Zi de zi, optore, dar și mult peste program, o mână de oameni cu suflete mari devin îngeri pentru bătrânii singuri. Le fac cumpărături, le alină dorul de cei care au plecat, le plătesc facturile și le aduc medicamente. Fără ei, viața a aproape 100 de bătrâni din zona municipiului Petroșani ar fi un calvar. Poveștile lor sunt cutremurătoare, iar sprijin le sunt acești tineri care îi ajută, ca voluntari de la Caritas. Vă spunem acum o poveste din care am aflat că asistenții de la Caritas sunt adevărați îngeri.

Doamna Vicenția ne-a întâmpinat foarte veselă și ne-a mărturisit, în glumă, că are 24 de ani și că, dacă ar fi la fel de sănătoasă, pe cât este de vorbăreață, ar fi nemaipomenit. Dar nu este așa. A uitat, însă, de ceilalți 60 de ani, atunci când cele două femei de la Caritas, care i-au devenit îngeri apropiați, așa cum îi numește ea, au ajuns în vizită. Și-au făcut socotelile, i-au adus cumpărăturile, i-au luat tensiunea și i-au alinat durerea din suflet. Nu mai are mai pe nimeni acasă, iar Cecilia și Adina sunt noii ei copii. Bătrâna se mișcă extrem de greu și chiar s-a scuzat că nu poate fi o gazdă adevărată, așa cum și-ar fi dorit, dar se sprijină într-o cârjă și pășește extrem de greoi. „Simți un om când îți face ceva din inimă și nu te refuză niciodată cu nimic. Aceste fete, că-s astea două, pe care le știu de vreo 7 ani, sau altele, care vin când sunt ele în concediu, nu le laud degeaba. Ce nu fac ele? Vin și îmi iau necesarul de medicamente, se duc la doctor, raportează cum stau, îmi aduc răspunsul. Le dau banii, fac cumpărături, o dată la o săptămână. Le sun la telefon și le spun că nu am pâine și nu m-au refuzat niciodată, indiferent cât era ceasul când am apelat la ele”, ne mărturisește doamna Vicenția Văsieș, pensionară din Petroșani, care locuiește la parterul unui bloc din zona de Nord a orașului.

De patru ani nu a mai ieșit din casă

Fiică de preot din Bistrița, doamna Vicenția a ajuns la Petroșani, atunci când s-a măritat, iar de 18 ani este văduvă. Are un băiat, care a plecat în Anglia să lucreze ca topograf și aici a mai rămas cu nepoții din partea surorii sale răposate. Singurătatea, însă, nu a răpus-o și este extrem de fericită, atunci când vine cineva la ea, ca să schimbe o vorbă. Ea își amintește exact când a ieșit ultima dată din casă, cu lacrimi în ochi. „Să tot fie vreo patru ani de când nu am ieșit din casă, dacă nu mai mult. Că ar fi trebuit să scriu ziua aia, dar nu am scris-o. Sunt patru ani…”, mărturisește bătrâna doamnă. A fost contabilă la viața ei și acum se vede asta, pentru că pe măsuța de lângă pat are multe hârtii, chitanțe, toate prinse cu agrafe de hârtie și multe, multe calcule, legate de cheltuielile cu pensia. Își ține mintea ocupată citind, dezlegând cuvinte încrucișate, ori privind la TV, iar singurătatea îi este alinată și de prezența fetelor.

„Omul te simte”

Pragul i-l trec periodic asistenții de la Caritas, care fac minuni cu fiecare dintre acești oameni rămași singuri. Și nu sunt puțini. „Centrul nostru de îngrijire la domiciliu are 54 de bătrâni în Petrila, iar 44 în Petroșani. Sunt oameni singuri. Foarte puține perosane trec pe la ei, de aceea sunt o categrie de beneficiari ai serviciilor nostre, foarte greu accesibili. Ei sunt singuri, acasă, fără îngrijire, iar de cele mai multe ori, nu au nevoie de îngrijire de specialitate, ci doar, din când în când, cineva să vină pe la ei și să îi bage în seamă”, explică Alexandru Kelemen, cel care coordonează activitatea la Caritas în Valea Jiului. Exact asta fac cele două femei, Adina și Cecilia, care de peste 10 ani fac doar ca astfel de bătrâni să zâmbească. „Completăm lipsurile lor. Mai ales atunci când trebuie să se deplaseze, pentru că ei nu pot. Facem noi deplasarea la medic, unde ei nu ajung, le aducem chitanțele și le plătim facturile și facem, practic, orice. Săm de vorbă cu ei. Ei ar vrea mult mai mult, dar nu avem timpul necesar că sunt mulți. În funcție de nevoi, mergem și la 20 de bătrâni pe zi. Ei ne anunță ce au nevoie, până la ora 16,00, poate 17,00 ori chiar mai târziu”, susține Cecilia Șotângă, asistent social Caritas, pe care bătrânii o iubesc la fel de mult cum îi iubește și ea. Asta și pentru că ne-a mărturisit că se descurcă mai bine cu această categorie socială, decât cu copiii, spre exemplu.

„Sunt momente când e foarte greu, pentru că ai vrea să ajuți omul mult mai mult, dar, pur și simplu, nu poți. Și doamna Vicenția ne emoționează foarte mult, pentru că noi chiar tot ce facem, facem din inimă, iar aici nu poți să vii să muncești, fără să pui suflet. Omul te simte, dacă vii doar la serviciu sau pui suflet în ceea ce faci”, a completat-o și colega sa Adina Roman.

Proiectul se dorește a fi extins

Acești bătrâni, precum doamna Vicenția, locuiesc singuri, departe de cei dragi, care poate s-au stins prea repede de lângă ei, iar speranța le vine de la cei care le trec pragul ca să le ia tensiunea, ori poate doar să le fie companie pentru o scurtă poveste. Sistemul ar purtea fi extins, iar cei de la Caritas caută soluții pentru a-i ajuta și pe bătrânii din Vestul Văii Jiului. „Programul de îngrijiri la domiciliu este deschis la Petroșani din 1996, deci avem ceva experiență și încercăm, în acest moment, să extindem acest proiect la nivel de Valea Jiului și poate chiar la nivel de județ”, a mai spus Alexandru Kelemen. Cel mai greu le este asistenților atunci când astfel de oameni, pe care apucă să îi aprecieze ca pe bunicii lor, se sting, ori suferă de boli incurabile. Atunci, sprijinul lor este prea puțin, deși bătrânii sunt extrem de mulțumiți cu simpla lor prezență. Serviciile la domiciliu nu sunt extraordinar de dezvoltate, iar azilele, puține la număr, sunt pline de bătrâni. Ceea ce fac tinerii de la Caritas este, însă, sacrificiul pe care copiii acestor bătrâni nu au mai apucat să îl facă, pentru că, fie sunt foarte departe în țări străine, fie s-au stins înaintea părinților lor, rămași singuri pe lume.