Connect with us
Data: 01/11/2024
.

Actualitate

Localitatea Zdrapți, cuprinsă în proiectul regional privind alimentarea cu apă

Publicat

pe

De aproximativ opt ani, locuitorii din Zdrapți tot așteaptă ca la robinete să le curgă și lor apă potabilă direct de la rețea. Atunci, furnizorul de apă SC Apa Prod SA Deva ar fi trebuit să demareze lucrările, în cadrul unui mare proiect la nivel județean, însă lucrurile au stagnat. Acum, însă, „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Hunedoara”, a primit undă verde, el fiind semnat la București, luna trecută. Semnarea acestui contract înseamnă că și oamenii din Zdrapți au din nou speranța că în următoarea perioadă vor demara lucrările.

De-a lungul anilor, primarul comunei Crișcior, Ovidiu Furdui, a avut nenumărate discuții cu reprezentanții furnizorului de apă și cu autoritățile județene.

„Am discutat de multe ori cu cei de la Apa Prod și am avut, chiar la București, întâlnire cu cei care se ocupă de acest proiect și îmi spuneau și la începutul acestui an, că se va semna contractul și pentru Zrapți. Din fericire, lucrurile s-au întâmplat, în sensul că proiectul a fost semnat, iar acum așteptăm să înceapă și lucrările efectiv. Astfel, pe umerii noștri, ai administrației locale, va rămâne să realizăm proiectul pentru canal, pentru că nici Uniunea Europeană nu a acceptat ca o aglomerare mai mică de 2.000 de locuitori să aibă și canal. Și, atunci, trebuie să vedem care sunt pârghiile pe care le avem pentru a depune noi proiect pentru introducerea canalizării în acest sat. Astfel, proiectul pentru apă îl lăsăm să îl ducă la bun sfârșit Apa Prod, iar noi să ne ocupăm  de canalizare. Îmi spuneau la acea vreme că, potrivit graficului de lucrări, undeva la finalul lunii octombrie se vor finaliza licitațiile, urmând ca la începutul anului viitor să înceapă efectiv lucrările. Oricum, este și rușinos, pentru că ai rețeaua la capătul comunei și să nu reușești să alimentezi un singur sat cu apă. De opt ani am tot așteptat să înceapă lucrările, dar acum se pare că se vor concretiza. Eu nu mai credeam că se va mai realiza acest proiect și chiar am depus un alt proiect pentru introducerea rețelei de apă în Zdrapți, pentru că eu mă săturasem să tot aud că va fi apă, va fi, va fi și nu se mai întâmpla nimic. Dar, acum, este pe ultima sută de metri și la Apa Prod, am discutat cu ei, iar cetățenii să fie liniștiți că în următorii doi ani vor avea apă. Eu sper că vor avea și canal, dacă ne va permite și UE, pentru că noi suntem o comună cu peste 4.000 de locuitori, numai că satul Zdrapți are doar 1.300 de locuitori și aici este o problemă, dar găsim noi soluții pentru toate problemele”, a mai precizat Ovidiu Furdui.

Proiect de 230 de milioane de euro

Vă reamintim că luna trecută, mai mulți reprezentanți ai administrației județene au participat la semnarea finanțării „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Hunedoara”, care va fi implementat de „Apa Prod” S.A. Deva, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Documentul, semnat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prevede că valoarea totală a investițiilor care vor fi finanțate din fonduri europene este de aproape 231 milioane euro. Astfel, locuitorii din 38 de Unități Administrativ–Teritoriale din județul Hunedoara, inclusiv Crișcior, vor beneficia de modernizarea sau de construirea unor noi rețele pentru alimentare cu apă și pentru colectarea și epurarea apei uzate. Guvernul, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, al cărui ministru este Marcel Ioan Boloș, s-a implicat direct pentru deblocarea acestui proiect și găsirea soluțiilor pentru a face posibilă finanțarea, astfel încât cetățenii să poată beneficia de apă potabilă la standard europene. În urma realizării proiectului va crește cu 100% gradul de conectare a populației la rețeaua de alimentare. Proiectul cuprinde, pe componenta de alimentare cu apă, 38 de unități administrativ teritoriale, grupate în șase de sisteme de alimentare cu apă, respectiv: sistemele zonale Orlea – Deva, Crișcior – Brad, Hobița – Hunedoara și Baniu – Dobra, precum și sistemele de alimentare cu apă Geoagiu și Zam.

Pentru componenta de colectare și epurare a apei uzate, sunt prevăzute investiții pentru rețele în opt „aglomerări”, respectiv Deva, Hunedoara, Brad, Geoagiu, Geoagiu Băi, Simeria, Hațeg și Călan.

Principalele obiective ale acestei investiții vizează creșterea gradului de conectare a populației la rețeaua de alimentare cu apă, alimentarea cu apă potabilă la standardele de calitate stabilite prin legislație, precum și creșterea gradului de siguranță în funcționarea sistemului.

Advertisement

 

 

Actualitate

VIDEO| Pompierii hunedoreni au intervenit la trei incendii de vegetație uscată și litieră de pădure

Publicat

pe

Redactat de

Pompieri ai ISU Hunedoara, din cadrul Detașamentelor din Deva și Petroșani, dar și de la Secția de pompieri Ilia și Garda de Intervenție Dobra, au intervenit, astăzi, pentru stingerea a trei incendii de vegetație uscată și literă de pădure.

Un incendiu a izbucnit în zona Muncel-Vețel, fiind stins de pompieri după aproape patru ore de luptă cu flăcările. Un alt incendiu s-a produs la litiera unei păduri din zona Dobra. De asemenea, și în zona Dâlja, din Petroșani, s-a înregistrat un incendiu de vegetație.

„Pentru stingerea incendiului de litieră de pădure, izbucnit în zona Muncel-Vețel, au acționat cu echipament specific intervențiilor la fondul forestier, 12 pompieri militari de la Detașamentul Deva. Incendiul a fost localizat și lichidat după aproximativ 4 ore de intervenție. Echipajele au fost apoi direcționate pentru a-i sprijini pe cei 10 colegi de la Secția de pompieri Ilia și de la Garda de Intervenție Dobra, care acționează încă pentru stingerea unui alt incendiu produs la litiera unei păduri din zona Dobra. Astfel, la această intervenție intervin doi ofițeri și 20 de subofițeri. La acțiune participă și lucrători ai Direcției Silvice Hunedoara. Suprafața totală afectată în această zonă este de aproximativ 25 de hectare. De asemenea, pentru stingerea unui incendiu de vegetație, produs în această dimineață în zona Dâlja din municipiul Petroșani, au acționat 8 pompieri militari ai Detașamentului Petroșani, cu 2 autospeciale de intervenție și cu echipament specific stingerii incendiilor de vegetație uscată. Incendiul a fost lichidat, iar cauzele probabile ale izbucnirii acestuia urmează să fie stabilite. La ora transmiterii comunicatului, 13.45, se intervine încă pentru localizarea și lichidarea incendiului de litieră produs în zona Dobra”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Suspecți de tâlhărie, reținuți de polițiștii din Deva în urma unor percheziții

Publicat

pe

Redactat de

Doi bărbați și o femeie au fost reținuți, pentru 24 de ore, sub acuzația de tâlhărie. Aceștia au fost identificați în urma unor percheziții efectuate, ieri, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Deva.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Deva au depistat autorii a două fapte de tâlhărie calificată. În baza mijloacelor materiale de probă administrate, aceștia au pus în executare, ieri, 31 octombrie 2024, trei mandate de percheziție domiciliară și patru mandate de aducere. Astfel, au depistat și au probat activitatea infracțională a autorilor unei tâlhării, comise în luna septembrie a.c. În data de 22.09.2024, un bărbat de 47 de ani, din comuna Băița, și un cetățean de origine din Sri Lanka, în vârstă de 36 de ani, ar fi fost tâlhăriți în zona gării din municipiul Deva. Aceștia ar fi fost deposedați de persoane necunoscute de 200 lei, respectiv 2000 lei, prin exercitarea unor acte de violență asupra lor. În urma perchezițiilor desfășurate ieri de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Deva, autorii celor două fapte de tâlhărie au fost identificați ca fiind doi bărbați și o femeie, în vârstă de 18 ani, 47 de ani, respectiv 45 de ani, toți din municipiul Deva”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara. 


Polițiștii au dispus măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de cele trei persoane. Acestea urmează a fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva cu propuneri corespunzătoare.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Continuă acțiunile de igienizare în municipiul Deva. O altă zonă din oraș, curățată

Publicat

pe

Redactat de

Acțiunile de igienizare a municipiului Deva, demarate de administrația locală, continuă. Astăzi, 1 noiembrie, la solicitarea primăriei, operatorul serviciilor de salubritate SC Salubritate SA a desfășurat o acțiune de curățenie și igienizare în zona din proximitatea Casei Județene de Pensii Hunedoara și în Piața Arras, din oraș.

“Această acțiune face parte dintr-un program mai larg de îmbunătățire a aspectului urban al Devei, având scopul de a crea un mediu mai plăcut și mai sănătos pentru toți cetățenii. Primăria Municipiului Deva își propune să continue aceste acțiuni de igienizare în întreaga comunitate, având în vedere nu doar aspectul estetic, ci și sănătatea publică”, au transmis reprezentanții administrației locale.

Primăria face apel la toți locuitorii Devei să se alăture eforturilor de păstrare a curățeniei. “Fiecare dintre noi are responsabilitatea de a contribui la un oraș mai curat, iar micile gesturi pot face o mare diferență. Acțiunile de igienizare sunt doar începutul unui plan amplu de revitalizare urbană, care va face din Deva un oraș mai curat și mai atractiv pentru toți locuitorii săi”, au mai transmis reprezentanții Primăriei Deva. 

 

Sursa foto: Primăria Deva
Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate