Ultima ora
Mai multe trenuri au fost blocate și în gările din județ, din cauza grevei ceferiștilor. Nedumerire printre călători: „Stăm ca proștii…”
Mai multe trenuri au fost blocate și în gările din județul Hunedoara, din cauza grevei ceferiștilor declanșată spontan, în această dimineață, la nivel național. În Stația CFR Deva, la orele prânzului, erau oprite două trenuri de călători, un InterRegio, care circula spre Capitală, dar și o „săgeata albastră”, ce trebuia să ajungă la Timișoara.
În total, pe raza județului Hunedoara, un număr de 11 trenuri de călători erau înțepenite pe șine, la aceeași oră (n.red. în jur de 12:00), câte unul în stațiile Livezeni, Subcetate, Ilia, respectiv câte două în gările din Petroșani, Deva, Simeria și Margina, la limita județului, potrivit unor surse oficiale.
Circulația feroviară a fost oprită la primele ore ale dimineții și la ora transmiterii acestei știri nu se știe când va fi reluată.
„Cred că se face seară și nu le mai dă drumul”
Greva ceferiștilor le-a dat peste cap planurile călătorilor și i-a pus în încurcătură, în special, pe navetiști. Oamenii s-au arătat confuzi în fața situației create de protestul salariaților CFR. O parte dintre ei au plecat în căutarea unor altor mijloace de transport pentru a putea ajunge la destinație, în timp ce alții au așteptat, în zadar, în fața peroanelor, ca trenurile să pornească, din nou, la drum. „Stau de azi dimineață, de la ora 08:00, și aștept, dar nu se știe când le dă drumul. Nimeni nu spune nimic. Vreau să ajung acasă, la Bretea Mureșană. Am abonament și am întrebat cine îmi decontează mie ziua de astăzi, însă, toată lumea ridică din umeri. Eu i-am văzut cu banderole albe pe braț, dar cine s-a gândit ca vor opri trenurile. Mai aștept puțin să vad ce se întâmplă. Cred că se face seară și nu le mai dă drumul (n.red. la trenuri). E greu că sunt mulți copii navești”, a spus Florin Florea (foto dreapta), unul dintre călătorii care așteptau, în gara din Deva, reluarea curselor feroviare.
Nemulțumiți de salarii și condițiile de muncă
Greva spontană a fost declanșată începând cu ora 07:00, de o parte a lucrătorilor feroviari din cadrul CFR Infrastructură, acțiunea lor afectând circulația trenurilor din toata țara. Peste 155 de garnituri au fost oprite în mai multe gări, la nivel național. Se pare că, toată nemulțumirea salariaților pleacă de la bani. Aceștia s-au arătat dezamăgiți de negocierile privind noul contract colectiv de muncă, solicitând o majorare salarială, dar și condiții mai bune de muncă.
În județul Hunedoara, CFR Infrastructură are, pe partea de trafic, aproximativ 300 de salariați, circa 50 dintre aceștia participând efectiv la acțiunea de protest declanșată astăzi. O nouă rundă de negocieri, purtată între reprezentanții CFR și cei ai sindicatelor din domeniu, a fost anunțată pentru ora 15:00.
Actualitate
Ultima oră: Călin Petru Marian (PNL) devine senator de Hunedoara
Potrivit ultimelor rezultate, Partidul Național Liberal va avea trei parlamentari în județul Hunedoara: doi deputați – Vetuța Stănescu și Daniel Răducanu, și un senator – Călin Petru Marian.
Aceste date rezultă după centralizarea a 99,99 la sută dintre secții de vot.
Călin Petru Marian, fost prefect al județului Hunedoara în perioada 2020-2024, a deschis lista pentru Senat din partea PNL Hunedoara, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Reamintim că, structura noului Legislativ al țării include nouă parlamentari hunedoreni: șase deputați și trei senatori.
Actualitate
Patru mașini implicate într-un accident pe autostrada A1 Deva – Sibiu, în zona localității Simeria
Patru autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs, astăzi, pe autostrada A1, în zona localității Simeria. O persoană a fost transportată la spital.
“În urmă cu puțin timp, pompierii Detașamentului Deva au fost solicitați să intervină pe autostrada A1, km. 358, sens de mers Deva -Sibiu, unde a avut loc un accident rutier. De urgență, pentru aceasta misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate patru autoturisme, în care se aflau în total, șapte persoane”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
În urma accidentului, o femeie, în vârstă de 76 de ani, a rămas încarcerată, aceasta fiind extrasă în siguranță de către salvatori, din autoturismul în care se afla. După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din Deva.
Celelalte persoane nu au necesitat asistență medicală. Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.
Până la eliberarea carosabilului, traficul s-a desfășurat pe banda de urgență, potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.
Sursa foto: ISU Hunedoara -DRDP Timișoara
Cauza accidentului: nepăstrarea distanței de siguranță
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că accidentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță. „Un bărbat de 75 de ani, din Deva, care conducea un autoturism pe autostrada A1, din direcția Holdea-Sibiu, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul din fața sa, condus de o femeie de 43 de ani, din Timișoara, intrând în coliziune cu acesta și proiectându-l în autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 52 de ani, din Arad, care, la rândul lui, a lovit autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 43 de ani, din Timișoara. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei de 76 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 75 de ani, care a fost transportată la o unitate medicală din Deva, pentru investigații medicale”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Polițiștii continuă cercetările, în acest caz.
Actualitate
Accident pe autostrada A1. Camion răsturnat
Un accident rutier s-a produs, miercuri dimineață, pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu. Un camion care transporta mărfuri s-a răsturnat pe carosabil.
„Un ansamblu rutier s-a răsturnat pe a doua bandă pe Autostrada A1, calea 2, la kilometrul 304, la intrarea dinspre Sebeș către Sibiu, îngreunând astfel circulația. Incidentul nu s-a soldat cu victime. Traficul se desfășoară dirijat, pe prima bandă. Se estimează reluarea circulației în condiții normale după ora 11:00”, a informat Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).
-
Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO| Primii colindători au poposit la Episcopia Devei și Hunedoarei. Vestea Nașterii Domnului, adusă prin glasuri de copii
-
Actualitatecu o zi in urma
Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Ultima tură de serviciu: Plt. adj. șef Lucian Beregszaszy a ieșit la pensie. „Un exemplu de generozitate, implicare și profesionalism”
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Simpozion la ITM Hunedoara privind campania națională de control în domeniul construcțiilor
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Echipele hunedorene din Liga 3 termină anul, ambele, pe locul al cincilea
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Au apărut primii brazi de Crăciun în piețele din Hunedoara. Prețurile pornesc de la 40 de lei
-
Actualitatecu o zi in urma
Incidente pe drumurile publice în județul Hunedoara: Viteza, alcoolul și fuga de la locul faptei pun în pericol siguranța circulației
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Minori prinși pe stradă cu substanțe interzise, la Deva