Actualitate
Mai puține probleme în câmpul muncii, dar „campioni” la conflictele de muncă
Anul trecut, inspectorii în muncă, din județul Hunedoara, au aplicat mai puține sancțiuni, amenzi și au efectuat chiar mai puține controale, comparativ cu anul 2014. De asemenea, și accidentele de muncă au fost mai puține, dar și numărul sesizărilor venite din partea angajaților s-a diminuat. Campaniile inspectorilor continuă și în acest an. Totodată, județul Hunedoara se află într-un top, la nivel național, respectiv 47 la sută, din totalul conflictelor de muncă, înregistrate în întreaga țară, au fost semnalate în județul Hunedoara.
Pe parcursul anului trecut au fost efectuate 1.595 de controale la diferite unități din județul Hunedoara. Acţiunile s-au finalizat cu 3.420 de măsuri dispuse și realizate în proporție de 72,14 la sută, 286 de amenzi în sumă de 1.563.200 lei. Dintre acestea, 73 însumând 1.090.000 lei, pentru muncă nedeclarată. Au fost depistate în acest context 148 persoane care desfășurau activitate fără a avea forme legale de angajare, din care 51 femei şi 8 tineri cu vârsta între 15 şi 18 ani. De asemenea, au fost făcute și cinci denunțuri pentru situațiile în care mai mult de cinci persoane au fost depistate la o firmă, fără forme legale de angajare. Totodată, au fost aplicate și 826 de avertismente.
Peste 38 la sută, nereguli la drepturile salariale ale oamenilor
Din problematica evidenţiată în activitatea de control, cea mai des întâlnită de inspectori a fost cea referictoare la salarizare, stabilire drepturi salariale, chiar și neplata drepturilor salariale, în proporție de 38,6 la sută. „La această categorie au fost depistate mai multe neregului, între care și timpul de muncă și odihna (23,4 la sută), neacordarea drepturilor de asigurări sociale (neplata concediide medicale-5,7 la sută), muncă fără forme legale (7,2 la sută), neadaptarea clauzelor obligatorii ale contractului individual de muncă la cerințele noului Cod al Muncii (2,5 la sută), neacordarea concediului de odihnă (4,3 la sută), neîntocmirea sau întocmirea defectuoasă a regulamentului intern (6,2 la sută) și alte (12,1 la sută)”, a declarat Adrian Bozdog, inspectorul șef al I.T.M. Hunedoara.
Zilieri și nu prea
Pe parcursul anului trecut, în cadrul celor 47 de controale efectuate pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, au fost depistate unele deficienţe la 28 dintre angajatori, aceştia fiind sancţionaţi cu patru amenzi, în valoare de 24.000 de lei şi 27 de avertismente. Urmare efectuării celor 177 de controale, în vederea verificării modului de respectare a prevederilor art. 129 alin. 1 şi 2 din Legea dialogului social nr. 62/2011 au fost depistate 56 de deficienţe. Au fost stabilite măsuri în vederea intrării în legalitate în toate cele 56 de cazuri.
Sancţiuni aplicate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
În acest domeniul de securitate și sănătate în muncă au fost aplicate 3.151 de sancțiuni contravenționale, în valoarea de 465.500 de lei. De asemenea, s-au înregistrat și 202 accidente, însă 191 s-au produs în Valea Jiului, înregistrându-se și patru decese, însă doar unul a fost încadrat ca și accident de muncă.
Cărțile de muncă, „zac” în continuare la I.T.M.
La sfârşitul anului 2015 se aflau în evindenţa I.T.M. un număr de 13.557 carnete de muncă. Neredicarea acestora, de la sediul I.T.M. reprezintă o adevărată problemă pentru inspectorii în muncă, deoarece, în fiecare an, se confruntă cu aceeași situație. „Este posibil ca unii dintre hunedorenii care au aceste cărți la noi , să nu mai fie în țară sau nu sunt pur și simplu interesați de ele. Cu siguranță, însă, când se vor apropia de pensie vor veni după ele. Îi invit pe toți să vină la sediile noastre pentru a le ridica”, a adăugat Bozdog.
Actualitate
Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim

Sâmbătă, 19 aprilie 2025, în jurul orei 14:35, Sfânta Lumină s-a pogorât la Mormântul Sfânt din Ierusalim, în timpul slujbei Vecerniei Învierii.
Evenimentul, considerat de credincioși o minune ce se repetă an de an în Sâmbăta Mare, a avut loc în prezența Patriarhului Ortodox al Ierusalimului, Teofil al III-lea, care a rostit rugăciunea specială a Învierii înainte de primirea Luminii.
Manifestarea divină – descrisă de martori ca fiind o lumină care apare fie de sus, fie izvorând din Sfântul Mormânt – a fost primită cu emoție și evlavie de pelerinii adunați în Biserica Sfântului Mormânt. Potrivit tradiției, flacăra nu arde în primele momente după aprindere, fiind considerată o dovadă a caracterului său miraculos.
În aceeași seară, Sfânta Lumină a fost adusă în România de Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte. La sosirea pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Otopeni, aceasta a fost oferită delegaților eparhiilor din întreaga țară, pentru a fi distribuită în toate parohiile din România și Republica Moldova în noaptea de Înviere.
Tradiția aducerii Sfintei Lumini în România a fost inițiată în anul 2009, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, și a devenit, de atunci, un moment așteptat cu emoție în fiecare an de credincioșii ortodocși. Gestul simbolizează unitatea Bisericii, dar și legătura profundă a românilor cu locurile sfinte ale creștinismului.
Pentru milioane de creștini, Lumina Sfântă reprezintă mai mult decât o flacără: este un semn al biruinței vieții asupra morții, al păcii și speranței care învăluie lumea în noaptea Învierii.
FOTO: basilica.ro/ Patriarhia Ierusalimului / Heba Hrimat
Actualitate
Tradițiile pascale din Țara Hațegului: credință, obiceiuri și identitate locală

În inima județului Hunedoara, Țara Hațegului își păstrează cu sfințenie tradițiile pascale, oferind o imagine vie a unei comunități profund legate de valorile creștine și de identitatea sa culturală.
Sărbătorile de Paște sunt întâmpinate aici cu obiceiuri autentice, transmise din generație în generație, ce dau culoare și sens uneia dintre cele mai importante sărbători ale anului.
Noaptea de Înviere
În noaptea sfântă a Învierii, locuitorii se adună în jurul bisericilor, purtând în mâini lumânări aprinse cu „lumină de la Ierusalim”. După slujba religioasă, credincioșii înconjoară biserica de trei ori, un gest simbolic al purificării, reînnoirii și comuniunii cu divinul. Această procesiune nocturnă devine, an de an, o expresie profundă a credinței și a apartenenței la comunitate.
Obiceiuri din prima zi de Paște
Dimineața Paștelui este deschisă de un ritual plin de semnificație: spălatul pe față cu apă de izvor în care se află un ou roșu și un ban de argint. Acest gest simbolizează dorința de sănătate, noroc și belșug în noul an.
Tot în prima zi, are loc tradiționalul ciocnit al ouălor roșii, însoțit de urarea „Hristos a înviat!” și răspunsul „Adevărat a înviat!”, un obicei care întărește legătura dintre oameni, familie și comunitate.
Masa festivă
După momentul solemn al slujbei, casele din Țara Hațegului se umplu de miresmele bucatelor tradiționale: drob de miel, friptură, pască și cozonac. Acestea sunt pregătite cu grijă în Săptămâna Mare, folosind rețete moștenite din bătrâni și respectând rânduiala postului și a sărbătorii.
