Connect with us
Data: 03/12/2024
.

Actualitate

Inspectorii de muncă, controale în rândul transportatorilor din județ

Publicat

pe

Inspectorii de muncă au făcut verificări în rândul transportatorilor rutieri din județ. În urma controalelor, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, dintre care două avertismente și o amendă în cuantum de 20.000 lei.

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara a desfășurat, în perioada 18 – 27 octombrie 2023, campania naţională privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă și de odihnă a conducătorilor auto (lucrători mobili), a legislației și a directivelor europene ce vizează detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii transnaționale transpuse în legislația națională, cod CAEN 4941 – Transporturi rutiere de mărfuri și cod CAEN 4931 – Transporturi urbane, suburbane și metropolitane de călători.

“În cadrul acestor acțiuni de control s-a verificat cu precădere dacă angajatorii folosesc munca nedeclarată, dar și modul în care angajatorii respectă prevederile legale cu privire la munca prestată de conducătorii auto în baza contractului individual de muncă cu normă întreagă/timp parțial, organiarea timpului de muncă și de odihnă a conducătorilor auto (perioade de conducere, pauzele și perioadele de odihnă etc), organizarea evidenței timpului de muncă și de odihnă, acordarea concediului de odihnă, repausul săptămânal și sărbătorile legale, munca suplimentară, munca de noapte, întocmirea evidenței orelor de muncă prestate de fiecare conducător auto, regulamentul intern/CCM la nivel de unitate, acordarea drepturilor salariale și/sau a venitului asimilat salariului, a indemniației primită de conducătorii auto pe perioada delegării și/sau detașării în altă localitate în țară și/sau străinătate, precum și plata acestora pentru munca prestată”, se arată într-un comunicat transmis de ITM Hunedoara.

Obiectivele principale ale acestei campanii de control au fost de a crește gradul de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă, de a diminua consecințele sociale și economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatorii care desfășoară activitatea în domeniul transportului rutier și de a elimina toate neconformitățile constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare.

„Inspectorii de muncă, din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara, au efectuat un număr de 19 controale, verificând un număr de 20 de conducători auto, constatându-se un număr total de 29 deficiențe, pentru care s-au dispus măsuri pentru remedierea neconformităților constatate și respectarea prevederilor legale. Totodată, s-a aplicat un număr total de trei sancțiuni contravenționale, dintre care două avertismente și o amendă în cuantum de 20.000 lei. Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara vine în ajutorul angajatorilor și a angajaților punând la dispoziția acestora informațiile necesare desfășurării activității în condițiile legale, atât în domeniul relațiilor de muncă. cât și în domeniul sănătății și securității în muncă”, au mai transmis reprezentanții ITM Hunedoara.

Actualitate

„Târgul de Iarnă” de la Deva se deschide joi, 5 decembrie

Publicat

pe

Redactat de

„Târgul de Iarnă” de la Deva se deschide joi, 5 decembrie, în Piața Unirii, din centrul istoric al orașului, și va fi funcțional până pe data de 7 ianuarie 2025.

Evenimentul va reuni expozanți din județul Hunedoara și din alte zone ale țării țării, care vor fi prezenți cu produse și bucate tradiționale specifice sărbătorilor de iarnă

“Programul va fi zilnic, între orele 11:00 și 23:00, iar în noaptea de Revelion, târgul va rămâne deschis până la ora 02:00, oferindu-le vizitatorilor o atmosferă unică de sărbătoare. Zona târgului va fi iluminată feeric, iar bradul de Crăciun, împreună cu locurile speciale destinate copiilor și multe alte surprize, vor adăuga farmec și magie acestui loc. Pe scena amplasată în Piața Unirii vor avea loc concerte de colinde și cântece de Crăciun susținute de ansambluri și interpreți renumiți din zonă și din țară. În perioada 14-15 decembrie și 21-22 decembrie, târgul va găzdui spectacole de colinde, iar în 19 decembrie 2024, va avea loc un concert de colinde la Catedrala Adormirea Maicii Domnului. Vă invităm să vă bucurați de magia sărbătorilor de iarnă!”, au transmis reprezentanții Primăriei Deva.

Târgul de Iarnăeste organizat de Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Accident rutier în municipiul Lupeni

Publicat

pe

Redactat de

Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată în data de 02 decembrie, în jurul orei 20.00, despre faptul că pe strada Bucura din localitate a avut loc un accident rutier.

Din primele verificări, echipa operativă deplasată la fața locului a stabilit că un șofer de 40 de ani, din municipiul Lupeni, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, ar fi derapat și ar fi intrat pe contrasens.

Autoturismul a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, condus de un bărbat de 37 de ani, care circula pe sensul opus de mers.

În urma impactului, ambii conducători auto au suferit leziuni, fiind transportați la Spitalul Municipal Lupeni, pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Cei doi șoferi au fost testați în vederea stabilirii unui eventual consum de alcool sau substanțe interzise.

