Connect with us
Data: 03/03/2025
.

Sport

Hercules Lupeni amână fiesta deveană

Publicat

pe

Trupa din Valea Jiului s-a impus în derby-ul cu Şoimul Băiţa, scor 2-1, şi se menţine la cinci puncte în spatele liderului CNS Cetate Deva, cu trei etape înainte de finalul campionatului Ligii a IV-a. Echipa pregătită de Dan Voicu a reuşit să întoarcă rezultatul în duelul de la Crăciuneşti printr-o „dublă” semnată de Remus Moldovan.

 Imprecizie în faţa porţii

 Deşi mai aveau doar şanse teoretice la câştigarea campionatului Şoimul şi Hercules (foto în roşu-albastru) nu s-au menajat, principala miză fiind locul 2 în clasament. „Verzii” au avut prima mare ocazie în minutul 4, când Vişan a luftat în careu la o minge primită de la Pepenar iar peste alte trei minute, Nicula a tras pe direcţia lui Farcaş de la 16 metri deşi era singur cu goalkeeperul oaspete. Replica oaspeţilor a venit de la Savu, deviere cu capul din careu, puţin pe lângă poartă, la o centrare din lovitură liberă a lui Andrei Harangozo.

 Sevastiţa, „şoim” fără aripi

 Jocul s-a animat după pauză, când s-au şi marcat golurile. Mai întâi, gazdele au deschis scorul prin Vişan, „Masivul” reluând cu capul din careul mic o minge centrată de după linia de fund de Pisoiu. Oaspeţii nu au cedat şi au întors rezultatul prin reuşitele lui Remus Moldovan, după două grave greşeli ale fundaşului Sevastiţa. Atacantul oaspeţilor a egalat cu un şut de la 15 metri, singur cu Paşca, şi a adus victoria lobând mingea cu capul din careu, la o neînţelegere între portarului Şoimului şi Andrei Sevastiţa. Spiritele s-au încins în final, când arbitrul Coroiu a dictat penalty pentru gazde dar s-a răzgândit pentru că asistentul Doarvaş semnalizase offside. Victorie de moral pentru Hercules care mai amână soarta campionatului, devenii mai având nevoie de două succese.

Advertisement

ŞOIMUL BĂIŢA 1 (0)

 Paşca – Petresc, Sevastiţa (79 Mâcnea), Popovici, Lupulescu – Jigmon (61 Benea), Nicula (87 Bobelică), Pisoiu (cpt) – Stamatin (57 Dărăban), Vişan, Pepenar. Antrenor: Ciprian Pepenar

HERCULES LUPENI 2 (0)

 Farcaş – Ungurianu (46 Ciorîia), Dumitrescu, Savu, Crişan – An. Harangozo, Ciocârlan (cpt), Al. Harangozo, Brînduşa – R. Moldovan (88 Soare), Ursachi. Antrenor: Dan Voicu

Arbitrii: Flavius Coroiu (Deva) – Claudiu Doarvaş (Mintia), Andrei Fodor (Deva)

Advertisement

 Au marcat: Vişan (50) – R. Moldovan (68, 77)

 Stadion: „Comunal” din Crăciuneşti, spectatori 80

Advertisement

Actualitate

Lucescu a anunțat stranierii pentru debutul preliminariilor CM

Publicat

pe

Redactat de

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a anunţat lista preliminară cu jucătorii ce evoluează peste hotare convocaţi pentru meciurile cu Bosnia-Herţegovina şi San Marino din luna martie, primele din preliminariile Campionatului Mondial din 2028. Fostul antrenor al Corvinului a trimis telegrame de convocare pentru 18 jucători.

Vor fi convocări și din campionatul intern

Stranierii care au fost convocați pentru meciurile cu Bosnia, de la București, din 21 martie, și cu San Marino, de la Serravalle, din 24 martie sunt portarii Florin Niţă (Damac/Arabia Saudită) și Horaţiu Moldovan (Sassuolo/Italia), fundașii Andrei Raţiu (Rayo Vallecano/Spania,), Deian Sorescu (Gaziantep/Turcia), Virgil Ghiţă (Cracovia/Polonia), Adrian Rus (Pisa/Italia) și Andrei Burcă Baniyas/Emiratele Arabe Unite), mijlocaşii Marius Marin, Olimpiu Moruțan (ambii Pisa/Italia), Răzvan Marin, Florinel Coman (ambii Cagliari/Italia), Dennis Man, Valentin Mihăilă (ambii Parma/Italia), Nicolae Stanciu (Damac/Arabia Saudită), Ianis Hagi (Rangers/Scoţia) și Vlad Dragomir (Pafos/Cipru) și atacanții George Puşcaş (Bodrum/Turcia) și Denis Drăguş (Trabzonspor/Turcia). Lotul final va fi completat și cu jucătorii din competiția internă și va fi anunțat ulterior.

Cum se trece Oceanul

Din grupa României, care nu a mai fost la un CM din 1998, mai fac parte, pe lâmgă Bosnia – Herțegovina și San Marino, reprezentativele Austriei și Ciprului. La turneul final care se va desfășura în SUA, Mexic și Canada din Europa se vor califica direct câștigătoarele celor 12 grupe preliminare. Acestora li se vor mai adăuga încă patru formații de pe Bătrânul Continent, care se vor califica după un play-off la care participă cele 12 echipe de pe locurile secunde din grupele preliminare, plus cele mai bune patru clasate din UEFA Nations League. Competiția de peste Ocean se va desfășura în perioada 11 iunie – 19 iulie 2026 și va fi prima la care vor participa 48 de țări. Cele trei gazde sunt calificate direct, iar America de Nord mai are alte trei locuri alocate. Africa are 9 locuri alocate, Asia 8, America de Sud 6, iar Oceania, în premieră, va avea o echipă calificată direct la CM. Ultimele două locuri disponibile vor fi ocupate după un play-off cu șase echipe, câte una de pe fiecare continent, mai puțin Europa, în vreme ce America de Nord, ca organizatoare, va avea două reprezentante.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Corvinul, meci egal pe teren propriu

Publicat

pe

Redactat de

Divizionara secundă de fotbal Corvinul Hunedoara a jucat primul său meci oficial din acest an. Hunedorenii au întâlnit, pe teren propriu, pe FCU Craiova, ambele echipe fiind în lupta pentru play-off.

Remiză albă cu Craiova

Meciul, disputat în fața a circa 5.000 de spectatori, a început cu gazdele în atac, dar Sandu, portarul oaspeților, a scos, de fiecare dată de sub bară, șuturile lui Albino (4) și Velisar (5). Apoi a venit rândul portarului de la Corvinul, Ungureanu, aflat la debutul său oficial pentru alb-albaștri, să intervină salvator în două rânduri, la un șut al lui Ibrahim (15) și la o deviere nefericită a coechipierului Vladic (34). Finalul primei reprize, care s-a încheiat 0-0, i-a găsit tot pe oaspeți în atac, Meijer (45), neajungând la o minge la o minge în fața porții hunedorene. În partea secundă, și mai săracă în faze de poartă, Corvinul a avut prima ocazie, dar lovitura de cap a lui Albino (55) a fost respinsă de portarul Craiovei. Oaspeții au avut o singură ocazie, șutul lui Achim (60) trecând pe lângă buturile hunedorene. Ultima fază ofensivă notabilă a aparținut Corvinului, dar șutul lui Gârbiță (79) nu a găsit ținta și meciul s-a încheiat așa cum a început, 0-0.

