Connect with us
Data: 04/11/2024
.

Actualitate - Eveniment

Ministrul Educației, prezent în județ. Participă la lansarea campaniei „Meseria face diferența!”

Publicat

pe

Campania lansată de Ministerul Educației și Cercetării „Meseria face diferența!”, dedicată Zilei Naționale a Meseriilor, debutează în județul Hunedoara, vineri, 14 februarie 2020, începând cu ora 12.00, în sala Spiru Haret a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, printr-un eveniment educațional menit să conștientizeze asupra celor mai relevante meserii în care se pot forma absolvenții de clasa a VIII-a, dar și asupra avantajelor pe care le oferă învățământul tehnic, profesional și profesional dual.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar General Hunedoara, la eveniment va lua parte și ministrul Educației, Monica Anisie.

În cadrul acestei campanii, până în data de 11 martie 2020 – Ziua Națională a Meseriilor, se vor derula activități care să contribuie la creşterea vizibilităţii şi atractivităţii învăţământului profesional și tehnic, inclusiv profesional dual, în rândul viitorilor absolvenţi de clasa a VIII-a. Astfel, se vor organiza acţiuni comune ale unităţilor de învăţământ profesional şi tehnic, ale inspectoratului şcolar județean, ale Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională, ale operatorilor economici, privind consilierea şi orientarea şcolară şi profesională a elevilor, precum și caravane ale meseriilor, concursuri școlare de tip „Atelier de creație” și „Atelier de robotică”,  dar și vizite ale elevilor din unităţile de învățământ gimnaziale din judeţ la operatorii economici care asigură pregătirea și/sau practica în învăţământul profesional şi profesional dual. Mai mult, vor fi organizate ateliere de informare pentru profesorii diriginţi ai claselor a VII-a și a VIII-a.

Sursa foto: Adevarul

Actualitate

Recital de colinde susținut de îndrăgitul artist Ștefan Hrușcă, înainte de Crăciun, la Deva

Publicat

pe

Redactat de

Îndrăgitul artist Ștefan Hrușcă revine, și anul acesta, înainte de Crăciun, la Deva, pentru a susține un concert de colinde. Spectacolul va avea loc în 18 decembrie 2024, de la ora 19:00, în Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din municipiu, biletele fiind deja puse în vânzare.

“Un nou Crăciun, o nouă poveste magică adusă de inconfundabila voce a lui Ștefan Hrușcă. La fel ca în fiecare an, artistul care a devenit simbolul colindelor românești, ne invită să ne reîntâlnim sub lumina caldă a cântecelor sale, într-un turneu de suflet ce continuă o tradiție neîntreruptă de mai bine de trei decenii. Pentru Hrușcă, fiecare colind este o mărturie a rădăcinilor noastre spirituale, o legătură între trecut și present, care ne unește prin credință și dragoste de neam. Fiecare spectacol al său devine un moment de introspecție și regăsire, o oază de liniște în mijlocul agitației moderne. În acest an, Ștefan Hrușcă ne surprinde cu o selecție specială de colinde, unele binecunoscute și iubite de toată lumea, altele mai puțin ascultate, dar la fel de pline de semnificații și farmec. Vocea sa profundă și vibrantă, alături de armoniile colindelor tradiționale, ne readuc în suflet acea atmosferă pură a sărbătorilor de altădată. Cu fiecare concert, Ștefan Hrușcă ne reamintește că, dincolo de daruri și fast, Crăciunul este despre căldura din inimi, despre familie și credință, și mai ales despre comuniunea cu cei dragi, indiferent de distanțele care ne despart. De-a lungul anilor, colindele sale au devenit un adevărat ritual al sărbătorilor de iarnă, fără de care mulți români nu ar putea simți pe deplin spiritul Crăciunului. Cu fiecare interpretare, Hrușcă ne reînnoiește speranța, ne aduce împreună și ne face să simțim că, oriunde ne-am afla, Crăciunul e în inima fiecăruia dintre noi”, au transmis organizatorii.

Spectacolul este organizat de ProTicket București. Biletele pot fi achiziționate online, de pe proticket.ro, sau de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva: luni și vineri, între orele 11:00-14:00, miercuri, între orele 14:00-17:00. Informații suplimentare, la telefon: 0721.055.037.

Citeste mai mult ...

Actualitate

„Zâmbetul Muzicii” – Soprana Teodora Gheorghiu, bas – baritonul Sorin Coliban şi pianista Diana Ionescu, la Deva

Publicat

pe

Redactat de

Iubitorii muzicii de calitate sunt invitați la un recital oferit de soprana Teodora Gheorghiu, bas – baritonul Sorin Coliban şi pianista Diana Ionescu. Concertul extraordinar „Zâmbetul Muzicii” va avea loc în data de 13 noiembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Sala „Pro Arte” a Colegiului Național „Decebal” din Deva.

Două personalități ale scenei lirice internaționale, soprana Teodora Gheorghiu și bas-baritonul Sorin Coliban, revin în ţară din Elveţia şi Austria, reunindu-se într-un turneu național extraordinar, în care prezintă un program de chansons, lieduri, arii şi duete celebre de opera, în mai multe orașe din România, printre care și Deva, parcurgând cu un zâmbet în colţul gurii o altfel de istorie a cântului vocal.

“Turneul Național ,,Zâmbetul muzicii” va aduce pe scenă doi artiști născuți şi formați din punct de vedere muzical în România, soprana Teodora Gheorghiu, stabilită în Elveţia și bas-baritonul Sorin Coliban, stabilit în Austria. Ei sunt acompaniați de pianista Diana Ionescu, într-o serie de recitaluri care continuă tradiția turneului pe care Teodora Gheorghiu îl realizează de mai mulți ani în România. Programul ales pentru toate gusturile abordează un repertoriu vast și variat care include piese pentru toate preferințele muzicale: arii celebre din opere precum „Cenuşăreasa” și „Don Giovanni”, duete romantice din operete precum „Văduva veselă”, piese franceze rafinate semnate de Duparc și Hahn, compoziții românești îndrăgite ale lui Tiberiu Brediceanu și melodii populare prelucrate de Constantin Brăiloiu. Așadar, „Zâmbetul muzicii” nu este doar un turneu, ci o invitație la bucurie prin intermediul muzicii, unde arii celebre sunt interpretate într-o manieră atrăgătoare și plină de căldură”, au transmis reprezentanții Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

PROGRAM MUZICAL RECITAL

• G. Rossini – „Sia qualunque delle figlie“, aria lui Don Magnifico din opera

Advertisement

Cenuşăreasa

• G. Rossini – „All’ombra amena”, aria Corinnei din opera Il Viaggio a Reims

• H. Duparc – „Chanson triste”

• H. Duparc – „Phidylé”

• E. De Curtis – „Non ti scordar di me”

Advertisement

• W. A. Mozart – „La ci darem la mano”, duet Zerlina & Don Giovanni din Don

Giovanni

• R. Hahn – „À Chloris”

• R. Hahn – „Quand je fus pris au Pavillon”

• C. Brăiloiu – „Le Menuisier”

Advertisement

• C. Brăiloiu – „Les oiseaux”

• F. Donceanu – „Bâlci în Aldebaran”

• Eliade – Revedere – „Codrule , codruțule …“

• T. Brediceanu – „Doina Stăncuței”

• F. Lehár – „Lippen schweigen”, duet Hanna & Danilo din opereta Văduva Veselă

Advertisement

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Ați văzut-o? O minoră din Hunedoara este căutată de familie -UPDATE

Publicat

pe

Redactat de

UPDATE: Minora de 16 ani, plecată de la domiciliu în data de 31.10.2024, a fost depistată de polițiști pe raza municipiului Hunedoara. Pe perioada dispariției, aceasta nu a fost victimizată, a informat IPJ Hunedoara.

Știrea inițială

Ați văzut-o? O minoră din Hunedoara este căutată de familie

 

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în data de 31.10.2024, despre plecarea de la domiciliu, în jurul orei 17.00, a minorei Chirila Adelina Simina (foto), în vârstă de 16 ani. Până în prezent, acesta nu a mai plecat de la domiciliu. Minora nu prezintă tatuaje sau semne distincte, iar la momentul dispariției purta o geacă de culoare neagră, blugi de culoare albastră, adidași albi.

Persoanele care pot oferi informații ce pot duce la depistarea minorei dispărute sunt rugate să apeleze numărul de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate