Lidia Pascal și Cosmin Busuioc sunt doi tineri care au o poveste de viață și de dragoste uimitoare. Ea din Iași, el din Hunedoara, s-au întâlnit pe unul dintre cele mai mari vase de croazieră din lume, în mijlocul Oceanului Atlantic, în timp ce se îndreptau spre Caraibe. Lidia era crupier, în cazinoul navei, iar Cosmin, ofițer IT. S-au cunoscut la o petrecere organizată pe vas, iar de atunci tânărul hunedorean nu a mai scăpat-o din ochi pe joviala moldoveancă. Au cutreierat lumea și au strâns amintiri, cât pentru 10 vieți, din cele mai exotice locuri ale planetei. Au savurat cele mai gustoase fructe de mango în San Juan, au înotat alături de delfini în Punta Arenas, au pescuit în Honduras, au explorat ghețarul Hubbard din Alaska, s-au plimbat prin luxosul Monte Carlo, au înotat printre corali în Mexic, ori au străbătut la pas frumoasele orașe al Italiei, însă, după câțiva ani, în care au vizitat 46 de țări și peste 150 dintre cele mai frumoase locuri din lume, au decis să-și continue frumoasa poveste de iubire la poalele Masivului Retezat, pe Valea Râului Mare.

O poveste de dragoste din care nu lipsește aventura, lecțiile de viață și suspansul, au trăit cei doi tineri, Lidia Pascal, în vârstă de 35 de ani, din Iași, și Cosmin Busuioc, de 33 de ani, din Hunedoara. Au trecut, în doar câțiva ani, experiențe pe care alții nu le trăiesc de-a lungul unei vieți. Și au explorat locuri la care mulți nici măcar nu îndrăznesc să viseze.

Și-a urmat fratele

Ieșeanca Lidia Pascal provine dintr-o familie cu cinci copii. Fratele său mai mare a fost cel care a plecat primul să muncească pe vase de croazieră, în anul 2000, și îi trimitea surorii lui o sumedenie de cadouri de prin porturile lumii. „Îmi amintesc că primul cadou pe care mi l-a trimis a fost din Singapore. Eram pur și simplu fascinată de ce îmi trimitea, lucruri care fac parte din cultura statelor prin care ajungea. Cinci ani mai târziu, pe la 20 de ani, aveam să mă îmbarc și eu, pentru prima oară, pe un astfel de vas. Iar de aici a început aventura vieții mele”, povestește tânăra ieșeancă.

Noaptea muncea în casino, ziua mergea la facultate

La scurt timp după ce a început cursurile Facultății de Textile din Iași, Lidia Pascal a decis să se angajeze, deși tatăl său a îndemnat-o să se ocupe strict de studiu. „Abia se deschisese un mare casino în Iași și căutau personal, iar un văr de-al meu mi-a spus că urma să se facă angajări. Fără să stau pe gânduri, m-am prezentat la interviu și am fost admisă. Ulterior, am făcut școala de dealeri de casino. În acest timp, eram studentă la Facultatea de Textile din Iași și mă împărțeam între facultate și serviciu. De la muncă, mă duceam la fete în cămin, dormeam o oră două și apoi plecam la școală. Tatăl meu nu știa că eu muncesc. Nu a fost de acord să mă angajez, pentru că își dorea să îmi canalizez energia și resursele pe studiu. Pentru că trebuia să merg și la cursuri, îmi aranjam turele în așa fel încât să fie după-masa și noapte. La un moment dat, însă, tatăl meu l-a întrebat pe acest văr dacă eu merg în fiecare seară în club. Uimit, acesta îi spune că de fapt eu muncesc cu el în casino, iar tata a rămas mască. Asta fost cum a fost, dar cel mai greu mi-a fost să îi spun că plec pe vas. După ce am luat interviul, am mers acasă și i-am spus direct: Eu mâine plec! Unde, mă întreabă el? În croazieră, îi spun. La fratele tău sau cum, că nu înțeleg, îmi spune mirat? Nu, îi răspund cu glas stins, știind va fi oarecum dezamăgit de alegerea mea, plec să muncesc! Spre surprinderea mea singurul lucru care m-a întrebat a fost: de câți bani ai nevoie? Am fost șocată de reacția lui. Am avut impresia că nu are încredere în mine și nu m-ar fi lăsat niciodată să fac asta. Dar mi-a demonstrat contrariul. M-a sfătuit să-mi îngheț anul, la facultate, și nu să renunț. Am înghețat anul, dar, din păcate, nu am mai reluat studiile”, povestește Lidia Pascal.

„A fost pentru prima dată în viața mea când am văzut oameni cu valize de bani”

În 5 mai 2005, Lidia se afla la Arnaca, unde se îmbarca pentru prima dată pe un vas de croazieră. Emoțiile i-au dat tot timpul târcoale tinerei, care spune că jucătorii pe care i-a întâlnit pe vas își încercau norocul având alături valize pline cu bani. „Mă așteptam să fie un vas foarte mare, dar când am ajuns am avut un șoc. Era un vas mic, un casino mic, dar niște jucători mari, cum nu văzusem niciodată. Erau foarte mulți turci, care nu au voie să joace în țara lor. A fost pentru prima oară în viața mea când am văzut oameni cu valize de bani. Gărzile lor de corp mergeau la casierie, dădeau cardul clientului și scoteau toți banii de care aceștia aveau nevoie să-i joace. Pentru început mi-a fost teamă, tremuram când vedeam atâția bani. Dar am fost tot timpul ajutată și susținută de colegii și șefii mei mai experimentați. Era o altă atitudine față de cea a șefilor români. Experiența trăită pe vas m-a schimbat aproape în totalitate. De la copila timidă și perfecționistă, care a urcat pentru întâia oară pe navă, m-am transformat într-o persoană comunicativă și am ajuns să accept că a greși e omenește”, mai povestește Lidia Pascal.

60 de nații, din toată lumea, munceau alături. Munca peste program sancționată „la sânge”

Tânăra Pascal mai povestește că avea colegi din peste 60 de țări, fiecare cu obiceiurile și cultura proprie și de la fiecare a avut câte ceva de învățat. „Munceam foarte mult pe vas, dar am făcut-o în primul rând din plăcere și abia apoi pentru bani. Îmi amintesc că venise o comisie, din care făceau parte persoane de origine germană, și a depistat că munceam foarte mult peste programul stabilit, motiv pentru care a aplicat companiei o amendă atât de mare încât cu acei bani puteau să-și mai cumpere un vas de croazieră”, adaugă Lidia.

A plecat să muncească pe vas de croazieră după o căsnicie eșuată și o relație compromisă

Cosmin Busuioc are 33 de ani, este născut în Deva, în 20 mai 1986. Acesta a ales să plece să muncească pe vas de croazieră în urmă cu șapte ani, după o căsnicie eșuată, din care a rezultat o minune copil, și o relație compromisă. „După ce am divorțat, am avut o prietenă care m-a ambiționat foarte tare. Ea lucrase pe Concordia, chiar când vasul s-a scufundat. Iar când a venit acasă, am avut o discuție mai aprinsă în urma căreia ea mi-a replicat: Ce știi tu despre America sau alte țări, tu care nu ai ieșit niciodată din România. Într-adevăr, așa era, iar într-o lună de la ideea de a pleca să lucrez pe vas de croazieră am și fost pe vas și pe un post bun. Aș fi putut să merg și tehnician la mașinuțele din cazino, dar am preferat postul de ofițer IT. Am plecat de pe un post de administrator de rețea la Macon și asiguram service-ul al Konika Minolta. Prima dată când am ajuns în America primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă fotografiez cu o mașină de poliție, cum numai în filme văzusem, și am fost impresionat de atitudinea relaxată pe care o avea polițistul care mi-a și făcut poza”, povestește Cosmin Busuioc.

Destinul i-a adus laolaltă în timp ce se aflau în Oceanul Atlantic, spre Caraibe

Destinul i-a adus alături pe cei doi tineri după șapte ani de la prima ieșire în larg a Lidiei, în 2013. „L-am cunoscut pe Cosmin în 16 noiembrie 2013. Ne-am întâlnit la o petrecere pe „Oasis of the seas”, unul din cele mai mari vase de croazieră din lume. Are 17 etaje și o capacitate de peste 6.300 de pasageri. Eram în mijlocul oceanului Atlantic, în drum spre Caraibe. După acea petrecere, la care am stat foarte puțin, pentru că am fost nevoită să mă întorc la muncă în cazinou, m-a căutat în baza de date și m-a sunat în cabină. Atunci cred că am stat mai bine de o oră de vorbă. Timp în care mi-a povestit despre trecutul lui, despre faptul că a fost căsătorit, că are o fetiță. Lucruri care, de altfel, nu m-au deranjat deloc”, povestește cu nostalgie tânăra ieșeancă.

Inelul din sushi

Relația dintre cei doi a evoluat rapid, iar aceştia începuseră să-și facă planuri de viitor, care includeau achiziționarea unei case, undeva într-un loc liniștit, în mijlocul naturii. Iar la doar câteva luni după ce a cunoscut-o, Cosmin a decis să îi ofere Lidiei inelul de logodnă. Însă, nu oricum. Falnicul hunedorean a ales cu atenție și momentul, dar și locul în care să treacă la acțiune. „În februarie 2014 mi-a dat inelul. A fost un moment unic. M-a invitat să luăm masa la restaurantul japonez de pe vas, unde mie îmi plăcea să merg. Doar că, a trebuit de acea dată să insiste, pentru că taman atunci aveam poftă să mănânc altceva, nu mâncare japoneză. Dar am cedat și i-am făcut pelac. El, de fapt, vorbise cu fata de la restaurant să-mi pună inelul în sushi. Așadar, m-am trezit cu o farfurie plină cu sushi în care era o inimioară mare albă, una verde și mai multe mici, roșii. M-a surprins modul de aranjare a mâncării, dar, la un moment dat am observat niște pietricele sclipind în mâncare. Primul lucru la care m-am gândit a fost acela că ar fi putut unul dintre angajați să scape acel ceva în mâncare. I-am spus imediat lui Cosmin și el a scos inelul, l-a clătit în apa dintr-un pahar, și mi l-a oferit. În acel moment, toată lumea din restaurant a început să aplaude. L-am întrebat ce e asta, iar el mi-a spus că e cadou. În gând îmi spuneam că e cam scump cadoul ăsta. Ulterior, fata care lucra la magazinul cu bijuterii mi-a povestit că a stat o oră și jumătate să aleagă inelul”, spune Lidia Pascal.

Răul de mare, o problemă care afectează mare parte din pasageri

Răul de mare este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă pasagerii de pe vasele de croazieră. Tinerii povestesc că, atunci când pe un vas se înregistrează, în interval de o oră sau pe parcursul unei zile, mai multe cazuri de persoane cărora li se face rău, vasului poate să i se interzică să ancoreze în port. Angajații erau cazați, îndeosebi în cabine care se aflau sub nivelul apei, motiv pentru care starea de rău putea fi amplificată. „Am avut o zi liberă, la scurt timp după ce m-am îmbarcat şi, pentru că nu știam unde e spălătoria, am început să-mi spăl eu hainele, în baia din cabină. Atunci mi s-a făcut foarte rău, că am vomat de cinci ori. Însă, de atunci, nu am mai avut nimic”, povestește Lidia. Cosmin spune, însă, că și acum dacă ar pleca în larg i s-ar face rău. „Problema e că, odată ce te-a luat răul de mare nu mai poți face nimic. E tardiv să mai iei pastila care să elimine acea stare. Am citit că, de fapt, organismul reacționează ca și când ar fi otrăvit. Este o presiune continuă în creier. Pe vasele mari nu e frecventă senzația asta, dar pe cele mici e mai amplificată. În plus, toate lucrurile se mişcă. Spre exemplu, într-o seară ne uitam la film și era cât pe ce să cadă televizorul. Cel mai ciudat e după ce revii acasă. După șase luni petrecute pe vas, o perioadă bună de timp așezam lucrurile cât mai departe de marginea dulapului ca să nu cadă. În ce privește acele pastile contra răului de mare, dau somnolență. În plus, este recomandat să nu mănânci prea mult. De fiecare dată când cineva voma, și nu se întâmpla rar lucrul acesta, exista o echipă care deratiza imediat în acel loc. Asta, pentru că toate aerisirile sunt comune, iar dacă e vreun virus, există riscul ca toți pasagerii să fie contaminați. Dacă medicii constată că o persoană are vreo problemă o izolează în cabină. Au existat cazuri în care vasului să i se refuze, de autoritățile navale, să ancoreze în port dacă numărul de astfel de cazuri este mai mare de câteva pe oră sau câteva zeci pe zi”, mărturisește Cosmin Busuioc.

Lecție de altruism și bunătate, în Honduras

Cei doi logodnici și-au petrecut timpul în cele mai exotice locuri din lume și au vizitat cele mai frumoase orașe. Dar, una dintre cele mai frumoase lecții de altruism și bunătate au primit-o în Honduras, de la niște copii. „Am fost în Honduras și am plecat la pescuit. Am întâlnit trei băieți, de vreo 11 ani, pe care i-am întrebat ce momeală folosesc. Unul dintre copii a spus că pui de găină. I-am oferit 5 dolari, iar copiii au plecat să-i cumpere. În scurt timp s-au întors cu puii, dar și cu rest. Băiatul care îi cumpărase mi i-a oferit, dar i-am spus să-i păstreze. Atunci, a făcut un gest care m-a impresionat. Nu i-a pus în buzunar, așa cum m-aș fi așteptat, ci i-a împărțit cu vărul și prietenul său. Au fost un adevărat exemplu de bunătate și altruism. Și, ironia sorții, deși eu aveam ustensile profesionale de pescuit, nu am prins niciun pește, în timp ce copii prindeau unul după altul cu un simplu fir”, susține hunedoreanul Cosmin Busuioc.

Și-a întâlnit fratele după 10 ani, într-un port

De multe ori viața bate filmul, şi la fel s-a întâmplat în cazul Lidiei. După 10 ani în care nu și-a văzut fratele, destinul a făcut ca cei doi să se întâlnească într-un port, din lumea largă. Vasele pe care munceau fiecare dintre ei ancoraseră în același port și, astfel, au reușit să se întâlnească pentru puțin timp. Fratele Lidiei este căsătorit cu o filipineză, are trei copii și, după ce a locuit o vreme în Filipine, s-a stabilit cu familia în Marea Britanie.

Au rămas cu gândul la Moorea…

Honolulu, Bahamas, Tenerife, Honduras, Bora Bora, Tahiti, Mexic, Hawai, Haiti, San Juan, Alaska, Miami, Pisa, Veneția, Paris, Monaco, Muntenegru, sunt doar câteva dintre locurile pe care cei doi tineri le-au așezat în tolba cu amintiri. „Nu am ajuns în Asia, decât în Indonezia. Locul în care ne-am întoarce oricând cu plăcere este Insula Moorea, o insulă înaltă din Polinezia Franceză, una dintre Insulele Vântului, parte a Insulelor Societății, aflată la 17 kilometri nord-vest de Tahiti. Este un loc de basm. Iar toată această experiență mi se pare că a fost un film. Și recomand oricărui tânăr o astfel de experiență, care te schimbă și te maturizează. Pentru tineri, România de azi nu înseamnă decât rate și chirii”, susține Busuioc.

…dar dragostea le-a făcut casă la poalele Retezatului

După ce au cutreierat lumea, dragostea le-a făcut casă celor doi tineri departe de agitația și freamătul orașelor, în mijlocul naturii, pe Valea Râului Mare, la poalele Masivului Retezat. „E visul meu să stau aici. Asta e tot ce mi-am dorit. Aici vreau să stăm și să îmbătrânim unul lângă celălalt. Pentru noi, aici este paradisul. Am decis inițial să ne luăm o casă de vacanță. Am găsit cabana în care actualmente locuim, pe Internet. Am sunat, i-am spus proprietarului că vreau să o cumpăr și l-am rugat să mă aștepte trei luni, dar să o scoată de la vânzare. Omul a procedat întocmai, iar când am ajuns în țară, la final de contract, am definitivat documentele și am devenit proprietarii cabanei”, povestește Cosmin Busuioc. Acum, cei doi își trăiesc povestea de dragoste în mijlocul naturii și sunt gazde extrem de primitoare pentru toți iubitorii de munte care le trec pragul.

„Străinii au altă mentalitate față de noi. Chiar dacă sunt bătrâni, infirmi sau bolnavi, știu să își trăiască viața” – spune Lidia Pasca, făcând referire la pasagerii pe care îi întâlnea pe vasele de croazieră pe care a lucrat.