Connect with us
Data: 29/03/2025
.

Actualitate

Update| Cei trei minori au fost găsiți

Publicat

pe

Update| Ca urmare a activităților întreprinse, cei trei minori au fost identificați de polițiști pe raza orașului Uricani, nefiind victimizati pe durata absenției voluntare din centru

Știrea inițială 

La data de 26 martie 2025, în jurul orei 00:30, Poliția Orașului Uricani a fost sesizată de un reprezentat al Casei de tip familial din Uricani, despre faptul că minorele Csicso Iuliana Maria (de 16 ani), Dodo Cristian Daniel (de 16 ani) și Crivinar Noemi Estera (de 15 ani ), au plecat voluntar din centrul din Uricani în data de 25 martie 2025, în jurul orei 15.00 și nu au mai revenit.

Csicso Iuliana Maria are următoarele semnalmente: înălțime 1,53 m., 45 kg., păr roșcat – castaniu (creț), tuns până la umeri, ochi căprui, față ovală. La data plecării era îmbrăcată cu o geacă albastru închis, cu glugă de culoare roz, pantaloni tip de blue-jeans și pantofi sport de culoare neagră.

Crivinar Noemi Estera are următoarele semnalmente: înălțime 1,55 m., 45 kg., păr șaten deschis, tuns până la umeri, ochi verzi, față ovală, ten deschis. La data plecării, era îmbrăcată cu geacă de culoare albastru închis, pantaloni blue-jeans și pantofi sport de culoare gri.

Advertisement

Dodo Cristian Daniel are următoarele semnalmente: înălțime 1,60 m., 55 kg., păr negru, tuns scurt, ochi căprui, față ovală, poartă mustață și barbă; la data plecării era îmbrăcat cu geacă de culoare bicoloră (roșu și albastru), pantaloni blue-jeans și pantofi sport de culoare albă.

Minorii au mai fost plecați voluntar din centrul de plasament din Uricani în repetate rânduri, fiind găsiți pe raza localităților Deva, Uricani, Lupeni și Petroșani.

Poliţiştii au demarat activități specifice de căutare și investigative, în vederea găsirii minorilor, care a fost dați în urmărire națională.

Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar putea afla cei în cauză, sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Advertisement

Actualitate

Se schimbă ora, la noapte. Ora 03:00 devine ora 04:00

Publicat

pe

Redactat de

 

 

România va trece la ora de vară, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 29 spre 30 martie 2025, ceasurile urmând să fie fixate cu o oră înainte. Astfel, ora 03:00 devine ora 04:00.

Trecerea la ora de vară are loc în fiecare an, în ultima duminică din luna martie. Revenirea la ora de iarnă se produce în ultima duminică din luna octombrie, când ceasul este fixat înapoi cu o oră.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Codul roșu de vânt puternic în zona montană a județului, prelungit

Publicat

pe

Redactat de

 

Meteorologii au prelungit avertizarea Cod roșu de intensificări puternice ale vântului în zona montană a județului Hunedoara, până vineri seara (28 martie), la ora 22:00.

„Codul roșu pentru intensificări puternice și susținute ale vântului, în zona de munte a județului, la peste 1800 m, s-a prelungit până la ora 22:00, astăzi! A fost emis de către IGSU un nou mesaj RO ALERT”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Două zile pline de momente umoristice. Festivalul Național „Liviu Oros”, în acest weekend, la Deva

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” debutează sâmbătă, 29 martie, la Deva. Ajuns la ediția a XXIV-a, evenimentul se va desfășura la Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” din municipiu și cuprinde mai multe manifestări.

În acest sfârșit de săptămână, vă invităm la Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” ajuns la ediția a XXIV-a și care promite umor de neuitat! Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” organizează în perioada 29-30 martie 2025, cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Național de Umor „Liviu Oros”, care se va desfășura la Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” din Deva. Și la această ediție oferta celor două zile însumează diversitate, atractivitate și profesionalism. Festivalul „Liviu Oros” este un mare DA spus umorului, inteligenței și încrederii într-un viitor deștept”, au transmis reprezentanții Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

Festivalul va debuta sâmbătă, începând cu ora 17:00, în Holul Mare al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” cu vernisajul Salonului Național de Grafică Umoristică 2025, urmat de decernarea premiilor la Concursul Național de Grafică Umoristică și Concursul Internațional de Epigrame „Epigramissima”, ediția a V-a. Începând cu ora 17:30, în amfiteatrul „Liviu Oros” se va desfășura următorul program: Vocația fără de vacanță – Maestrul Dumitru Hurubă la 80 de ani; Repere ale neuitării – Cornel Udrea văzut de Cristian Cheșuț și Renata Barna prin inteligența artificială; Ridere, humanum est! – Celebrități ale sportului românesc, caricaturi de Cristinel Vecerdea CRIV; Spiritus Mentor – Mari dramaturgi ai lumii. Grafică satirică de Gabriel Rusu; Biblioteca de tot râsul – Lansări de carte: Dumitru Hurubă, Gavril Moisa, Petru Ioan Gârda, Renata Barna; Epigramiștii în microrecital – Gavril Moisa, Petru Ioan Gârda.

Advertisement

Portrete „la minut”, realizate de graficienii Cristinel Vecerdea – CRIV, Radu Clețiu și Gogu Neagoe

În cadrul evenimentului, publicul prezent va putea savura momente umoristice în compania binecunoscutului Sorin Tănase, iar seara se va încheia cu o sesiune liberă la bancuri, în care publicul va putea să-și aducă aportul pentru ca amuzamentul să fie total. În tot acest timp, graficienii Cristinel Vecerdea CRIV, Radu Clețiu și Gogu Neagoe vor realiza portrete grafice „la minut”.

Duminică, în a doua zi a festivalului, la Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” se poate vizita în continuare vernisajul Salonului Național de Grafică Umoristică 2025, între orele 10:00 și 18:00, iar în Piața Unirii, între orele 12:00 și 15:00, cei trei graficieni, Cristinel Vecerdea, Radu Clețiu și Gogu Neagoe vor realiza portrete „la minut” trecătorilor și celor care doresc o altfel de amintire grafică. “Vă așteptăm cu epigrame pline de spirit, caricaturi savuroase și momente artistice ce vor stârni hohote de râs”, au mai transmis reprezentanții Centrului Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva.

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” este unul dintre cele mai longevive și mai apreciate evenimente din județ. Acesta este organizat anual, la Deva, din 1992, în memoria artistului de comedie, prezentator de spectacole, dar și arhitect – Liviu Oros.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate