Connect with us
Data: 04/03/2025
.

Actualitate - Eveniment

Memoriu trimis Președinției pentru a „lega” municipiile Deva și Hunedoara cu autostrada

Publicat

pe

Autoritățile locale din municipiul Deva nu renunță la legătura reședinței de județ cu autostrada Deva – Sibiu. Pentru că o bună parte a solicitărilor au rămas fără un răspuns, edilul – șef a trimis un memoriu președintelului României, premierului, dar și altor oficiali, cerându-le să găsească o soluție prin care Deva să nu rămână izolată.

Mobilizare de forțe

Acest demers nu este primul de acest fel, însă până în prezent nu s-a găsit o soluție viabilă. Memoriul se adresează în egală măsură președintelui României, premierului, ministrului Transporturilor dar și directorului CNADNR. „Județul Hunedoara este cel mai urbanizat județ al țării. Tocmai de aceea cred că suntem în măsură să cerem să se facă legătura cu autostrada. Mai ales că există soluții și financiare și tehnice, pe noua alocare bugetare a UE. Trebuie să fie o prioritate ca o comunitate formată din peste 150.000 de locuitori, vorbim aici de Deva și Hunedoara, dar și localitățile adiacente, să aibă acces la autostradă”, a precizat primarul municipiului Deva, Petru Mărginean. Acesta a mai spus că agenții economici din zonă susțin demersurile municipalității ca Deva să fie conectată la autostrada Deva – Sibiu. În opinia edilului – șef din Deva singura opțiune unde poate fi amenajată breteaua de acces este pe Podul de la Șoimuș. „Din punctul meu de vedere nu cred că se mai poate intervenii pentru o legătură cu autostrada pe tronsonul Șoimuș – Simeria. Legătura se poate face doar la Șoimuș, unde există posibilitatea normală și corectă de a se consolida podul și lărgirea carosabilului la patru benzi de circulației”, susține Mărginean.

 

 Lucrările pe Podul Șoimuș finalizate în 20 iulie

Prefectul județului Hunedoara, Sorin Vasilescu, s-a întâlnit la Deva cu conducerea DRDP Timișoara, reprezentanții constructorului care reabilitează DN 76 și podul peste râul Mureș și alți factori de decizie, pentru analiza modului în care se efectuează lucrările de reparații pe podul de la Șoimuș. „Solicitarea a fost ca acestea să se finalizeze până în perioada în care valorile de trafic rutier sunt foarte ridicate. Constructorul a asigurat beneficiarul și pe cei prezenți la ședința de analiză că din data de 20 iulie circulația pe podul aflat în lucru va fi redeschisă pe ambele sensuri de mers”, a precizat directorul Cancelariei Prefectului, Dan Terteci.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Șanse de angajare. „Bursa Mărțișorului” – vineri, la Deva

Publicat

pe

Redactat de

Persoanele interesate să se angajeze sunt așteptate la „Bursa Mărțișorului”, eveniment organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara și care se va desfășura în data de 7 martie 2025, începând cu ora 10:00, în municipiul Deva, la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” din localitate.

„Bursa Mărțișorului este dedicată în special femeilor din județul Hunedoara, fară a exclude însă participarea tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, care doresc sa se reintegreze pe piața muncii. Această bursă reprezintă o oportunitate excelentă pentru șomeri, absolvenți și alte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, oferindu-le posibilitatea de a intra în contact direct cu angajatorii din diverse domenii de activitate. De asemenea, firmele participante vor putea identifica rapid candidați potriviți pentru posturile vacante din cadrul companiilor lor. Evenimentul este organizat în scopul creșterii gradului de ocupare a forței de muncă din județul Hunedoara, facilitând interacțiunea directă dintre angajatori și potențialii angajați. Persoanele interesate vor avea acces la informații despre posturile disponibile, condițiile de angajare și oportunitățile de formare profesională. Invităm toți cei interesați – persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatori și parteneri instituționali să participe la acest eveniment”, au transmis reprezentanții AJOFM Hunedoara.

Agenţii economici din judeţ pot depune oferte de locuri de muncă vacante la AJOFM Hunedoara, Deva, Piaţa Unirii, nr. 2, tel. 0254.216.151, e-mail: ajofm.hd@anofm.gov.ro sau la cea mai apropiată agenţie locală pentru ocuparea forţei de muncă.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Publicat

pe

Redactat de

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.

Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.

Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.

Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.

Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.

În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.

Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.

De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.

Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.

Advertisement

La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.

La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.

FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate