Actualitate - Eveniment
Legea privind monitorizarea cu brățări electronice în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale a fost promulgată

Legea privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale a fost promulgată de către preşedintele Klaus Iohannis, a informat, luni, Administraţia Prezidenţială.
Deputaţii au adoptat proiectul pe 21 aprilie, cu unanimitate de voturi. Acesta are ca obiect de reglementare crearea unei infrastructuri care să permită monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, cu ajutorul unor dispozitive mobile sau fixe, precum şi stabilirea responsabilităţilor autorităţilor implicate în proces.
Proiectul, care a trecut de Comisiile juridică şi de apărare cu mai multe amendamente de tehnică legislativă, faţă de forma adoptată de Senat în 2020, reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică – SIME, modul de utilizare a dispozitivelor electronice de supraveghere şi modul de acţiune în situaţia generării unor alerte, precum şi măsuri de protecţie a datelor din cadrul SIME.
SIME este un ansamblu de sisteme informatice dedicate, aplicaţii, echipamente şi reţele de comunicaţii şi tehnologia informaţiei, precum şi de dispozitive electronice de supraveghere, destinat monitorizării electronice în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale.
Dispozitivul electronic de supraveghere mobil se montează pe glezna persoanelor supravegheate. Prin excepţie, acest dispozitiv se montează pe braţul persoanei atunci când montarea pe gleznă nu este fizic posibilă sau este contraindicată medical.
Deputaţii au adoptat un amendament conform căruia SIME se mai utilizează în scopul supravegherii la distanţă, potrivit Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit formei iniţiale, adoptată de Senat, SIME se mai utiliza în scopul supravegherii la distanţă a deţinuţilor, potrivit Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, prin amendament fiind astfel eliminat din text cuvântul „deţinuţi”.
În cazul în care persoana protejată este un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani sau o persoană fără discernământ, consimţământul cu privire la utilizarea dispozitivului electronic de supraveghere se exprimă de către reprezentantul legal, cu excepţia situaţiei în care unicul reprezentant legal este chiar persoana supravegheată, caz în care consimţământul se va exprima de către reprezentantul Direcţiei de Asistenţă Socială, prevede un alt amendament.
În scopul prevăzut de proiectul de lege, organul de supraveghere şi/sau operatorul tehnic are dreptul să pătrundă în imobilul unde se execută măsura, fără acordul persoanei supravegheate sau al persoanelor care locuiesc împreună cu aceasta.
Comunicarea între organul de supraveghere şi persoana supravegheată sau persoana protejată realizată prin intermediul unor sisteme de comunicare la distanţă poate fi înregistrată. Înregistrarea se realizează cu informarea prealabilă a persoanei supravegheate sau persoanei protejate, fără a fi necesar acordul acesteia.
AGERPRES
Actualitate
Simeria, gazda unui eveniment cu totul special: „Hunedoara Dog Show 2025”

Cei mai arătoși și isteți câini vor putea fi admirați, duminică, 23 martie, pe stadionul CFR din orașul Simeria, acolo unde va avea loc „Hunedoara Dog Show 2025”. Evenimentul cuprinde două expoziții canine, organizatorii pregătind premii pentru cei mai buni și surprinze pentru participanți.
Organizat de Asociația Chinologică a Câinilor de Rasă a Județului Hunedoara, în parteneriat cu Primăria Orașului Simeria și Clubul Sportiv CFR Simeria, evenimentul îi aduce în prim plan pe cei mai arătoși câini care își vor etala frumusețea și inteligența, în fața celor prezenți.
„Vă invităm cu mare drag să participați la cele două expoziții canine, națională și internațională de frumusețe CAC și CACIB, care vor avea loc pe 23 martie 2025, la Simeria. Aceste evenimente vor aduna câini din diverse rase, care vor concura pentru titluri și premii importante. Expozițiile sunt o oportunitate excelentă pentru iubitorii de câini de a învăța mai multe despre îngrijirea, selecția și comportamentul acestora, precum și de a urmări câinii de top din diferite colțuri ale lumii. Vă așteptăm cu entuziasm să vă alăturați acestui eveniment deosebit!”, au transmis reprezentanții Asociației Chinologice a Câinilor de Rasă a Județului Hunedoara.
Câini din zeci de rase vor participa
Ciobănesc, Akita, Chow – Chow, Dobermann, Terrier, Husky sunt doar câteva dintre rasele de câini care vor putea fi admirate, în cadrul acestui eveniment care va începe la ora 09:00, pe Stadionul Clubului Sportiv CFR Simeria. “După câțiva ani de așteptare, Simeria redevine gazdă a unui eveniment cu totul și cu totul special: Hunedoara Dog Show. Fie că vorbim despre proprietari de canise, dresori, stăpâni de rase speciale de câini sau chiar despre admiratori ai patrupezilor, duminica aceasta, pe data de 23 martie, începând cu ora 09:00, stadionul clubului sportiv CFR Simeria va fi locul de întâlnire pentru câteva ore de concursuri și spectacole, prietenii cei mai buni ai oamenilor fiind actorii principali. (…) Considerăm că este un prilej bun de a face cunoștință cu zeci de rase diferite de câini, un eveniment la care sunt așteptați toți cei care doresc să aibă parte de o duminică mai… altfel! Pentru cei mici avem pregătite și niște surprize, așadar, nu stați pe gânduri în ceea ce privește participarea la acest eveniment!”, au transmis și reprezentanții Primăriei Orașului Simeria.
Asociația Chinologică a Câinilor de Rasă a Județului Hunedoara a fost fondată în anul 2000 de către un grup de crescători entuziași. Edițiile anterioare ale „Hunedoara Dog Show” au fost un real succes, frumoasele patrupede oferind, sub ochii celor prezenți, un adevărat spectacol.
Foto: Asociația Chinologică a Câinilor de Rasă a județului Hunedoara/Primăria Simeria
Actualitate
Un tânăr a fost prins în timp ce conducea un autoturism neîmatriculat, fără permis

Polițiștii din municipiul Hunedoara au depistat, ieri, un tânăr bănuit de comiterea mai multor infracțiuni privind circulația pe drumurile publice.
Un tânăr de 21 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost identificat în trafic, în cursul zilei de ieri, 17 martie a.c, în jurul orei 14:15, pe strada Rotarilor din localitate, fără a deține permis de conducere.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că autoturismul pe care acesta îl conducea nu era înmatriculat.
În consecință, pe numele tânărului a fost întocmit un dosar de cercetare penală, iar polițiștii continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
Polițiștii subliniază importanța respectării legislației rutiere și atrag atenția asupra riscurilor la care se expun cei care conduc fără permis, atât din prisma legislației penale, cât și a posibilității de a fi implicați în accidente rutiere.
Actualitate
Bărbat din Uricani, reținut după ce a încălcat ordinul de protecție

Un bărbat, din orașul Uricani, a fost reținut de polițiști în cursul nopții trecute, după ce a încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa de Judecătoria Petroșani.
Bărbatul de 37 de ani avea interdicția de a se apropia de fosta sa concubină, o femeie de 44 de ani, pentru o perioadă de opt luni, fiind monitorizat electronic cu o brățară de supraveghere.
Cu toate acestea, bărbatul a ignorat măsurile impuse, apropiindu-se, de două ori, de fosta sa concubină.
În urma sesizării, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, acesta fiind plasat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva (CRAP Deva).
Polițiștii continuă cercetările, atât pentru încălcarea ordinului de protecție, cât și pentru alte infracțiuni din sfera violenței în familie, care au stat la baza emiterii măsurii restrictive.
Bărbatul urmează să fie prezentat magistraților în cursul zilei de azi, în vederea luării măsurilor legale corespunzătoare.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Palatul de Justiție din Deva, inaugurat, în prezența ministrului Radu Marinescu. Clădirea istorică de la poalele Cetății, renovată și modernizată
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident pe DJ 687A, în apropiere de Nădăștia de Sus. O mașină în care se aflau trei tineri a ieșit în decor
- Actualitatecu 2 zile in urma
Performanță remarcabilă a unui elev de la CNP „Regina Maria” Deva. David Trif a obținut cel mai mare punctaj din județ la Olimpiada de Fizică
- Actualitatecu 3 zile in urma
Operațiune specială la podul de la Zam: Restricții de circulație pe DN 7 și A1
- Actualitatecu 2 zile in urma
Lefurile, la vedere. ITM Hunedoara, verificări în instituții și autorități publice privind transparența salariilor
- Actualitatecu 3 zile in urma
Un tânăr a fost prins în timp ce conducea un autoturism neîmatriculat, fără permis
- Actualitatecu 2 zile in urma
Misiune îndeplinită. Al doilea transport agabaritic a ajuns la Termocentrala Mintia
- Actualitatecu 2 zile in urma
Pensionarii cu invaliditate din peste o sută de localități din județ, puși pe drumuri. Deputatul PNL Vetuța Stănescu solicită explicații urgente