Actualitate
„Mascaţii” au descins la Petroşani. Au căutat doi indivizi acuzaţi de furturi
„Poliţia, deschide!”
Acţiunea a avut loc la primele orele ale dimineţii, în cartierul „Aeroport” din oraş
„Mascaţii” au luat cu asalt cartierul Aeroport, din Petroşani, ieri dimineaţă, la prima oră. Aceştia au descins la locuinţele a doi bărbaţi, acuzaţi că au comis mai multe furturi.
Potrrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, Adriana Voina, la acţiune au luat parte poliţişti de la Petroşani şi ofiţeri din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale (SAS), iar dosarul este în lucru.
Ancheta fiind în acest caz încă în desfăşurare, deocamdată, nu au fost făcute publice date din acest dosar. „Nu putem spune decât că acţiunea este una comună şi la ea au luat parte poliţiştii din Deva şi de la Petroşani. Este în documentare activitatea infracţională şi este vorba despre dosare aflate în lucru”, a spus Adriana Voina, de la IPJ Hunedoara.
Se pare că, la capătul percheziţiilor, cele două persoane vizate au fost ridicate şi duse la sediul poliţiei din Petroşani, pentru audieri.
Diana Mitrache
Actualitate
Intervenție în timpul liber: Un jandarm a prins un bărbat care ar fi furat dintr-un magazin din Petrila

Un jandarm, aflat în timpul liber, a prins un bărbat care ar fi sustras mai multe sticle de băuturi alcoolice dintr-un supermarket din Petrila.
“Eram în drum spre casă când am observat un bărbat care aleargă cu mai multe sticle de băutură alcoolică și i-am spus prietenei mele că probabil le-a sustras de la un supermarket”, a povestit jandarmul hunedorean.
Deși se afla în concediu medical, după o intervenție chirurgicală recentă, acesta nu a ezitat să intervină rapid. „Spiritul civic și promptitudinea de care a dat dovadă colegul nostru, Cătălin, a dus la o intervenție rapidă și la imobilizarea bărbatului. A fost solicitat și sprijinul Poliției orașului Petrila, care a condus persoana în cauză la sediul Poliției pentru continuarea cercetărilor. Îl felicităm pentru curaj, dar mai ales pentru devotamentul său față de comunitate!”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara.
Sursa foto: IJJ Hunedoara
Actualitate
Al patrulea transport agabaritic, în drum spre Termocentrala Mintia

Al patrulea transport agabaritic cu destinația Termocentrala Mintia a pornit, în această dimineață, la ora 08:00, de la Nădlac.
Traseul convoiului este: Nădlac DN 7 – DN 7G – A1 – Giarmata – DJ 691 – Pișchia – Alioș – Neudorf – DJ 682 – Lipova – Ilia – A1 – Grind – DN 68A – Săcămaș – DN 7 – Termocentrala Mintia.
„Ziua de azi, 26 aprilie, se va încheia la Lipova, duminică și luni convoiul se va afla în zona localității Conop, unde se va monta sistemul flyover la cele două poduri de pe traseu. Marți, 29 aprilie, agabariticul cu o masă totală de aproape 530 de tone va traversa podul de la Zam DN 7 prin aceeași metodă a podului provizoriu, apoi va urca pe A1 prin nodul rutier Ilia, va coborî la Grind și va merge pe drumul național DN 68A până la destinație, la Mintia. Convoiul va fi însoțit de echipaje ale poliției”, au informat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.
Reprezentanții DRDP Timișoara mai precizează că, duminică – marți, pe DN 7, circulația se va desfășura cu intermitențe, între localitățile Lipova – Bătuța, Bârzava – Zam și Gothatea și Burjuc.
“Verificați din timp rutele alternative și planificați deplasările în funcție de restricțiile anunțate! Rugăm șoferii să manifeste prudență și răbdare pentru evitarea incidentelor. Vă mulțumim pentru înțelegere și colaborare!”, au mai transmis cei de la DRDP Timișoara.
Reamintim că primul transport agabaritic de 788 de tone pentru Termocentrala Mintia a ajuns cu succes la destinație pe 28 februarie, după ce a rulat timp de șase zile pe șoselele din vestul țării. Un al doilea convoi, de dimensiuni la fel de impresionante, a ajuns pe 19 martie, iar cel de-al treilea a ajuns la destinație pe data de 16 aprilie.
Sursa foto: DRDP Timișoara/Facebook
Actualitate
Zi de doliu național, în memoria Papei Francisc. Drapelul României, arborat în bernă

Este zi de doliu național, astăzi, pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc. Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre în acest sens. Prin urmare, instituțiile și autoritățile publice locale și centrale au arborat drapelul României în bernă.

Sursa foto: Consiliul Județean Hunedoara/Facebook

Sursa foto: Primăria Orașului Călan/Facebook
Funeraliile Papei Francisc, care a încetat din viață în a doua zi de Paște, la vârsta de 88 de ani, au început sâmbătă dimineață, în Piața Sfântul Petru de la Vatican. Șefi de state din întreaga lume, lideri religioși, mii de preoți, episcopi și cardinali și o mulțime de credincioși participă la ceremonie. Suveranul Pontif va fi înmormânat în Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma.
- Comunitatecu 3 zile in urma
Vești bune din comuna hunedoreană Zam
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier pe DN66, în afara localității Livadia: O tânără a ajuns la spital
- Actualitatecu 2 zile in urma
Spectacol al eleganței pe patru roți la Hațeg: Retro Parada Primăverii revine cu peste 70 de vehicule de epocă
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tânăr de 22 de ani, reținut de polițiștii din Ilia pentru conducere fără permis și suspiciuni de deținere de substanțe interzise
- Actualitatecu 2 zile in urma
Biciclist sub influența alcoolului, rănit în urma unui eveniment rutier
- Actualitatecu 2 zile in urma
Poli Bike Challenge 2025: Pedalează pentru o cauză nobilă, la Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Șofer prins cu substanțe interzise în mașină
- Actualitatecu 24 de ore in urma
DSP Hunedoara: Atenție la vipere și căpușe! În ce spitale din județ se găsește ser antiviperin