Connect with us
Data: 18/02/2025
.

Sport

Maria Cioncan va fi comemorată la Hunedoara

Publicat

pe

 Fosta mare atletă Maria Cioncan (foto), de la a cărui moarte au trecut opt ani va fi comemorată miercuri, 21 ianuarie, începând cu ora 12.00, la Hunedoara. Evenimentul este organizat de căte Primăria Municipiului Hunedoara şi va avea loc la bustul atletei de lângă parcul Corvin. Vor depune corone de flori oficialităţi din municipiul de pe Cerna, fostul antrenor al sportivei, Ştefan Beregszaszi şi fosta atletă, Marieta Ilcu.

Advertisement

Actualitate

Cursuri de perfecționare pentru antrenorii de fotbal

Publicat

pe

Redactat de

Școala Federală de Antrenori a organizat un curs de perfecționare pentru antrenorii deținători ai Licenței UEFA C din județul Hunedoara, la care au participat 20 de antrenori.

Cursul a avut o durată de cinci ore, primele trei fiind dedicate tematicii interactive pe următorii piloni: “Jucătorul”, “ Mediul”, Meciul” și Structura lecției de antrenament pentru juniori cu vârsta între 10 și 13 ani”. În ultimele două ore, participanții au realizat activități practice cu două grupe de copii de 10 ani, sub îndrumarea lectorului Marius Sîrbu. Aceste activități au vizat aplicarea lecției de antrenament, incluzând exerciții și metode specifice planificării antrenamentului sportiv la fotbal. Aceste sesiuni fac parte dintr-o nouă metodologie de formare a antrenorilor, cu accent pe dezvoltarea jucătorului, conform cerințelor pentru licențele UEFA. În data de 26 februarie, un alt grup de 20 de antrenori din județul Hunedoara va participa la o sesiune similară, scopul principal fiind îmbunătățirea calității fotbalului prin educarea continuă a antrenorilor.

Cursurile din județ sunt coordonate de Marius Sîrbu, coach educator al Școlii Federale de Antrenori.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Tinerii fotbaliști se pregătesc pentru revenirea în iarbă

Publicat

pe

Redactat de

La Liceul Tehnologic „Ovidiu Densusianu” din Călan Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara a organizat o sesiune de lucru cu reprezentanții echipelor care au organizate grupe de copii și juniori.

În cadrul acestei sesiuni de lucru au fost prezentate cele mai recente proiecte inițiate de FRF pentru fotbalul amator, s-au discutat aspecte esențiale legate de reluarea competițiilor de juniori și s-a subliniat importanța clasificării fotbalului amator. Tot cu această ocazie a fost anunțat și calendarul competițiilor juvenilor. “Au fost stabilite datele de reluare ale competițiilor juvenile. Astfel, la juniori U19 campionatul se va relua pe 6 martie, iar la U17 primele jocuri oficiale din acest an vor avea loc pe 11 martie. În ce privește celelalte competiții de juniori estimăm că acestea vor începe după data de 17 martie. Mulțumim tuturor celor prezenți pentru implicare și susținerea fotbalului juvenil”, au transmis reprezentanții AJF Hunedoara.

La ora actuală AJF organizează un număr de 12 campionate juvenile la nivelul județului Hunedoara, respectiv U7, U8, U9 (cu două grupe), U10 (tot două grupe), U11 (trei), U12, U 13 (trei grupe), U14, U15 (două), U16, U17 și U19.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Futsal: West Deva, în Turneul Final al Cupei României U19

Publicat

pe

Redactat de

La sediul Federației Române de Fotbal a fost stabilit, prin tragere la sorți, țintarul Cupei României la futsal, atât la seniori, cât și la juniori U19. În competiția juvenilă este prezentă și ACS West Deva.

În sferturi, cu CSM Târgu Mureș

La juniori U19 se va organiza Final Eight, în sistem eliminatoriu, cu cele opt formații care au trecut de primul tur. Turneul Final se va disputa la Piatra Neamț, în perioada 22-24 februarie, iar la tragerea la sorți nu au fost capi de serie. ACS West Deva, care, în primul tur, a trecut, în deplasare, cu 6-5, de Clujana Cluj, a fost prima echipă extrasă din urnă. Adversara devenilor va fi CSM Târgu Mureș, ambele echipe fiind calificate în Liga Elitelor, acolo unde au ajuns primele două clasate din cele patru serii ale sezonului regular din Campionatul Național, meciul dintre cele două formații urmând a se disputa sâmbătă, 22 februarie, cu începere de la ora 13:00. Celelalte meciuri din sferturi sunt Nicu Gane Fălticeni – United Galați, de la ora 15:00, cele două echipe continuând în Campionatul Național, Șoimii Șimand – Ceahlăul Piatra Neamț, de la ora 17:00, și Sepsi Sfântu Gheorghe – FK Odorheiu Secuiesc, de la ora 19:00, ultimele patru combatante fiind calificate în Liga Elitelor.

Se știe traseul până la trofeu

De asemenea, se știe și traseul până la trofeu. Astfel, în prima semifinală, care se va disputa duminică, 23 februarie, la o oră ce va fi anunțată ulterior, se vor întâlni învingătoarea din duelul Șoimii Șimand – Ceahlăul Piatra Neamț cu câștigătoarea confruntării dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și FK Odorheiu Secuiesc. Dacă se vor califica în semifinale băieții de la ACS West Deva vor întâlni, în cea de-a doua semifinală pe câștigătoarea întâlnirii Nicu Gane Fălticeni – United Galați. Meciul urmează a se disputa tot duminică, 23 februarie, la o oră ce va fi anunțată în timp util. În fine, finala se va juca luni, 24 februarie, ora de disputare urmând a fi stabilită în curând.

Advertisement

Meciuri șoc la seniori

În competiția seniorilor, acolo unde deținătoarea trofeului este desființata CSM Deva, după o finală cu o altă echipă care nu mai există, CFR Timișoara, sferturile de finală au adus confruntări directe între echipele calificate în play-off-ul din Liga 1. Astfel, sorții au decis ca în sferturi să se întâlnească Sepsi Sfântu Gheorghe cu CSM Târgu Mureș, adică locul 4 cu locul 3, și United Galați cu FK Odorheiu Secuiesc, respectiv lidera și ocupanta poziției secunde, primele echipe menționate fiind gazde. În celelalte sferturi de finală sunt implicate cele două divizionare secunde calificate în această fază a competiției care, conform regulamentului, vor fi gazde. Așadar, Inter Gheorghieni va juca cu Mausoleul Mărășești, iar Kereszthegy Remetea va primi vizita celor de la Luceafărul Buzău. Reamintim că ACS West Deva a fost eliminată în optimile de finală de FK Odorheiu Secuiesc, harghitenii câștigând meciul de pe teren propriu cu scorul de 9-1. Meciurile din sferturile de finală ale Cupei României la futsal seniori se vor disputa într-o singură manșă, în perioada 1-2 martie 2025. Cele patru câștigătoare ale sferturilor de finală se vor califica în Final Four, care se va disputa în perioada 29-31 martie 2025, într-o locație ce urmează a fi stabilită.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate