Connect with us
Data: 28/02/2025
.

Ultima ora

MĂSURI DE ORDINE PUBLICĂ SPORITE: Peste 300 de poliţişti hunedoreni, la datorie în aceste zile libere. Radare pe şosele şi razii în trenuri şi în gările din judeţ

Publicat

pe

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara a instituit o serie de măsuri suplimentare de asigurare a ordinii şi liniştii publice. Astfel, peste 300 de poliţişti hunedoreni au fost scoşi la datorie pentru a veghea la liniştea publică, începând de ieri şi până duminică, 18 august, atât pe timpul manifestărilor prilejuite de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de azi, cât şi în zilele libere ce urmează.
Misiunea lor este de a preveni şi combate furturile şi a comerţului ilegal, de asigurare a fluenţei circulaţiei pe traseele către traseele turistice, precum şi de a acţiona pentru preîntâmpinarea oricăror evenimente negative. Oamenii legii acţionează pentru prevenirea tuturor faptelor antisociale, precum şi pentru menţinerea fluenţei şi siguranţei traficului rutier.
Potrivit lui Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, în aceste zile libere, poliţiştii rutieri sunt prezenţi cu toate autospecialele dotate cu aparate radar pe tronsoanele de drumuri naţionale şi pe autostrada A1 Deva – Orăştie, pentru combaterea excesului de viteză şi prevenirea accidentelor de circulaţie. De asemenea, poliţiştii de la Serviciul de Poliţie Transporturi patrulează în trenurile de călători (cu precădere pe rutele către staţiunile montane şi litoral), precum şi în cele 62 de gări şi triaje de cale ferată din judeţ.

Advertisement

Actualitate

Ultima oră: Călin Petru Marian (PNL) devine senator de Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Potrivit ultimelor rezultate, Partidul Național Liberal va avea trei parlamentari în județul Hunedoara: doi deputați – Vetuța Stănescu și Daniel Răducanu, și un senator – Călin Petru Marian.

Aceste date rezultă după centralizarea a 99,99 la sută dintre secții de vot.

Călin Petru Marian, fost prefect al județului Hunedoara în perioada 2020-2024, a deschis lista pentru Senat din partea PNL Hunedoara, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.

Reamintim că, structura noului Legislativ al țării include nouă parlamentari hunedoreni: șase deputați și trei senatori.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Patru mașini implicate într-un accident pe autostrada A1 Deva – Sibiu, în zona localității Simeria

Publicat

pe

Redactat de

Patru autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs, astăzi, pe autostrada A1, în zona localității Simeria. O persoană a fost transportată la spital.

“În urmă cu puțin timp, pompierii Detașamentului Deva au fost solicitați să intervină pe autostrada A1, km. 358, sens de mers Deva -Sibiu, unde a avut loc un accident rutier. De urgență, pentru aceasta misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate patru autoturisme, în care se aflau în total, șapte persoane”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

În urma accidentului, o femeie, în vârstă de 76 de ani, a rămas încarcerată, aceasta fiind extrasă în siguranță de către salvatori, din autoturismul în care se afla. După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din Deva.

Celelalte persoane nu au necesitat asistență medicală. Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.

Până la eliberarea carosabilului, traficul s-a desfășurat pe banda de urgență, potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.

Advertisement

 

Sursa foto: ISU Hunedoara -DRDP Timișoara

 

Cauza accidentului: nepăstrarea distanței de siguranță

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că accidentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță. „Un bărbat de 75 de ani, din Deva, care conducea un autoturism pe autostrada A1, din direcția Holdea-Sibiu, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul din fața sa, condus de o femeie de 43 de ani, din Timișoara, intrând în coliziune cu acesta și proiectându-l în autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 52 de ani, din Arad, care, la rândul lui, a lovit autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 43 de ani, din Timișoara. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei de 76 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 75 de ani, care a fost transportată la o unitate medicală din Deva, pentru investigații medicale”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Polițiștii continuă cercetările, în acest caz.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Accident pe autostrada A1. Camion răsturnat

Publicat

pe

Redactat de

Un accident rutier s-a produs, miercuri dimineață, pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu. Un camion care transporta mărfuri s-a răsturnat pe carosabil.

„Un ansamblu rutier s-a răsturnat pe a doua bandă pe Autostrada A1, calea 2, la kilometrul 304, la intrarea dinspre Sebeș către Sibiu, îngreunând astfel circulația.  Incidentul nu s-a soldat cu victime. Traficul se desfășoară dirijat, pe prima bandă. Se estimează reluarea circulației în condiții normale după ora 11:00”, a informat Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). 

Sursa foto: DRDP Timișoara

 

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate