Connect with us
Data: 12/12/2024
.

Actualitate - Eveniment

Mâine, mare târg în satul Ohaba din comuna Lăpugiu de Jos

Publicat

pe

Alin Chiorean Primar LapugiuDin fericire pentru toţi, în zonele rurale ale judeţului Hunedoara tradiţiile încă se mai păstrează nealterate.

Tradiţiile se păstrează şi în comuna hunedoreană Lăpugiu de Jos. Aici, mai exact în satul aparţinător Ohaba, se desfăşoară, anual, patru mari târguri, la date bine stabilite, ştiute de multă vreme.

Merită

Trei târguri au date fixe, numai unul, cel de Ispas, organizându-se în funcţie de cum cade această sărbătoare religioasă. „În afară de târgul de Ispas, s-au mai organizat, în acest an, la Ohaba, încă două, cel din 2 februarie, de Întâmpinarea Domnului, şi cel din 14 septembrie, de Înălţarea Sfintei Cruci. Ultimul târg al anului care se desfăşoară la Ohaba va avea loc, conform tradiţiei, în ziua de 8 noiembrie, când sunt prăznuiţi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, adică mâine. Cu siguranţă că va fi, şi de această dată, un târg mare, cu de toate pentru toţi, în care porcii vor fi la mare căutare, dar şi produsele prin care este cunoscută comuna noastră, respectiv ţuica de prune şi brânza de oaie. Târgul se va desfăşura în locul obişnuit, pe platoul de lângă căminul cultural din Ohaba, recent renopat şi îmbogăţit cu un Centru Biblionet, tot acolo fiind construit, recent, şi Centrul de Informare Turistică din comuna Lăpugiu de Jos, Vă aşteptăm cu mare drag”, a lansat o invitaţie nerefuzat Alin Traian Chiorean, primarul comunei Lăpugiu de Jos.

Alte evenimente

În această lună în comuna Lăpugiu de Jos au fost sau vor mai fi şi alte evenimente. „Chiar sâmbătă a avut loc târnosirea bisericii din Fintoag, un eveniment de suflet pentru noi. Legat de satul Fintoag, vreau să reamintesc că între acesta şi Coşeşti, o altă localitate componentă a comunei nostre, se ridică o mănăstire de călugări. În altă ordine de idei, doresc să precizez şi că în data de 29 noiembrie, la Şcoala Gimnazială de la Ohaba va fi organizat un spectacol dedicat Marii Uniri şi Ziilei Naţionale a României, eveniment la care vă invotăm, încă de pe acum, să ne fiţi alături”, a mai spus Alin Traian Chiorean, primarul din Lăpugiu de Jos.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Incidente pe drumurile publice în județul Hunedoara: Viteza, alcoolul și fuga de la locul faptei pun în pericol siguranța circulației

Publicat

pe

Redactat de

În noaptea de 11 decembrie 2024, polițiștii din județul Hunedoara au intervenit în mai multe cazuri care au pus în pericol siguranța circulației pe drumurile publice.

Primul incident a avut loc în orașul Călan, unde, la ora 00:15, un bărbat de 53 de ani a fost oprit în trafic pe DC51A. Verificările au arătat că șoferul avea permisul de conducere suspendat, iar autoturismul său nu trecuse inspecția tehnică periodică. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice.

Un alt incident a avut loc pe 10 decembrie, în jurul orei 16:45, în Deva. O femeie de 43 de ani, aflată sub influența alcoolului, a pătruns cu autoturismul în curtea unei societăți comerciale, unde a provocat un scandal. Testată cu etilometrul, femeia avea o alcoolemie de 1,01 mg/l, iar ulterior a fost dusă la spital pentru prelevarea probelor biologice.

În aceeași noapte, polițiștii din Hațeg au avut de-a face cu un incident de fugă de la locul faptei. La ora 01:55, pe bulevardul Nicolae Titulescu, a fost efectuat un semnal de oprire, însă șoferul autoturismului nu a respectat semnalul, fugind pe străzile din oraș. În urma unei urmăriri, conducătorul auto a abandonat vehiculul și a încercat să fugă pe jos, fiind însă prins de polițiști. Aceștia au identificat doi pasageri, care încercaseră și ei să fugă, și au descoperit în mașină o cagulă, un levier metalic și 6 ancore, obiecte ce ar putea fi utilizate în infracțiuni de furt. Conducătorul autoturismului, un tânăr de 24 de ani din Petrila, nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul.

Aceste evenimente subliniază riscurile crescute la care sunt expuși participanții la trafic din cauza comportamentului iresponsabil al unora dintre conducători. Poliția continuă cercetările și reamintește importanța respectării regulilor de circulație pentru siguranța tuturor.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Dosar penal întocmit de polițiști, sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor

Publicat

pe

Redactat de

Dosar penal întocmit de polițiști, sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor

 La data de 10 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au efectuat o acțiune în urma căreia au găsit, la locuița unui bărbat de 32 de ani, din muncipiul Brad, un pistol cu bile și o armă de foc, pe care le deținea ilegal.

Atât pistolul (cu încărcător fără muniție), cât și pușca (cu lunetă și suport tip trepied), precum și 38 recipiente cu gaz tip butelie sigilate și două utilizate, o pungă din plastic cu închidere zip lock, conținând  proiectile tip diabol din plastic,  au fost ridicate de polițiști, pentru continuarea cercetărilor.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.

FOTO: IPJ Hunedoara

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Festivalul “Călușerul Transilvănean” va avea loc duminică, 15 decembrie

Publicat

pe

Redactat de

Cea de-a 55-a ediție a Festivalului ,,Călușerul Transilvănean” va avea loc duminică, 15 decembrie 2024, la Orăștie. Ca de obicei, locuitorii orașului Paliei sunt așteptați să admire și o paradă a costumului popular.

Parada portului călușăresc va porni la ora 11:45, din fața Colegiului Național “Aurel Vlaicu” din Orăștie, festivalul în sine desfășurându-se în Piața Victoriei.

Ediția din acest an a festivalului reunește formații de călușeri din județul Hunedoara (Balșa, Beriu, Boșorod, Grid, Bretea Română, Geoagiu, Mărtinești, Romos, Orăștioara de Sus, Turdaș), județul Alba (Glod, Almașu Mare, Vinerea, Valea Mică, Trâmpoiele), dar și din județul Cluj (Valea Drăganului).

Călușerul Transilvănean” este unul dintre cele mai frumoase festivaluri de tradiții din județul Hunedoara organizate, în fiecare an, înainte de Crăciun.

Inclus în patrimoniul UNESCO

Advertisement

Călușerul reprezintă un dans popular fecioresc, cu origini pre-romane, fiind unul dintre cele mai vechi și mai spectaculoase dintre dansurile tradiționale românești. Ceata de călușeri colindă în preajma Crăciunului și vestesc Nașterea Domnului, din casă în casă. Principalul scop al organizării acestui festival este acela al păstrării tradițiilor și stimulării prezentării acestui străvechi joc bărbătesc, inclus în patrimoniul UNESCO în anul 2005.

Citeste mai mult ...

Actualitate