Actualitate - Eveniment
MESAJUL DEPUTATULUI GHEORGHE FIRCZAK ADRESAT CONFERINȚEI SINDICATULUI ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNIVERSITAR, TUTUROR CADRELOR DIDACTICE DIN JUDEŢUL HUNEDOARA
Stimate domnule președinte Paul Rusu,
Sunt deosebit de onorat de invitația Domniei Voastre de a participa la Conferința Județeană a Sindicatului Învățământ Preuniversitar Județul Hunedoara. Regret din tot sufletul că nu pot fi prezent personal la importantul eveniment pentru membrii acestui sindicat. Lucrările Camerei Deputaților necesită prezența mea la București. Bunele relații pe care le avem atât la nivel instituțional cât și personal mă determină să nu ignor invitația Domniilor Voastre. Dacă prezența mea personală nu este posibilă voi fi cu sufletul participant la acest eveniment major. De asemenea mă onorează doamna prof. Viorica Igelsky, consilierul meu, prezentând toate urările mele de sănătate și prosperitate adresat cadrelor didactice, întregului personal din învățământ.
Respectul meu pentru educatori, pentru toți cei care activează în acest domeniu se datorează în primul rând familei mele. Iubita mea soție, azi pensionară, dragii mei părinți și socrii mei, Dumnezeu să-i odihnească în pace, au activat decenii la rând în școală. Eu însumi, o perioadă mai scurtă din activitatea mea, am lucrat cu elevii. Învățătoarele și profesorii mei din gimnaziu și liceu m-au învățat lucruri minunate. Toate acestea mă fac să înțeleg cât de importantă este pentru societate școala, ca formator al tinerei generații.
Din nefericire, noi clasa politică, nu am reușit să acordăm școlii, în ansamblul său, cadrelor didactice, în particular, acel statut de care ar trebui să beneficieze chiar dacă eu și alți confrați parlamentari am sprijinit adseori diverse activități ale școlii. În ansamblu este nevoie de mult mai multă atenție și susținere sistematică pentru procesul educațional. Îmi exprim speranța că foarte curând toate acestea se vor realiza. Sindicatul Învățământ Preuniversitar Județul Hunedoara promovează cu devotament interesele membrilor săi, ale tuturor celor care muncesc în acest domeniu. Cunosc toate acestea deoarece colaborarea noastră durează de mulți ani și sper ca, în continuare, să fie cât mai benfică în folosul pesonalului angajat în instituțiile de învățământ. Mult succes sindicatului, mult succes cadrelor didactice, mult succes întregului personal din învățământ.
Actualitate
Șanse de angajare. „Bursa Mărțișorului” – vineri, la Deva

Persoanele interesate să se angajeze sunt așteptate la „Bursa Mărțișorului”, eveniment organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara și care se va desfășura în data de 7 martie 2025, începând cu ora 10:00, în municipiul Deva, la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” din localitate.
„Bursa Mărțișorului este dedicată în special femeilor din județul Hunedoara, fară a exclude însă participarea tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, care doresc sa se reintegreze pe piața muncii. Această bursă reprezintă o oportunitate excelentă pentru șomeri, absolvenți și alte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, oferindu-le posibilitatea de a intra în contact direct cu angajatorii din diverse domenii de activitate. De asemenea, firmele participante vor putea identifica rapid candidați potriviți pentru posturile vacante din cadrul companiilor lor. Evenimentul este organizat în scopul creșterii gradului de ocupare a forței de muncă din județul Hunedoara, facilitând interacțiunea directă dintre angajatori și potențialii angajați. Persoanele interesate vor avea acces la informații despre posturile disponibile, condițiile de angajare și oportunitățile de formare profesională. Invităm toți cei interesați – persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatori și parteneri instituționali să participe la acest eveniment”, au transmis reprezentanții AJOFM Hunedoara.
Agenţii economici din judeţ pot depune oferte de locuri de muncă vacante la AJOFM Hunedoara, Deva, Piaţa Unirii, nr. 2, tel. 0254.216.151, e-mail: ajofm.hd@anofm.gov.ro sau la cea mai apropiată agenţie locală pentru ocuparea forţei de muncă.
Actualitate
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.
Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.
Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.
Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.
Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Actualitate
FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.
În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.
Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.
De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.
Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.
La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.
La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.
FOTO: ISU Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu 2 zile in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga
- Actualitatecu 11 ore in urma
Anunt Vanzare Apartament BLOCUL NOU VICTORIA RESIDENCE DEVA,
- Actualitatecu 3 zile in urma
LPS Cetate, campioana județului la fotbal licee
- Stiri nationalecu 3 zile in urma
Restricții de circulație pe Valea Oltului, timp de aproximativ o lună
- Actualitatecu 3 zile in urma
40 de școli din Hunedoara, incluse în Programul Național „Masă Sănătoasă”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tunelurile de pe Autostrada A1 Lugoj – Deva, finalizate până în septembrie 2026