Connect with us
Data: 12/12/2024
.

Actualitate

Locuitorii din Petroșani rămân trei săptămâni fără agent termic

Publicat

pe

Apa caldă nu a mai curs la robinetele pretoșenenilor de vineri, iar de căldură nici nu mai poate fi vorba, după ce grupul energetic 4 al termocentralei de la Paroşeni a fost oprit pentru a se putea executa reparaţii la conducta magistrală de agent termic. Astfel, locuitorii din Petroșani nu vor avea căldură și apă caldă până la sfârșitul acestei luni.

Temperaturile au scăzut simțitor și sunt îndeplinite toate condițiile legale de furnizare a agentului termic către populație. La fel sunt gata și punctele termice și s-au verificat toate instalațiile ca să nu existe disfuncționalități. Din păcate, însă, magistrala e goală și asta pentru că, de vineri și până în 30 octombrie, nu se va furniza agent termic. Mai mult, CEH a cerut chiar plata înainte, pe luna octombrie. „Noi am lansat o comandă către CET Paroșeni, respectiv CEH, pentru repornirea sistemului de încălzire în Petroșani, cerere prin care am solicitat repornirea, având în vedere condițiile atmosferice, începând cu data de 7 octombrie. În urma solicitării, noi am primit un răspuns de la CEH prin care ni s-a comunicat că ni se va onora comanda atunci când se va face plata în avans referitor la cantitatea de energie pe care noi am comandat-o”, a precizat Ovidiu Munteanu, director SC Termoficare SA Petroșani.

Fără agent termic până în 30 octombrie

Și, chiar dacă au fost gata să plătească în avans, abonații din Petroșani stau tot în frig. „Noi, în zilele care s-au scurs, am făcut și încărcarea instalațiilor. Am pregătiti ca să nu mai fie probleme, înainte de pronire, dar singura problemă este că, din păcate, răspunsul care a venit este că pornirea nu poate avea loc din lipsa de cărbune și se amână cu două săptămâni”, a mai spus Munteanu. Așadar, într-o zonă în care oamenii muncesc ca să scoată cărbune, termocentrala nu are stocul necesar, CEH nu lucrează suplimentar în zilele de sâmbătă și duminică, nici nu agrează importul de huilă, iar singurii care au de suferit sunt oamenii din locuințele branșate la sistemul de termoficare centralizat. Mai mult, aceștia s-au limitat la a anunța populația prin intermediul unui comunicat de presă și atât. Potrivit acestuia, „în perioada 10.10.2015, ora 1:00 – 26.10.2015, ora 14:00, se opreşte grupul energetic nr. 4 din cadrul CEH – Sucursala Electrocentrale Paroşeni. Ca urmare a acestui fapt, din data de 10.10.2015, ora 12:00, se sistează furnizarea agentului termic, fiind afectaţi următorii consumatori: din Municipiul Petroşani, Sucursala Prestserv Petroşani – Preparaţia Coroeşti, Societatea Naţională de Închidere Mine Valea Jiului SA – Mina Paroşeni. În data 30.10.2015, ora 7:00, se va relua furnizarea agentului termic către consumatorii din Municipiul Petrosani, Sucursala Prestserv Petroşani – Preparaţia Coroeşti, Societatea Naţională de Închidere Mine Valea Jiului SA – Mina Paroşeni”.

Advertisement

Actualitate

Handbalistele de la CSȘ Petroșani termină anul pe primul loc

Publicat

pe

Redactat de

Campionatele naționale de handbal juvenil au ajuns la finalul turului sezonului regular. În aceste competiții județul Hunedoara are reprezentante în întrecerile junioarelor.


Cu punctaj maxim

La junioare II, în seria G, CSȘ Petroșani a terminat turul pe primul loc, cu 14 puncte, maximul posibil. În ultima etapă, în derby-ul seriei, petroșănencele s-au impus, cu 40-39, pe terenul celei de-a doua clasate, Millenium Giarmata, echipa din Timiș rămânând cu 10 puncte. Pe locurile III și IV, cu câte 9 puncte fiecare, sunt, în ordine, Banatul Timișoara și Unirea Sînicolau Mare, departajarea fiind făcută de golaveraj, +25 și, respectiv, +7. Pe cinci este Cîțu Timișoara, cu 8 puncte, iar apoi clasamentul se rupe. Pe șase și șapte, cu câte două puncte fiecare, sunt Alpha Oradea și Traian Vuia Reșița, și în acest caz diferențierea fiind făcută de golaveraj, bihorencele având un pasiv de – 49, în vreme ce fetele din Caraș Severin – 57. Pe ultimul loc sunt cele la Beldiman Arad, cu – 1 punct, fiind penalizate pentru o neprezentare la un meci.

Campionatul se reia în ianuarie

Campionatul se va relua în jurul datei de 29 ianuarie 2025, cu etapa a VIII-a, prima a returului. Fetele de la CSȘ Petroșani vor juca acasă, în derby-ul rundei, cu Banatul Timișoara. Celelalte meciuri din prima etapă de anul viitor  din seria G a Campionatului Național de handbal pentru junioare II sunt Alpha Oradea – Millenium Giarmata, Unirea Sînicolau Mare – Câțu Timișoara și Traian Vuia Reșița – Beldiman Arad. La finalul sezonului regular primele două clasate din cele opt serii ale competiției se vor califica în turneele semifinale.

Au o jucătoare la lot

Advertisement

Chiar dacă s-a intrat în pauza competițională, nu toate handbalistele de la Petroșani au intrat în vacanță. Una dintre acestea, centrul Iulia Niță, este convocată la lotul național de junioare, format din sportive născute în 2008 și 2009, care, după un stagiu de pregătire centralizată de la Mioveni, va participa la un turneu internațional de pregătire. Acesta se va desfășura în capitala Franței, Paris, în perioada 12-16 decembrie, iar la acest patrulater, în care se va juca fiecare cu fiecare, alături de handbalistele din țara gazdă și cele tricolore vor mai participa reprezentativele de junioare din Danemarca și Elveția.


CSM Vulcan joacă acasă

Dacă junioarele Ii au intrat în vacanță, în competiția junioarelor III începe returul, în seria I evoluând și două echipe din județul Hunedoara, CSȘ Petroșani și CSM Vulcan. La finalul turului, fetele de la CSM Vulcan se situează pe poziția a doua, cu 9 puncte, la egalite cu cea de-a treia clasată, Jiul Rovinari, fetele din Vale având golaveraj mai bun decât cele din Gorj, +17 față de +14, și la doar două „lungimi” de liderele seriei, una cu 7 echipe, fiind vorba despre echipierele de la CSM Târgu Jiu, dar la aceeași distanță și de formația de patru, CSȘ Turnu Severin. CSȘ Petroșani ocupă poziția a cincea, cu 4 puncte, ultimele două locuri fiind ocupate de formații cu câte un singur punct, LPS Târgu Jiu și CS Novaci, prima echipă menționată având golaveraj – 39, iar cea secundă de – 41. În prima etapă a returului, una în care stă CSȘ Petroșani, CSM Vulcan va juca, în deplasare, la LPS Târgu Jiu, partida fiind programată duminică, 15 decembrie, cu începere de la ora 12:00, celelalte meciuri ale rundei fiind CSȘ Turnu Severin – CSȘ Târgu Jiu și, respectiv, CS Novaci – Jiul Rovinari. În ultima etapă din acest an, programată la mijlocul săptămânii viitoare și una în care va sta CSȘ Turnu Severin, va avea loc derby-ul județului Hunedoara, CSM Vulcan – CSȘ Petroșani. Celelalte meciuri ale etapei a IX-a din seria I a Campionatului Național de handbal pentru junioare III sunt Jiul Rovinari – LPS Târgu Jiu și CSM Târgu Jiu – CS Novaci. Primele meciuri din 2025 sunt programate în jurul datei de 25 ianuarie. 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Schimbări în Consiliul Local al Municipiului Deva: noii consilieri locali supleanți au depus jurământul

