Actualitate - Eveniment
La Luncoiu de Jos se merge pe continuitate
A trecut o lună şi jumătate de la alegerile locale, iar activitatea din administraţiile publice a reintrat în normal.
Pentru unele administraţii locale, mai exact în cele în care echipele aflate în fruntea primăriilor, campania electorală parcănici nu ar fi existat.
Au rămas în aceeaşi formulă
În localităţile rurale hunedorene unde au fost reconfirmate în frunte echipele de conducere s-a ales, practic, continuitatea, aşa cum este şi cazul în comuna Luncoiu de Jos. „Le mulţumuesc concetăţenilor mei pentru încrederea acordată, atât mie, pentru funcţia de primar, cât şi colegilor cu care am candidat pe listele de consilieri. Pentru al treilea mandat mergem relativ în aceeaşi formulă, având-o, în continuare, ca viceprimar pe Ramona Maria Benea – Leba, cu care am avut o colaborare excelentă timp de opt ani, iar în Consiliul Local suntem cam tot aceleaşi persoane. În mod firesc, ne dorim continuarea proiectelor începute,precum şi dezvoltarea reţelei de infrastructură”, a declarat Călin Dorin Dud, primarul comunei Luncoiu de Jos.
Accent pe infrastructură
Ce îşi doresc edilii din Luncoiu de Jos este ceva normal şi perfect realizabil. „Cel mai mult ne dorim implementarea proiectului de introducere a apei potabile, cu reţea de distribuire în Luncoiu de Jos, Stejărel şi Podele, cu branşamentele aferente, staţii de clorinare şi pompare şi rezervor de îmagazinare în centrul de comună şi extinderea conductei de aducţiune de la Brad. De asemenea, dorim continuarea şi finalizarea lucrărilor la drumul judeţean 763B şi implementarea unui proiect pe fonduri europene privind modernizarea a opt kilometri de căi de acces în comună. Totodată, se vor moderniza, se vor extinde, se vor reabilita şi se vor dota, după caz, căminul cultural din localitatea de reşedinţă, dar şi aşezămintele similare din satele aparţinătoare Luncoiu de Sus, Podele şi Stejărel”, a mai spus Călin Dorin Dud, primarul din Luncoiu de Jos.
Actualitate
Șanse de angajare. „Bursa Mărțișorului” – vineri, la Deva

Persoanele interesate să se angajeze sunt așteptate la „Bursa Mărțișorului”, eveniment organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara și care se va desfășura în data de 7 martie 2025, începând cu ora 10:00, în municipiul Deva, la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” din localitate.
„Bursa Mărțișorului este dedicată în special femeilor din județul Hunedoara, fară a exclude însă participarea tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, care doresc sa se reintegreze pe piața muncii. Această bursă reprezintă o oportunitate excelentă pentru șomeri, absolvenți și alte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, oferindu-le posibilitatea de a intra în contact direct cu angajatorii din diverse domenii de activitate. De asemenea, firmele participante vor putea identifica rapid candidați potriviți pentru posturile vacante din cadrul companiilor lor. Evenimentul este organizat în scopul creșterii gradului de ocupare a forței de muncă din județul Hunedoara, facilitând interacțiunea directă dintre angajatori și potențialii angajați. Persoanele interesate vor avea acces la informații despre posturile disponibile, condițiile de angajare și oportunitățile de formare profesională. Invităm toți cei interesați – persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatori și parteneri instituționali să participe la acest eveniment”, au transmis reprezentanții AJOFM Hunedoara.
Agenţii economici din judeţ pot depune oferte de locuri de muncă vacante la AJOFM Hunedoara, Deva, Piaţa Unirii, nr. 2, tel. 0254.216.151, e-mail: ajofm.hd@anofm.gov.ro sau la cea mai apropiată agenţie locală pentru ocuparea forţei de muncă.
Actualitate
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.
Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.
Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.
Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.
Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Actualitate
FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.
În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.
Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.
De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.
Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.
La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.
La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.
FOTO: ISU Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu 3 zile in urma
Două șoferițe, implicate în două accidente rutiere
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu o zi in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu 3 zile in urma
Numai cu reprezentanți din Valea Jiului. O nouă formulă la conducerea Prefecturii Hunedoara
- Actualitatecu 17 ore in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga