Actualitate
Încep să se vadă rezultatele proiectelor implementate de administrația din Totești

Comuna hunedoreană Toteşti, o aşezare rurală, lipită, practic, de oraşul Haţeg, are în componenţă patru sate, respectiv reşedinţa omonimă şi localitățile aparţinătoare Cârneşti, Păclişa şi Reea. În satele aparținătoare acestei comune de la poalele Retezatului, care se întind pe o suprafață ce depășește 22 de kilometri pătrați, trăiesc în jur de 2.000 de oameni. În comună întâlnim un monument istoric, Castelul Pogany şi parcul acestuia, dar şi un sit arheologic la Cârneşti, precum şi lacul de acumulare de la Păclişa.
Cămine culturale modernizate
Ca de obicei, principalul obiectiv al administrației publice locale din comuna hunedoreană Totești este implementarea cât mai multor proiecte de dezvoltare a acestei frumoase așezări de la poalele Retezatului. Și în prezent administrația publică locală din comuna din Țara Hațegului are mai multe proiecte, acestea având diferite surse de finanțare. Aceste proiecte sunt în plină derulare, iar unele dintre ele se apropie, cu pași mari, de finalizare. „Săptămâna viitoare vom face recepția lucrărilor de reabilitare și modernizare a căminului cultural din localitatea de reședință. Finanțarea pentru acest proiect a venit prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Tot cu fonduri venite prin AFIR se lucrează și la modernizarea și reabilitarea unui alt cămin cultural, cel din satul aparținător Reea, iar recepția investiției va fi făcută în cursul lunii viitoare”, a declarat primarul comunei hunedorene Totești, Tiberiu Pasconi.
Grădinița cu program prelungit devine funcțională
Un alt proiect implementat de administrația publică locală din comuna hunedoreană Totești este cel ce prevede construirea unei grădinițe cu program prelungit. Aceasta va funcționa în satul Păclișa, iar lucrările se apropie, și acest caz, cu pași repezi de finalizare. „Vineri, 22 septembrie, vom face recepția la lucrările de la Grădinița cu Program Prelungit din satul Păclișa. Această investiție se derulează prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2. Astfel, aici vor deveni funcționale, la începutul următorului an școlar, două grupe de câte 20 de copii. În ceea ce privește celelalte unități de învățământ, la acestea s-au făcut operațiunile de întreținere și igienizare, s-a asigura combustibilul pentru încălzirea din perioada sezonului rece, iar anul școlar 2023 – 2024 anul școlar a început în cele mai bune condiții”, a spus primarul din Totești, Tiberiu Pasconi.
În curând va începe marea asfaltare
O altă preocupare a administrațieui din Totești este cea legată de infrastrucura rutieră, venind vești bune și la acest capitol. “Așa cum se știe, noi am semnat importantul proiect, în valoare de 9,4 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții (PNI) “Anghel Saligny”, de reabilitare a infrastucturii rutiere. Acesta prevede nu doar reabilitarea drumurilor, ci și amenajarea de podețe, trotuare sau rigole. De asemenea, în acset proiect este prevăzută și asfaltarea drumului care face legătura între localitatea noastră și așezările învecinate Densuș și General Berthelot. În momentul de față ne afklăm în faza de licitație și sper ca lucrurile să se desfățoare cât mai bine, pentru a putea începe, într-un timp cât mai scurt, lucrările propriu – zise”, a precizat primarul comunei hunedorene Totești, Tiberiu Pasconi.
Actualitate
I-ați văzut? Trei adolescenți, dispăruți din Casa de tip familial din Uricani

Trei adolescenți, un băiat de 16 ani, și două fete de 15 și 16 ani, au dispărut din Casa de tip familial din Uricani. Polițiștii au fost sesizați de către o reprezentantă a centrului.
„La data de 24 martie 2025, în jurul orei 12:00, Poliția Orașului Uricani a fost sesizată de o reprezentată a Casei de tip familial din Uricani, despre faptul că minorele Csicso Iuliana Maria (de 16 ani), Dodo Cristian Daniel (de 16 ani) și Crivinar Noemi Estera (de 15 ani ), au plecat voluntar din centrul din Uricani în data de 22 martie 2025, în jurul orei 14:45 și nu au mai revenit. Csicso Iuliana Maria are următoarele semnalmente: înălțime 1,53 m., 45 kg., păr roșcat – castaniu (creț), tuns până la umeri, ochi căprui, față ovală. La data plecării era îmbrăcată cu un hanorac roz, vestă albastră, pantaloni culoare albastră tip trening, pantofi sport negri. Crivinar Noemi Estera are următoarele semnalmente: înălțime 1,55 m., 45 kg., păr șaten deschis, tuns până la umeri, ochi verzi, față ovală, ten deschis. La data plecării, era îmbrăcată cu geacă mov, pantaloni gri de trening, pantofi sport de tip teniși. Dodo Cristian Daniel are următoarele semnalmente: înălțime 1,60 m., 55 kg., păr negru, tuns scurt, ochi căprui, față ovală, poartă mustață și barbă; la data plecării era îmbrăcat cu geacă de culoare alb cu negru, pantaloni tip de trening de culoare albă și pantofi sport de culoare albă”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Potrivit polițiștilor, minorii au mai fost plecați voluntar din centrul de plasament din Uricani în repetate rânduri, fiind găsiți pe raza localităților Uricani, Lupeni și Petroșani
Poliţiştii au demarat activități specifice de căutare și investigative, în vederea găsirii minorilor, care a fost dați în urmărire națională.
Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar putea afla cei în cauză, sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Actualitate
Elevi hunedoreni, la faza națională a Concursului „Alege! Este dreptul tău!”, organizat de ANPC