Publicat

pe

Redactat de

În ședința extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Deva care a avut loc miercuri, 11 decembrie 2024, au depus jurământul consilierii locali supleanți ale căror mandate au fost validate de către Judecătoria Deva, respectiv: Borsai Zoltan-Cristian și Tabac Octavian-Cristinel.

Aceștia au fost validați ca urmare a vacantării locurilor de consilieri locali, după demisiile doamnei Anamaria Gavrilă (POT) și a domnului Domokos Balazs (UDMR).

,,Sunt convins că noii consilieri locali vor aduce un aport semnificativ în activitatea consiliului local și că experiența lor va contribui la dezvoltarea comunității noastre. Fiecare voce, fiecare idee și fiecare propunere vor conta, iar deciziile pe care le vom lua împreună vor avea un impact direct asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor din municipiul nostru. Împreună cu toți consilierii locali, ne vom asigura că administrația publică locală este transparentă, responsabilă și eficientă.” a declarat Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva.

Începând cu 11 decembrie 2024, Borsai Zoltan-Cristian și Tabac Octavian-Cristinel preiau oficial atribuțiile de consilieri locali, iar Consiliul Local al Municipiului Deva își continuă activitatea în componență completă, având ca scop dezvoltarea orașului și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.

Consiliului Local al Municipiului Deva are în componență 21 de consilieri locali: 7 consilieri PSD, 4 consilieri locali PNL, 3 consilieri AUR, 2 consilieri locali POT, 2 consilieri locali USR, 2 consilieri locali UDMR și un consilier local FD.

Advertisement

Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva

Citeste mai mult ...

Actualitate

Final de an bun pentru administrația din Pestișu Mic

Publicat

pe

Redactat de

Comuna Pestişu Mic, situată mai ferit de privirile trecătorului, undeva între Deva şi Hunedoara, dar având „graniţăşi cu alte trei localităţi rurale din judeţ, respectiv Cerbăl, Cârjiţi şi Veţel, are o împărţire destul de interesantă. Astfel trei dintre satele componente, Ciulpăz, Cutin şi Dumbrava aparţin de Ţinutul Pădurenilor, celelalte aşezări ale comunei Pestişu Mic fiind Almașu Mic, Josani, Mânerău, Nandru, Valea Nandrului şi localitatea de reşedinţă omonimă, fiind „arondateVăii Mureșului.

Modernizarea rețelei de infrastructură

În comună, care are o suprafață ce depășește 52 de kilometri pătrați, trăiesc peste 1.200 de oameni, populația fiind în creștere, datorită poziționării geografice, dar și al creșterii gradului de confort. Această creștere a gradului de confort se datorează, în primul rând investițiilor făcute în ultima vreme în rețeaua de infrastructură. Aceste investiții vor continua și în viitor, doar în ultimul trimestru din acest an administrația din Pestișu Mic, reconfirmată în funcție și care a preluat noul mandat în cursul lunii octombrie semnând câteva contracte importante. Unele dintre aceste proiecte vizează modernizarea rețelei de infrastructură.A fost primită decizia de selecție spre finanțare pentru proiectul cu titlul „Realizare noi capacități de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum – Comuna Pestișu, Județul Hunedoara”. Acest proiect este finanțat prin Fondul pentru modernizare, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei – Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice, cu o valoare totală a obiectivului de investiții 672.094,69 lei inclusiv TVA. Prin acest proiect se urmărește eficientizarea costurilor legate de iluminatul public, precum și reducerea anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră. De asemenea, s-au aprobat Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) și indicatorii tehnico – economici aferenți obiectivului de investiție „Modernizare DC 120D: CD 120 – Nandru – Ciulpăz – DJ 687J, de la km 0+000 la km 1+200, comuna Pestișu Mic, județul Hunedoara”, în valoare de 1.266.472,78 lei”, a declarat primarul comunei hunedorene Pestișu Mic, Daniel Dobruțchi.

În sprijinul fermierilor

alte proiecte de dezvoltare semnate de administrația din Pestișu Mic sunt specifice zonelor rurale, acestea venind în sprijinul fermierilor din comună. A fost publicată Lista finală de proiecte selectate în cadrul apelului PNRR/2023/C3/S/I.2.A-B, aferentă Componentei C3 – Managementul deșeurilor – Investiția 2 – Dezvoltarea infrastructurii pentru managementul gunoiului de grajd și al altor deșeuri agricolecompostabile – Subinvestiția I2.A-B – Sisteme integrate de colectare și valorificare a gunoiului de grajd. Această listă cuprinde și obiectivul de investiție depus de Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Comuna Pestișu Mic. Proiectul se intitulează „Sistem integrat de colectare și valorificare a gunoiului de grajd – UAT Comuna Pestișu Mic, Județul Hunedoara”, iar valoarea sa este de 3.384.606,94 lei, inclusiv TVA. Obiectivul de investiții este unul complex. Astfel, pe de-o parte, acesta prevede un sistem integrat tipic de colectare și valorificare a gunoiului de grajd compus din mai multe elemente, fiind vorba, mai exact, despre o platformă comunală și 7 platforme individuale pentru fermierii mici și mijlocii din comuna Pestișu Mic, respectiv pentru cei care dețin până la 100 Unități Vită Mare (UVM). Totodată, proiectul prevede și achiziționarea de echipamente pentru gestionarea compostului, respectiv încărcător frontal, tractor, remorcă, mașină de împrăștiat gunoiul de grajd și cisternă vidanjă. Totodată, a fost semnat contractul de finanțare cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – AFIR, pentru proiectul ,,Realizare infrastructură de acces agricol în comuna Pestișu Mic, județul Hunedoara”, intervenția DR-27 – drumuri agricole; valoarea contractului de finanțare este de 4.975.600,00 lei. Lungimea infrastructurii de acces agricolă modernizată de pe raza comunei noastre prin proiect este de 14,38 km”, a precizat primarul din Pestișu Mic, Daniel Dobruțchi.

 

Târg de Crăciun

Primarul din Pestișu Mic mai vine cu o veste bună, una specifică perioadei Sărbătorilor de Iarnă. „Școala Primară Valea Nandrului organizează în 17 și 18 Decembrie 2024, începând cu ora 16.30, Târgul de Crăciun. Târgul de Crăciun va avea loc în curtea școlii din satul Valea Nandrului, iar elevii vă așteaptă cu mare drag să participați”, a spus Daniel Dobruțchi, primarul din Pestișu Mic. Pe lângă acest eveniment, cei care trec prin Pestișu Mic pot vedea multe alte lucruri interesante. Principalul punct de atracție este Schitul “Sfântul Nectarie” de la Nandru, cel care a dat numele așezământului fiind considerat ocrotitorul bolnavoilor de cancer, iar locul este foarte vizitat de către credincioși. Cei ce vin spre schit pot admira superba priveliște oferită de Valea Roatei, dar mai sunt și alte obiective interesante pe raza comunei. Astfel, la Cutin, dar și la Almașu Mic sunt două vechi biserici de lemn. De asemenea, la Nandru sunt două peșteri, Peștera Curată și Peștera Spurcată, precum și un sit arheologic. Și, ca un aspect inedit, aici găsim, probabil, cel mai mare număr de apicultori pe metrul pătrat, toate acestea fiind motive suficiente de a vizita comuna Pestișu Mic, una pe care cei care au trecut pe aici o păstrează, cu drag, în suflet.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate