
O ultima şansă
Lucrările vor fi recorectate, iar rezultatele finale vor fi afişate în cursul zilei de sâmbătă
Majoritatea cadrelor didactice din judeţul Hunedoara care nu au obţinut nota opt la examenul naţional de definitivare în învăţământ, şi astfel nu au promovat, au depus contestaţii şi speră să obţină un punctaj mai bun în urma recorectării lucrărilor.
În acest an promovabilitatea la „definitivat” în judeţul Hunedoara a fost de 32,17 la sută, cu aproape 17 procente mai mică faţă de 2012 când aproape 50 la sută dintre cadrele didactice hunedorene reuşeau să obţină note de trecere. Însă, acest procent mic de promoabilitate plasează judeţul la coada clasamentului naţional.
Emoţii pentru nemulţumiţi
Până ieri la prânz au avut timp profesorii să depună contestaţii. Potrivit datelor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara, un număr de 39 de candidaţi din cei 78 care au „picat” au contestat notele primite. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt candidaţi care au obţinut note între 7 şi 7,99, respectiv 26. Aceştia au şi cele mai multe speranţe că vor obţine câteva sutimi în plus, însă îndeajuns cât să poată promova „definitivatul”. Lucrările vor fi trimise pentru recorestare în centre de evaluare din alte judeţe, iar rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 27 iulie. Candidaţii care nici în urma contestaţiilor nu promova examenul mai au o şansă la anul, sau în încă două sesiuni în următorii patru ani, dacă se află la primul test de „definitivat”. Potrivit surselor din cadrul Ministerului Educaţiei, anul următor se va reveni la nota 7, ca medie de promovare a acestui examen.