Sărbătorile pascale din Țara Hațegului sunt mai mult decât o celebrare religioasă – ele sunt un prilej de reafirmare a identității locale, o punte între trecut și prezent și o dovadă vie că tradițiile, atunci când sunt respectate și transmise, pot rămâne o sursă de coeziune și speranță pentru comunități întregi.
FOTO: conacularchia.ro
Actualitate
Pompierii recomandă măsuri de siguranță pentru Sărbătorile Pascale, pentru prevenirea incendiilor

Pompierii au lansat o serie de recomandări pentru asigurarea siguranței în perioada Sărbătorilor Pascale, având în vedere afluxul mare de credincioși care vor participa la slujbele religioase și la procesiunile din lăcașele de cult. În această perioadă, este esențial ca măsurile de prevenire a incendiilor să fie respectate cu strictețe pentru a evita orice incidente.
Printre recomandările adresate preoților și credincioșilor se numără menținerea ușilor de acces și evacuare deschise pe timpul slujbelor religioase, precum și desemnarea unor persoane responsabile de supravegherea atentă a activităților din interiorul bisericilor și de intervenție operativă în caz de urgență. Aceste persoane trebuie să fie echipate cu mijloace de stingere a incendiilor, cum ar fi stingătoare sau hidranți.
Pompierii subliniază, de asemenea, importanța utilizării cu prudență a lumânărilor, mai ales în mulțime. Lumânările trebuie depuse doar în locuri special amenajate, cum ar fi tăvi metalice umplute cu nisip, aflate la distanțe de siguranță față de elementele combustibile. După terminarea slujbelor religioase, clerul trebuie să se asigure că toate lumânările sunt stinse, iar resturile acestora sunt evacuate în locuri sigure, departe de biserică. De asemenea, este important ca aparatele electrice și instalațiile de iluminat să fie deconectate după încheierea activităților.
Un alt aspect esențial este parcarea autoturismelor participanților, care trebuie să fie organizată astfel încât să nu obstrucționeze accesul autospecialelor de intervenție sau să împiedice accesul la hidranții exteriori.
În ceea ce privește gospodăriile hunedorenilor, pompierii recomandă ca lumânările să nu fie lăsate nesupravegheate sau în apropierea materialelor ușor combustibile. De asemenea, este important ca acestea să fie stinse înainte de a merge la culcare, pentru a preveni riscurile de incendiu. Părinții sunt sfătuiți să nu lase copiii nesupravegheați în casă și să se asigure că nu au acces la chibrituri, lumânări sau brichete. Suporturile de lumânări incombustibile trebuie să fie utilizate pentru a preveni orice eveniment nedorit.
Pompierii reamintesc că, în cazul în care se produce un incendiu, trebuie anunțat imediat la numărul de urgență 112 și se va acționa pentru stingerea focului cu mijloace de primă intervenție.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA ORAȘULUI CĂLAN
- Actualitatecu o zi in urma
Sâmbăta Mare, ziua primirii Sfintelor Paști – tradiții, semnificații și gesturi de credință
- Actualitatecu 2 zile in urma
Bărbat din Hunedoara, reținut pentru loviri sau alte violențe, tâlhărie calificată și lipsire de libertate în mod ilegal
- Actualitatecu 2 zile in urma
Trei persoane rănite, în urma unui accident produs la ieșirea din sensul giratoriu din Sântuhalm spre Hunedoara
- Actualitatecu o zi in urma
„Razie de amploare la Deva: zeci de sancțiuni, 358 de persoane legitimate și sprijin canin în căutarea persoanelor ascunse
- Actualitatecu o zi in urma
FOTO: Accident mortal pe DN76, pe raza comunei Șoimuș
- Actualitatecu 2 zile in urma
Avem fotbal și în weekend-ul de Paște
- Actualitatecu 3 zile in urma
Ședință extraordinară a CJSU Hunedoara: Măsuri urgente pentru siguranța Barajului Valea de Pești
- Actualitatecu 2 zile in urma
L-ați văzut? Un bărbat de 69 de ani, din Călan, dat dispărut