Connect with us
Data: 25/11/2024
.

Sport

Jiul pierde, dar a scăpat de emoții și astăzi joacă acasă

Publicat

pe

În etapa a VI-a a play-out-ului din Liga 3 de fotbal, Jiul Petroșani a întâlnit, pe teren propriu, pe Voința Lupac. Petroșănenii au pierdut cu 2-1, înscriind golul de onoare în minutele de prelungire, prin Assi (90+3), după ce cărășenii, care au trecut pe trei, cu 29 de puncte, au condus cu 2-0, prin reușitele semnate de Giurică (50) și Burcea (88), dar își asigură, matematic, prezența în viitoarea ediție a Ligii 3. Și asta pentru că, Jiul, care rămâne pe locul al patrulea, cu 26 de puncte, nu mai poate fi ajunsă, în cele patru etape care au mai rămas de disputat, de echipele clasate mai joc, FCU 2 Craiova (13puncte ), care a pierdut, acasă, de la a doua clasată, Gilortul Târgu Cărbunești (38 de puncte), cu 3-1, și CSO Turceni (12 puncte), care a fost învinsă, pe teren propriu, cu 4-1, de liderul Universitatea 2 Craiova (43 de puncte), în condițiile în care retrogradează locurile șase și cele mai slabe nouă locuri 5 din cele zece serii. Etapa viitoare se dispută marți, 7 mai, de la ora 18:00, iar Jiul joacă, din nou, acasă, cu CSO Turceni, celelalte meciuri ale rundei fiind Voința Lupac – FCU 2 Craiova și, respectiv, Gilortul Târgu Cărbunești – Universitatea 2 Craiova.

Actualitate

Corvinul este pe loc de play-off

Publicat

pe

Redactat de

În Liga 2 de fotbal s-au jucat, cu o singură excepție, meciurile etapei a XIV-a. Reamintim că în Liga 2, unde, la începutul competiției, au fost înscrise 22 de echipe, se joacă un singur tur, la finalul căruia primele șase clasate vor evolua în play-off-ul pentru promovarea în SuperLigă, iar celelate participante vor evolua în două serii de play-out.

Succes cu 2-1 la Oradea

Corvinul Hunedoara a jucat, în deplasare, la Oradea, pe terenul celor de la FC Bihor. Deși hunedorenii nu au drept de promovare în primul eșalon, trupa pregătită de Florin Maxim și-a respectat blazonul de deținătoare a Cupei României și își continuă evoluția pentru atingerea obiectivului, respectiv calificarea în play-off. Pe un teren deloc ușor, Corvinul a început mai bine jocul și, după două ratări ale lui Grigore, reușește deschiderea scorului în minutul 10 când, după o acțiune prelungită de atac, Cărăuș, din a doua încercare, a înscris, cu capul, din apropiere, centrarea lui Velisar. Până la pauză tot Corvinul a controlat jocul, în general, având ocazii mai periculoase decât gazdele, iar la vestiarele stadionului „Iuliu Bodola” din Oradea s-a intrat cu 1-0 în favoarea Hunedoarei. Mitanul secund începe perfect pentru Corvinul, Vladic, bine lansat de Lehaire, fiind faultat în suprafața de pedeapsă, este faultat de Băican. Iar penalty-ul din minutul 48 a fost transformat, cu siguranță, de Manolache. Jocul părea să se îndrepte spre o victorie fără probleme a Corvinului, dar, în minutul 68, arbitrul „vedeun henț, inexistent, la Lehaire, iar penalty-ul fantezist acordat a fost transformat de experimentatul Hora. Corviniștii reușesc să mențină rezultatul până la final, mai ratând, și ei, ceva ocazii, și se impun cu 2-1. În urma acestui rezultat, Hunedoara urcă pe 6, ultimul loc de play-off, cu 23 de puncte, iar Bihorul este pe 17, cu 11 puncte. Etapa viitoare cei de la Corvinul Hunedoara vor primi vizita liderului, AFKC Miecurea Ciuc, asupra acestui subiect urmând a reveni în edițiile următoare ale cotidianului SERVUS HUNEDOARA.

Citeste mai mult ...

Actualitate

West Deva, înfrângere în Liga 1 de futsal

Publicat

pe

Redactat de

În liga 1 de futsal se dispută meciurile etapei a XI-a a sezonului regular. În uvertura rundei, ACS West Deva a primit vizita celor de la CFR Timișoara.

Au pierdut în fața unei contracandidate la play-off

Meciul s-a disputat la Crișcior, întrucât Sala Sporturilor din Deva nu este disponibilă, din cauza alegerilor, și s-a încheiat cu victoria timișorenilor, cu scorul de 6-4. Cei de la CFR au început mai bine jocul și au deschis repede scorul, în minutul 3, prin Valentin Ilaș. În minutul 8 devenii au egalat, prin Artur Galfi, dar timișorenii au punctat în două rânduri, în nici 60 de secunde, prin Ricardo Passoli și Valentin Ilaș, distațându-se la două goluri pe tabelă. West Deva a redus din handicap în ultimul minut al primei reprize, prin Alexandru Budai, iar la pauză s-a intrat cu 3-2 pentru Timișoara. În prima jumătate a părții secunde nu s-a înscris, scorul modificându-se în minutul 31, când Valentin Ilaș a făcut 4-2 pentru Timișoara. Krisztian Boda (33) reduce din handicap, iar în mai puțin de un minut se mai înscriu două goluri, câte unul de fiecare parte, marcatori fiind Ricardo Passoli și Alexandru Budai. Devenii forțează egalarea, dar nu reușesc să înscrie, și, cu doar două secunde înainte de final oaspeții punctează din nou, prin Ricardo Passoli, și câștigă meciul cu 6-4. În urma acestui rezultat lupta pentru locul al patrulea, ocupat, în prezent, de ACS West Deva, cu 14 puncte, se complică. CFR Timișoara rămâne pe 6, dar a acumulat 11 puncte, iar a cincea clasată, Sepsi Sfântu Gheorghe, cu același număr de puncte cu bănățenii, au un meci considerat ușor, acasă, cu penultima clasată, Luceafărul Buzău (6p), partida urmând a se juca luni, 25 octombrie, de la ora 18:00. Duminică, 24 noiembrie, după închiderea ediției tipărite a cotidianului SERVUS HUNEDOARA se joacă meciul CSM Târgu Mureș (locul III, 19p) – FK Odorhei (I, 27), iar partida Mausoleul Mărășești (VIII, 2p) – United Galați (II, 27p), a fost amânată, echipa de pe Dunăre, deținătoarea titlului, urmând a juca în UEFA Futsal Champions League.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Etapă perfectă pentru echipele hunedorene din Liga 3

Publicat

pe

Redactat de

A fost nevoie de trecerea a 13 runde pentru ca echipele hunedorene din Liga 3 de fotbal să aibă o etapă perfectă. Jiul Petroșani, în deplasare, și Minerul Lupeni, pe teren propriu, au câștigat, simultan, meciurile pe care le-au jucat în aceeași etapă

Jiul, la două puncte de play-off

Performera rundei din seria 8 a fost, fără îndoială, Jiul Petroșani, care a câștigat al treilea meci consecutiv. Petroșănenii s-au impus, cu 2-0, pe terenul celei de-a patra clasate, Vulturii Fărcășești, prin golurile înscrise de Cătălin Sajin (min. 34) și Alexandru Pătlăgică (90+5). Prin această victorie Jiul a urcat pe poziția a cincea, cu 19 puncte, cu două mai puține decât cei de la Fărcășești, care ocupă ultimul loc ce asigură prezența în play-off la finele sezonului regular. Trupa din Petroșani este la doar patru puncte de ultima treaptă a podiumului, ocupanta acestei poziții, Unirea Bascov, pierzând, cu 2-0, deplasarea de la a doua clasată, ACSO Filiași (24 de puncte). Pe primul loc continuă să fie, fără înfrângere, SCM Râmnicu Vâlcea (33p), care, după succesul cu 2-0 de la Speed Bradu, echipa de șase, cu două puncte mai puțin decât Jiul, și-a asigurat prezența în play-off, deși mai sunt de jucat cinci etape din sezonul regular. În meciul dintre ultimele clasate, Aro Câmpulung (10p) a câștigat, cu 5-1, pe terenul celor de la Sparta Horezu (9p), cele două echipe făcând rocadă în subsolul ierarhiei. Runda a adus și o remiză, scor 1-1, în confruntarea dintre Viitorul Dăești și Gilortul Cărbunești, echipele în cauză ocupând locurile 8 și, respectiv, 7, ambele având 14 puncte, departajarea fiind făcută de golaveraj, fiind vorba despre – 9 față de – 13. Etapa viitoare, într-un meci ce se anunță a fi dificil, Jiul va primi replica celor de la Filiași, celelalte meciuri programate în runda a XIV-a fiind Câmpulung – Bradu, Vâlcea – Dăești, Cărbunești – Fărcășești și Bascov – Horezu.

Minerul urcă în clasament

În seria 9 Minerul Lupeni a depășit perioada mai puțin fericită prin care a trecut și a reușit, pe teren propriu, o victorie convingătoare, cu 4-0, în fața penultimei clasate, Timișul Șag (13p), prin golurile înscrise de Moses Baidoo (20, 27), Abraham Ayemantey (61) și Mihail Bânceanu (90). În urma acestui succes cei de la Lupeni au acumulat 23 de puncte și au urcat pe poziția secundă în clasament. În urma celor de la Lupeni, care au golaveraj + 8, sunt, cu același număr de puncte, CSC Ghiroda (+5) și Progresul Pecica (+ 2), cele două echipe înfruntându-se pe terenul ultimeia dintre ele, care a câștigat partida la limită, scor 1-0. Lideri rămân cei de la CSC Peciu Nou (27 de puncte), care au reușit scorul etapei, 10-0, acasă, cu “lanterna roșieAvântul Periam (6p). Poli Timișoara este pe 5, la patru puncte de „grupul Lupeni”, după ce a câștigat, cu 3-0, pe terenul celei de-a opta clasate, Gloria Cermei (15p). Viitorul Arad (18p)a urcat pe 6, după ce s-a impus, cu 1-0, în deplasarea de la Lotus Felix (16), echipa învinsă coborând pe 7. În etapa a XIV-a Lupeniul va juca la Periam, deplasare de unde poate veni cu puncte, celelalte meciuri ale rundei fiind Șag – Pecica, Ghiroda – Felix, Arad – Cermei și Timișoara – Peciu.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 1124002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate