Connect with us
Data: 14/04/2024
.

Hunedoara

În Liga 2. Victorie lejeră pentru Corvinul

Publicat

pe

Corvinul Hunedoara a disputat ultimul meci pe teren propriu din sezonul regular. În meciul contând pentru etapa a XVIII-a, penultima din sezonul regular, Corvinul a întâlnit pe FC Argeș.

Emoții au fost doar înainte de începerea partidei, când a avut loc un moment emoționant. Lovitura de începere a fost dată de marea florie a celor două combatante, Remus Vlad.

Gest frumos

Înainte de acest lucru Remus Vlad, căpitanul lui FC Argeș în care evolua Dobrin, dar și primul jucător crescut la Corvinul care a evoluat în echipa națională a României, devenit, apoi, antrenor de succes, a primit, în semn de apreciere, câte un tricou, atât din partea clubului de pe malurile Cernei, cât și a celui din Trivale. Iar toate acestea se întâmplau într-o zi cu însemnătate deosebită pentru hunedoreni, împlinindu-se 3-8 de amni de când Steaua, în drumul său spre cîștigarea Cupei Campionilor, încasa o înfrângere usturătoare în fața Corvinului, lucru care, poate, a avut, și acesta, o contribuție pentru ca trofeul să ajungă la București.

Ecuație rezolvată rapid

În ceea ce privește jocul propriu, ecuația privind desemnarea câștigătoarei a fost rezolvată rapid. Corvinul, a doua clasată și calificatyă în play-off, chiar dacă nu are drept de promovare, a deschis repecde scorul, în minutul 5, prin Manolache, care a reluat, cu capul, un crner al lui Neacșa. A urmat, apoi, intrarea piteșteanului Rădescu la Hrezdac, care a adus la înlocuirea corvinistului cu Chindriș, și a argeșeanului, apropape imediat, cu Rusu, acidentarea lui, dar și vreo zece minute în care cei de la FC Argeș, care au ratat prezența în play-off, au arătat valențe ofensive, ratând prin Pîrvu și Petrescu. Apoi Corvinul a revenit în control și, după cinci ocazii în tot atâte minute, semnate de Lupu (2), Ion, Coman și Manolache, își dublează avantajul. Acest lucru s-a întâmplat în minutul 25, când nou – intratul Chindriș a avut o execuție de generic și a făcut 2-0 pentru Corvinul, lămurind ecuația învingătoarei. Până la pauză oaspeții au avut o răbufnire de orgoliu, ratând prin Pîrvu, iar Corvinul se putea distanța pe tabelă, dar Staton a salvat în fața lui Lupu, iar șutul lui Lică a lovit transversala, dar era clar cine era învingătoarea.

Victorie de moral

Partea a doua a fost mai puțin spectaculoasă, dar tot Corvinul a fost vioara întâi, chiar dacă oaspeții au avut o primă ocazie, prin Angelov, bine blocat de Lefter. Gazdele au ratat trei oportunități până la final, prin Bradu, Coman și Hergheligiu, dar nu s-a mai înscris, și Corvinul se impune, în fața celor de la FC Argeș, cu scorul de 2-0, rezultatul fiind stabilit încă de la pauză. Pentru Corvinul victoria a fost una de moral, venind după eșecul de la Gloria Buzău. Aveam nevoie de această victorie, nu a fost o săptămână prea uşoară, am analizat ce nu am făcut prea bine la Buzău şi ne-a ieşit astăzi. Băieţii au intrat foarte bine în meci, au fost montaţi, n-a fost nevoie de aportul meu foarte mult, nici măcar la pauză. Am simţit acest lucru încă de ieri de la antrenament. Mă bucur că am reuşit să marcăm, din nou, după faze fixe, asta înseamnă că au înţeles ce le-am cerut înaintea acestei partide. Puteam închide meciul pe finalul primei reprize, cu ocaziile lui Lupu şi Lică, dar şi în actul secund, dar sunt foarte, foarte mulţumit de cum am arătat şi de cum am gestionat meciul. Nu cred că le-am dat prea mari şanse oaspeţilor. A fost un joc plăcut ochiului, sper că toţi cei care ne-au urmărit, din tribune sau din faţa televizoarelor, să fie bucuroşi”, a spus antrenorul Corvinului, Florin Maxim.

Termină pe podium

În ultima etapă a sezonului regular Corvinul va juca în deplsare, pe tereul celei de-a treia clasate, Unirea Slobozia, calificată și ea în play-off, dar cu drept de promovare. Indiferent de rezultat, cei de la Corvinul vor intra în play-off de pe un loc de pe podium. Pe prima poziție rămâne CSC Șelimbăr, altă echipă care nu are drept de promovare, și care are două puncte mai mult decât Corvinul. Penultima etapă a sezonului regular se va încheia astăzi, iar pentru cele trei locuri rămase disponibile în play-off se bat, cu șanse mai mari sau mai mici, opt echipe, printre acestea mai fiind două fărpă drept de promovare, respectiv Steaua și Reșița, celelalte formații implicate fiind Gloria Buzău, CS Mioveni, Chindia Târgoviște, Ceahlăul Piatra Neamț, AGKC Miercurea Ciuc și Metaloglobus.

Advertisement

Actualitate - Eveniment

Ana – Maria Păunescu, fiica regretatului poet Adrian Păunescu – dublă lansare de carte, la Hunedoara și Deva

Publicat

pe

Redactat de

Ana-Maria Păunescu, fiica poetului Adrian Păunescu, vine la Hunedoara și Deva cu o dublă lansare de carte: „Toate poeziile pe care nu ți le-am scris”, „Ai vreme să vorbim?”.

Întâlnirea cu Ana-Maria Păunescu, prilejuită de lansarea celor două volume de poezii, va avea loc marți, 16 aprilie, de la ora 18:00, la Galeria de Arte din municipiul Hunedoara. “Dubla lansare de carte va cuprinde și momente artistice, de muzică folk, dar și de poezie. Prezintă: Victoria Stoian, Ruben Bucoiu, Teodora Muntean, Ada Beraru. Invitat special: Cătălin Stepa. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile!”, au transmis reprezentanții Primăriei Hunedoara.

Două zile mai târziu, joi, 18 aprilie, de la aceeași oră, respectiv 18:00, cele două volume de poezii semnate de Ana -Maria Păunescu vor fi lansate la Deva, în Amfiteatrul „Liviu Oros” al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din municipiu. Invitat special al evenimentului este folkistul Florin Paul Camen. Intrarea este liberă.

Ana-Maria Păunescu s-a născut la 25 decembrie 1990, în București. Încă de la patru ani a fost prezentă la spectacolele Cenaclului „Totuși iubirea”, unde recita o strofă și dansa legănat, pe ritmurile muzicii folk, cu regretul că nu era încă născută pe vremea „Cenaclului Flacăra”. După regretabila dispariție a marelui poet, ca un omagiu adus acestuia, Ana-Maria a continuat să scoată revista „Flacăra lui Adrian Păunescu” și să bată țara în lung și-n lat, alături de fratele ei Andrei Păunescu și de Cenaclul „Totuși iubirea”. A creat, de asemenea, un proiect interesant în propria sufragerie, într-o atmosferă colocvială, „Folk la Unu’ – Sufrageria Artiștilor”, seri de folk, poezie, teatru, dialog, amintiri. Și tot în memoria poetului, în fiecare joi seara, o vreme Ana-Maria a prezentat emisiunea de muzică folk, rock, pop, „Sala de așteptare”, la Radio SmartFM.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Percheziții și la Hunedoara. Produse susceptibil a fi contrafăcute, vândute on-line

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii Biroului de Investigare a Criminalității Hunedoara au efectuat, ieri, două percheziții domiciliare pe raza municipiului Hunedoara, în cadrul unei acțiuni pe linia respectării drepturilor de proprietate industrială.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că o tânără în vârstă de 27 de ani, prin utilizarea unei platforme de socializare comercializa diferite produse susceptibil a fi contrafăcute, ce purtau însemnele, sigla, denumirea și caracteristicile unor mărci înregistrate”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

Potrivit IPJ Hunedoara, în urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri susceptibil a fi contrafăcute (parfumuri, obiecte de încălțăminte și îmbrăcăminte, genți), în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație a unui produs purtând marca identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Primăria Hunedoara a câștigat o finanțare de 20 de milioane de euro pentru înfiinţarea unui consorţiu de învăţământ dual

Publicat

pe

Redactat de

Finanțare de 20 de milioane de euro, câștigată de Primăria Municipiului Hunedoara, pentru înfiinţarea unui consorţiu de învăţământ dual. 

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a semnat, astăzi, contractul de finanţare pentru un proiect extrem de important pentru viitorul zonei: înfiinţarea unui consorţiu regional integrat pentru învăţământ dual. Acesta va fi structurat pe nivelurile de învăţământ profesional, liceal şi universitar. Proiectul este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 20,7 milioane de euro. Cea mai mare parte din această sumă va fi folosită pentru construirea unui campus pentru învăţământul dual, pe strada Furnalelor, în zona noului sit industrial. Vor fi, de asemenea alocate, din bugetul proiectului, granturi pentru dezvoltarea învăţământului dual, cursuri de perfecţionare a personalului didactic, burse pentru elevi şi studenţi şi aşa mai departe. O altă componentă importantă a proiectului o reprezintă digitalizarea atelierelor de practică. Am ţinut să iniţiem un astfel de proiect deoarece am constatat că doar o mică parte dintre elevii şi studenţii care urmează anumite specializări reuşesc să se şi angajeze. În unele şcoli, nu există dotări corespunzătoare în atelierele de practică, iar în multe cazuri, profesorii au o pregătire care nu mai corespunde cu cerinţele pieţei. Pe scurt, nu există o concordanţă între ceea ce elevii sunt învăţaţi la clasă cu ceea ce se cere din partea agenţilor economici. Învăţământul dual presupune o relaţie mai strânsă între şcoală, autoritatea publică şi angajator. Este vorba despre o relaţie bazată pe un parteneriat solid, care aduce beneficii atât tinerilor elevi sau studenţi, procesului educaţional în sine, dar şi companiilor care se implică”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Consorţiul pentru învăţământ dual ce va avea ca punct principal municipiul Hunedoara are ca parteneri: Universitatea Politehnică Timișoara – Facultatea de Inginerie din Hunedoara, Universitatea din Petroșani, Liceul Tehnologic “Constantin Bursan”, Liceul Tehnologic “Matei Corvin”, Colegiul Economic “Emanuil Gojdu” (din Hunedoara), Liceul Tehnologic “Ovid Densușianu” Călan, Liceul Tehnologic “Retezat” Uricani, Liceul Tehnologic de Transport Feroviar “Anghel Saligny” Simeria, Colegiul Economic “Hermes” Petroșani, Liceul Tehnologic “Dimitrie Leonida” Petroșani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara şi societăţile Recomsid SA şi DAR Draxlmaier Automotive SRL.

Consorţiului de învăţământ dual deja constituit i se pot alătura şi alte unităţi de învăţământ şi companii interesate.

Advertisement

Sursa foto: arhivă/Primăria Hunedoara

Citeste mai mult ...

SERVICII

Reparații pentru casa ta, executăm în regim de urgență țiglă ceramică, țiglă metalică, dulgherie, placări cu polistiren și orice tip de model. Orice reparații de urgență.
Discount la materiale 15%, materialele le avem pe stoc. Cerem și oferim seriozitate. Firmă autorizată.
Relații la nr. de telefon 0756.467.737.

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate