Connect with us
Data: 02/04/2025
.

Actualitate

Încep Jocurile Olimpice. Opt hunedoreni prezenți la Paris

Publicat

pe

Astăzi va avea loc ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară. Cel mai mare eveniment sportiv al lumii este găzduit de capitala Franței, Paris, și se află la cea de-a XXXIII-a sa ediție.

 

România prezintă o delegație de sportivi destul de numeroasă, compusă din 106 competitori, aceștia fiind însoțiți de antrenori și de oficiali. Printre aceștia se numără și opt hunedoreni, dintre care sunt șase sportivi și câte un antrenor și un arbitru.

Antrenor de la Aninoasa la tir cu arcul

Competițiile au început de miercuri, 24 iulie, însă era vorba despre preliminarii, medaliile începând să se acorde de sâmbătă, 27 iulie. Primele emoții le-a avut antrenorul de la tir cu arcul, Viorel Hăbian, din Aninoasa, pentru eleva sa, Mădălina Amăistroaie, care a concurat, joi, după închiderea ediției, în calificările ce decid pozițiile pe țintar. Concursul oficial de tir cu arcul începe pe 30 iulie, cu primele tururi, continuă cu celelalte pe 1 august, iar medaliile vor fi decernate pe 3 august.

Advertisement

Arbitru din Hunedoara la natație

Județul nostru este reprezentat la Jocurile Olimpice de la Paris și de un arbitru. Este vorba despre Dan Ardelean, care este și antrenor de natație la CSȘ Hunedoara. Acesta va fi printre cei care vor superviza întrecerile de înot, care se desfășoară în perioada 27 iulie – 9 august.

LPS Cetate Deva poate face surpriza la gimnastică

Primele evoluții oficiale pentru sportivii hunedoreni vor fi duminică, 28 august, când vor avea loc calificările de la gimnastică artistică feminină, atât în concursul pe echipe, dar și în cele de individual compus și pe aparate.

Lotul feminin este compus din Ana Bărbosu, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarță, Andreea Preda și Sabrina Voinea, iar din colectivul tehnic face parte și Florin Cotuțiu, antrenor la LPS Cetate Deva. De altfel, patru dintre cele cinci componente ale lotului sunt eleve ale aceluiași liceu din Deva. Iar dacă Ana Bărbosu și Andreea Preda sunt doar eleve, Lilia Cosman și Amalia Ghigoarță sunt și legitimate la LPS Cetate Deva, cele două figurând și în evidențele celor de la CSM Onești, regulamentul permițând dubla legitimare. Finala feminină pe echipe va avea loc pe 30 iulie, iar cea de la individual compus. Finalele pe aparate se vor desfășura pe 3 august la sărituri, pe 4 august la paralele, iar cele de la bârnă și sol vor avea loc pe 5 august, gimnastele din România, inclusiv cele de la LPS Cetate Deva, fiind capabile de frumoase surprize.

Să vină medalie la canotaj în comuna Pui?

Advertisement

Județul Hunedoara este reprezentat și la canotaj, sport care dă grosul sportivilor români prezenți la Olimpiadă, respectiv de peste 40. Este vorba despre Laurențiu Danciu, originar din comuna Pui și cetățean de onoare al acesteia. Laurențiu va concura, de principiu, în barca de 4, cu care a și obținut calificarea la Paris. La 4 rame masculin seriile se vor disputa pe 28 iulie. Pe 30 iulie, dacă e cazul vor fi recalificări, iar finala este programată pe 1 august. Hunedoreanul ar putea concura și la 8+1, componențele bărcilor nefiind nominale. În această probă seriile vor fi pe 29 iulie, recalificările pe 1 august, iar finala pe 3 august. Chiar dacă este greu, cele două bărci românești pot intra în lupta pentru medalii.

La această ediție a Olimpiadei, care se va încheia pe 11 august, România va avea reprezentanți la 18 sporturi, pe lângă cele prezentate mai sus mai fiind vorba despre box, caiac – canoe, ciclism, gimnastică ritmică, haltere, judo, lupte, polo, scrimă, tenis de câmp, tenis de masă, triatlon și yachting.

Citiți și:  Florentina Iușco ratează Olimpiada pentru dopaj!

 

Advertisement

Actualitate

Comuna Ghelari, capitală a sportului

Publicat

pe

Redactat de

Comuna Ghelari, un important centru minier în trecutul nu foarte îndepărtat, dar, în același timp, și o frumoasă așezare din Ținutul Pădurenilor, se întinde pe o suprafață de aproximativ 50 de kilometri. Pe raza comunei, care oferă o panoramă superbă spre Munții Poiana Ruscă, pot fi văzute mai multe monumente istorice, respectiv biserica de zid, crucea memorială și cuptorul de reducere a minereurilor de fier, toate în Ghelari, biserica din Ruda și furnalul de la Govăjdia, dar și impresionanta biserică ortodoxă din centrul de comună, cunoscută drept „Catedrala Pădurenilor”.

O raritate pentru zonele rurale și nu numai

Comuna Ghelari mai iese în evidență și cu faptul că aici există o pistă de atletism din material modern, fiind una dintre puținele existente în zona de Vest, și nu doar în localitățile rurale, ci chiar și din zonele urbane. Pista este parte a unui proiect mai amplu al administrației publice locale din comuna hunedoreană Ghelari. „Este un proiect derulat prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pentru modernizarea stadionului din Ghelari, investiția fiind una de aproximativ 300.000 de lei. Nu trebuie uitat că noi avem o frumoasă tradiție fotbalistică de aici fiind originar și celebrul portar Bogdan Lobonț. Minerul Ghelari a fost, mulți ani, o echipă bună de Divizia C, cum se numea Liga 3 pe vremuri. Mai mult, a reușit și două calificări în fazele superioare ale Cupei României, la Ghelari venind Jiul Petroșani, cu Libardi, om de națională, printre jucători, și FC Argeș, echipa marelui Dobrin. Proiectul de modernizare a stadionului cuprinde, printre altele, reabilitarea gardului împrejmuitor și refacerea gazonului. În plus, vor fi montate aparate de fitness pentru populație, se vor face lucrări de reabilitare a tribunei, iar vestiarele vor fi, și ele, renovate. Va fi un stadion care să deservească întreaga comunitate, dar și pe toți cei care doresc să facă mișcare într-un mediu decent. Revenind la pista de atletism, pe aceasta se fac antrenamente, aici pregătindu-se, iar rezultatele o arată că o fac bine și recenții medaliați de la Cupa României în sală Claudia Florea, ghelăreancă de-a noastră, Adelin Pop și Andrei Marian. Atletismul, de altfel, are o mare tradiție la noi, de aici plecând Anca Toma, Garofița Strugaru sau Carmen Drăgolici”, a spus Iancu Emerson Toma, primarul comunei hunedorene Ghelari, profesor de educație fizică la bază și un reputat antrenor de atletism.

Gazde bune

Pe lângă cele arătate mai sus, la Ghelari se desfășoară și competiții sportive, ultimul eveniment de acest fel având loc săptămâna trecută. Este vorba despre etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSȘ), la cros pentru elevi și eleve de gimnaziu și liceu, comuna Ghelari care nu este prima oară când organizează concursul, fiind o gazdă bună. Iar bucuria localnicilor a fost și mai mare, ținând cont de rezultatele obținute de copiii din comună. „Etapa județeană de cros din cadrul ONSȘ organizată la Ghelari a fost un succes pentru tinerii sportivi hunedoreni. Acest eveniment sportiv de amploare a fost organizat de Primăria Comunei Ghelari, în parteneriat cu Școala Gimnazială Ghelari, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Academia Olimpică Română filiala Hunedoara, Asociația Județeană de Atletism Hunedoara și SALVITAL Hunedoara. Competiția s-a desfășurat într-un cadru organizat, oferind elevilor din întreg județul oportunitatea de a-și demonstra abilitățile atletice și pasiunea pentru sport. Competiția a fost strânsă, iar elevii și-au dovedit ambiția și determinarea pe traseele amenajate. Câștigătorii, băieți și fete de gimnaziu și liceu, vor reprezenta județul Hunedoara la finala națonală de la Botoșani, din perioada 11-13 aprilie. De asemenea, toți cei clasați pe podium vor beneficia și de o bursă școlară de merit. Pe lângă concursurile din cadrul ONSȘ a fost organizat și un cros pentru cei mai mici, și pot să spun că rezultatele pe le-au obținut elevii din comuna noastră sunt excelente, aceștia fiind prezenți pe podium la toate cele opt curse, câștigând trei dintre acestea. Acest eveniment atletic nu ar fi fost posibil fără implicarea tuturor organizatorilor, profesorilor și voluntarilor care au contribuit la buna desfășurare a competiției. Felicităm toți elevii care au participat și îi încurajăm să continue să-și cultive pasiunea pentru sport”, a mai spus profesorul de educație fizică și sport și antrenor de atletism, Iancu Emerson Toma, primarul comunei hunedorene Ghelari.

Rezultate ONSȘ cros – faza județeană

Gimnaziu fete:
1. Taisia Ogor (LPS „Cetate” Deva, prof. Andreea Todereanu)

2. Biborka Nagy – (LTTeglas Gabor” Deva, prof. Eva Varro)

3. Andreea Blaga Andreea (CN „Iancu de Hunedoara”‘, prof. Florin Bucur)

Advertisement

Gimnaziu băieți:
1. Dassius Oltean Dassius (LPS „Cetate” Deva, prof. Andreea Todereanu)

2. Alexandru Avrămuțiu (Șc. Nr. 2 Hunedoara, prof. Florina Simo)

3. Alejandro Crețu (Șc. Nr.1 Hunedoara, prof. Ionela Lazăr)

Liceu fete:
1. Larisa Iovu (LPS „Cetate” Deva, prof. Cornelia Juratoni)

