Actualitate
Hunedorean snopit în bătaie și lăsat fără bani de către un „prieten”
De o surpriză cât se poate de neplăcută a avut parte un tânăr petrilean, care a acceptat invitația unui vechi amic de-al său, la o petrecere. De față cu concubina sa și copilul lor, petrileanul a fost snopit în bătaie și lăsat fără 200 de euro și 2.000 de lei. Agresorul a fost prins, de către polițiști, în județul Gorj.
Petrileanul în vârstă de 26 de ani a fost apelat telefonic, în noaptea de 23 spre 24 aprilie, de către un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Rast, judeţul Dolj, pe care îl cunoaște de mai mulți ani și care se afla în locuinţa unui bărbat din Petrila, la o petrecere. După ce au povestit câteva minute la telefon, doljenaul l-a invitat pe tânărul petrilean să ia parte la petrecere împreună cu familia. Invitația a fost acceptată, iar în scurt timp, tânărul în vârstă de 26 de ani a ajuns, împreună cu concubina şi fiul lor, în apartamentul în care se desfășura petrecerea.
În momentul în care a pătruns în sufrageria apartamentului, tânărul în vârstă de 19 ani i-a aplicat prietenului său o lovitură cu pumnul în zona capului, în urma căreia acesta a căzut şi și-a pierdut cunoştinţa. Ulterior, doljeanul i-ar fi sustras petrileanului 200 de euro şi 2.000 de lei, după care a plecat din locuinţă, însoţit alte cinci persoane. Cei șase tineri au urcat în două autoturisme şi au părăsit în grabă localitatea. În momentul în care s-a dezmeticit, în jurul orei 01:34, petrileanul a alertat polițiștii.
Agresorul, prins în județul Gorj
Cele șase persoane au plecat cu autoturismele înspre municipiul Craiova, însă au fost oprite în trafic, de către poliţişti, în comuna Bâlteni, judeţul Gorj şi conduse la Poliţia Oraşului Petrila, în vederea audierii şi a stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a comis fapta reclamată.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, subcomidar Bogdan Nițu, polițiştii vor efectua cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie, în funcţie de probatoriul administrat urmând să fie luate măsurile prevăzute de lege.
Actualitate
Arcașii hunedoreni au țintit 16 medalii naționale

Peste 100 de sportivi, număr record de participanți, s-au luptat pentru cucerirea medaliilor puse în joc la Campionatul Național de tir cu arcul îndoor pentru juniori U13, U15 și U18. Printre arcașii participanți la competiția desfășurată la Rădăuți, în județul Suceava, s-au numărat și cei legitimați la două cluburi din județul Hunedoara, SCM Deva și CSO Aninoasa.
Devenii și-au confirmat valoarea și la juniori
Arcașii de la SCM Deva și-au confirmat valoarea și în competițiile de juniori. Astfel, după rezultatele excelente obținute, în ultima vreme, de Beatrice Miklos, Mario Tîmpu, Mirel Judea sau Marco Tănăsescu, ultimul recent vicecampion european, tinerii sportivi de la SCM Deva au dovedit, prin rezultatele de la Rădăuți, că tirul cu arcul are viitor. Devenii au fost prezenți la Rădăuți cu patru sportivi, care au obținut cinci medalii, toate la U18, la cele trei divizii în care s-a concurat, respectiv Olimpic, Barebow și Compound. Astfel Alexia Dreghici, la Olimpic, și Alicia Nagy, la Barebow, au devenit campioane naționale, Daria Graur a fost dublă medaliată, fiind a doua la Olimpic și a treia la Barebow, iar Levi Bebeșelea a cucerit bronzul la Compund.
Cei de la Aninoasa pot face pasul către înalta performanță
La fel de bine au evoluat și sportivii de la CSO Aninoasa, cei nouă arcași care au țintit la Rădăuți obținând 11 medalii, ei concurând la divizia Olimpic. Astfel, Teodora Corlan a luat aurul la individual U15, Adriana Pop și Cristian Georgescu au cucerit titlul național la echipe mixte U18, iar Delia Badea și Dragoș Botoi au fost cei mai buni din țară la echipe mixte U15. De asemenea, aninosenii au cucerit și șase titluri de vicecampioni naționali, trei în probele individuale, prin Delia Badea (U15), Dragoș Botoi (U15) și Darius Olivier (U13), și tot atâtea în concursul pe echipe, prin Delia Badea și Teodora Corlan la feminin U15, Ianis Boroș și Cristian Georgescu la masculin U18 și Andrada Savastița și Darius Olivier la mixt U13. Totodată, la individual au mai fost cucerite două medalii de bronz, prin Adriana Pop și Cristian Georgescu, ambii la U18, iar David Blaga (U13) a ocupat un meritoriu loc patru. Prin evoluția lor tinerii sportivi de la CSO Aninoasa au arătat că pot face pasul spre înalta performanță, demonstrând reale calități. Arcașii de la cele două cluburi hunedorene prezenți la Rădăuți sunt pregătiți de Gigi Pușcă și Zoltan Miklos.
Actualitate
Anunt Vanzare Apartament BLOCUL NOU VICTORIA RESIDENCE DEVA,