Cinci elevi hunedoreni vor reprezenta județul la faza națională a Concursului Școlar „Alege! Este dreptul tău!”, organizat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în parteneriat cu Ministerul Educației. Este vorba despre trei elevi de la Școala Gimnazială „Sfânta Varvara” din Aninoasa, un elev de la Liceul Teoretic „Retezat” din Uricani și un alt elev de la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” din Deva.
Concursul Școlar „Alege! Este dreptul tău!” este organizat, anual, la nivel național, de ANPC, cu prilejul „Zilei Internaționale a Drepturilor Consumatorilor”, marcată la data de 15 martie.
Concursul se adresează elevilor din școli generale și licee, indiferent de profil, și urmărește dezvoltarea spiritului critic al tinerilor în ceea ce privește drepturile consumatorilor.
Peste 50 de desene realizate, trei câștigătoare
Tema ediției din acest an a concursului este „Vulnerabilitatea tinerilor față de expunerea la publicitatea produselor cu tutun, energizante și jocuri de noroc”. “Concursul s-a desfășurat pe două categorii de vârstă. Prima categorie a vizat elevii școlilor generale și a constat în realizarea unui desen cu eticheta unui produs dulce bio. Dintre cele peste 50 de desene realizate, au fost selectate trei lucrări câștigătoare care vor fi incluse în faza națională a concursului. Toți cei trei elevi ale căror lucrări au fost selectate pentru faza națională sunt de la Școala Gimnazială “Sfânta Varvara” din Aninoasa. A doua categorie de vârstă a vizat elevii claselor a IX-a, A X-a și a XI-a. La această etapă au participat elevi de la licee din Deva, Petroșani și Uricani. Aceștia au avut de realizat un eseu și de susținut un test grilă pe tema „Impactul negativ asupra tinerilor al publicității la produse cu tutun, energizante și jocuri de noroc”. În urma concursului, doi elevi hunedoreni vor participa la faza națională din iunie, de la Constanța unde va fi organizată și o tabără pentru elevii calificați din întreaga țară. Este vorba despre un elev din clasa a X-a de la Liceul Teoretic „Retezat” din Uricani, care a câștigat locul I, și un alt elev din clasa a IX-a de la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” din Deva, care a câștigat locul II”, se arată într-un comunicat al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Hunedoara.
Prin acest concurs, ANPC și Ministerul Educației își propun să contribuie la educația tinerilor privind protecția consumatorilor și să îi ajute să devină mai conștienți de influența publicității asupra alegerilor lor de consum.
Actualitate
Corvinul U15 și-a aflat adversara din Cupă

Corvinul Hunedoara s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal pentru juniori U15 după ce, în optimi, a depășit, în urma executării loviturilor de departajare, în deplasare, cu scorul de 10-9, pe Luceafărul Turnu Severin.
În sferturile de finală, tinerii corviniști vor întâlni, pe teren propriu, pe 1 aprilie, pe FC Bihor, care, în turul anterior, a învins, pe teren propriu, cu 6-0, pe LPS Cluj. Cele două echipe sunt și lidere în seriile de Campionat Național U15 în care evoluează. Corvinul conduce detașat în seria 5, după 17 etape având 39 de puncte, cu 11 mai multe decât următoarea clasată, CSM Târgu Jiu. În ultima etapă disputată cele două echipe s-au întâlnit la Hunedoara, iar Corvinul a câștigat cu 1-0. Acesta a fost ultimul meci al corviniștilor înainte de jocul de Cupă, întrucât următooarea adversară din campionat, Viitorul Târgu Jiu, s-a retras din competiție. De partea cealaltă, bihorenii sunt pe primul loc în seria 7, cu același număr de puncte, 42, ca și a doua clasată, Sporting Cluj, dar au un golaveraj mai bun, +75 față de +46, în ultima etapă trecând acasă, cu 23-0, de Unirea Dej.
Înainte de întâlnirea de la Hunedoara, FC Bihor va mai juca acasă, în campionat, cu a treia clasată din serie, LPS Cluj.
- Actualitatecu o zi in urma
Locuințe sociale într-o comună hunedoreană
- Actualitatecu 3 zile in urma
Incendiu la o gospodărie din Gura Barza
- Actualitatecu o zi in urma
Amenzi de peste 140.000 de lei pentru neconformități în domeniul siguranței alimentelor
- Actualitatecu o zi in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 – 28 martie, în județul Hunedoara
- Actualitate - Evenimentcu 3 zile in urma
Ample acțiuni de curățenie generală în localitățile hunedorene
- Actualitatecu o zi in urma
Alegeri prezidențiale 2025. Cei 11 candidați rămași în cursa pentru Cotroceni și ordinea pe buletinele de vot
- Actualitatecu 11 ore in urma
Trimitere în judecată în cazul abuzurilor comise de executorii judecătorești și avocați, cu prejudiciu de aproape 8 milioane de lei
- Actualitatecu 22 de ore in urma
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, vizită de lucru în județul Hunedoara. „Aproape patru miliarde de lei – investiții în zootehnia din România”