2. Zsofia Nagy (LT Teglas Gabor” Deva, prof. Eva Varro)

Advertisement

3. Giulia Mic (CN „Iancu de Hunedoara”‘, prof. Florin Bucur)

Liceu băieți:
1. Mihai Leica Mihai – (LPS „Cetate” Deva, prof. Cornelia Juratoni)

2. Răzvan Toth(CE „Emanuil Gojdu” Hunedoara, prof. Raul Popa)

3. Claudiu Șuibea (LT „Matei Corvin” Hunedoara, prof. Gheorghe Păiuș)

Rezultate cros copii

Fete U10

Advertisement

1. Ștefania Niță (CSȘ Hunedoara, prof. Ștefan Bergegszaszy)

2. Aida Toma (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)

3. Anastasia Vârtic (CSȘ Hunedoara, prof. Ștefan Bereszaszy)

Băieți U10

1. Leonard Schwerin (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)

Advertisement

2. Tudor Todereanu (LPS Cetate Deva, prof. Andreea Todereanu)

3. Dragoș Pătrunjel (CS Teliuc, prof. Nicolae Cîrstea)

Fete U11

1. Ada Agrigoroaiei (CSȘ Hunedoara, prof. Mircea Popovici)

2. Natalia Aparaschivei (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)

Advertisement

3. Karina Avrămuță (CSȘ Hunedoara, prof. Mircea Popovici)

Băieți U11

1. Silviu Apur (CSȘ Hunedoara, prof. Mircea Popovici)

2. Lucas Mureșan (CSȘ Hunedoara, prof. Mircea Popovici)

3. David Pavel (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)

Advertisement

Fete U12

1, Antonia Palkovaci (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)

2. Anastasia Orzan (CSȘ Hunedoara, prof. Mircea Popovici)

3. Claudia Toma (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)

Băieți U12

Advertisement

1. Fabian Alexa (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)

2. Angelo Schwerin (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)

3. Mario Szabo (CS Teliuc, prof. Nicolae Cîrstea)

Fete U13

1. Lavinia Anițescu (CSȘ Hunedoara, prof. Mircea Popovici)

Advertisement

2. Raluca Apostu (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)

3. Bianca Taurisano (CSȘ Hunedoara, prof. Mircea Popovici)

Băieți U13

1. Claudiu Roșian (CS Teliuc, prof. Nicolae Cîrstea)

2. Darius Gavriloaie (CSȘ Hunedoara, prof. Mircea Popovici)

Advertisement

3. Andrei Banu (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)

Citeste mai mult ...

Actualitate

Polițiștii fac verificări pentru depistarea unei minore de 15 ani

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii fac verificări pentru depistarea unei minore de 15 ani

Polițiștii din municipiului Hunedoara au fost sesizați, în data de 1 aprilie, a.c. în jurul orei 21.00, de un bărbat din județul Timiș cu privire la plecarea voluntară a nepoatei sale *PETRIVICI SANDRA MELISA*, de 15 de ani, din localitatea Linz (Austria), unde locuiește împreună cu părinții săi.

Din primele verificări, minora ar fi plecat în după amiaza zilei de azi, fără acordul părinților, spre România împreună cu un bărbat de 21 de ani, din județul Hunedoara.

PETROVICI SANDRA MLELISA prezintă următoarele semnalmente: înălțime 1,65 m., greutate 60 kg., păr șaten (lung), ten deschis la culoare.

Polițiștii continuă activitățile investigative și de căutare în vederea depistării minorei, care a fost dată în consemn la frontieră.

Persoanele care dețin informații, ce ar putea ajuta la depistarea acesteia, sunt rugate să apeleze numărul de urgență 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

4,55 la sută – rata şomajului în județul Hunedoara, la sfârșitul lunii februarie

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Rata șomajului în județul Hunedoara a fost calculată, la sfârșitul lunii februarie 2025, la o valoare de 4,55 la sută. În evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara erau înregistrați 6.964 de șomeri, dintre care 3.884 femei.

“Din totalul de 6.964 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Hunedoara, 1.961 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 5.003 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.207 șomeri provin din mediul rural și 4.757 sunt din mediul urban”, a informat AJOFM Hunedoara.

Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel:

Advertisement

Grupa de vârstă

Stoc la finele lunii

Total

6.964

< 25 ani

Advertisement

662

între 25-29

493

între 30-39

1.240

Advertisement

între 40-49

1.691

între 50-55

1.442

peste 55 ani

Advertisement

1.436

Sursa: AJOFM Hunedoara

 

Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Hunedoara 26 %, urmat de cei cu studii liceale 25 %, iar 23 % sunt șomeri fără studii și cu nivel de studii primare. Șomerii care au absolvit învățământul profesional sau școli de arte și meserii reprezintă 15 % din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii superioare sunt 9 %, iar cei cu învățământ postliceal sunt 2 %.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 247 persoane foarte greu ocupabile, 1.492 greu ocupabile, 4.805 mediu ocupabile, iar 420 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre”, a mai informat AJOFM Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate