Sport
Ioana Crișan, de la CNS Cetate Deva, și Andrei Groza, de la Călan, în lotul pentru „mondiale”
La Montreal, în Canada, în perioada 2 – 8 octombrie 2017, va avea loc cea de-a patruzecișișaptea ediție a Campionatelor Mondiale (CM) de gimnastică artistică. La CM de gimnastică artistică, în cadrul căruia vor avea loc doar întreceri individuale, vor participa și sportivi din România.
Un ultim concurs de verificare
Federația Română de Gimnastică a anunțat componența loturilor României pentru CM de la Montreal, țara noastră urmând a fi reprezentată de nouă sportivi, șase la masculin și trei la feminin, doi dintre aceștia fiind din județul Hundoara. În întrecerea masculină va fi prezent Andrei Groza, născut la Călan, ceilalți componenți ai echipei „tricolore” fiind Marian Drăgulescu, Andrei Muntean, Cristian Bățagă, Andrei Ursache și Vlad Cotuna, iar în concursul feminin va evolua, pe lângă Cătălina Ponor și Larisa Iordache, Ioana Crișan, gimnastă legitimată la CNS Cetate Deva. Înaintea plecării în Canada, o parte dintre componenții loturilor naționale au participat la un ultim concurs de verificare, fiind vorba despre etapa de Cupă Mondială de la Paris. În acest concurs, la feminin, Larisa Iordache a câștigat medalia de aur la bârnă, cu 14.200 puncte, și a fost a doua la sol, cu 13.650 p., în vreme ce la paralele s-a clasat pe locul 4, cu 13.800 p., iar Ioana Crișan, de la CNS Cetate Deva, a terminat pe 8 la sol, cu 10,950 p. În întrecerea masculină Marian Drăgulescu a cucerit medalia de bronz la sol, cu 14.100 p., și a luat locul 4 la sărituri, cu 14.525p., Vlad Cotuna a obținut locul 5 la paralele, cu 13.900 p., iar Cristian Bățagă fost tot al cincilea, dar la cal cu mânere, cu 14.200 p.
Nadia înmânează aurul la fete
Revenind la CM de la Montreal, mai trebuie spus că Nadia Comăneci, legenda gimnasticii mondiale, va înmâna medalia de aur în concursul individual compus feminin. Nadia Comăneci a venit la Deva în 1977, alături de lotul național, coordonat de Bela Karoly, cu origini în Valea Jiului. Odată cu venirea Nadiei a început să funcțineze „fabrica de medalii”, așa cum este cunoscută în lume școala de gimnastică de la Deva, iar tradiția, după o nedorită înterupere, continuă și astăzi. Și mai trebuie amintit că, în 1976, tot la Montreal, dar la Jocurile Olimpice, Nadia a obținut primul 10 din istoria gimnasticii.
Actualitate
Minerul Lupeni a transferat un internațional
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/Minerul-Lupeni.jpg)
Divizionara terță Minerul Lupeni este foarte activă pe piața transferurilor. La începutul acestei săptămâni formația din Valea Jiului a făcut două mutări spectaculoase.
Cu prezențe în poarta Liberiei
Este vorba despre un atacant venit de la o echipă din Liga 2 și de un portar străin. „Bine ai venit, Boison Wynney! Primul jucător pe care îl vom anunța astăzi este unul cu prezențe la o selecționată națională! Portarul spaniol de 26 de ani Boison Wynney de Souza, care reprezintă echipa națională de fotbal a Liberiei, sosește la Lupeni de la Gloria Ultra Dorohoi. Boison și-a lăsat amprenta în fotbalul european, evoluând în Spania și Grecia înainte de a ajunge în România în 2021. De atunci, și-a demonstrat talentul la Someșul Dej, FC Buzău, Ceahlăul Piatra Neamț și Progresul Spartac, devenind un nume respectat pe teren. Îi urăm mult succes în poartă echipei noastre”, au transmis luni, 10 februarie, pe Facebook, cei de la Minerul Lupeni legat de portarul în vârstă de 28 de ani, cu 7 prezențe în naționala Liberiei și care deține și cetățenia spaniolă.
Atacant cu meciuri în primul eșalon
“Bine ai venit Alexandru Popescu! Alex vine de la AFC Câmpulung Muscel 2022 și are o vastă experiență în fotbalul românesc, cu numeroase prezențe în Liga a 2-a și Liga a 3-a. De-a lungul carierei, a evoluat la echipe precum CSU Craiova, CS Mioveni, Dunărea Călărași și CSM Deva, demonstrând mereu determinare și profesionalism. Îi urăm mult succes în tricoul echipei noastre și suntem siguri că va aduce un plus de valoare”, au scris cei de la Minerul Lupeni pe pagina de socializare a clubului despre atacantul în vârstă de 27 de ani, care are în CV meciuri de SuperLigă la CS Universitatea Craiova și Academica Clinceni.
