Connect with us
Data: 02/04/2025
.

Actualitate

Lecție interesantă de istorie despre „Unirea Mică”, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva

Publicat

pe

Câteva zeci de elevi, alături de cadre didactice, au participat la o lecție interesantă de istorie despre Unirea Principatelor Române, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane (MCDR) din Deva. Evenimentul a fost organizat cu prilejul sărbătorii din 24 ianuarie și avut loc cu o zi înaintea celebrării Unirii Principatelor Române. Lecția deschisă a fost susținută de dr. Daniel Iancu, cercetător științific la MCDR Deva.

Împlinirea a 165 de ani de la memorabilul moment istoric – Unirea Principatelor Române a fost marcată la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva. Sala Șeminelui a Palatului Magna Curia – sediul MCDR Deva s-a umplut, marți, 23 ianuarie, de elevi de clase primare, dar și de profesori, de la Liceului de Arte Sigismund Toduțădin Deva.

Dr. Daniel Iancu, cercetător științific în cadrul MCDR Deva, le-a povestit copiilor, într-un mod captivant și pe înțelesul lor, despre Unirea de la 1859, cum s-a înfăptuit, de fapt, dar și despre „domnul Unirii” Alexandru Ioan Cuza.

Copiii au aflat lucruri interesante despre ce înseamnă “Mica Unire”, iar la final au primit și o mică atenție din partea instituției muzeale.

Sursa foto: MCDR Deva

Tot cu prilejul „Micii Uniri”, în data de 24 ianuarie, intrarea în expozițiile muzeului a fost gratuită, atât la Deva, cât și în punctele din teritoriu: Brad, Aurel Vlaicu, Orăștie, Sarmizegetusa.

Actualitate

„Campionii României – în școală, liceu și universitate”, la Petroșani

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Recent, sute de elevi din Valea Jiului au avut ocazia de a o întâlni pe una dintre cele mai mari gimnaste ale României, multipla campioană europeană și mondială, prof. dr. Gina Gogean Groza. Mai mult decât atât, cei prezenți au putut să intre într-un dialog prietenos și plin de emoție cu cea mai medaliată gimnastă a României, actualmente antrenor și cadru didactic universitar.

Interes pentru sport și admirație față de performeri

Întâlnirea dintre marea campioană și tinerii din Valea Jiului, care a avut loc la Sala de Marmură a Primăriei municipiului Petroșani, face parte din proiectul „Campionii României – în școală, liceu și universitate”, derulat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Hunedoara. Ca de obicei, Gina Gogean Groza a onorat invitația organizatorilor de a fi în mijlocul elevilor și de a le destăinui detalii remarcabile legate de succesul său în lumea gimnasticii. “Am simțit, din nou, emoție, bucurie, entuziasm. A fost o adevărată plăcere să fiu în preajma copiilor din Petroșani și din Valea Jiului, o parte dintre ei fiind și sportivi. Am avut ocazia să le povestesc despre cele mai frumoase momente trăite în cariera mea de gimnastă. Mă bucur că acești elevi au putut afla ceea ce înseamnă să fii cu adevărat sportiv de performanță”, a spus marea campioană Gina Gogean Groza.

Advertisement

Prin această acțiune s-a observat că tinerii păstrează interes pentru sport, precum și admirație pentru marii campioni. „Cea mai mare bucurie este să vezi că nu puțini sunt tinerii și copiii care își păstrează în continuare interesul pentru sport și admirația pentru marii campioni, demonstrând astfel că încă mai există pasiune și motivație pentru a-și urma visurile. În plus, aceștia își găsesc modele de urmat în oamenii care au reușit prin muncă și dedicare, inspirându-i să devină cea mai bună versiune a lor”, a declarat Izabella Kacso Doboly, directorul DJST Hunedoara.

Astfel, „Campionii României – în școală, liceu și universitate” continuă să rămână acea inițiativă care aduce sportul mai aproape de tineri, inspirându-i să facă mișcare și să descopere ce satisfacții poate oferi o viață activă. „Mulțumim, Gina Gogean Groza, pentru tot ce reprezinți și pentru că rămâi și continui să fii nu doar un model de mare campion, ci și un OM cu suflet imens! Mulțumim Primăriei municipiului Petroșani pentru găzduire și, în mod special, domnului primar Tiberiu Iacob-Ridzi pentru prezența sa la acest eveniment”, au transmis cei de la DJST Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

2 aprilie – „Ziua Instituției Prefectului”. Mesajul prefectului județului Hunedoara, Constantin Fulga

Publicat

pe

Redactat de

 

Ziua Instituției Prefectului” este marcată la data de 2 aprilie. Instituită prin Legea nr. 348 din 27 decembrie 2018, această zi se sărbătorește anual începând din 2019.

Prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga, alături de subprefecții Adrian -Nicolae David și Lörincz Széll

 

Prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga, a transmis un mesaj cu ocazia zilei instituției. 

Începând din anul 2019, data de 2 aprilie, reprezintă o zi specială pentru angajații din instituțiile prefectului din România, prin adoptarea Legii nr. 348 din 27 decembrie 2018 prin care această dată a fost instituită ca zi a instituției. Instituția Prefectului reprezintă legătura dintre autoritățile centrale și locale, asigurându-se că politicile și deciziile guvernamentale sunt implementate corect și eficient la nivel local. De-a lungul timpului, Prefectura Hunedoara a avut un rol activ în promovarea dezvoltării economice, sociale și culturale a județului, fiind totodată un pilon de stabilitate și echilibru administrativ.

Astăzi, privim înapoi cu mândrie la realizările acestei instituții, dar și cu încredere în viitor, având în vedere provocările cu care ne confruntăm. Indiferent de complexitatea problemelor cu care ne confruntăm, acestea pot fi depășite doar prin colaborare, transparență și angajament față de cetățeni.

Advertisement

La nivelul județului nostru, Instituția Prefectului continuă să își îndeplinească misiunea de a proteja interesele publice, de a sprijini dezvoltarea durabilă și de a garanta aplicarea legii într-un mod echitabil pentru toți cetățenii. Fie că este vorba despre gestionarea crizelor, susținerea infrastructurii sau promovarea inițiativelor locale, Instituția Prefectului – județul Hunedoara rămâne un partener de încredere al comunității pe care aceasta o reprezintă. Astăzi, este moment oportun pentru a reînnoi angajamentul față de valorile fundamentale care stau la baza activității noastre: transparența, corectitudinea și respectul față de lege. Avem datoria de a răspunde nevoilor cetățenilor, de a fi receptivi la provocările cu care se confruntă și de a continua să găsim soluții inovative pentru dezvoltarea județului nostru. În încheiere, aș dori să mulțumesc echipei, în ansamblu, și fiecărui angajat, în parte, din Instituția Prefectului- județul Hunedoara pentru dăruirea și profesionalismul de care dă dovadă”, a transmis prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga.

Sursa foto: Instituția Prefectului – Județul Hunedoara

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Primarul Ovidiu Vlad, întâlnire importantă la București. „Geoagiu are nevoie de o strategie clară pentru turism”

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Primarul orașului Geoagiu, Ovidiu Vlad, a participat la o întâlnire importantă la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, unde a purtat discuții cu ministrul Bogdan-Gruia Ivan și cu secretarul de stat Gabriel-Bogdan Ștețco privind viitorul dezvoltarea turismului în stațiune.

“Geoagiu are nevoie de o strategie clară pentru turism – până acum NU a existat, dar ne apucăm serios de treabă. Timp de ani de zile, turismul din Geoagiu a fost lăsat fără direcție. Acum suntem obligați să recuperăm rapid timpul pierdut și să construim, pas cu pas, un viitor modern și adaptat nevoilor actuale ale stațiunii noastre. Am avut o întâlnire importantă la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, cu domnul ministru Bogdan-Gruia Ivan și cu domnul secretar de stat Gabriel-Bogdan Ștețco. Este un prim pas concret spre o dezvoltare reală a turismului în Geoagiu”, a transmis primarul orașului Geoagiu, Ovidiu Vlad.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate