Connect with us
Data: 21/05/2025
.

Actualitate

Înotătorii de la CSȘ Hunedoara încheie sezonul de vară cu noi medalii

Publicat

pe

Cupa României pentru Seniori, Tineret și Juniori desfășurată, recent, la Târgu-Mureș, a încheiat sezonul de vară la natație. Printre înotătorii participanți la concurs au fost și cei de la CSȘ Hunedoara, care au încheiat sezonul cu noi medalii.

Cele mai bune rezultate le-a obținut Nandor Nagy, care a cucerit șase medalii, toate de argint, atât la seniori, cât și la tineret, în probele 400, 800 și 1.500 de metri liber. De asemenea, sportivul de la CSȘ Hunedoara a ocupat, în clasamentul general individual, locul III la categoria Seniori și locul II la categoria Tineret. De asemenea, Ariana Florănescu a evoluat în șase finale, două la juniori și patru la tineret. La rândul său, Zsofia Nagy a înotat în două finale ale juniorilor, iar Paul Purcar, la aceeași categorie de vârstă, a avut tot două clasări de Top 10.

„Felicitări antrenorilor Anca Băjan, Dan Ardelean și Alex Ancuța pentru rezultatele obținute în acest an competițional! Felicitări tuturor sportivilor, pentru munca depusă la antrenamente și concursuri! Felicitări pentru progresul, performanțele voastre din acest an! Felicitări tuturor părinților pentru susținere!”, au transmis cei de la CSȘ Hunedoara.

Actualitate

Eveniment rutier soldat cu doi răniți, în municipiul Lupeni

Publicat

pe

Redactat de

Astăzi, în jurul orei 13:00, Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier pe DN66A, pe raza municipiului Lupeni.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii rutieri, care, în urma cercetărilor preliminare, au stabilit faptul că un tânăr în vârstă de 26 de ani, din orașul Uricani, în timp ce conducea un autoturism din direcția Vulcan – Lupeni, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a lovit un stâlp.

În urma impactului, atât conducătorul auto, cât și o pasageră în vârstă de 14 ani, din orașul Uricani, au suferit vătămări corporale. Cele două persoane au fost transportate la o unitate medicală din municipiul Lupeni, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, continuând cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Percheziții în Deva, Orăștie și în alte două localități din județ, într-un dosar de trafic de droguri. Patru persoane, reținute

Publicat

pe

Redactat de

 

Patru persoane, cu vârste cuprinse între 26 și 40 de ani, au fost reținute, la capătul unor percheziții ce au avut loc în județele Hunedoara, Alba și Cluj, într-un dosar de trafic de droguri. Acestea sunt suspectate că ar fi procurat, manipulat, oferit cu titlu gratuit şi vândut unor consumatori diferite cantităţi de cocaină, canabis, droguri sub formă de cristal şi substanţe psihoactive.

„Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, au documentat activitatea infracţională a patru bărbaţi, de 26, 28, 37 şi 40 de ani, cercetaţi pentru trafic de droguri de risc şi mare risc şi pentru efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii. Cercetările efectuate au relevat că, în perioada 2024 – 2025, cei patru bărbaţi ar fi procurat, manipulat, oferit cu titlu gratuit şi vândut unor consumatori din judeţele Alba, Hunedoara şi Cluj, diferite cantităţi de cocaină, canabis, droguri sub formă de cristal şi substanţe psihoactive, cu preţuri cuprinse între 50 şi 450 de lei, pentru un gram”, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

 

Advertisement

Pe parcursul percheziţiilor domiciliare efectuate în judeţul Alba – municipiul Blaj şi oraşul Ocna Mureş, în judeţul Cluj – localitatea Floreşti, în judeţul Hunedoara – municipiile Deva şi Orăştie, satele Romos şi Balşa, au fost descoperite şi ridicate aproximativ 800 de grame de canabis, aproximativ 100 de grame de droguri de mare risc, sub formă de cristal, 4 cântare electronice, obiecte folosite la ambalarea şi porţionarea drogurilor, 32.100 de lei şi 900 de euro, 10 telefoane mobile, precum şi alte mijloace de probă.

“La data de 20 mai 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus reţinerea celor patru bărbaţi, urmând ca astăzi, 21 mai, acestea să fie prezentate judecătorului de drepturi şi libertăţi, din cadrul Tribunalului Alba, cu propunere de arestare preventivă”, se mai menționează în același comunicat.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Hunedoara şi Cluj, al poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Deva, Poliţiei Municipiului Orăştie, Poliţiei Municipiului Blaj, Poliţiei Municipiului Aiud, precum şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Avram Iancu” Alba şi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: „Strada nu e loc de joacă” – lecții de siguranță rutieră pentru cei mici, oferite de polițiștii hunedoreni

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii rutieri din Hunedoara le-au reamintit copiilor, în cadrul unei acțiuni preventive desfășurate la Deva, că strada nu este un loc de joacă, ci un spațiu unde siguranța trebuie să fie mereu pe primul loc.

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au desfășurat, astăzi, o activitate educativ-preventivă intitulată „Strada nu e loc de joacă”, adresată în special copiilor și tinerilor.

Această acțiune face parte din seria de evenimente organizate în cadrul Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere, având ca scop principal conștientizarea riscurilor din trafic și promovarea unui comportament responsabil pe drumurile publice.

Activitatea s-a desfășurat într-o zonă intens circulată din municipiul Deva, unde polițiștii rutieri au discutat cu cei mici despre regulile și semnele de circulație, precum și despre importanța respectării acestora.

Activitatea a fost menită să-i ajute pe copii să înțeleagă mai bine cum să se comporte în siguranță în trafic, atât în calitate de pietoni, cât și ca pasageri.

Mesajul polițiștilor este unul clar: strada nu este un spațiu de joacă, iar siguranța trebuie să fie prioritară pentru toți participanții la trafic, indiferent de vârstă.

Advertisement

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara va continua activitățile preventive pe tot parcursul acestei săptămânii, în colaborare cu autoritățile locale și unitățile de învățământ, pentru a contribui la reducerea accidentelor rutiere și la formarea unui comportament rutier responsabil

FOTO: IPJ Hunedoara

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate