Comunitate
Investiții ample demarate în comuna Ghelari

Comuna Ghelari, un important centru minier în trecutul nu foarte îndepărtat, dar, în același timp, și o frumoasă așezare din Ținutul Pădurenilor, se întinde pe o suprafață de aproximativ 50 de kilometri pătrați și are în jur de 2.000 de locuitori. Aceștia trăiesc în patru sate, respectiv localitatea de reședință omonimă și așezările aparținătoare Govăjdia, Plop și Ruda.
Modernizarea unităților de învățământ
Pe raza comunei, care oferă o panoramă superbă spre Munții Poiana Ruscă, pot fi văzute mai multe monumente istorice, respectiv biserica de zid, crucea memorială și cuptorul de reducere a minereurilor de fier, toate în Ghelari, biserica din Ruda și furnalul de la Govăjdia, dar și impresionanta biserică ortodoxă din centrul de comună, cunoscută drept „Catedrala Pădurenilor”. La Ghelari există și o rețea de unități de învățământ care, în această primăvară, trec prin ample procese de modernizare. „Prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) am finalizat, luna trecută, proiectul ”Dotare Școală Gimnazială Ghelari”. Valoarea proiectului a fost de 330.000 lei, dintre care 125.000 de lei au fost alocați pentru reînoirea mobilierului, iar aproape 210.00 de lei pentru echipamente IT și laboratorul de informatică, cu costuri zero din partea noastră. De asemenea, au început, tot pe PNRR, lucrările la pentru eficientizarea energetică a Grădiniței cu Program Normal (PN) nr. 1, cu o valoare de aproape 830.000 de lei. În cadrul acestui proiect sunt prevăzute investiții pentru reducerea costurilor și îmnunătățirea performanței energetice a imobilului, prin anveloparea clădirii și a încăperilor, precum și refacerea întregii instalații interioare de încălzire. Săptămâna viitoare vor începe lucrări similare și la Grădinița PN 2, valoarea acestui proiect fiind de circa 800.000 de lei. În fine, tot cu finanțare prin PNRR, în valoare de peste 565.000 de lei, s-au făcut achizițiile pentru proiectul privind realizare a infrastructurii TIC – sisteme inteligente de management local”, a declarat Emerson Iancu Toma, primarul comunei hunedorene Ghelari.
Încep lucrările la rețeaua de apă și canalizare
Trimestrul al doilea al anului în curs se arată a fi unul rodnic pentru administrația din Ghelari, edilii venind cu vești bune și despre un alt proiect amplu, cel de modernizare a rețelelor de apă și canalizare. “Am depus un proiect intitulat „Alimentare cu apă, stații de tratare și sistem de canalizare, stații de epurare a apelor uzate, inclusiv canalizare pluvială și sistemele de captare a apelor pluviale”. Acest proiect a fost depus pe Programul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”, și are o valoare de 43 de milioane de lei. Proiectul vizează localitățile Ghelari, Ruda, se va ajunge și la Mănăstire. Practic, se schimbă toată rețeaua de apă, cu stație de tratare, cu tot ce trebuie. Canalizarea se va schimba, inclusiv în partea unde există deja, în zona de centru și a blocurilor. Este o investiție foarte mare care se va derula pe câțiva ani, dar vom scăpa de problemele pe care le avem, la ora actuală, cu vechea rețea. Licitația a fost executată și ne aflăm în perioada de evaluare a câștigătorului, iar în curând se va semna contractul de execuție”, a precizat primarul din Ghelari, Emerson Iancu Toma.
Sportul nu este uitat
Nu doar investițiile în rețeaua de infrastructură sunt printre prioritățile administrației din Ghelari, ci și cele ce privesc activitățile recreative. Avem un proiect, pe Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pentru modernizarea stadionului din Ghelari, investiția fiind una de aproximativ 300.000 de lei. Principalul obiectiv al acestui proiect este amenajarea unei piste de atletism. Pe lângă amenajarea pistei de atletism, proiectul mai prevede, printre altele, reabilitarea gardului împrejmuitor și refacerea gazonului. În plus, vor fi montate aparate de fitness pentru populație, se vor face lucrări de reabilitare a tribunei, iar vestiarele vor fi, și ele, renovate. Va fi un stadion care să deservească întreaga comunitate, dar și pe toți cei care doresc să facă mișcare într-un mediu decent. În prezent se lucrează la împrejmuiri, urmând ca, după aceea, să turnăm suprafața sintetică pentru piste. Până atunci, însă, doresc să anunț că vom găzdui, joi, 11 aprilie, etapa județeană de cros școlar, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și Liceul Teoretic din comună, unde sper ca elevii noștri să aibă rezultate bune, Ghelariul având o frumoasă tradiție în atletism”, a mai spus primarul comunei hunedorene Ghelari, Emerson Iancu Toma.
Actualitate
Lămuriri privind majorarea taxei de salubrizare la Geoagiu. Tensiuni în ședința de CL

Cuantumul taxei speciale de salubrizare a fost motiv de dispută în Consiliul Local al Orașului Geoagiu. Noul preț a fost aprobat în ultima ședință, una plină de tensiuni. Primarul Ovidiu Vlad a explicat motivul pentru care se impune majorarea acestei taxe, începând cu data de 1 februarie 2025, administrația publică locală fiind obligată să aplice această măsură.
În cadrul ședinței Consiliului Local al Orașului Geoagiu, la care a participat și directorul ADI Deșeuri, Dan Stoian, primarul Ovidiu Vlad a prezentat situația și necesitatea majorării taxei speciale de salubrizare, la 18 lei/persoană pe lună, în cazul utilizatorilor casnici, respectiv 403,50 lei /mc pentru agenți economici și instituții publice, începând cu prima zi a lunii februarie.
Potrivit primarului orașului Geoagiu, Ovidiu Vlad, măsură este obligatorie pentru a evita sistarea serviciului de colectare a deșeurilor, operatorul de salubritate notificând administrația locală că nu își mai poate desfășura activitatea fără acoperirea costurilor reale. Edilul -șef spune că situația, lăsată moștenire de la vechea conducere a orașului, a fost generată de neactualizarea tarifelor în ultimii doi ani, deși acest lucru era o obligație legală. Mai mult, mai spune primarul, s-a ajuns în situația în care din valoarea taxei de salubrizare încasate la bugetul local de la utilizatorii casnici și non – casnici nu se recuperează decât în jur de 50 la sută din valoarea facturilor emise de operatorul serviciului de salubritate pentru cantitățile de deseuri colectate, transportate și depozitate, motiv pentru care se impune majorarea cuantumului acesteia, pentru a acoperi valoarea serviciilor prestate către alți utilizatori, decât Primăria Geoagiu, care plătește serviciile pentru toate punctele de lucru pe care le are și pentru deșeurile abandonate pe domeniul public.
Contre în timpul ședinței de CL
Subiectul a stârnit contre în timpul ședinței de CL. “Haideți să lăsăm polemica aceasta. Este vorba despre cetățenii din Geoagiu, despre oamenii care plătesc și oamenii aceștia merită să-i tratăm cu respect (…) Vă mai spun ceva, tot pentru că lucrurile nu au fost făcute așa cum trebuie și au fost ținute cumva electoral, dacă e să fim deschiși, se încasează doar de la jumătate din populația din Geoagiu taxa aceasta. (…) Greșelile trecutului să le oprim! De astăzi să fie un moment zero și să mergem mai departe sănătos. În Geoagiu, sunt 5.600 de oameni, taxă plătesc 3.600. Dintre aceștia, doar vreo 3.200 au plătit efectiv (…) Avem o situație, nu vreau să o mai repet, lăsată la greaua moștenire (...) Trebuie să găsim soluții pentru situația dată. Mi se pare aberant, când noi am găsit aici un dezastru, pe care încercăm să-l rezolvăm cât se poate de repede, să avem atâta dezinvoltură, să venim aici să dezinformăm mai departe. Realitatea e simplă, cifrele sunt astea (…) Noi va trebui să plătim gunoi. Va trebui să ne aliniem la ceea ce se întâmplă în județ, în țară și în Europa. Și Geoagiu, cu toții facem parte din țara aceasta, indiferent că-i place cuiva sau nu-i place”, a spus, în plenul ședinței de CL, primarul orașului Geoagiu, Ovidiu Vlad.
“Calcul prezentat este făcut pe cei 5.500 de oameni, adică noi, din momentul de față, trebuie să facem toate eforturile ca toată lumea din Geoagiu care generează gunoi să plătească pentru că așa este corect.(…) Calculul este acela prin care toată lumea plătește. În cazul în care nu se plătește, vom rămâne mai departe cu probleme”, a adăugat primarul Ovidiu Vlad.
„Primăria nu beneficiază de acești bani!”