Polițiștii continuă verificările.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Doar un punct pentru echipele hunedorene din Liga 3

Publicat

pe

Redactat de

Dacă în runda precedentă cele două echipe hunedorene din Liga 3, Jiul Petroșani și Minerul Lupeni, au câștigat, simultan, meciurile pe care le-au avut, în etapa a XIV-a lucrurile nu au mai stat așa. Mai exact, echipele hunedorene au obținut doar o remiză.

Înfrângere acasă

În seria 8 Jiul Petroșani venea după trei victorii consecutive, lucru care a adus trupa din Vale la două puncte de play-off, și a primit vizita ocupantei poziției secunde, ACSO Filiași. Seria succeselor petroșănene a fost întreruptă de doljeni, care s-au impus, cu 2-0, în meciul disputat pe stadionul „Petre Libradi”, ambele goluri fiind înscrise în partea secundă, de Daniel Rogoveanu, în minutele 51 și 72, prima reușită a atacantului de la Filiași fiind din penalty. În urma acestui rezultat cei de la ACSO Filiași, cu 26 de puncte, și-au consolidat poziția a doua, iar Jiul (17 puncte), deși rămâne pe cinci, s-a îndepărat la cinci puncte de poziția a patra, ultima care duce în play-off. Pe patru, cu 22 de puncte, sunt cei de la Vulturii Fărcășești, care s-au impus, cu 3-1, în deplasarea de la Gilortul Târgu Cărbunești, a șaptea clasată, cu 14 puncte și golaveraj – 11. lideri neînvinși, cu 36 de puncte, rămân cei de la SCM Râmnicu Vîlcea, care, calificați deja în play-off, au trecut, pe teren propriu, cu 1-0, într-un derby județean, de Viitorul Dăești, locul al optulea, cu 14 puncte și golaveraj – 14. Pe ultima treaptă a podiumului, cu 24 de puncte, se mențin cei de la Unirea Bascov, după victoria de pe teren propriu, cu 4-1, în fața „lanternei roșii”, Sparta Horezu (9 puncte), echipa din Vâlcea, deși mai sunt de jucat patru etape din sezonul regular, urmând a evolua, cu certitudine, în play-out. În fine, a șasea clasată, Speed Bradu, la un punct în spatele Jiului, a remizat, scor 2-2, pe terenul echipei de pe penultimul loc, Aro Câmpulung (11 puncte). Etapa viitoare, ultima care se va disputa în acest an, Jiul Petroșani va juca pe terenul ultimei clasate, Sparta Horezu, celelalte meciuri ale rundei a XV-a fiind Unirea Bascov – Aro Câmpulung, ACSO Filiași – Gilortul Târgu Cărbunești, Viitorul Dăești – Speed Bradu și Vulturii Fărcășești – SCM Râmnicu Vâlcea.

Egal pe terenul ultimei clasate

În seria 9, Minerul Lupeni, ocupanta poziției secunde înaintea desfășurării etapei a XIV-a, a jucat pe terenul ultimei clasate, Avântul Periam. În acest meci cei de la Lupeni au reușit doar o remiză, scor 1-1, după ce au deschis scorul, în minutul 58, prin Adrian Bedea, egalarea survenind în urma autogolului lui Dragoș Vlad, din minutul 78. În urma acestui rezultat, timișenii, cu 7 puncte, rămând pe ultimul loc, iar Lupeniul, cu 24 de puncte, coboară pe poziția a patra, având un avans de două „lungimi” față de următoarea clasată, Poli Timișoara, cei din județul vecin învingând, clar, acasă, cu 3-0, liderul, CSC Peciu Nou (27 de puncte). Celelalte două locuri de pe podium sunt ocupate de echipe care au, fiecare, 26 de puncte, departajarea fiind făcută de golaveraj. Pe doi, cu + 7, a urcat CSC Ghiroda, în urma victoriei, de pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în fața celor de la Lotus Felix (locul 7, cu 16 puncte și golaveraj – 5). Pe trei, cu golaveraj +3, au trecut cei de la Progresul Pecica, după succesul, cu 2-1, de pe terenul penultimei clasate, Timișul Șag, care rămâne cu 13 puncte. În fine, a șasea clasată, Viitorul Arad (19 puncte), a remizat, 1-1, acasă, cu formația de pe opt, Gloria Cermei, care are 16 puncte și golaveraj – 9. În ultima rundă din acest an Minerul Lupeni va juca tot în deplasare, în derby-ul etapei, la Progresul Pecica. Celelalte meciuri programate în etapa a XV-a a sezonului regular sunt CSC Peciu Nou – Viitorul Arad, Gloria Cermei – CSC Ghiroda, Lotus Felix – Timișul Șag și Poli Timișoara – Avântul Periam.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate