Actualitate
Marcel Morar, noul subprefect al județului, a depus jurământul

În urma numirii în funcția de subprefect, Marcel Morar a depus, astăzi, jurământul. La ceremonia organizată în sistem videoconferință, condusă de Gheorghe Sorescu, secretar de stat și Gheorghe Teodor, directorul Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a participat Dorel Ovidiu Bretean, subprefect al județului Hunedoara.
Nicolae-Marcel Morar are 49 de ani, este licențiat în istorie al „Universității Lucian Blaga” din Sibiu și a absolvit un Master în specializarea „Istoria Transilvaniei”, în cadrul aceleiași universități.
Până astăzi, a ocupat funcția de Șef Birou – „Biroul Administrare Unități de Învățământ, Bunuri Culturale” din cadrul Primăriei municipiului Deva.
În perioada 2006 – 2010 a condus, în calitate de director general – manager, Muzeul Civilizației Dacice și Romane-Deva, iar între anii 2010 – 2012 a ocupat funcția de viceprimar al municipiului Deva.
Actualitate
Casa de Pensii Hunedoara anunță distribuirea biletelor de tratament balnear pentru aprilie 2025

Casa Județeană de Pensii Hunedoara a anunțat alocarea a 90 de bilete de tratament balnear pentru seria nr. 3/2025, cu intrare în perioada 8-11 aprilie 2025. Aceste bilete sunt valabile exclusiv în unitățile administrate de Societatea de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă „TBRCM” SA, în stațiunile: 1 Mai, Bala, Buziaș, Covasna, Geoagiu, Moneasa și Olănești.
Cum sunt repartizate biletele?
70 de bilete au fost distribuite automat prin aplicația SPA, conform punctajului obținut.
20 de bilete rămân disponibile și pot fi solicitate de orice persoană interesată, chiar dacă nu a depus cerere inițială.
Locuri disponibile:
Bala – 2 locuri
Geoagiu – 14 locuri
Moneasa – 4 locuri
Total: 20 locuri disponibile
Termene importante:
Ultima zi pentru ridicarea biletelor: 28 martie 2025, ora 12:00
Redistribuirea biletelor rămase: 31 martie 2025, ora 8:00
Cum se ridică biletele?
Personal, cu actul de identitate.
Prin procură autentificată, desemnând o altă persoană.
De către soț/soție, prezentând actele de identitate și certificatul de căsătorie (dacă merg împreună).
Atenție! Biletele neridicate vor fi redistribuite. Lista cererilor aprobate este disponibilă la sediul CJP Hunedoara și pe site-ul instituției: www.cjp-hd.ro.
FOTO: FACEBOOK CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII HUNEDOARA
Actualitate
Nereguli grave descoperite pe șantierele din Hunedoara: amenzi de peste 70.000 de lei și activitate sistată la Petroșani

Nereguli grave descoperite pe șantierele din Hunedoara: amenzi de peste 70.000 de lei și activitate sistată la Petroșani.
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara a desfășurat, în perioada 18-21 martie 2025, o campanie de control în domeniul construcțiilor, vizând respectarea legislației muncii și a normelor de securitate și sănătate în muncă. Verificările au vizat angajatorii din domeniile „Construcții clădiri” (CAEN 41), „Lucrări de geniu civil” (CAEN 42) și „Lucrări speciale de construcții” (CAEN 43).
Controalele au urmărit respectarea condițiilor legale privind angajarea personalului, transmiterea contractelor de muncă în REVISAL, evidența orelor lucrate, precum și acordarea drepturilor salariale. În ceea ce privește securitatea muncii, inspectorii au verificat riscurile asociate muncii la înălțime, utilizarea schelelor și excavațiile.
În urma celor 20 de inspecții efectuate, inspectorii ITM au constatat 43 de deficiențe și au aplicat 37 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, opt au fost amenzi, însumând 70.500 de lei. O situație deosebit de gravă a fost descoperită pe un șantier din Petroșani, unde lucrările de săpături, cu o adâncime de până la 2,20 metri, nu respectau normele privind susținerea malurilor și depozitarea pământului excavat. Din cauza riscului iminent de surpare și periclitare a vieții muncitorilor, activitatea a fost sistată imediat.
Prin aceste acțiuni de control, ITM Hunedoara își propune să responsabilizeze angajatorii și lucrătorii cu privire la respectarea legislației muncii, precum și să elimine deficiențele constatate, aplicând măsuri corective și sancțiuni acolo unde este cazul.
FOTO: ITM Hunedoara
Actualitate
Școală nouă pentru elevii din Hațeg, construită cu fonduri europene

Elevii din Hațeg, județul Hunedoara, beneficiază de o unitate de învățământ modernă, construită de la zero cu sprijinul fondurilor europene. Noua școală, realizată printr-un proiect finanțat din fonduri nerambursabile, dispune de două corpuri de clădire: unul destinat activităților didactice și celălalt dedicat unei săli de sport.
Școala Gimnazială din Hațeg oferă acum 18 săli de clasă pentru elevii din ciclul primar și gimnazial, alături de laboratoare specializate, bibliotecă cu sală de lectură, sală de mese în sistem catering și o sală multifuncțională destinată programului „Școala după școală”. De asemenea, au fost amenajate spații didactice și administrative, menite să asigure condiții optime pentru desfășurarea activităților educaționale.
Investiția totală în proiect se ridică la peste 18 milioane de lei, dintre care peste 17,6 milioane de lei provin din fonduri nerambursabile. Beneficiarul investiției este Primăria orașului Hațeg.
Acest proiect face parte dintr-o amplă strategie de modernizare a infrastructurii educaționale din regiune, derulată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest. În perioada 2021-2027, peste 90 de milioane de euro vor fi alocate pentru renovarea și construcția de grădinițe, școli și licee, contribuind astfel la îmbunătățirea condițiilor de învățare pentru elevii din vestul țării.
CAPTURĂ VIDEO: FACEBOOK AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ VEST-ADR VEST
- Actualitatecu 3 zile in urma
Locuințe sociale într-o comună hunedoreană
- Actualitatecu 2 zile in urma
I-ați văzut? Trei adolescenți, dispăruți din Casa de tip familial din Uricani – ACTUALIZARE: Au fost găsiți
- Actualitatecu 3 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 – 28 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Parcul de la Opera, din centrul Devei, va avea o altă înfățișare. Peste 7,24 milioane de euro vor fi investiți în modernizarea acestuia
- Actualitatecu o zi in urma
„Ziua Poliției Române”: Expoziție cu tehnica din dotare și ateliere de lucru, astăzi, la Palatul Copiilor din Deva
- Actualitatecu 2 zile in urma
Trimitere în judecată în cazul abuzurilor comise de executorii judecătorești și avocați, cu prejudiciu de aproape 8 milioane de lei
- Actualitatecu 3 zile in urma
Amenzi de peste 140.000 de lei pentru neconformități în domeniul siguranței alimentelor
- Actualitatecu 23 de ore in urma
Devenii au dansat cu atitudine la Cluj