERIDIAN și o întrevedere la Guvern cu Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, și Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Ștefan Radu Oprea, reprezentanții Sindicatului Muntele din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ) au continuat demersurile la Ministerul Finanțelor. Discuțiile purtate cu Secretarul de stat Mihai Diaconu și conducerea CEVJ au vizat identificarea unor soluții specifice sectorului minier, astfel încât măsurile de restructurare să fie corelate cu sprijinul financiar necesar protejării locurilor de muncă și revitalizării economice a regiunii.
Potrivit sindicaliștilor, una dintre principalele preocupări este asigurarea resurselor financiare pentru măsurile de reconversie profesională a minerilor, precum și pentru susținerea investițiilor care să creeze locuri de muncă alternative. De asemenea, aceștia au subliniat necesitatea respectării obligațiilor asumate de România în fața Comisiei Europene, conform Deciziei Consiliului 2010/787/UE, care stabilește cadrul pentru sprijinirea regiunilor miniere aflate în tranziție.
Confederația Sindicală Meridian a reiterat importanța unui dialog constant între guvern, sindicate și administrația Complexului Energetic Valea Jiului, astfel încât măsurile de austeritate să nu afecteze iremediabil o zonă deja puternic afectată de declinul industriei extractive. În acest context, sindicaliștii își mențin poziția fermă în favoarea unei tranziții echilibrate, care să protejeze atât drepturile lucrătorilor, cât și viitorul economic al Văii Jiului.
În perioada următoare, negocierile vor continua, iar reprezentanții sindicatelor din minerit așteaptă un răspuns concret din partea Guvernului cu privire la viitorul finanțărilor necesare pentru implementarea măsurilor de tranziție justă.
FOTO: Facebook@Confederația Sindicală Meridian
Actualitate
Weekend de foc pentru pompierii hunedoreni
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/WhatsApp-Image-2025-02-08-at-19.22.47_0407bd5e.jpg)
În weekend-ul care a trecut, pompierii militari din cadrul ISU Hunedoara au participat la 183 de misiuni și intervenții.
Echipajele SMURD au intervenit la 119 cazuri pentru acordarea ajutorului medical de urgență, cu o medie de 40 de misiuni/zi, iar în sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara s-a acționat în 11 situații care au necesitat aceste intervenții.
În aceste 3 zile, pompierii militari de la toate subunitățile de intervenție ale ISU Hunedoara au acționat pentru stingerea a 30 de incendii de vegetație uscată, produse în mai multe localități ale județului.
Flăcările au afectat, în total, câteva zeci de hectare de teren, iar cauza probabilă a declanșării incendiilor, în toate cazurile, a fost focul deschis în spații deschise.
Incendiile în urma cărora au ars suprafețe mari de teren s-au înregistrat în localitățile Techereu, comuna Balșa, unde au fost afectate aproximativ 50 de hectare de teren, dar și în orașul Aninoasa. Aici, flăcările au ars vegetația uscată de pe aproximativ 20 de hectare de teren. Din totalul de 30 de acțiuni pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată, pompierii Detașamentului Deva au intervenit în patru situații de urgență în localitatea Cozia, comuna Cârjiți, pentru a stinge flăcările care au izbucnit atât pe terenuri folosite ca pășune, cât și la lizieră și litieră de pădure, pe o suprafață totală de 29 de hectare.
Pompierii hunedoreni fac apel la cetățeni să conștientizeze că focul, scăpat de sub control sau în condiții de vânt puternic, poate produce pagube materiale însemnate, punând în pericol sănătatea și chiar viața semenilor. Conform prevederilor legale în vigoare, este interzisă arderea miriștilor, vegetației uscate și a resturilor vegetale, indiferent de forma de proprietate a terenului.
În cazul incendiilor de vegetație uscată, flăcările se întind cu repeziciune, cuprinzând suprafețe foarte mari, iar pompierii depun eforturi considerabile pentru a opri propagarea arderilor, care riscă să afecteze căi de comunicații și să cuprindă gospodăriile cetățenilor.
În cele 3 zile, pompierii ISU Hunedoara au desfășurat și 12 misiuni de recunoaștere în teren, iar 11 misiuni au fost efectuate în sprijinul comunității.
În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Va intra la finanțare stadionul de la Hunedoara?
- Actualitatecu o zi in urma
Vizită educativă la Centrul Integrat 112 Deva: Conștientizarea importanței apelurilor corecte de urgență
- Actualitatecu 2 zile in urma
Final fericit în cazul cățelușei găsită de polițiștii hunedoreni pe stradă. „Lassie s-a întors acasă!”
- Actualitatecu o zi in urma
Casa Județeană de Pensii, anunț pentru cei care primesc pensiile pe carduri
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ordin de protecție provizoriu emis de polițiști, ca urmare a proferării de amenințări la adresa fostei concubine
- Actualitatecu o zi in urma
Intervenție rapidă a pompierilor din Brad pentru salvarea unei case din Târnava de Criș, după un incendiu izbucnit la o anexă
- Actualitatecu 2 zile in urma
Șoferi prinși conducând sub influența alcoolului
- Actualitatecu o zi in urma
Instructor auto prins sub influența băuturilor alcoolice