Cu șanse la play-off
Minerul Lupeni evoluează în seria 9 din Liga 3. Cu trei etape înainte de finalul sezonului regular, cei de la Lupeni ocupă poziția a cincea, prima din afara play-off-ului, însă sunt la egalitate de puncte, 25, cu formația de pe locul al patrulea, Poli Timișoara, diferența fiind făcută de un singur gol. De asemenea, Minerul este la două puncte de locurile doi și trei, CSC Ghiroda și Giarmata Vii și, respectiv, Progresul Pecica, și acestea fiind despărțite de golaveraj, și la cinci de liderul seriei, CSC Peciu Nou. În primul meci oficial al anului, pe 28 februarie sau 1 martie, Lupeniul joacă acasă cu Lotus Felix, locul șapte și la șase puncte de play-off. Urmează o deplasare la Gloria Cermei, antepenultima clasată și doar cu șanse pur teoretice la play-off, iar în ultima etapă Minerul va juca, la Lupeni, cu actualul lider, CSC Peciu, într-un meci ce ar putea fi decisiv pentru ocuparea unuia dintre primele patru locuri. Pe de altă parte, cei de la Lupeni sunt siguri că, în cazul în care câștigă cele trei meciuri rămase din sezonul regular, vor ajunge în play-off, întrucât echipele din fața lor vor juca între ele, iar cineva va pierde, inevitabil, puncte în aceste dueluri.
Foto: Facebook Minerul Lupeni
Actualitate
West Deva, eliminată din Cupa României la futsal
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2024/09/WhatsApp-Image-2024-09-11-at-16.34.18_073b3ac4.jpg)
În Cupa României la futsal s-au disputat meciurile din optimile de finală. Printre echipele care au evoluat în acest prim tur al competiției s-a numărat și ACS West Deva.
Au pierdut la Odorhei
Devenii au fost marii ghinioniști ai tragerii la sorți, adversari fiindu-le cei de la FK Odorheiu Secuiesc. De altfel, a fost singurul meci al acestei faze a competiției în care s-au întâlnit două echipe din Liga 1, cei de la ACS West ratând, în ultima etapă a sezonului regular, prezența în play-off, în vreme ce formația din Odorhei, care a terminat prima parte a campionatului pe poziția secundă, este creditată cu șanse mari nu doar la calificarea în finala Ligii 1 de futsal, alături de United Galați, ci și la câștigarea titlului. La acest aspect s-a mai adăugat și faptul că partida s-a jucat pe terenul harghitenilor, care s-au impus, conform așteptărilor, cu scorul de 9-1 (6-0).
Fără surprize
Nici în celelalte meciuri nu s-au înregistrat surprize. Astfel, echipele de Liga 1 au câștigat meciurile cu adversarele din eșalonul secund, deși au jucat pe terenul acestora, Luceafărul Buzău trecând, cu 7-5, de concitadina Fortius, CSM Târgu Mureș s-a impus, cu 3-2, la Șoimii Șimand, iar United Galați a câștigat, cu 17-1, meciul de la Real Craiova. În întâlnirile dintre divizionarele secunde liderul Kereszthegy Remetea s-a impus, cu 7-5, pe terenul celei de-a doua clasate, Ceahlăul Piatra Neamț, iar “lanterna roșie”, Inter Gheorheni, a câștigat, cu 5-4, meciul de acasă cu echipa de pe penultimul loc, Clujana Cluj. Este de menționat că Sepsi Sfântu Gheorghe și Mausoleul Mărășești, în calitate de semifinaliste ale ediției trecute, sunt calificate direct în sferturile de finală. Și asta pentru că finalistele din 2024, CSM Deva, care este deținătoarea trofeului, și CFR Timișoara, s-au desființat.
Joacă și juniorii
Mai trebuie remarcat că și juniorii de la ACS West Deva vor juca în optimile de finală ale Cupei României. Devenii vor juca miercuri, 12 februarie, de la ora 19:00, pe terenul celor de la Clujana Cluj. Juniorii de la West sunt și în așteptarea desemnării adversarelor din Liga Elitelor, în grupele semifinale, precum și al programului competiției. Acolo mai sunt calificate Ceahlăul Piatra Neamț, Viitorul Dărăbani, Luceafărul Buzău, Sepsi Sfântu Gheorghe, FK Odorhei, CSM Târgu Mureș și Șoimii Șimand, grupele urmând a fi formate pe criterii geografice. În ce privește seniorii, aceștia stau în prima etapă din play-out, și vor juca în cea de-a doua, weekend-ul viitor, acasă, cu Luceafărul Buzău, în această fază a competiției, în urma căreia nu va retrograda nimeni, mai fiind și Mausoleul Mărășești.
Actualitate
Corvinul defilează în meciurile de pregătire
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/defileaza-1.jpg)
Aflați în cantonament la Mogoșoaia, cei de la Corvinul au jucat al doilea meci din stagiul de pregătire din sudul țării. Adversarii hunedorenilor au fost cei de la Progresul Spartac, echipa bucureșteană ocupând poziția secundă în seria 4 din Liga 3, cu mari șanse de accedere în play-off.
3-1 cu Progresul Spartac
Meciul cu Progresul Spartac a început în nota de dominare a hunedorenilor, care au deschis repede scorul, în minutul 8, prin Manolache, dintr-un penalty acordat la un fault al portarului advers asupra lui Vladici. Trupa lui Florin Maxim a controlat jocul în continuare și, în minutul 16, își dublează avantajul, prin reușita lui Pîrvulescu, bine lansat pe contraatac de Neacșa. Jocul a fost unul deschis, pe contre, iar cei care au marcat au fost, din nou, corviniștii, în minutul 45, prin Lehaire, cu un șut din marginea careului mare, după o angajare a lui Albino, hunedorenii intrând la pauză cu 3-0. La revenire, chiar dacă s-au efectuat mai multe schimbări, jocul rămâne deschis, ambele echipe având, în două rânduri fiecare, șanse de a înscrie, dar apărarea hunedoreană, la o poartă, și-a făcut datoria, iar la cealaltă șutul lui Bradu a fost puțin peste, iar execuția lui Loughrey a lovit transversala. De marcat s-a marcat pe final de joc, în minutul 81, când bucureștenii au redus din handicap, prin Dinache, care a înscris din apropiere, aceasta fiind primul gol primit de hunedoreni în meciurile de pregătire, iar scorul final al meciului jucat la Buftea a fost 3-1 pentru Corvinul.
Urmează meciul cu Clinceniul
În meciul cu Progresul Spartac pentru Corvinul au evoluat Ungureanu (46 Blaga) – Albino, Lică (46 Pop), Manolache (46 Loughrey) , Velisar (46 Maria) – Cărăruș, Grigore, Neacșa (61 Hergheligiu), Lehaire (46 Bradu) – Pîrvulescu, Vladic (46 Câmpan), iar pe bancă au rămas Predică, Ackovski și Apur, iar din lotul deplasat la Mogoșoaia mai fac parte portarii Mutuligă și Roșculeț și jucătorii de câmp Bordea, Gârbiță și Zanc. Meciul cu Progresul Spartac a fost al patrulea din această iarnă pentru Corvinul, după 2-0 la Simeria cu ACS Mediaș (locul 4 în seria 7 din Liga 3, cu șanse la play-off), 2-0 la Cluj cu Gloria Bistrița (locul 1 în seria 7 din Liga 3 și calificată în play-off) și 1-0, la Mogoșoaia, cu Farul U19. Al treilea și ultimul meci din cantonamentul din sudul țării va fi miecuri, 13 februarie, când Corvinul va întâlni pe LPS Clinceni, locul 9 în seria 4 din Liga 3, dacă nu apar modificări de ultim moment. La revenirea din cantonament Corvinul mai are programat un amical cu SCM Zalău (locul 1 din seria 10 a Ligii 3, cu șanse mari de play-off), pe 22 februarie, la Simeria.
Foto: Facebook Progresul Spartac
- Actualitatecu o zi in urma
Va intra la finanțare stadionul de la Hunedoara?
- Actualitatecu o zi in urma
Ordin de protecție provizoriu emis de polițiști, ca urmare a proferării de amenințări la adresa fostei concubine
- Actualitatecu o zi in urma
Final fericit în cazul cățelușei găsită de polițiștii hunedoreni pe stradă. „Lassie s-a întors acasă!”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Cetatea Devei, iluminată în roșu de Ziua Europeană 112
- Actualitatecu 2 zile in urma
18 tone de trufe, recoltate ilegale. Amenzi de 80.000 de lei, aplicate de Garda Națională de Mdiu
- Actualitatecu 2 zile in urma
De pe pârtie, la spital. Salvamontiștii din Straja – 24 de solicitări de intervenție, sâmbătă, cele mai multe din țară
- Actualitatecu 3 zile in urma
O nouă victorie pentru Corvinul
- Actualitatecu o zi in urma
Șoferi prinși conducând sub influența alcoolului