Actualitate
Groapă de gunoi, lângă stația CFR de la Livezeni
O mână de oameni care locuiesc în cantonul CFR de la Livezeni și în cele două duplexuri alăturate, au ajuns să trăiască un coșmar, imediat după inundațiile din urmă cu câteva săptămâni. Ei spun că lângă casele lor, aproape de stația CFR, administrația ar fi adus cu mașinile material de umplutură, rezultat după decolmatarea zonelor inundate din Cartierul Aeroport.
Terenul aparține celor din administrația Petroșani, pentru că acolo a fost și o stație de asfalt, părăsită acum, însă, sunt firme în zonă, ori poate chiar localnici din zonele mai îndepărtate, care au transformat rapid locul în groapă neautorizată de gunoi. Și asta, în condițiile în care recent perimetrul a fost igienizat. „Au adus niște utilaje și au făcut curățenie pe toată porțiunea de pământ și, după inundațiile acestea din Aeroport, au adus gunoaiele de pe acolo, aici și, mai nou, dacă văd unii că există gunoi, aduc și deșeuri menajere. De unde, nu știu? Că pare o firmă, deoarece se văd sacii de gunoi”, a spus Marian Roman, unul dintre cei care locuiesc în zonă.
Plângere la Mediu
Omul s-a plâns celor de la Mediu, pe care i-a avertizat cu privire la pericolul ecologic de aici, dar deocamdată stau tot cu mizeriile lângă curte. „Se vede că a dat foc cineva și a fost un fum foarte periculos. Aici e focar de infecție, avem șobolani, muște, miros. Eu nu vorbesc pentru că gunoiul ar fi la mine în curte, dar este în zona aceasta și ca spirit civic mi s-a părut normal să sesisez. E ca și cum am pune gunoiul sub preș, acasă” , mai spune omul, care s-a temut, chiar dacă a văzut cine aduce mizerie, să identifice autorii.
Primăria nu știe despre acest incident
Administrația locală nu știa de acest incident, mai ales că terenul aparține primăriei din Petroșani, dar directorul Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat a promis că va remedia situația. „O să verific acest aspect. E prima dată când aud ce s-a petrecut acolo. E posibil să fie și alți oameni care să depună gunoi acolo, de la Petroșani, ori de prin alte părți, dar vom verifica. În cazul în care este deponeu, să luăm măsuri să stopăm depunerea pe viitor a deșeurilor”, a precizat Daniel Vișan, director DPADPP. Oamenii de acolo chiar au afirmat că, de la biroul de mediu, au fost îndrumați să vadă ce numere au mașinile care aruncă acolo deșeuri, însă, oamenii nu observă mereu activitatea și nici nu au curaj să o facă. Totuși, cei vinovați ar putea să plătească pentru poluare. „Există o HCL prin care sunt amendați cei care depun și poliția locală va putea să dea amenzi. O să luăm măsurile ca să stopăm depunerea acestor deșeuri acolo, chiar și a celor rezultate din construcii și demolări”, a mai adăugat directorul Daniel Vișan.
Focar de infecție
Strada Fabricii și Strada Păunilor sunt două ulițe pietruite și presărate cu gropi pline de noroi, care se află în vecinătatea stației CFR de la Livezeni. Zona este liniștită și există mult spațiu verde, însă, așa cum se întâmplă în astfel de locuri aflate la periferie, s-a găsit cineva să o polueze și să o transforme în groapă neautorizată de gunoi. Oamenii cer sprijin, pentru că se tem că lucrurile ar putea să degenereze rapid, iar șobolanii și insectele nu le mai dau pace. În plus, zecile de maidanezi de acolo, cară pungile cu mizerii peste tot și le aduc până la porțile lor.
Actualitate
DAS Deva: A fost aprobată lista de priorități a solicitanților de locuințe ANL

Consilierii locali au aprobat, în ședința ordinară de joi, 27 februarie, lista solicitanților care au acces la locuințele pentru tineri, destinate închirierii, precum și lista de priorități în soluționarea cererilor de locuințe ANL, valabilă pentru anul 2025 – pe baza dosarelor depuse până în data de 31 decembrie 2024.
Conform legii, analizarea cererilor de locuințe ANL și stabilirea listei de priorități în soluționarea acestora se fac în fiecare an, până la finele lunii februarie, luându-se în considerare cererile depuse până la sfârșitul anului precedent și se aprobă prin Hotărâre a Consiliului Local.
Potrivit datelor centralizate de Serviciul Fond Locativ al Direcției de Asistență Socială Deva, 203 persoane, cu vârste între 18 și 40 de ani, sunt cuprinse în lista de acces la locuințele pentru tineri destinate închirierii, iar 8 dintre acestea figurează pe lista de priorități valabilă pentru 2025 – ca urmare a actualizării dosarelor până în data de 23 ianuarie 2025.
Informații suplimentare cu privire la locuințele ANL se pot obține la numerele de telefon 0737.036.001 și 0755.878.451 – Serviciul Fond Locativ (Compartiment Locuințe ANL), după următorul program: luni – joi, între orele 8:00 – 16:30 și vineri, între orele 8:00 – 14:00.
În prezent, Direcția de Asistență Socială Deva administrează 134 de locuințe ANL (garsoniere și apartamente), care sunt situate în trei imobile.
Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva
Actualitate
31 de infracțiuni informatice – sesizate în județ, în prima lună din acest an

Infracțiunile sesizate în sfera criminalității informatice au scăzut cu opt procente în ianuarie 2025, comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Chiar dacă numărul acestui gen de fapte este mai mic față de prima lună din 2024, polițiștii recomandă vigilență maximă în fața noilor metode de fraudă online.
În prima lună din acest an, la nivelul județului, s-au înregistrat 31 de infracțiuni informatice, mai puțin cu opt procente față de ianuarie 2024, potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Cea mai des sesizată infracțiune din sfera criminalității informatice a fost ,,efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos”, polițiștii înregistrând 23 de infracțiuni de acest gen (din totalul de 31 de infracțiuni). Unul dintre factorii favorizanți pentru comiterea de infracțiuni informatice vizează nivelul scăzut de pregătire al persoanelor vătămate, care nu sunt familiarizate cu tehnica și cu posibilitățile de fraudare în mediul on-line.
Moduri de operare
Dintre modurile de operare frecvent întâlnite, polițiștii amintesc: “Phishing” – trimiterea de e-mailuri, mesaje SMS sau notificări false care par a veni din partea unor instituții de încredere (bănci, companii de curierat, platforme de comerț online), Falși reprezentanți ai instituțiilor – infractorii se dau drept angajați ai unor bănci, autorități publice sau companii și solicită telefonic informații confidențiale.
Escrocherii pe platforme de vânzări online – vânzătorii sau cumpărătorii falși încearcă să convingă victimele să efectueze plăți în afara platformelor sigure, utilizând linkuri frauduloase. Investiții false și oportunități financiare – promisiuni de câștiguri rapide prin investiții în criptomonede sau alte active financiare fictive, promovate agresiv pe rețele sociale.
Fiți precauți!
Polițiștii recomandă vigilență maximă în fața noilor metode de fraudă online. “Educația digitală și prudența în mediul online, alături de activitatea polițiștilor, sunt cele mai eficiente scuturi împotriva infractorilor cibernetici. Nu furnizați niciodată date personale sau bancare prin telefon, e-mail sau mesaje nesolicitate. Verificați cu atenție sursa mesajelor primite și nu accesați linkuri suspecte. Utilizați parole complexe și activați autentificarea în doi pași pentru conturile online. Evitați să efectuați tranzacții financiare pe site-uri necunoscute sau nesecurizate. În cazul ofertelor „prea bune ca să fie adevărate”, verificați informațiile din surse oficiale. Dacă ați fost victima unei înșelăciuni, sesizați de urgență autoritățile competente”, mai transmit reprezentanții IPJ Hunedoara.
Actualitate
Lucescu a anunțat stranierii pentru debutul preliminariilor CM

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a anunţat lista preliminară cu jucătorii ce evoluează peste hotare convocaţi pentru meciurile cu Bosnia-Herţegovina şi San Marino din luna martie, primele din preliminariile Campionatului Mondial din 2028. Fostul antrenor al Corvinului a trimis telegrame de convocare pentru 18 jucători.
Vor fi convocări și din campionatul intern
Stranierii care au fost convocați pentru meciurile cu Bosnia, de la București, din 21 martie, și cu San Marino, de la Serravalle, din 24 martie sunt portarii Florin Niţă (Damac/Arabia Saudită) și Horaţiu Moldovan (Sassuolo/Italia), fundașii Andrei Raţiu (Rayo Vallecano/Spania,), Deian Sorescu (Gaziantep/Turcia), Virgil Ghiţă (Cracovia/Polonia), Adrian Rus (Pisa/Italia) și Andrei Burcă Baniyas/Emiratele Arabe Unite), mijlocaşii Marius Marin, Olimpiu Moruțan (ambii Pisa/Italia), Răzvan Marin, Florinel Coman (ambii Cagliari/Italia), Dennis Man, Valentin Mihăilă (ambii Parma/Italia), Nicolae Stanciu (Damac/Arabia Saudită), Ianis Hagi (Rangers/Scoţia) și Vlad Dragomir (Pafos/Cipru) și atacanții George Puşcaş (Bodrum/Turcia) și Denis Drăguş (Trabzonspor/Turcia). Lotul final va fi completat și cu jucătorii din competiția internă și va fi anunțat ulterior.
Cum se trece Oceanul
Din grupa României, care nu a mai fost la un CM din 1998, mai fac parte, pe lâmgă Bosnia – Herțegovina și San Marino, reprezentativele Austriei și Ciprului. La turneul final care se va desfășura în SUA, Mexic și Canada din Europa se vor califica direct câștigătoarele celor 12 grupe preliminare. Acestora li se vor mai adăuga încă patru formații de pe Bătrânul Continent, care se vor califica după un play-off la care participă cele 12 echipe de pe locurile secunde din grupele preliminare, plus cele mai bune patru clasate din UEFA Nations League. Competiția de peste Ocean se va desfășura în perioada 11 iunie – 19 iulie 2026 și va fi prima la care vor participa 48 de țări. Cele trei gazde sunt calificate direct, iar America de Nord mai are alte trei locuri alocate. Africa are 9 locuri alocate, Asia 8, America de Sud 6, iar Oceania, în premieră, va avea o echipă calificată direct la CM. Ultimele două locuri disponibile vor fi ocupate după un play-off cu șase echipe, câte una de pe fiecare continent, mai puțin Europa, în vreme ce America de Nord, ca organizatoare, va avea două reprezentante.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu 3 zile in urma
Două șoferițe, implicate în două accidente rutiere
- Actualitatecu 24 de ore in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu 23 de ore in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Numai cu reprezentanți din Valea Jiului. O nouă formulă la conducerea Prefecturii Hunedoara
- Actualitatecu 15 ore in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga