Comunitate
Ecologia și protecția mediului, o prioritate pentru administrația din Beriu
Comuna Beriu, cu o populație de peste 3.500 de locuitori, este una dintre cele mai mari așezări rurale din județul Hunedoara. Localitatea are opt sate componente, respectiv Beriu, Căstău, Cucuiş, Măgureni, Orăştioara de Jos, Poieni, Sereca şi Sibişel, și se întinde pe o suprafață de aproape 185 de kilometri pătrați.
Locuri deosebite
Despre comuna aflată pe drumul către Cetățile Dacice din Munții Orăștiei ar mai fi de precizat că, și ea, prezintă câteva locuri ce merită a fi vizitate. Printre acestea se numără Mănăstirea Cucuiș, Cetatea Sibișelului, Monumentul Eroilor de la Căstău sau Castrul roman de la Orăștioara de Jos. De altfel, comuna Beriu se situează într-o regiune cu un bogat trecut istoric. Documente istorice arată că la Orăştioara de Jos s-a putut identifica o aşezare civilă destul de extinsă indicată prin ziduri ce se găsesc până la râul Beriu. Urme romane s-au găsit şi în hotarul localităţii Beriu. Astfel în 14 august 1965, cu ocazia lucrărilor agricole, un plug a scos la suprafaţă o piatră dreptunghiulară cu inscripţie romană. S-a constatat că este vorba de un mormânt roman, de 2 metri lungime, 1.40 metri lăţime şi 80 centimetri adâncime. În mormânt s-au găsit oseminte amestecate cu cărămidă macerată şi pământ. Tot aici s-a descoperit şi ceramică autohtonă foarte veche şi se crede că acest mormânt a aparţinut unui ostaş din Legiunea XII Gemina.
Placa funerară se păstrează la Muzeul din Orăştie. Cea mai veche atestare documentară vine de la sârşitul sec. XIII când saşii au început să se organizeze în scaune numite „sedes ”, printre acestea figurând Beriu, Căstău, Sereca și Sibişel. Saşii au fost colonizaţi în localităţile cele mai bogate, chiar dacă acestea au aparţinut românilor cum a fost cazul Beriului care a fost colonizat în anul 1334. La colonizarea saşilor în anul 1334 în Beriu se face menţiunea că existau deja 107 case locuite de români. Revenind la zilele noastre, trebuie spus că Beriu este una dintre puținele localități în care populația este în creștere, comuna fiind recunoscută și prin plantațiile de afine.
A început curățenia de primăvară
În atare condiții, preocuparea administrației publice locale din comuna hunedoreană Beriu pentru păstrarea unui mediu curat este una mai mult decât firească. „Recent am participat, aături de comisari ai Gărzii de Mediu Hunedoara, la o întâlnire cu Asociația Copiilor din Sereca. S-au purtat discuții privind poluarea mediului, reciclarea și colectarea selectivă a deșeurilor, poluarea aerului prin incendierea resturilor vegetale din curți și grădini, iar comisarii au fost plăcut impresionat de felul în care au reacționat copii, care stăpânesc foarte bine termenele de mai sus. De asemenea, se află în plină derulare curățenia de primăvară, în cadrul căreia facem ample acțiuni de ecologizare pe malurile apelor, pe marginile drumurilor și la șanțurile de scurgere. Totodată, din această lună, un agent al Poliției Locale are activități exclusive pe domeniul ecologie și protecția mediului”, a declarat Emil Moise Bîc, primarul comunei hunedorene Beriu.
În pas cu vremurile
Tot pe acest capitol al ecologiei și protecției mediului, edilii din Beriu fac și investiții. Una dintre acestea a fost finalizată, iar o alta va începe în curând, ambele fiind de mare utilitate pentru comunitatea locală. „Prin Agenția Fondului de Mediu (AFM) am derulat un proiect de modernizare și extindere a rețelei de iluminat public, în valoare de un milion de lei. A fost vorba despre montarea de 380 de lămpi economice și eficiente, de tip LED, în localitatea de reședință și în satele aparținătoare Cucuiș, Orăștioara de Jos și Sereca. Acestea asigură un iluminat corespunzătoar, sunt prietenoase cu mediul și vor scădea valoarea facturilor, ceea ce înseamnă economii importante la bugetul local, sumele astfel reieșite urmâmd a fi redirecționate spre alte investiții în comună.
De asemenea, anunț, cu această ocazie, că, lângă sediul Primăriei comunei Beriu, va începe, în curând, construirea unei stații de încărcare pentru autovehicule electrice. Investiția are o valoare de 200.000 de lei și este finanțată printr-un proiect depus tot la AFM”, a spus primarul comunei hunedorene Beriu, Emil Moise Bîc.
Actualitate
Primarul din Luncoiu de Jos rămâne realist
Luncoiu de Jos este o comună situată în nordul județului Hunedoara, care se întinde pe o suprafață de aproape 50 de kilometri pătrați. Cei peste 1.600 de oameni care trăiesc în comună locuiesc în cinci sate, fiind vorba despre Luncoiu de Jos, localitatea de reședință, și așezările aparținătoare Dudești, Luncoiu de Sus, Podele și Stejărel.
Vești bune pentru contribuabili
Pentru toți aceștia reprezentanții administrației publice locale din comuna hunedoreană Luncoiu de Jos vin cu vești bune din domeniul fiscal. „În conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului 107/2024 se instituie unele facilități fiscale și se aprobă procedura de anulare a acesoriilor și majorărilor aferente obligaților bugetare principale până la data de 31.08.2024 inclusiv, datorate bugetului local de către contribuabili, persoane fizice și juridice. Aceștia pot depune notificările până la data de 25.11.2024, termenul de plată fiind prelungit până la data de 20.12.2024. Precizez că anularea majorărilor și accesoriilor se aplică doar contribuabililor care achită debitele integral”, a declarat Călin Dorin Dud, primarul comunei hunedorene Luncoiu de Jos.
Pregătiri de iarnă
Cum sezonul rece bate la ușă, edilii din Lunciu de Jos au luat măsurile necesare pentru ca venirea iernii să nu îi ia prin surprindere. „Procedăm la fel ca în fiecare an înainte de venire iernii. Astfel, am asigurat combustibiul necesar încălzirii pe perioada sezonului rece la unitățile de învățământ, dar și la celelalte instituții publice care funcționează pe raza comunei noastre. De asemenea, avem pe stoc material antiderapant și tot ceea ce mai este nevoie pentru a interveni la ninsori. Și utilajele sunt pregătite pentru a interveni, dacă este cazul. Nu ne dorim zăpezi abundente, dar este bine să fim pregătiți, pentru ca venirea iernii să nu ne ia prin surprindere”, a spus Călin Dorin Dud primarul comunei Luncoiu de Jos.
Planuri de viitor
De luna trecută Călin Dorin Dud a început cel de-al cincilea său mandat de primar al comunei hunedorene Luncoiu de Jos. Ca și în precedentele mandate, acesta are planuri de viitor realiste. „În primul rând ar fi vorba despre implementarea proiectului privind introducerea gazului metan, acesta putând fi și o bună alternativă la încălzirea cu lemne. Apoi ne gândim la o grădiniță cu program prelungit și un program After School, precum și la crearea de locuri de joacă. Ne mai propunem amplasarea, în locul numit Pleșa, din Luncoiu de Jos, a unei cruci metalice care simbolizează apartenența comunității la ortodoxism, precum și amenajarea accesului în zonă, fiind locul de belvedere al tuturor luncoienilor. Și, bineînțeles, organizarea anuală a Festivalului Luncoienilor, o acțiune cu evenimente cultural artistice. Mai avem și alte proiecte, dar acestea sunt, la ora actuală, realiste”, a precizat primarul comunei Luncoiu de Jos, Călin Dorin Dud.
Finalizarea proiectelor aflate în derulare
În ce privește situația actuală, obiectivul administrației din Luncoiu de Jos este finalizarea proiectelor aflate în derulare. „Toți ne dorim cât mai mult, dar totul depinde de bugetul aflat la dispoziție. Cum nu dispunem de un buget extrem de generos, obiectivele imediate sunt finalizarea, cât mai curând, a investițiilor aflate în derulare, prioritățile fiind amenajarea dispensarului medical uman, reabilitarea căminelor culturale și programul de modernizare a drumurilor interioare. Sunt sigur că, la fel ca și până acum, cu chibzuință, vom reuși să ducem și celelalte proiecte la capăt”, a menționat primarul comunei hunedorene Luncoiu de Jos, Călin Dorin Dud.
Actualitate
Proiecte realiste ale administrației din Ghelari
Comuna Ghelari, un important centru minier în trecutul nu foarte îndepărtat, dar, în același timp, și o frumoasă așezare din Ținutul Pădurenilor, se întinde pe o suprafață de aproximativ 50 de kilometri. Comuna Ghelari are o populație de circa 2.000 de locuitori, care trăiesc în patru sate, respectiv localitatea de reședință omonimă și așezările aparținătoare Govăjdia, Plop și Ruda.
La al doilea mandat
În fruntea comunei se va afla, și în mandatul 2024-2028, primarul Iancu Emerson Toma, care a fost, recent, reînvestit în funcție. „În calitate de primar în funcție, am avut onoarea de a servi această comunitate cu devotament și pasiune. Împreună cu concetățenii mei am realizat multe și am construit o localitate mai bună pentru noi toți și am hotărârea fermă de a continua această călătorie împreună. Sloganul „Continuăm împreună”, folosit în campania electorală, reflectă nu doar promisiunea mea, ci și dorința noastră comună de a merge înainte, de a construi și de a îmbunătăți comunitatea noastră în fiecare zi. În ultimii patru ani am făcut progrese semnificative în diverse domenii, cum ar fi infrastructură, educație și protecția mediului înconjurător. Cu toate acestea, există încă multe de făcut și sunt hotărât să continui această misiune importantă alături de voi. Îmi propun să dezvolt proiecte și programe care să aducă beneficii tuturor locuitorilor noștri, să promovez transparența și participarea civică în procesul decizional și să asigur că vocea fiecărui cetățean este auzită și respectată”, a spus Iancu Emerson Toma după depunerea jurământului, la începerea celei de-al doilea mandat de primar al comunei Ghelari.
De actualitate
Edilii din Ghelari sunt conștienți că unele lucruri trebuie puse la punct cât mai urgent și fac tot posibilul în acest sens. „Sunt probleme majore la rețeaua de apă și facem tot posibilul pentru a asigura lichidul vital către populație, cu sprijinul operatorului regional din domeniu. Pe de altă parte, ne bucurăm că am putut oferi consultații medicale gratuite locuitorilor comunei, în cadrul unei campanii organizate împreună cu CJ Hunedoara, SALVITAL și Episcopia”, a precizat primarul Iancu Emerson Toma.
Planuri de viitor
Primarul din Ghelari are și planuri realiste privind viitorul comunei pe care o administrează. „În primul rând vom continua proiectele începute. Este vorba despre alimentarea cu apă și sistemul de canalizare aferent pentru satele Ghelari și Ruda, eficientizarea energetică a celor două grădinițe și continuarea achizițiilor pentru dotarea școlii, digitalizarea primăriei, stații de încărcare pentru vehicule electrice, în special pentru microbuzele de transport ale elevilor și finalizarea lucrărilor de modernizare a stadionului. De asemenea, avem întocmite și alte proiecte pentru dezvoltarea comunei, bună parte dintre acestea fiiind și depuse. În acest caz vorbim despre apă și sisteme de canalizare în satele Govăjdia și Plop, înființarea unei grădinițe cu program prelungit, spații de joacă în cartierele Cuț, Sat și Cârnu din localitatea de reședință, reabilitarea căminelor culturale din Ghelari și Plop, introducerea gazului metan și reparații la acoperișurile blocurilor”, a spus primarul comunei hunedorene Ghelari, Iancu Emerson Toma.
Facilități fiscale
La început de mandat, administrația din Ghelari vine și cu alte vești bune pentru locuitorii comunei. „În conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului 107/2024 se instituie unele facilități fiscale și se aprobă procedura de anulare a acesoriilor și majorărilor aferente obligațiilor bugetare principale până la data de 31.08.2024 inclusiv, datorate bugetului local de către contribuabili, persoane fizice și juridice. Aceștia pot depune notificările până la data de 25.11.2024, termenul de plată fiind prelungit până la data de 20.12.2024. Precizez că anularea majorărilor și accesoriilor se aplică doar contribuabililor care achită debitele integral”, a declarat Iancu Emerson Toma, primarul comunei hunedorene Ghelari.
Actualitate
Investiții importante pentru comunitatea din Băița
Băiţa este una dintre cele mai mari localităţi rurale ale judeţului Hunedoara, fiind, în acelaşi timp, şi o importantă aşezare din Ţara Zarandului. Comuna Băiţa are în componenţă, pe lângă localitatea de reședință omonimă, satele Barbura, Căinelu de Sus, Crăciuneşti, Fizeş, Hărţăgani, Lunca, Ormindea, Peștera, Sălişte şi Trestia.
Primarul, la al șaptelea mandat
Cele 11 sate ale comunei Băița se întind pe o suprafață de peste 110 kilometri pătrați, iar aici trăiesc aproximativ 3.700 de oameni. În urma alegerilor locale din iunie, primarul comunei Băița, Damian Diniș, a fost reales în funcție, și a început, nu cu mult timp în urmă, al șaptelea mandat consecutiv în fruntea localității, alături de echipa sa. “Vă mulțumesc, dragi cetățeni ai comunei Băița, din toată inima pentru încrederea și sprijinul vostru! Faptul că pot continua să fiu primarul vostru este un privilegiu, iar voi sunteți motivul pentru care îmi doresc mereu să fac lucrurile mai bine. Comuna noastră este specială datorită oamenilor care o formează. Împreună, am clădit o comunitate caldă, unită și plină de viață, iar acum sunt gata să lucrăm împreună pentru a aduce și mai multe bucurii și schimbări frumoase în viața noastră de zi cu zi. Pentru mine, cel mai important este să rămân aproape de voi, să vă ascult și să ne asigurăm că fiecare proiect și fiecare pas pe care îl facem este în beneficiul nostru, al tuturor. De asemenea, le mulțumesc din suflet colegilor, prietenilor și familiei mele pentru susținerea necondiționată. Vă promit că voi rămâne același om deschis și prietenos, gata să dau o mână de ajutor și să construim împreună o comună în care să ne simțim acasă”, a spus, în discursul său de învestitură de după depunerea jurământului, Damian Diniș, unul dintre cei mai longevivi primari din județul Hunedoara, dar și din țară.
Cămine culturale reabilitate prin PNRR
După câștigarea alegerilor din vară administrația din Băița nu a intrat în vacanță, ci a continuat implementarea de noi proiecte în interesul comunității, iar unele dintre acestea se apropie, deja, de finalizare. Mai exact, edilii din Băiţa au reuşit să câştige finanţări în valoare de peste două milioane de lei pentru reabilitarea unor cămine culturale și unități de învățământ din satele aparţinătoare. „Fondurile provin prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) și acestea vor fi folosite pentru renovarea energetică moderată a căminelor culturale Trestia, Săliște și Fizeș, precum și a școlii primare din ultimul sat menționat. Aceste proiectele prevăd executarea de lucrări şi reparaţii la acoperişuri şi la faţadele clădirilor, aici fiind vorba și de izolarea termică și înlocuirea tâmplăriei existente, refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie, reabilitarea sau, după caz, modernizarea instalaţiilor electrice, inclusiv cu corpuri de iluminat economice, de tip LED, precum și reabilitarea instalațiilor de distribuire a căldurii și a apei calde. Lucrările de la Săliște și Trestia se apropie de finalizare, iar cele din Fizeș vor începe în curând”, a declarat Damian Diniș, primarul comunei hunedorene Băița.
Vești bune pentru contribuabili
Administrația din Băița mai vine cu o veste bună pentru contribuabilii din comună. „În conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului 107/2024 se instituie unele facilități fiscale și se aprobă procedura de anulare a acesoriilor și majorărilor aferente obligaților bugetare principale până la data de 31.08.2024 inclusiv, datorate bugetului local de către contribuabili, persoane fizice și juridice. Aceștia pot depune notificările până la data de 25.11.2024, termenul de plată fiind prelungit până la data de 20.12.2024. Precizez că anularea majorărilor și accesoriilor se aplică doar contribuabililor care achită debitele integral”, a transmis primarul comunei hunedorene Băița, Damian Diniș.
-
Actualitatecu o zi in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu o zi in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu 12 ore in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Activitatea Serviciului Permise și Înmatriculări Hunedoara, afectată de avaria de la RAR. Operațiuni, temporar suspendate
-
Actualitatecu 6 ore in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Primarul din Luncoiu de Jos rămâne realist
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Probleme în sistemul informatic la Registrul Auto Român (RAR). Activitatea, perturbată în întreaga țară