Actualitate
„În judeţul Hunedoara alianţa dintre PSD şi ALDE nu poate funcţiona”
Bancurile de pe vremea comunistă erau pline de de exemple cu relatări pentru cei din ţară, total diferite de cele pentru străinătate.
Situatia din teritoriu, de multe ori, nu prea se „păsăleşte” cu cea raportată la Bucureşti. Pentru a nu intra în acest joc, cei de la ALDE au făcut câteva nuanţări în ceea ce priveşte relaţia lor din judeţ cu PSD.
A trecut vremea partidului unic
Deşi, la mod declarativ, la nivel naţional, PSD şi ALDE formează o alianţă, la nivelul judeţului Hunedoara aceasta nu funcţionează. Relaţiile dintre cei doi lideri, Laurenţiu Nistor, de la PSD, li Mircea Moloţ, de la ALDE, nu sunt tocmai cele mai cordiale, dar în politică te faci frate şi cu dracul ca să treci puntea. „La nivel central se vorbeşte despre o posibilă alianţă între PSD şi ALDE, care ar strânge suficiente voturi pentru a forma o majoritate parlamentară. La nivel de judeţ, acest lucru nu este posibil. Şi nu acuz aici pe nimeni. Aici faptele vorbesc. Ce să spun…Au fost schimbaţi doi directori, la spitalul din Deva şi la sanatoriul din Geoagiu, pe motive puerile, de bucătărie şi de şopârle, care sunt membrui sau simpatizanţi ai ALDE. Este interesant că la aceste instituţii, care se află în renovare, şi lucrările merg în funcţie de bugetele alocate de la CJ sau Ministerul Sănătăţii, pentru că nu sunt societăţi comerciale, aflate în subordinea Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, părerile reprezentanţilor sau schimbat foarte repede. În urmă cu o lună, două, totul era bine, iar acum managerii nu mai corespund. Când schimbi oameni din aceste funcţii şi din aceste motive nu le distrugi lor imaginea, ci instituţiilor pe care le-au condus. Când faci astfel de „decapitări, sau, hai sp le spun, schimbări, era normal să ai şi o discuţie cu cei care conduc localitatea (cu referire la conducerea Primăriei Geoagiu, condusă de ALDE, n. red.), dar nu s-au făcut. Atmosfera e cam tulbure acolo. Şi încă ceva. Un mandat şi jumătate am avut, ca vicepreşedinte la CJ, pe când conduceam această instituţie (din partea PNL, fiind şi preşedinte al partidului pe judeţ, n. red.), vicepreşedinte de la PSD. Am avut chiar şi alianţă politică, USL, între noi. Nimeni, în acea perioadă, nu s-a plâns că ar fi probleme la Deva sau la Geoagiu…Doresc să le amintesc celor din PSD că vremea partidului unic a apus, în 1989, când au murit oameni pentru democraţie. Deci în aceste condiţii nu putem colabora. Fac aceste precizări pentru a nu se ajunge în situaţia de la PNL, din ultimul an şi jumătate, când una se întâmpla în judeţ, şi alta era situaţia trimisă la Bucureşti. Iar întoarcerea mea în PNL este exclusă”, a declarat Mircea Ioan Moloţ, preşedinte al ALDE Hunedoara.
Actualitate
O tânără de 24 de ani, dată dispărută, după ce a plecat de acasă, din Sântămăria -Orlea
Polițiștii fac verificări pentru depistarea unei tinere, în vârstă de 24 de ani, plecată de la domiciliul său, din comuna hunedoreană Sântămăria -Orlea.
Oamenii legii au fost sesizați de concubinul tinerei care le-a spus că aceasta ar fi plecat de acasă, în urmă cu două zile.
„Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată, în data de 08 ianuarie a.c., de un bărbat în vârstă de 46 de ani despre faptul că Muntean Roxana -Lăcrămioara (foto), concubina sa, a plecat de acasă. În urma primelor verificări, polițiștii au stabilit că femeia de 24 de ani ar fi plecat de la domiciliul său din comuna Sântămăria-Orlea în data de 06 ianuarie a.c., în jurul orei 13:00. La momentul plecării, aceasta purta o geacă de culoare argintiu-verde, blugi de culoare neagră, ghete de culoare neagră. În continuare se fac cercetări și verificări în vederea stabilirii tuturor datelor necesare identificării acesteia”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Semnalmente
Tânăra dată dispărută are o înălțime de 1,60 m, o greutate de aproximativ 46 kg, păr brunet, lung, ochi căprui.
Persoanele care pot oferi informații, ce pot duce la depistarea femeii dispărute, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.
Actualitate
Alocațiile de stat pentru copii intră, joi, în conturi
Alocațiile de stat pentru copii intră, mâine, în conturi.
„Sumele aferente lunii decembrie 2024, reprezentând: alocația de stat pentru copii; indemnizația de creștere a copilului; stimulentul de inserție; indemnizația de acomodare, au fost decontate. Mâine, 09. 01.2025, toți beneficiarii, cu încasarea în conturi a acestor prestații sociale, din județul Hunedoara, vor avea banii în bănci”, au informat reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și și Inspecție Socială (AJPIS) Hunedoara.
Actualitate
Plata pensiilor, decalată. Banii ajung la pensionari mai târziu decât de obicei
Distribuirea pensiilor a fost decalată cu câteva zile, ca urmare a sărbătorilor de iarnă. Atât salariații Poștei Române, cât și cei ai Casei Naționale de Pensii Publice au beneficiat de zile libere, conform legislației. Din această cauză, pensiile pentru luna ianuarie vor ajunge la pensionari cu câteva zile întârziere.
Sumele necesare pentru plata pensiilor au fost virate către Poșta Română abia pe 3 ianuarie, iar distribuirea va începe de vineri, 10 ianuarie.
Potrivit unui document oficial, trimis de Poșta Română către oficiile județene, prezentat de newsweek.ro, achitarea drepturilor se va face la domiciliu în perioada de 10-22 ianuarie 2025, iar la ghișeu până pe 27 ianuarie.
În mod normal, plata pensiilor prin Poșta Română se face începând cu prima zi a fiecărei luni și durează două săptămâni. Plata pensiilor prin conturi curente sau conturi de card se face „în data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de data de 13 a fiecărei luni”.
-
Actualitatecu 5 ore in urma
Licitația pentru întreținerea drumurilor județene, contestată fără succes
-
Actualitatecu 4 ore in urma
Atenție, șoferi! Lucrări de montare parapet median pe A1 Sibiu -Deva. Se circulă cu restricții
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. Ziua în care sunt sfințite apele
-
Actualitatecu 6 ore in urma
Noutăți din tabăra Corvinului
-
Stiri nationalecu 3 ore in urma
Râs căzut într-o fântână, în Masivul Parâng, salvat de salvamontiști
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Două oferte pentru reabilitarea termică a Secției de Ginecologie din Brad, un proiect de 3,7 milioane lei
-
Actualitatecu 4 ore in urma
Protest la Penitenciarul Deva, vineri, față de Ordonanța „Trenuleț”
-
Actualitatecu 7 ore in urma
Atenționare meteo – Cod galben de vânt puternic în Munții Apuseni și în Carpații Orientali