Actualitate
“Săptămâna Protecției Civile”, la final. Mii de participanți la zecile de acțiuni organizate de salvatorii hunedoreni

Acțiunile organizate de pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara cu prilejul “Săptămânii Protecției Civile” au ajuns la final. Pe parcursul celor șapte zile, mii de locuitori ai județului Hunedoara au luat parte la activitățile preventive și demonstrative, desfășurate sub sloganul „Împreună mai pregătiți!”.
„Săptămâna Protecției Civile”, organizată în perioada 26 februarie – 4 martie, a cuprins activități care au acoperit o gamă diversă de informații transmise publicului hunedorean, scopul fiind de a crește gradul de cunoaștere a populației în ceea ce privește reacția la diferite tipuri de risc, dar și de a cunoaște mai bine măsurile ce trebuie aplicate pentru a fi în siguranță, înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență.
În câteva cifre, bilanțul activităților din cele șapte zile este următorul: aproximativ 8.000 de participanți la 23 de acțiuni de educație preventivă desfășurate în școli, privind acordarea primului ajutor și modul de comportare specific tipurilor de risc, 50 de puncte de informare pentru cetățeni, 16 expoziții de tehnică și echipamente de protecție, 20 de exerciții de alarmare/evacuare organizate la unitățile de învățământ, 24 de acțiuni „Ziua Porților Deschise” organizate la sediile subunităților de intervenție de la Deva, Hunedoara, Orăștie, Petroșani, Brad și Ilia.
Totodată, un număr de 6.300 de materiale de informare preventivă au fost distribuite pe timpul tuturor activităților publice. Patru acțiuni de educație preventivă au fost desfășurate la lăcașuri de cult, șase acțiuni de tipul „Maratornul resuscitării”, iar alte patru acțiuni de informare a turiștilor din stațiunile montane Straja și Râușor. Acestora li se mai adaugă alte 55 de acțiuni în care au fost angrenate Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, iar la 55 de sedii ale primăriilor au fost afișate materiale de informare preventivă. De asemenea, pentru a marca împlinirea a 92 de ani de Protecție Civilă în România, s-a desfășurat și o activitate sportivă: „Cupa Protecției Civile”, la minifotbal.
„Acum, la ora bilanțului activităților din aceste șapte zile, le mulțumim tuturor locuitorilor județului Hunedoara care au participat alături de noi la aceste acțiuni, colaboratorilor noștri, autorităților administrației publice locale, dar și altor instituții al căror obiect de activitate presupune o anumită intervenție în cazul unor situații care pot pune în pericol viața oamenilor”, au transmis reprezentanții ISU Hunedoara.
Sursa foto: ISU Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu 2 zile in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga
- Actualitatecu 12 ore in urma
Anunt Vanzare Apartament BLOCUL NOU VICTORIA RESIDENCE DEVA,
- Actualitatecu 3 zile in urma
LPS Cetate, campioana județului la fotbal licee
- Stiri nationalecu 3 zile in urma
Restricții de circulație pe Valea Oltului, timp de aproximativ o lună
- Actualitatecu 3 zile in urma
40 de școli din Hunedoara, incluse în Programul Național „Masă Sănătoasă”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tunelurile de pe Autostrada A1 Lugoj – Deva, finalizate până în septembrie 2026