Naționala României U21 va întâlni, astăzi cu începere de la ora 19:00, naționala Germaniei U21, în ultimul meci al grupei Campionatului European de tineret, din Ungaria și Slovacia.
În etapa a doua a grupelor, România a învins Ungaria, cu scorul de 2 – 1, iar Germania a remizat scor 1 – 1, cu Olanda.
Este confruntarea decisivă în vederea calificării în „sferturi”, ultima din grupa A pentru „tricolorii” mici, clasați înaintea partidei pe locul doi (4 puncte), la egalitate cu ocupanta primei poziții, adversara din această seară.
A trecut doi ani, de când cele două naționale se întâlneau într – o partidă oficială.
Se întâmpla în vara anului 2019, în semifinalele Campionatului European din Italia, atunci Germania elimina din competiție România, cu scorul de 4 -2.
Selecționerul României Adrian Mutu, nu se va putea baza în meciul cu Germania U21 pe Marius Marin şi pe George Ganea, ambii suspendaţi.
Echipa națională a României U21 se va califica în sferturile turneului final cu o victorie în fața Germaniei, indiferent de rezultatul meciului jucat de Olanda cu Ungaria, toate acestea deoarece selecționata lui Adi Mutu ar face șapte puncte, cu două peste cele cinci pe care le poate acumula Olanda în cazul unei victorii cu Ungaria.
Selecționata noastră poate ieși din Grupa A și cu o remiză în fața Germaniei U21, dar trebuie să marcheze de cel puțin două ori. La 0-0, s-ar face un clasament în trei, iar tricolorii ar fi eliminați, dacă Olanda bate Ungaria, din cauza golaverajului. Dacă România pierde meciul din etapa a 3-a, atunci „tricolorii” se pot califica dacă Olanda nu câștigă meciul din ultimă rundă a grupelor.