Connect with us
Data: 02/05/2024
.

Actualitate

Ia mielul neamule! Carnea specifică Paștelui se vinde cu 25 de lei kilogramul, în piața din Deva

Publicat

pe

Mai sunt doar câteva zile până la sărbătorile pascale, iar goana după carnea de miel a început deja. În Piața Agroalimentară din Deva ieri, era agitație mare. Zeci de comercianți de carne specifică Paștelui își așteptau clienții în spatele meselor. Cumpărătorii au de unde alege: mieii se vând atât vii, cât și sacrificați, după bunul plac al clientului. Prețurile variază între 10 și 25 de lei pe kilogram.

Forfota era mare, ieri dimineață, în spațiul special comercializării mieilor din Piața Agroalimentară din Deva. Peste tot erau miei, atârnați în cârlige, dar și bucăți de carne. Întrebați cum le merg vânzările, comercianții spun că acestea sunt destul de slabe. „Sunt ceva cumpărători, dar merge mai încet. Oamenii sunt săraci, nu prea au bani. Carcasele se vând cel mai bine, la 25 de lei kilogramul. Oricum, față de anul trecut, e mult mai slab”, explică Cristian Blaga, care a venit tocmai de la Orăștie cu carne de miel proaspătă.

„Noi nu facem bișniță”

Negustorii se așteaptă ca interesul cumpărătorilor să crească în următoarele zile. „Din experiența anilor trecuți, în Joia și Vinerea Mare se vinde cel mai bine. Noi suntem producători, nu facem bișniță ca ăștia de la magazine, care aduc carnea de miel înghețată de anul trecut, din august. Asta e țara noastră”, a mai spus același comerciant.

Cumpărătorii așteaptă la masa, plină cu bucăți de carne de miel, în spatele căreia stă Nicolae Iovan și soția sa. Femeia le cântărește clienților o bucată întreagă dintr-un animal sacrificat. „Vânzarea merge bine, dar tăierea foarte prost. E rău de tot, aici jos (n.red. la subsolul pieței). Mieii sunt mulți, producătorii la fel. Nu se face față la tăiere. Doar de dimineață am reușit să tai câțiva, iar rândul îmi mai vine abia după-masă. Până atunci, stăm cu masa goala (…) Tăiați se vând cel mai bine. Am dat și carcasă și la bucată. Depinde, după cum vrea omul. Unul vine și ia jummătate de miel, altul un sfert sau unul întreg, după buzunarul fiecăruia”, spune bărbatul.

Advertisement

Afară, la camioneta lui nea Nicu, un alt comerciant venit cu miei de la Hărțăgani, doi cumpărători se înghesuie să vadă bietele animale ce urmează să ajungă festin pe masa de Paște. Oamenii se uită, se sfătuiesc, pleacă și se întorc. „No, câți vă dau?”, îi întreabă vânzătorul. „Am 200 acasă. Îi vând cu 10 lei kilogramul. Însă clienții nu prea vor să ia miei vii acasă, așa că îi sacrificăm noi aici”, zice Nicolae Diniș.

Cumpărătorii nu dau buzna la ouă bio

Nici ouăle de casă nu par să aibă prea mare trecere printre cumpărători. „Acuma nu se mai vinde bine aproape nimic, nu numai ouăle. Le dau la 80 de bani bucata, dar nu le ia nimeni… Nici brânza, nici smântâna. Parcă, mai bine mergea vânzarea înainte. Aproape că, nici nu se mai merită să mai muncim atât, dar ce să facem dacă avem multe animale”, a zis, la rândul său, Raveica Rodica Sida, de la Hălmăgiu.

Advertisement

Actualitate

Iepurașul vine la Zoo Hunedoara. Activități și concursuri pentru copii, sâmbătă – 4 mai

Publicat

pe

Redactat de

Iepurașul vine la Grădina Zoologică din Hunedoara, acolo unde, sâmbătă, 4 mai, începând cu ora 11:00, sunt așteptați cât mai mulți copii. Numeroase activități sunt pregătite pentru cei mici, de la ateliere de pictat pe față, de pictură ornamente, de împletit codițe sau de tatuaje temporare, până la curse amuzante, cu saci și obstacole, și un concurs de creație artistică.

“Anul acesta, Iepurașul vine la Grădina Zoologică Hunedoara cu numeroase activități și concursuri, alături de Interact Club „Iancu de Hunedoara”: atelier de pictat pe față, atelier de pictură ornamente, atelier de împletit codițe, atelier tatuaje temporare, curse cu saci, curse cu obstacole, concurs creație artistică. Iepurașul vine la Zoo. Vino și tu! Sâmbătă – 4 mai 2024, ora 11:00 la Grădina Zoologică Hunedoara. Câștigă premii alături de prieteni și familie! Intrarea este liberă!”, au transmis reprezentanții Primăriei Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Închideri de circulație la Deva, în Noaptea de Înviere

Publicat

pe

Redactat de

Circulaţia rutieră pe strada Avram Iancu, din municipiul Deva, va fi închisă în noaptea de Înviere, în zona Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae”.

“Cu ocazia Praznicului Învierii Domnului, eveniment religios care se va desfășura în noaptea de sâmbătă, 4 mai 2024, spre duminică, 5 mai 2024, Episcopia Devei şi Hunedoarei va amplasa un podium pe partea carosabilă a străzii Avram Iancu, în faţa Catedralei Episcopale Sfântul Ierarh Nicolae. Având în vedere acest lucru, circulaţia rutieră va fi închisă din data de 4 mai 2024, începând cu ora 12:00 până în data de 5 mai 2024, la finalul slujbei, pe următorul tronson de drum:

– Strada Avram Iancu până la intersecţia cu Bulevardul Decebal

– Strada Avram Iancu până la intersecţia cu Strada Andrei Şaguna

Totodată, pentru buna desfășurare a evenimentului religios, se va restricționa accesul auto, sâmbătă, 4 mai 2024, începând cu ora 8:00, pe banda 1 de circulație din fața Catedralei.

Advertisement

Primăria Municipiului Deva și Episcopia Devei şi Hunedoarei vă mulțumesc pentru înțelegere”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Deva.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Program de vară la Sarmizegetusa Regia

Publicat

pe

Redactat de

Programul de vizitare al cetății dacice Sarmizegetusa Regia s-a modificat, începând cu prima zi a lunii mai. Vizitatorii au mai mult timp la dispoziție pentru a admira așezarea antică din Munții Orăștiei.

“Începând cu 1 mai, situl arheologic de la Grădiștea de Munte trece la programul de vară. Astfel, până în 30 septembrie, Sarmizegetusa Regia va putea fi vizitată în intervalul orar 09:00 – 20:00, de luni până duminică. Pe perioada Sărbătorilor Pascale programul este neschimbat. Sunteți așteptați la Sarmizegetusa Regia!”, a informat administrația monumentului istoric.

Sursa foto: Administrația Sarmizegetusa Regia/Facebook
Citeste mai mult ...

Actualitate