Connect with us
Data: 11/02/2025
.

Actualitate

Maternitatea din Hațeg va primi aparatură medicală de peste 80.000 de lei

Publicat

pe

„Salvați Copiii” a demarat o amplă acțiune de sprijinire a maternităților din Regiunea Vest. Între acestea se numără și maternitatea din Hațeg, care va primi, în perioada imediat următoare, mai multe aparate care le va facilita munca medicilor de aici. Valoarea totală a aparatelor medicale este de 82.120 de lei. Anual, la Hațeg sunt aduși pe lume aproximativ 450 de nou-născuți.

În urma analizei situaţiei şi a datelor primite de la medici, „Salvaţi Copiii” a decis să facă o investiţie masivă în maternităţile din regiunea Vest, în valoare totală de 728.000 lei. Organizaţia a demarat un plan complex de dotare a secţiilor de terapie intensivă neonatală din ţară, unde aparatura medicală este precară, îngreunează munca medicilor şi duce la adevărate drame: prematuri care nu supravieţuiesc, pentru că nu s-a găsit pentru ei un incubator disponibil. Astfel, aparatură medicală necesară va ajunge la maternităţile şi secţiile de terapie intensivă neonatală din judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara.

Spitalul Orăşenesc Haţeg va beneficia de o lampă de fototerapie, o lampă UV pentru microfloră, un neopuff, un analizor, un balon reanimare şi un pulsoximetru, în valoare totală de 82.160 lei.

Este foarte importantă această aparatură nouă pe care urmează să o primim. Spre exemplu, lampa UV o vom folosi pentru a steriliza spațiul, lampa de fototerapie pentru nou-născuții care prezintă un sindrom icteric mai pronunțat și necesită fototerapie, pulsoximetru îl vom folosi pentru monitorizarea pulsului, în special a concentrației de oxigen la nivelul sângelui, iar cu ajutorul analizorului de gaze vom analiza concentrația gazelor, adică a dioxidului de carbon din sânge, cu microanalizor. Anual, la Hațeg, sunt aduși pe lume între 400 și 450 de copii”, a precizat dr. Zoltan Schmidt, medic șef Secția de Obstetrica și Ginecologie, din cadrul Spitalului Orășenesc Hațeg.

Nu am avut până acum astfel de aparate, și, dacă le-am avut, erau destul de rudimentare. Așa încât, este o donație mai mult decât binevenită pentru maternitatea noastră. Noi am comunicat celor de la Salvații Copiii care sunt aparatele de care avem nevoie la maternitatea din cadrul Spitalului din Hațeg, în urmă cu aproximativ jumătate de an, iar acum, urmează să primim toate aceste aparate, care ne vor ajuta, cu siguranță. Le mulțumim acestor oameni de bine”, a declarat Dana Micloșoni, managerul Spitalului Orășenesc Hațeg.

Advertisement

 

Regiunea de Vest se remarcă atât prin numărul mare de cazuri pe care le tratează, cât şi prin discrepanţa dintre judeţe: în vreme ce Hunedoara are o rată a mortalităţii infantile sub media naţională, de 5,9 la mia de copii născuţi vii, Caraş-Severin are o rată sever ridicată, de 10,4 la mie. Rata mortalităţii infantile este de 6,2 la mie în judeţul Arad şi de 7,5 la mie în Timiş, unde maternităţile din Timişoara deservesc mai multe judeţe.

Advertisement

Actualitate

Final fericit în cazul cățelușei găsită de polițiștii hunedoreni pe stradă. „Lassie s-a întors acasă!”

Publicat

pe

Redactat de

Final fericit în cazul cățelușei ce a fost găsită pe stradă de polițiștii hunedoreni, în Deva. Aceasta și-a regăsit stăpânii, o familie din municipiul Hunedoara, care, de aproape două luni de când a dispărut, au căutat-o neîncetat.

Cățelușa, pe nume Lassie, a dispărut de lângă stăpânii ei la sfârșitul anului trecut, în pragul sărbătorilor de iarnă. Fugise, cel mai probabil, speriată de zgomotele petardelor. De atunci, familia a tot căutat-o.

Săptămâna trecută, polițiștii au găsit cățelușa, care rătăcea prin fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, din municipiul Deva. Oamenii legii au făcut un apel public în mediul online pentru a-i găsi stăpânul. În urma numeroaselor distribuiri, cățelușa și-a regăsit stăpânii ei și s-a întors acasă.

“O poveste cu final fericit: Lassie s-a întors acasă! Vă mulțumim din suflet! Datorită numărului mare de distribuiri al postării de pe pagina noastră, o familie și-a regăsit prietena pierdută. Cățelușa ridicată săptămâna trecută de pe strada Mihai Eminescu, din Deva, nu mai este doar „o cățelușă rătăcită” – este Lassie, parte dintr-o familie din municipiul Hunedoara, care nu a încetat să o caute de aproape două luni. Fugise speriată de zgomotele petardelor, în prag de Crăciun, iar de atunci, fiecare zi a fost o speranță pentru cei care o iubeau. Astăzi, datorită vouă, Lassie s-a întors acasă! Aceasta este puterea comunității: împreună, reușim să aducem lacrimi de fericire în locul celor de tristețe!”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

 

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Va intra la finanțare stadionul de la Hunedoara?

Publicat

pe

Redactat de

Bugetul de stat al României pentru anul în curs a fost adoptat recent. Printre obiectivele propuse la finanțare se numără și baze sportive, respectiv stadioane, săli polivalente, bazine de înot, patinoare sau centre multifuncționale.

Pe lista obiectivelor semnificative prioritizate

Conform celor de la ProSport, în contextul investițiilor realizate prin Compania Națională de Investiții (CNI), Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a prezentat, încă de la finalul lui 2024, lista obiectivelor semnificative prioritizate pentru anul în curs. Astfel, MDLPA va primi, după ce va fi parcurs, până pe data de 17 februarie, circuitul de avizare, iar, apoi, aprobarea în ședință a Executivului a Hotărârii Guvernamentale, sume pentru “încheierea în anul 2025 de către Compania Națională de Investiții „C.N.I.”- S.A. a angajamentelor legale aferente procedurilor de achiziție publică derulate până la sfârșitul anului 2024, precum și procedurilor de achiziție publică care se finalizează în anul 2025 și care au ca obiect proiecte de investiții finanțate prin Programul național de construcții de interes public sau social”, așa cum citează sursa mai sus menționată dintr-o Hotărâre de Guvern. Printre aceste obiective sportive, 15 la număr, s-ar afla și Complexul Sportiv Corvinul din Hunedoara.

Există termen de finalizare, dar nu și bani

Dacă problema alocării banilor este, însă, sub semnul întrebării, termenul de finalizare al noului stadion din Hunedoara a fost stabilit, acesta fiind 31 iulie 2027. În teorie acest termen ar putea fi respectat. Astfel, dacă finanțarea va fi certă, atunci stadionul actual urmează a fi demolat, cu fonduri de la bugetul local al Hunedoarei, precum și de la Consiliul Județean, așa cum anunța municipalitatea de pe Cerna cu ceva timp în urmă. „Noul stadion care se doreşte a fi ridicat în municipiul Hunedoara prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii va avea 10.500 de locuri dispuse pe două „inele”, parcare subterană, două căi de acces rutier, mai multe zone pietonale şi toate facilităţile unei astfel de construcţii, la standardele actuale. El va fi ridicat pe amplasamentul actualei arene din Hunedoara. Cheltuielile de demolare a vechiului stadion vor fi suportate de Primăria municipiului Hunedoara şi Consiliul Judeţean Hunedoara”, se arată în respectivul comunicat. Mai mult, bun cunoscător al fenomenului fotbalistic, primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu, declara, în vara anului trecut, că nu se va trece la demolarea stadionului actual până când cel nou nu va avea finanțarea aprobată. În paralel cu demolarea ar trebui să se deruleze faza de proiectare, cu o durată de șase luni, iar apoi să fie predat amplasamentul către CNI, care îl va transmite câștigătorului licitației pentru construire. Termenul prevăzut pentru construcție este de 22 de luni. Ținând cont, însă, de istoricul respectării termenelor, întârziat, de cele mai multe ori, de procedurile birocratice, finalizarea noului stadion din Hunedoara, dacă se vor aloca și banii aferenți, ar putea întârzia.

Advertisement

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Klaus Iohannis demisionează din funcția de președinte al României

Publicat

pe

Redactat de

Klaus Iohannis a anunțat, luni, 10 februarie, că demisionează din funcția de președinte al României. 

Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă susținută la Palatul Cotroceni. Președintele Klaus Iohannis a menționat că va pleca din funcție, începând de miercuri, 12 februarie.

„Astăzi, în Parlamentul României, s-a pus în mișcare procedura de suspendare a Președintelui. Este un demers inutil pentru că, oricum, peste puține luni plec din funcție după alegerea noului Președinte. Este un demers nefondat, pentru că niciodată – repet, niciodată – n-am încălcat Constituția. Și este un demers păgubos, pentru că de aici toată lumea pierde, nimeni nu câștigă. Peste puține zile, în Parlamentul României se va vota suspendarea mea și România va intra în criză. România va intra în criză pentru că se declanșează referendumul de demitere a Președintelui. Acest întreg demers va avea efecte în plan intern și va avea efecte, din păcate, și în plan extern. În plan intern, referendumul va fi unul eminamente negativ. Societatea va fi divizată, unii vor fi de acord, alții nu vor fi de acord. Toată discuția va fi una axată doar pe negativ. Întreaga societate va fi bulversată. Nu se va mai discuta despre alegerile prezidențiale care vor veni. Nu se va discuta despre cum va merge România mai departe. Candidații nici măcar nu vor putea să-și prezinte ideile în acest amalgam negativ. În plan extern, efectele vor fi de durată și foarte negative. Nu va înțelege absolut nimeni dintre partenerii noștri de ce România își demite Președintele după ce, de fapt, a început deja procedura pentru alegerea noului Președinte. Nu va înțelege absolut nimeni ce rost are un astfel de demers când Președintele în funcție va pleca oricum. Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii. Pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de Președinte al României. Voi pleca din funcție poimâine, pe 12 februarie. Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a declarat Klaus Iohannis, în conferința de presă susținută, astăzi, la Palatul Cotroceni.

Ilie Bolojan ar urma să preia interimatul

Advertisement

Conform Constituției României, „dacă funcția de președinte devine vacantă ori dacă președintele este suspendat din funcție sau dacă se află în imposibilitatea temporară de a-și exercita atribuțiile, interimatul se asigură, în ordine, de președintele Senatului sau de președintele Camerei Deputaților”.

Prin urmare, președintele Senatului, Ilie Bolojan ar urma să preia interimatul funcției, până la alegerile prezidențiale programate în luna mai.

Citeste mai mult ...

Actualitate