Edilul -șef al orașului Geoagiu a subliniat faptul că primăria nu beneficiază de acești bani, ei fiind colectați și transferați integral către operatorul de salubritate. „Primăria nu beneficiază de acești bani! Ei sunt colectați și transferați integral către operatorul de salubritate. Plata acestui serviciu din alte surse ale bugetului local ar putea fi considerată ilegală. Astfel, ajustarea taxei este singura soluție pentru a continua acest serviciu esențial. Tarifele pentru serviciile de salubritate prestate la CMID au fost majorate de Consiliul Județean Hunedoara încă din anul trecut și reflectă costurile reale ale colectării, transportului și depozitării deșeurilor. Noi, ca administrație locală, nu facem nimic altceva decât să ne conformăm acestei decizii. Această decizie este strict administrativă, obligatorie și menită să protejeze sănătatea publică”, a mai precizat primarul orașului Geoagiu, Ovidiu Vlad.
Actualitate
Orașul Geoagiu va avea o creșă. Primarul Ovidiu Vlad: “După ani de așteptare, trecem la fapte!”

Orașul Geoagiu va avea o creșă, ce va oferi condiții moderne și sigure pentru micuții din localitate. Primarul Ovidiu Vlad a semnat, astăzi, la sediul Companiei Naționale de Investiții (CNI), actul adițional prin care s-au obținut sumele necesare pentru ca proiectul „Construire Creșă – Geoagiu” să devină realitate.
“După ani de așteptare, trecem la fapte! Primăria Geoagiu și-a asumat predarea terenului și asigurarea tuturor utilităților necesare, astfel încât lucrarea să fie finalizată la termen. În perioada imediat următoare, vor fi întreprinse toate demersurile urgente pentru ca acest obiectiv să fie dus la bun sfârșit fără întârzieri”, a transmis Ovidiu Vlad, primarul orașului Geoagiu.
Va putea găzdui până la 40 de copii
Creșa va fi construită pe strada Calea Romanilor, nr. 149, în Geoagiu, și va avea o capacitate de patru grupe, putând găzdui până la 40 de copii, Investiția este finanțată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Licitația pentru acest proiect a fost organizată de CNI, iar contractul de finanțare nr. 105600 a fost semnat, la data de 14 septembrie 2022, între Ministerul Dezvoltării (coordonator PNRR), CNI (structură de implementare) și Primăria Orașului Geoagiu (beneficiar). „Lucrurile încep să prindă contur la Geoagiu! Continuăm să lucrăm pentru viitorul comunității noastre”, a mai transmis primarul orașului Geoagiu, Ovidiu Vlad.
Sursa foto: Primăria Orașului Geoagiu/Facebook
Actualitate
Administrația din Pui pregătește cel mai mare proiect din istoria comunei

Ţara Haţegului este un loc binecuvântat de Dumnezeu, aici întâlnind o privelişte deosebită, precum şi numeroase vestigii istorice. În zonă găsim așezări aranjate şi bine întreţinute, locuite de oameni harnici şi muncitori.
Continuarea investițiilor aflate în derulare
Acest lucru îl întâlnim, în mod normal, și în comuna hunedoreană Pui. Aşezarea din Ţara Haţegului, care are în componenţă 12 sate, respectiv Pui (localitatea de reşedinţă), Băiești, Federi, Fizești, Galați, Hobița, Ohaba-Ponor, Ponor, Râu Bărbat, Rușor, Șerel și Uric, întinse pe o suprafaţă apreciabilă, de circa 23.000 de hectare, este cea mai mare comună din judeţul Hunedoara ca şi populaţie. Pentru toți aceștia, administrația locală care și-a preluat mandatul în urmă cu trei luni, fiind vorba despre una nouă, vine cu vești bune. „Printre prioritățile noastre se numără, în mod firesc, continuarea proiectelor începute de fosta administrație. Este vorba, în primul rând, despre continuarea lucrărilor la Grădinița cu Program Prelungit din centrul de comună, precum și la rețeaua de alimentare cu apă în satul aparținător Uric. Prioritare sunt și alte două proiecte începute, respectiv rețeaua de canalizare din așezările componente Hobița, Uric și Râu Bărbat, precum și recepționarea unor lucrări la drumuri interioare din satele Fizești și Băiești, care au fost finalizate înainte de mandatul precedent”, a declarat Ovidiu Ciolea, primarul comunei hunedorene Pui.
Proiect de 10 milioane de euro
Pe lângă continuarea firească a investițiilor aflate în derulare, reprezentanții administrației publice locale din cea mai mare așezare rurală din județul Hunedoara au un proiect îndrăzneț, dar realist, acesta fiind cel mai mare ca valoare care urmează a fi implementat în comuna Pui. „Într-un viitor nu foarte îndepărtat ne propunem regularizarea râului Rușor. Este vorba despre porțiunea traversată de cursul de apă în satele Rușor și Șerel, iar valoarea proiectului este de 10 milioane de euro. Acest proiect este cel mai mare ca valoare din istoria localității noastre și va fi derulat cu fonduri obținute prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației”, a precizat primarul comunei Pui, Ovidiu Ciolea.
Pentru comunitate
Pe lângă investițiile de mare anvergură, administrația publică din comuna hunedoreană Pui are creionate, pentru perioada imediat următoare, și proiecte mai mici, dar de strictă utilitate pentru comunitățile locale. „Suntem în 2025, într-o comună europeană, cea mai mare din județul Hunedoara, și ne mândrim cu acest lucru. Totuși, această poziționare înseamnă și o creștere a nivelului de confort și alinierea la anumite standarde. Astfel, chiar dacă ne place sau nu, dar este vorba despre o necesitate, avem întocmit un proiect pentru amenajarea unei capele în satul Pui, localitatea de reședință, pe care ne propunem să îl finalizăm chiar în acest an. De asemenea, ne preocupă și starea drumurilor. Astfel, pentru a asigura o circulație decentă pe arterele rutiere din comună, într-o primă fază vom face reparații și pietruiri, în funcție de necesități, pe drumurile rămase, încă, neasfaltate”, a menționat Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui.
Preocupare pentru atragere de fonduri nerambursabile
Noua administrație din comuna hunedoreană Pui își dorește să continue modernizarea și dezvoltarea comunei. Edilii din cea mai mare comună din județul nostru sunt conștienți că, pentru acest lucru, este nevoie de o finanțare masivă, iar acest lucru poate veni, cel mai simplu, dar și cel mai sigur, prin accesarea de proiecte pe fonduri europene. În acest sens, la nivelul comunei Pui există proiecte realiste. „Deși suntem la debutul mandatului nostru, suntem pregătiți pentru provocările viitoare. Astfel, suntem foarte atenți la ceea ce înseamnă finanțări europene, în special, dar și guvernamentale. Astfel, suntem pregătiți ca, odată cu deschiderea noilor sesiuni de acordare de fonduri nerambursabile, într-o proporție covârșitoare, să depunem mai multe proiecte. Nu știm încă pe ce domenii vor fi deschise aceste sesiuni, dar, cu siguranță, vor fi cele legate de modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare, eficientizarea energetică a clădirilor de utilitate publică, la acest capitol intrând, printre altele unitățile de învățământ, căminele culturale sau sediile primăriilor. Noi suntem pregătiți pentru a depune astfel de proiecte, dar avem documentații întocmite și pe alte domenii. Astfel, dacă vor apărea și alte oportunități, cu siguranță nu le vom rata”, a mai spus primarul comunei hunedorene Pui, Ovidiu Ciolea.
Locuri deosebite
Comuna Pui este străbătută de ruta turistică Via Transilvanica, cunoscută și ca „Drumul care unește”, ce face legătura între Putna și Drobeta Turnu Severin. Pe raza comunei mai sunt și alte obiective interesante de văzut, precum Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina ori cele trei rezervații naturale de pe raza comunei, respectiv „Fânațele Pui”, „Peștera Șura Mare” și „Locul fosilifer Ohaba Ponor”, bisericile vechi din Ponor și Șerel, casele tradiționale țărănești, situl arheologic de la Ohaba Ponor și castrul roman de la Râu Bărbat sau moara de apă de la Șerel.
- Actualitatecu o zi in urma
Tânăr de 25 de ani, decedat pe ruta Hunedoara-Deva
- Stiri nationalecu 2 zile in urma
Delgaz Grid: Peste 1.400 de cazuri de potențial consum fraudulos de gaze naturale și energie electrică, identificate în 2024
- Actualitatecu 2 zile in urma
Părintele Arsenie Boca a fost proclamat sfânt. Inclus în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, alături de alți 15 noi sfinți canonizați
- Stiri nationalecu 2 zile in urma
„Drumul Iancului”, între Vidrișoara și limită cu județul Hunedoara, va fi modernizat
- Actualitatecu o zi in urma
Adrian David, directorul CAS Hunedoara: „Un sistem unitar de sănătate la nivel european este tot mai aproape de realitate”
- Actualitatecu o zi in urma
Bărbat dat dispărut. Poliția solicită sprijinul populației
- Actualitatecu 2 zile in urma
Corvinul își continuă pregătirile la Mogoșoaia
- Actualitatecu 2 zile in urma
Acțiune de amploare pentru găsirea unui bărbat dispărut în județul Hunedoara