Connect with us
Data: 21/01/2025
.

Actualitate

Juniorii de la West Deva, calificați în Liga Elitelor la futsal

Publicat

pe

S-a reluat Campionatul Național de juniori U19 la futsal. În această fază a competiției sunt patru grupe cu câte patru sau cinci echipe fiecare, organizate pe criterii geografice, primele două urmând a merge în faza superioară a competiției, Liga Elitelor.

Victorie pe terenul principalei contracandidate

În etapa a patra din Seria 4, una compusă din patru echipe, ACS West Deva a jucat pe terenul principalei contracandidate la ocuparea unui loc calificant în Liga Elitelor, CFR Timișoara. Meciul se anunța a fi unul extrem de echilibrat, în partida directă desfășurată la Deva, în etapa anterioară, cei de la ACS West câștigând la limită, cu 6-5, după un meci nebun, cu răsturnări de scor spectaculoase. Înaintea meciului de la Timișoara cei de la ACS West aveau 6 puncte, iar cei de la CFR 3. Meciul, însă a fost la discreția băieților de la Deva, care s-au impus cu 6-2.

Portarul, din nou golgheter

Devenii au deschis scorul prin portarul golgheter Bogdan Costică, în minutul 5, iar în minutul 7 aveau deja 2-0, prin reușita lui Marian Lemnaru. După o perioadă de acalmie, a venit finalul primei reprize, controlat clar de către cei de la ACS West, care au mai punctat de trei ori, în minutele 18, 19 și 20, marcatori fiind, în ordine, Adrian Rotariu, Vlad Voiculescu și Cătălin Iacob, reușite prin care s-a stabilit scorul la pauză, de 5-0 în favoarea formației vizitatoare. Partea secundă a fost ceva mai liniștită, cei de la Deva făcând 6-0 destul de târziu, în minutul 36, prin același portar Bogdan Costică. Gazdele au avut o răbufnire de orgoliu, punctând până la final prin Denis Antoniac (min. 37) și Robert Cîmpean (min. 39), dar zarurile erau deja aruncate. ACS West Deva a câștigat cu 6-2 și, astfel, s-a calificat în Liga Elitelor!

Advertisement

Braț la braț cu Șoimii Șimand

Devenii au 9 puncte, iar timișorenii au rămas la 3 și nu pot pierde poziția a doua, primul criteriu de departajare fiind rezultatele directe. Alături de ACS West Deva merg în Liga Elitelor și liderii de la Șoimii Șimand (12 puncte), care au trecut, acasă, de ultima clasată, real craiova (0 puncte) cu 15-1. În penultima etapă, programată la finele săptămânii viitoare, ACS West primește vizita celor de la Șimand, iar Craiova merge la Timișoara.

Actualitate

Serviciu social nou al DAS Deva: Îngrijire la domiciliu pentru persoane adulte cu dizabilități

Publicat

pe

Redactat de

Persoanele adulte cu dizabilități, din municipiul Deva, care nu au capacitatea de a se gospodări singure și de a îndeplini cerințele firești ale vieții de zi cu zi pot beneficia de servicii de îngrijire la domiciliu, acordate de Direcția de Asistență Socială Deva – indiferent de gradul de dizabilitate în care sunt încadrate.

Serviciile de îngrijire la domiciliul pentru persoane adulte cu dizabilități se acordă gratuit și au ca scop limitarea sau înlăturarea efectelor unor situații care pot afecta viața adulților cu dizabilități sau pot genera riscul de excluziune socială a acestora.

BENEFICIARI ai serviciului social pot fi:

– orice persoană adultă cu dizabilități, cu domiciliul sau reședința în municipiul Deva și localitățile aparținătoare, care deține un certificat valabil de încadrare în grad de handicap și nu a încheiat un contract de întreținere cu alte persoane sau asociații

-persoanele cu dizabilități, încadrate în grad de handicap grav cu asistent personal – cu condiția ca serviciile sociale de care beneficiază să fie altele decât cele acordate de asistentul personal

Advertisement

– persoanele cu dizabilități, încadrate în grad de handicap accentuat sau grav, aflate în îngrijirea unui asistent personal profesionat – cu condiția ca serviciile sociale de care beneficiază să fie altele decât cele acordate de asistentul personal profesionist

Principalele SERVICII acordate:

-sprijin pentru îngrijire personală și a locuinței

-sprijin pentru hrănire și hidratare (efectuarea de cumpărături, pregătirea alimentelor pentru gătit, hrănire și hidratare, inclusiv prin utilizarea de tehnologii și dispozitive asistive și tehnologii de acces)

-integrare și participare socială și civică (însoțirea în mijloacele de transport și la anumite activități/evenimente desfășurate în familie sau comunitate, sprijin în activități de administrare și gestionare a bunurilor etc.)

Advertisement

-servicii medicale de recuperare și reabilitare (electroterapie, kinetoterapie, masaj, tratament injectabil)

Serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoane adulte cu dizabilități se realizează în baza unui contract, încheiat între Direcția de Asistență Socială Deva și beneficiarul serviciilor sau reprezentantul legal al acestuia. Condițiile de accesare a noului serviciu social, actele necesare pentru acordarea acestuia, criteriile de eligibilitate ale beneficiarilor, conținutul contractului de acordare a serviciilor, drepturile și obligațiile părților și situațiile în care acordarea serviciului social încetează sau se suspendă pot fi consultate în Regulamentul de organizare și funcționare al serviciului social „Servicii de îngrijiri la domiciliu pentru persoane adulte cu dizabilități”, disponibil pe site-ul oficial al Direcției de Direcției de Asistență Socială Deva – https://dasdeva.ro, Secțiunea Servicii sociale.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numărul de telefon 0254.218.030, de luni până joi – între orele 8:00 – 16:30 sau vineri – între orele 8:00 – 14:00.

 

Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Tânăr din comuna Pui, dat dispărut de tatăl său – UPDATE: A fost găsit

Publicat

pe

Redactat de

UPDATE-  Bărbatul a fost depistat pe raza municipiului Petroșani. Pe perioada dispariției, acesta nu a fost victimizat, a informat IPJ Hunedoara. 

Știrea inițială

Un tânăr, în vârstă de 34 de ani, a fost dat dispărut de tatăl său, după ce a plecat de la locuința sa din Petroșani spre municipiul Deva și nu a mai revenit.

Astăzi, în jurul orei 11:00, Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată de un bărbat din comuna Pui, despre faptul că fiul său, Creciunesc Doinel Mădălin (foto), de 34 de ani, din comuna Pui, ar fi plecat voluntar la data de 20 ianuarie 2025, în jurul orei 11:00, de la locuința sa din Petroșani spre municipiul Deva și nu a mai revenit. Polițiștii au demarat activități specifice de căutare și investigative, în vederea găsirii bărbatului, care a fost dat în urmărire națională”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Semnalmente

Advertisement

Tânărul dat dispărut are o înălțime 1,80 m, păr șaten scurt, ochi căprui, având un cercel în urechea stângă. La momentul plecării voluntare, era îmbrăcat cu o geacă de culoare neagră și pantaloni jeans de culoare albastră.

Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar putea afla cel în cauză, sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Ambulanță aflată în misiune, implicată într-un accident în Petroșani

Publicat

pe

Redactat de

O ambulanță aflată în misiune a fost implicată într-un accident rutier, astăzi, în jurul orei 13:15, pe podul de pe DN 66, în zona Livezeni din municipiul Petroșani.

“Din primele verificări, echipajul deplasat la fața locului a stabilit că un bărbat de 59 de ani, din municipiul Petroșani, nu ar fi acordat prioritate unei ambulanțe aflată în misiune. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 59 de ani a fost proiectat pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un alt autovehicul, condus de o femeie de 64 de ani. Șoferii celor două autoturisme (bărbatul de 59 de ani și femeia de 64 de ani) au suferit leziuni, acordându-li-se îngrijiri medicale, fără a fi transportați la spital”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate