Actualitate
Hunedorenii pregătesc mormintele celor dragi pentru „Ziua morţilor”
Forfotă în cimitire
Iar florarii şi comercianţii de lumânări îşi aşteaptă cumpărătorii
Pregătirile pentru 1 noiembrie – „Ziua morţilor” – sunt în toi în toate cimitirele din judeţ. Cei mai harnici dintre credincioşi au curăţat şi aranjat deja mormintele celor trecuţi în nefiinţă, iar comercianţii şi-au afişat pe tarabe candelele, lumânările, jerbele şi floriile în ghivece sau buchete. Preţurile prezentate sunt pentru toate buzunarele.
„Luminaţia” sau „Ziua morţilor” se regăseşte în tradiţia Bisericii Romano-Catolice însă, în timp, Biserica Ortodoxă a preluat această sărbătoare dedicată sufletelor celor decedaţi, în mod special în zona Ardealului şi a Banatului. Astfel, de mai mulţi ani, şi în judeţul Hunedoara, 1 noiembrie este celebratăşi de preoţii ortodocşi care, la cererea familiilor, vin la cimitir pentru a oficia slujbe de pomenire pentru sufletul morţilor. În tradiţia populară, noaptea de 1 Noiembrie este cea în care porţile Tărâmului de Dincolo se deschid, iar cei morţi vin să îi viziteze pe cei dragi, aflaţi în viaţă.
Lumină pentru morţi
Forfota din cimitirele din municipiul Deva a început de câteva zile şi tot mai multe morminte sunt curăţate şi împodobite cu flori şi candele. Şi asta pentru că tradiţia populară spune că dacă un mormânt rămâne neîngrijit, fără flori şi fără lumânare aprinsă, atunci cei îngropaţi nu îşi vor găsi odihna de veci. Obiceiului cu rădăcini în Evul Mediu se păstreazăşi astăzi, iar, la Deva, oamenii indiferent de religie marchează cum se cuvine ziua de 1 noiembrie şi pregătesc mormintele pentru sărbătoare cu câteva zile înainte. „În fiecare an vin şi înainte de Paşte, dar şi înainte de 1 noiembrie să aranjez mormântul soţului meu, dar şi a unei surori. O fac cu drag şi din respect pentru cei care o viaţă mi-au fost aproape. Memoria lor nu o pot neglija şi faptul că vin an de an este o obligaţie de suflet. Le aranjez cu flori, iar în seara de „Ziua morţilor” le aprind o lumânare şi chem preotul pentru slujba de pomenire”, spune Elena Pascu în timp ce curăţa curcea soţului. În această zi, oamenii dau de pomană dulciuri copiilor pentru memoria celor morţi.
„Ziua morţilor” – afacere pentru comercianţi
„Luminaţia” este un bun prilej pentru comercianţii de flori sau lumânări să facă ceva profit. Mai toate pieţele din judeţul Hunedoara au fost invadate de sute de ghivece sau buchete de crizanteme şi tarabe cu candele şi lumânări. Iar preţurile afişate de comercianţi sunt pentru toate buzunarele. Florile se vând cu preţurile de la doi lei un ghiveci mic de crizanteme şi ajung până la 30-40 de lei pentru cele mai bogate, iar preţul candelelor variază în funcţie de formă sau mărime şi de la doar câţiva lei ajunge la zeci bune. Dacă în aceste zile, cei mai mulţi cumpărători sunt în pieţe, în ziua de 1 noiembrie, cele mai bune profituri le fac comercianţii care îşi amplasează tarabele la intrarea în cimitir, însăşi preţurile jerbelor sau al florilor diferă, uneori sunt şi de două ori mai mari în seara de „Luminaţie”.
Pieţele din Valea Jiului au fost invadate de comercianţi din judeţul Gorj, unde „Ziua morţilor” se celebrează înainte de Sfântul Dumitru. „De la Sadu vin de ani buni la Petroşani pentru că e interesul meu ca producătoare să mai câştig ceva. La noi în Gorj e mai devreme „Ziua morţilor” înainte de Sfântul Dumitru. Am buchete de la doi lei, iar crizantemele le dau cu trei lei, iar până acum vânzarea a mers destul de bine”, susţine o vânzătoare.
Raluca Polmolea
Diana Mitrache
Actualitate
Cum aplicațiile mobile au revoluționat lumea sportului

Tehnologia mobilă a schimbat radical modul în care sportul este practicat, urmărit și gestionat. De la simpla accesare a scorurilor în timp real până la aplicații avansate de antrenament și analiză, smartphone-urile au devenit indispensabile atât pentru fani, cât și pentru sportivi.
Odată cu evoluția dispozitivelor și a internetului, aplicațiile mobile au transformat experiența sportivă și de Casino Mobil Online într-una mai interactivă și personalizată. Astăzi, milioane de oameni folosesc aceste platforme pentru a-și îmbunătăți performanțele, a urmări evenimente live sau a interacționa direct cu echipele și jucătorii preferați.
Accesibilitate și conectivitate sporită
În trecut, suporterii depindeau de televiziuni și ziare pentru a afla scorurile sau detaliile unui meci, însă astăzi, totul este la îndemână printr-un simplu telefon. Serviciile de streaming live disponibile pe platforme precum Superbet, Betano sau Unibet oferă transmisii în timp real pentru aproape orice sport, eliminând necesitatea unui abonament clasic la televiziune.
În plus, notificările personalizate joacă un rol esențial în menținerea fanilor la curent cu cele mai recente evenimente. Utilizatorii pot seta alerte pentru echipele sau sportivii preferați și pot primi actualizări instant despre scoruri, transferuri, accidentări sau rezultate importante.
Mai mult decât atât, aplicațiile mobile nu se limitează doar la oferirea informațiilor de bază, ci includ și analize detaliate, statistici avansate și comentarii ale experților, astfel încât fanii să poată înțelege mai bine performanțele echipelor sau strategiile utilizate.
Monitorizarea performanțelor sportivilor
Dacă în trecut sportivii depindeau exclusiv de antrenori și metode tradiționale de pregătire, astăzi aplicațiile mobile permit o analiză detaliată a fiecărui aspect al activității fizice, de la ritmul cardiac și consumul de calorii până la viteza, distanța parcursă și timpul de recuperare.
Aceste aplicații folosesc inteligență artificială și algoritmi avansați pentru a analiza datele colectate, oferind sportivilor feedback detaliat despre performanțele lor și recomandări pentru îmbunătățirea eficienței antrenamentelor.
Pentru sportivii de performanță, analiza detaliată a fiecărei mișcări este esențială pentru atingerea unui nivel optim. În plus, software de analiză tactic-sportivă este utilizat în fotbal, baschet, tenis și alte discipline pentru a studia strategiile echipei adverse și a optimiza jocul propriu.
Sporturile virtuale și impactul aplicațiilor asupra lor
Aplicațiile mobile au avut un impact major asupra eSports, facilitând accesul fanilor la competiții, statistici detaliate și opțiuni de pariuri live. Platformele de pariuri sportive online au devenit puncte importante pentru comunitatea de gaming, oferind utilizatorilor transmisiuni live, chat-uri interactive, actualizate și bonusuri exclusive pentru pariurile pe jocuri precum Counter-Strike, League of Legends sau Dota 2.
Unul dintre avantajele pariurilor pe eSports este predictibilitatea bazată pe statistici precise și date transparente, deoarece toate meciurile sunt transmise live, iar factorii externi care influențează sporturile tradiționale, precum accidentările sau condițiile meteo, sunt eliminați. Jucătorii profesioniști sunt evaluați în funcție de abilitățile individuale, strategiile de echipă și istoricul de performanță, ceea ce le permite pariorilor să ia decizii mai bine fundamentate atunci când plasează pariuri.
Un alt aspect important este integrarea sporturilor virtuale în oferta caselor de pariuri, ca alternativă la meciurile tradiționale. Platformele moderne oferă simulări FIFA, NBA 2K, curse virtuale de cai și competiții de motorsport, toate generate de algoritmi avansați. Aceste evenimente sunt disponibile 24/7, au rezultate rapide și nu sunt afectate de întreruperi sezoniere, ceea ce menține interesul pariorilor constant.
În plus, industria sporturilor tradiționale începe să se contopească tot mai mult cu eSports, pe măsură ce cluburile și ligile profesioniste își dezvoltă propriile divizii de gaming. Echipe de fotbal celebre, precum Manchester City, PSG și Barcelona, au investit în echipe de eSports, atrăgând noi generații de fani și oferind posibilități suplimentare de pariuri.
Sponsorizări și marketing digital în sport
Prin intermediul aplicațiilor, cluburile își pot promova produsele oficiale, abonamentele, biletele la evenimente și conținutul exclusiv direct către fani, eliminând intermediarii și maximizând profiturile. De exemplu, echipe de top din fotbal, baschet și motorsport folosesc aplicații dedicate pentru a oferi experiențe premium, precum acces la vestiar, sesiuni live cu jucătorii și conținut exclusiv disponibil doar pentru utilizatorii abonați. Acest model nu doar că fidelizează fanii, dar și creează o nouă sursă de venit pentru cluburi, valorificând loialitatea suporterilor prin produse digitale personalizate.
Parteneriatele digitale dintre cluburi, case de pariuri și branduri internaționale au devenit, de asemenea, o componentă cheie a strategiei de monetizare. Multe echipe colaborează cu operatori de pariuri sportive, platforme de eSports și companii de tehnologie pentru a integra sponsorizări direct în aplicațiile mobile, oferind promoții exclusive, predicții de meciuri și chiar jocuri interactive pentru utilizatori.
Viitorul experienței fanilor în sport
Tehnologia continuă să redefinească experiența fanilor în sport, oferind soluții inovatoare care fac interacțiunea mai personalizată, interactivă și captivantă. Una dintre cele mai mari schimbări va fi integrarea realității augmentate (AR) și realității virtuale (VR), care va permite suporterilor să trăiască meciurile într-un mod complet nou.
Prin intermediul aplicațiilor mobile și a dispozitivelor VR, fanii vor putea viziona meciurile din perspectiva jucătorilor, intra virtual în vestiare sau participa la antrenamente simulate, transformând fiecare experiență sportivă într-un spectacol imersiv. Cluburi mari din NBA, Premier League și Formula 1 testează deja aceste tehnologii pentru a oferi pachete premium de vizionare virtuală, unde utilizatorii pot schimba unghiurile de filmare în timp real sau accesa statistici detaliate direct pe ecran.
În plus, gamificarea experienței fanilor va deveni tot mai prezentă, cu aplicații care vor include meciuri virtuale, provocări, pariuri sociale și premii pentru utilizatorii activi. Această strategie nu doar că va crește loialitatea fanilor, dar va transforma fiecare interacțiune digitală într-o oportunitate de divertisment și câștig.
În următorii ani, sportul va deveni mai digitalizat, mai interactiv și mai accesibil ca niciodată, iar aplicațiile mobile vor juca un rol central în această revoluție. Cluburile, platformele de pariuri și brandurile partenere vor trebui să se adapteze rapid, oferind fanilor o experiență completă, personalizată și inovatoare, care să combine pasiunea pentru sport cu cele mai noi tehnologii disponibile.
Actualitate
Fermierii invitați la o sesiune de informare APIA privind accesarea fondurilor europene

Reprezentanții administrației locale din Hațeg au anunțat organizarea unei sesiuni de informare dedicate fermierilor din județul Hunedoara, cu scopul de a facilita o depunere corectă a cererilor de plată și de a asigura o absorbție cât mai mare a fondurilor europene. Evenimentul, organizat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), va avea loc vineri, 28 februarie 2025, începând cu ora 10:00, la sediul Primăriei Hațeg, situat pe strada Piața Unirii nr. 6.
În cadrul sesiunii, fermierii vor primi informații detaliate despre condițiile de eligibilitate, etapele procesului de depunere a cererilor de plată și eventualele erori care trebuie evitate pentru a accesa sprijinul financiar. Specialiștii APIA vor răspunde întrebărilor participanților și vor oferi recomandări practice pentru optimizarea accesării fondurilor destinate agriculturii.
Autoritățile locale și APIA încurajează fermierii să participe la această sesiune, subliniind importanța accesării sprijinului european pentru dezvoltarea agriculturii în județul Hunedoara.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA ORAȘULUI HAȚEG
Actualitate
Distrugere de muniție în poligonul Bârcea Mică: Cetățenii sunt sfătuiți să evite zona

Primăria Municipiului Deva a anunțat că Unitatea Militară 01794 Deva va desfășura activități de instrucție și distrugere de muniție în poligonul cu destinație specială din zona Bârcea Mică, în zilele de 25 și 27 februarie 2025, între orele 09:00 și 14:00.
În cadrul acestor exerciții, vor avea loc detonări controlate ale unor încărcături de exploziv, toate operațiunile desfășurându-se în condiții stricte de siguranță. Autoritățile asigură că se vor respecta toate normele de securitate, protecția mediului și măsurile de apărare împotriva incendiilor.
Pentru prevenirea incidentelor, accesul populației în zona poligonului este strict interzis pe durata desfășurării acestor activități. Locuitorii din apropiere sunt sfătuiți să evite zona și să respecte indicațiile autorităților.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
- Actualitatecu 2 zile in urma
Un fost consilier local din Petrila a încetat fulgerător din viață
- Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 2 zile in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu 2 zile in urma
Sebastian Burduja: “La Mintia prinde contur cea mai mare centrală pe gaz din UE”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri
- Actualitatecu 22 de ore in urma
Urmărit național, depistat de polițiștii din Deva