Rezultat bun pentru alții

Remiza de la Hunedoara nu ajută niciuna dintre echipe, Corvinul rămânând pe opt, la trei un punct de play-off, iar Craiova pe nouă, la trei „lungimi” de poziția a șasea. Pentru a ajunge în play-off, obiectivul stabilit pentru acest campionat în care Corvinul nu are drept de promovare, hunedorenii ar trebui să adune cât mai multe puncte în ultimele jocuri, cu Metaloglobus, acasă, etapa viitoare, și cu Chindia, în deplasare, în ultima rundă din play-off, iar echipele din fața lor, Voluntariul și Afumațiul, în special, care au cu un punct mai mult, să se încurce, ținând cont că acestea vor juca cu liderul campionatului, Miercurea Ciuc. De acest lucru este conștient și antrenorul Corvinului, Florin Maxim. „A fost primul nostru meci oficial în acest an şi asta s-a cam simţit. Ştiam că vom avea în faţă o echipă pentru care victoria era obligatorie pentru a mai spera la primele şase locuri. Am început uşor crispaţi, cred că lipsa ritmului impus de meciurile oficiale a contat. S-au simţit, cumva, şi absenţele lui Cărăruş, Lică, Pîrvulescu, dar, în acelaşi timp, cei care au intrat în locul lor s-au zbătut, au alergat, au creat, dar atât am putut astăzi. Ne-am cam pripit la construcţie, mă aşteptam să exploatăm unele spaţii, dar nu ne-am asumat nici prea multe riscuri, n-a mers construcţia astăzi, am avut suficiente greşeli la transmiterea balonului. Una peste alta, trebuie să ne mulţumim cu acest punct şi să sperăm că vom obţine maximum din cele două jocuri rămase. Asta chiar dacă nu vom avea nici atunci o misiune uşoară, Metaloglobus a stat în această rundă, vrea să îşi consolideze locul în play-off. Chindia pierde greu acasă, au o echipă în schimbare, încearcă ceva pentru sezonul ce vine. Am avut o şansă bună de a urca în clasament, dar tot aşa putem spune, atât noi, cât şi ceilalţi, că ar fi trebuit să ne îndeplinim obiectivele mai repede, nu acum pe final de sezon regulat”, a spus, după meciul cu FCU Craiova, Florin Maxim, conform site-ului oficial al Corvinului.

Advertisement

Surpriză pentru Florin Maxim

Meciul cu Craiova s-a jucat în ziua în care Florin Maxim a împlinit 44 de ani, iar, la sfârșitul jocului fanii ținând să îi facă o surpriză, oferindu-i un tort și un album cu fotografii, gest apreciat de antrenorul Corvinului. Chiar vreau să le mulţumesc tuturor pentru surpriza plăcută, şi băieţilor din galerie, care mi-au cântat la mulţi ani, ne-au susţinut, din nou, pe toată durata jocului. E tot ce mi-aş fi putut dori de ziua mea. Bun, dincolo de o victorie, asta e clar! Le mulţumesc încă o dată şi îi aştept alături de noi şi la finele săptămânii”, a mai spus antrenorul Corvinului, conform sursei mai sus citate.

Următorul meci, tot pe teren propriu

În meciul cu FCU Craiova pentru Corvinul au evoluat Ungureanu – Albino, Pop, Manolache, Velisar – Bradu – Hergheligiu (46, Zanc), Neacşa, Lehaire, Gîrbiţă (82, Grigore) – Vladic (64, Câmpan). Etapa viitoare, așa cum arătam mai sus, Corvinul va juca tot acasă, cu a treia clasată, Metaloglobus, bucureștenii mai având nevoie de un punct în două meciuri pentru a fi calificați, și matematic, în play-off. Dacă nu vor apărea modificări de ultimă oră, meciul Corvinul – Metaloglobus este programat sâmbătă, 8 martie, cu începere de la orele 11:00.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Instruiri ale antrenorilor, arbitrilor și observatorilor de fotbal

Publicat

pe

Redactat de

Arbitrii de fotbal, antrenorii, dar și observatorii de joc din județul Hunedoara au participat, săptămâna trecută, la acțiuni de instuire, dată fiind apropierea reluării competițiilor oficiale.

Astfel, Comisia Județeană de Arbitri Hunedoara a organizat Seminarul de Iarnă pentru arbitrii și observatorii din lotul județean, un eveniment esențial pentru pregătirea returului sezonului 2024-2025. Sesiunile au inclus actualizări de regulament, teste teoretice și fizice, precum și discuții constructive menite să asigure un nivel ridicat de arbitraj pentru competițiile viitoare. De asemenea, la LPS Cetate Deva, s-a organizat un nou curs de perfecționare Licența UEFA C. Sub coordonarea lui Marius Sîrbu, Coach Educator FRF, participanții au avut ocazia să aprofundeze metode moderne de antrenament și să își dezvolte abilitățile necesare pentru a forma viitorii jucători.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate