Se împlinesc 164 de ani de la Unirea Principatelor Române, cunoscută și ca „Mica Unire”, unul dintre cele mai importante momente din istoria neamului românesc. Unirea Moldovei cu Țara Românească, la 24 ianuarie 1859, sub domnia lui Alexandru Iona Cuza, a fost primul pas important în înfăptuirea statului național unitar român.
În urmă cu 164 de ani, pe 24 ianuarie 1859, Adunarea Electivă a Țării Românești s-a pronunțat pentru alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Țării Românești, după ce, anterior, pe 5 ianuarie, devenise domnitor al Moldovei.
Momentul istoric a fost înfăptuit la București, într-o clădire situată pe Dealul Mitropoliei, pe locul unde se află acum Palatul Patriarhiei. La aflarea veștii, românii, însuflețiți de o bucurie uriașă, au ieșit, în ciuda gerului năprasnic din anul acela, prin sate, îmbrățișându-se și sărbătorind, prin „Hora Unirii”, împlinirea visului românilor. Astfel, a fost întoarsă o nouă pagină de istorie națională.
Unirea Principatelor Române, strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza, a reprezentat un proces complex, inițiat în 1848 prin unirea culturală și economică a celor două teritorii, urmând ca, ulterior, să se unească Guvernul și Parlamentul.
Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859, se trăgea dintr-o veche familie de moldoveani, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat până în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde îşi ia bacalaureatul în litere. S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată. S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza în timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea de la hotelul „Petersburg” din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza. A reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Cuza are ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, după care se retrage în Bucovina. În timpul domnitorului Grigore Ghica s-a reîntors în ţară şi în perioada pregătirii Unirii îndeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi. Ca forma de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însa, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori. La data de 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar câteva zile mai târziu, la 24 ianuarie 1859, Cuza este ales și domn al Țării Românești.
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României si al primului guvern unitar, prin reformele sale: adoptarea primei Constituții românești, reforma electorala, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrara, a învățământului, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României. Primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român a fost făcut la 24 ianuarie 1859, dar Marea Unire a avut loc în 1918, în Alba– Iulia.
