Actualitate
Jaf ca în filme în casa familiei unui om de afaceri hunedorean. O bunică și cei doi nepoți ai ei, legați de mâini și de picioare. Suspecții, arestați

Doi bărbați ce purtau cagule pe fețe au intrat în casa familiei unui om de afaceri hunedorean, proprietarul unei cunoscute carmangerii. Au găsit în locuință o bunică și pe cei doi nepoți ai ei, pe care i-au lipsit de libertate, legându-le mâinile și picioarele și aplicându-le bandă adezivă pe gură. Au sustras din locuință zeci de mii de lei, mai multe bijuterii, ceasuri și alte bunuri, după care s-au făcut nevăzuți. Totul s-a întâmplat în urmă cu trei luni, cei doi suspecți în acest caz fiind prinși în urma unor percheziții efectuate de polițiști, ieri, pe raza municipiului Hunedoara, în cadrul unei anchete deosebit de complexă.
Tâlhărie s-a petrecut în data de 3 septembrie, polițiștii reușind să dea de urma suspecților. Mai multe percheziții au avut loc luni, 19 septembrie, pe raza municipiului Hunedoara. Anchetatorii au descins la locuințele a doi bărbați, în vârstă de 31 și 33 de ani, bănuiți în acest caz.
„Poliţiştii hunedoreni au desfăşurat, la data de 19 decembrie 2022, o acţiune de amploare pe raza municipiului Hunedoara, în contextul activităţilor investigative desfăşurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, într-un dosar de cercetare penală privind comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi tâlhărie calificată. Astfel, în cursul zilei de ieri (n.red. 19 decembrie), poliţiştii au efectuat cinci percheziții domiciliare la locuinţele a doi hunedoreni, în vârstă de 31 şi 33 de ani, bănuiţi de comiterea infracţiunilor menţionate. Poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor, că cei doi bărbaţi, la data de 03 septembrie 2022, au pătruns într-o locuință situată în cartierul Peștișul Mare, din Hunedoara, unde au exercitat acțiuni violente împotriva persoanei vătămate, o femeie în vârstă de 64 de ani şi a nepoţilor acesteia, în vârstă de 8 şi de 10 ani, pe care i-au lipsit de libertate în mod ilegal, legându-le mâinile și picioarele şi aplicându-le bandă adezivă pe gură, după care au sustras din locuință 37.000 de lei, mai multe bijuterii, ceasuri şi alte bunuri. După sustragerea acestor valori, bărbaţii au părăsit locuința lăsând părţile vătămate legate, acestea fiind găsite la scurt timp de un membru al familiei, care a alertat poliţiştii. Ancheta poliţiştilor a fost deosebit de complexă, faptele fiind comise pe timp de noapte, iar cei doi hunedoreni, pentru a nu putea fi identificaţi, au avut fețele acoperite cu cagule, iar pe mâini au purtat mănuși”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.
Arestați preventiv pentru 30 de zile
În urma perchezițiilor, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore. Aceștia au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, iar astăzi au fost prezentaţi magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, care au dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
„Pe parcursul cercetărilor, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Hunedoara au beneficiat de sprijinul de specialitate al poliţiştilor Serviciului de Investigaţii Criminale și ai Serviciului Criminalistic. În acest caz, poliţiştii continuă cercetările, în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor comiterii faptelor şi a luării măsurilor legală faţă de toţi cei implicaţi”, au mai transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.
Actualitate
Povestea Iepurașului de Paște – simbolul care aduce bucurie și speranță

Cu fiecare primăvară, sărbătoarea Paștelui aduce în casele oamenilor nu doar ouă roșii și cozonaci, ci și imaginea unui personaj îndrăgit mai ales de cei mici: iepurașul de Paște. Devenit simbol universal al reînnoirii și fertilității, iepurașul are o poveste care s-a conturat de-a lungul secolelor, purtând cu sine tradiții, legende și semnificații culturale profunde.
Originea iepurașului de Paște este atribuită în mare parte culturii germane. Primele mențiuni apar în secolul al XVII-lea, când în anumite regiuni ale Germaniei se vorbea despre un „Osterhase”, un iepure magic care aducea ouă colorate copiilor cuminți, ascunzându-le prin grădină sau în casă. Imigranții germani au dus această tradiție în America de Nord, unde s-a transformat treptat într-un fenomen comercial și cultural răspândit pe tot globul.
În mitologia populară, iepurele simbolizează fertilitatea, viața nouă și primăvara – toate elemente asociate cu sărbătoarea Învierii Domnului. Deși nu are legături biblice directe, iepurașul a fost adoptat de comunitățile creștine ca un simbol complementar al bucuriei pascale.
În prezent, iepurașul de Paște este nelipsit din tradițiile de primăvară. El apare sub formă de jucării, decorațiuni, figurine din ciocolată sau mesager al cadourilor ascunse în grădini. În unele familii, copiii participă la adevărate „vânători de ouă”, într-un joc vesel și plin de emoție, organizat în dimineața de Paște.
Dincolo de aspectul ludic, povestea iepurașului de Paște rămâne o invitație la bucurie, speranță și renaștere – valori esențiale ale acestei sărbători. Într-o lume agitată, el aduce o clipă de magie și copilărie, o punte între generații și o ocazie de a celebra împreună primăvara sufletului.
FOTO: FREEPIK.COM
Actualitate
FOTO: Accident pe A1. Un autoturism a intrat în parapet

Un accident rutier, soldat cu două persoane rănite, s-a produs, în această seară, pe Autostrada A1, pe teritoriul județului Alba, dar în zona de intervenție a Detașamentului Orăștie.
Pentru gestionarea situației de urgență creată în urma accidentului, la fața locului au acționat: un echipaj de intervenție și unul SMURD din cadrul Detașamentului Orăștie, un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, dar și un echipaj de pompieri din Sebeș, județul Alba.
La locul producerii evenimentului rutier, echipajele au constatat că un autoturism, în care se aflau 2 persoane, a intrat în coliziune cu parapetul care desparte cele două sensuri de mers.
În autovehiculul implicat în accident se aflau 2 persoane, ambii fiind găsiți în afara autoturismului, conștienți și cooperanți.
Pentru ambii ocupanți ai autovehiculului a fost necesară acordarea primului ajutor medical, ulterior aceștia au refuzat transportul la o unitate spitalicească.
Circulația auto pe autostrada A1 a fost restricționată, circulându-se doar pe banda de urgență a sensului de mers Orăștie-Sebeș. Totodată, pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, dar și curățarea carosabilului.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
FOTO: Accident pe DN 66, în municipiul Petroșani

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în Petroșani, în cartierul „Aeroport”, pe Drumul Național 66,
La evenimentul rutier, care s-a produs în urma coliziunii dintre două autoturisme, pompierii Detașamentului Petroșani au acționat de urgență cu un echipaj de intervenție și cu unul medical SMURD.
În urma impactului, o femeie și un bărbat, conducătorii auto ai celor două autovehicule în care nu se mai aflau alți pasageri, au avut nevoie de primul ajutor medical de urgență.
Ulterior, ambele persoane rănite au fost transportate de către ambulanțele SMURD și SAJ, la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Petroșani.
După transportul celor doi conducători auto la unitatea medicală, pompierii petroșeneni au asigurat măsurile PSI care se impun în astfel de situații și au acționat și pentru curățarea carosabilului pe suprafața căruia, în urma coliziunii, s-au scurs lichide inflamabile.
FOTO: ISU HUNEDOARA
- Actualitatecu o zi in urma
Sâmbăta Mare, ziua primirii Sfintelor Paști – tradiții, semnificații și gesturi de credință
- Actualitatecu 2 zile in urma
Bărbat din Hunedoara, reținut pentru loviri sau alte violențe, tâlhărie calificată și lipsire de libertate în mod ilegal
- Actualitatecu 2 zile in urma
Trei persoane rănite, în urma unui accident produs la ieșirea din sensul giratoriu din Sântuhalm spre Hunedoara
- Actualitatecu o zi in urma
„Razie de amploare la Deva: zeci de sancțiuni, 358 de persoane legitimate și sprijin canin în căutarea persoanelor ascunse
- Actualitatecu 3 zile in urma
Ședință extraordinară a CJSU Hunedoara: Măsuri urgente pentru siguranța Barajului Valea de Pești
- Actualitatecu 23 de ore in urma
FOTO: Accident mortal pe DN76, pe raza comunei Șoimuș
- Actualitatecu 2 zile in urma
Avem fotbal și în weekend-ul de Paște
- Actualitatecu 2 zile in urma
L-ați văzut? Un bărbat de 69 de ani, din Călan, dat dispărut