Actualitate - Eveniment
În buricul târgului, dar printre fecale
Trăiesc în centrul municipiului Petroșani, dar au fost nevoiți să spargă fațada blocului ca să iasă dejecțiile din subsol. Vorbim despre mai mulți locatari ai unul bloc de garsoniere de pe strada Vasile Milea, care, din cauza canalizării defecte, trăiesc zilnic un coșmar. Asta în timp ce nicio autoritate locală nu conștientizează pericolul la care se expun oamenii.
Ar da oricât, numai să scape de mirosul insuportabil, inflitrațiile cu dejecții și canalizarea înfundată. Oamenii din blocul 28 C, de pe strada General Vasile Milea, sunt zilnic sufocați în propriile case. De vină, spun ei, este canalizarea. Și cea din subsol s-a defectat, după ce a fost înfundată cea din fața blocului, iar până acum nici Direcția de Sănătate Publică nu a avut nimic de spus. Oamenii nu mai știu cui să se adreseze și, după ce a făcut demersuri până la Guvernul României, unul dintre locatari se declară absolut învins, fiind nevoit să își părăsească propria-i casă din cauza focarului de infecție. „Toți care au venit pe aici, s-au învârtit, s-au sucit și au luat totul în derizoriu. Oamenii au fost nevoiți, după ce s-a înfundat canalizarea din fața blocului, iar cei de la Apa Serv nu au reparat-o, să spargă conductele ca să curgă totul în subsolul bolcului, pentru că nu mai puteau folosi toaletele altfel. E plin aici, e mizerie, iar vara este teroare, vara fiind nevoiți să suportăm mirosul, că am spart în spate blocul, ca să iasă. Eu am fost nevoit să plec toată vara din cauza mirosului”, mărturisește Ion Luchian (foto), locatar al acestui bloc, care s-a mutat recent de la casă, crezând că viața la bătrânețe într-o garsonieră va fi mai frumoasă.
S-au plimbat de la o instituție la alta
Zeci de demersuri ale locatarilor, pe la toate forurile competente, i-au trimis pe oameni de la o instituție la alta. Nimeni nu a reușit să îi lămurească, iar responsabilii de la Apa Serv susțin că vor face verificări, fără să le promită oamenilor că vor putea să le repare subsolul, care este proprietatea lor. „Asemenea probleme sunt sute. Vom încerca să dăm ajutorul de care au ei nevoie, numai că, potrivit legilor în vigoare, noi avem voie să facem reparații, pe limita domeniului public. În situația de față este în domeniul privat. Vom da și noi ajutorul scontat, dar să nu uităm că legea ne interzice acest lucru. Va merge o echipă de la noi și, atât cât vom putea, vom ajuta”, a spus Costel Avram, director general SC Apa Serv.
Situația nu este singulară
Situația este similară la zeci de blocuri din Valea Jiului și cea mai dramatică este în cartierele sărace ale Văii Jiului, așa cum s-a constatat, spre exemplu, la Vulcan. Acolo, peste 40 de oameni s-au îmbolnăvit de hepatită din cauza conductelor sparte din subsolul înfundat cu dejecții. Toți acești oameni au conductele de alimentare cu apă potabilă înecate de cele cu dejecții și, deși oamenii au cerut ajutorul DSP, nimeni nu a venit să impună măsuri. Asta în condițiile în care locatarii chiar sunt dispuși să achite partea lor de costuri. „Am fost la DSP, dar nu a venit nimeni aici. Ne vom îmbolnăvi cu toții”, a conchis Ion Luchian, disperat că nu găsește o soluție, deși locuiește în zona zero a municipiului Petroșani.
Actualitate
Șanse de angajare. „Bursa Mărțișorului” – vineri, la Deva

Persoanele interesate să se angajeze sunt așteptate la „Bursa Mărțișorului”, eveniment organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara și care se va desfășura în data de 7 martie 2025, începând cu ora 10:00, în municipiul Deva, la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” din localitate.
„Bursa Mărțișorului este dedicată în special femeilor din județul Hunedoara, fară a exclude însă participarea tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, care doresc sa se reintegreze pe piața muncii. Această bursă reprezintă o oportunitate excelentă pentru șomeri, absolvenți și alte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, oferindu-le posibilitatea de a intra în contact direct cu angajatorii din diverse domenii de activitate. De asemenea, firmele participante vor putea identifica rapid candidați potriviți pentru posturile vacante din cadrul companiilor lor. Evenimentul este organizat în scopul creșterii gradului de ocupare a forței de muncă din județul Hunedoara, facilitând interacțiunea directă dintre angajatori și potențialii angajați. Persoanele interesate vor avea acces la informații despre posturile disponibile, condițiile de angajare și oportunitățile de formare profesională. Invităm toți cei interesați – persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatori și parteneri instituționali să participe la acest eveniment”, au transmis reprezentanții AJOFM Hunedoara.
Agenţii economici din judeţ pot depune oferte de locuri de muncă vacante la AJOFM Hunedoara, Deva, Piaţa Unirii, nr. 2, tel. 0254.216.151, e-mail: ajofm.hd@anofm.gov.ro sau la cea mai apropiată agenţie locală pentru ocuparea forţei de muncă.
Actualitate
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.
Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.
Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.
Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.
Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Actualitate
FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.
În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.
Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.
De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.
Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.
La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.
La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.
FOTO: ISU Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 3 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu o zi in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga
- Actualitatecu 2 zile in urma
LPS Cetate, campioana județului la fotbal licee
- Stiri nationalecu 2 zile in urma
Restricții de circulație pe Valea Oltului, timp de aproximativ o lună