Actualitate
Modele actualizate de adeverințe și declarații pe propria răspundere
INFORMARE- Instituția Prefectului județului Hunedoara
Vă semnalăm actualizarea MODELULUI declarației pe proprie răspundere, accesibil pe pagina https://stirioficiale.ro/, care a fost simplificat în privința datelor care necesită a fi completate.
Documentul poate fi redactat/completat de pe PC/laptop în câmpurile predefinite, în formatul PDF, necesitând ulterior tipărirea și semnătura olografă a titularului.
• Declarație pe proprie răspundere: http://s9.ro/154u
• Adeverință angajator: http://s9.ro/154y
De asemenea, documentul poate fi tipărit și completat olograf („de mână”) în câmpurile predefinite, necesitând totodată semnătura olografă a titularului.
Totodată, reamintim faptul că declarația pe proprie răspundere poate fi redactată integral olograf, cu preluarea tuturor elementelor din modelul declarației pe proprie răspundere pus la dispoziție.
Precizăm faptul că orice alte inițiative de a dezvolta platforme electronice folosite pentru completarea declarațiilor pe proprie răspundere/adeverințe de angajator NU beneficiază de acordul autorităților guvernamentale și nu se realizează în colaborare cu acestea. În acest sens, avertizăm asupra riscului folosirii, în mod nejustificat, a unor astfel de instrumente electronice pentru prelucrarea și folosirea fără drept a datelor personale.
În privința prezentării declarației pe proprie răspundere/adeverinței eliberată de angajator personalului abilitat să verifice documentele, de pe dispozitive electronice (conform art. 4, alin 4, din Ordonanța Militară 3/2020), precizăm că aceasta se va realiza în sensul prezentării fotografiei documentului menționat, pe care trebuie să figureze semnătura olografă a titularului (declarația pe proprie răspundere) sau autentificarea angajatorului (adeverința angajator).
Persoana va prezenta declarația pe proprie răspundere/adeverința de la angajator împreună cu actul de identitate, pe care personalul abilitat cu verificarea acestora le va putea fotografia.
Actualitate
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
Un incident rutier a avut loc astăzi pe strada Muzicanților din Geoagiu, unde două autoturisme au fost implicate într-un accident. Unul dintre vehicule, parcat în momentul coliziunii, a fost proiectat cu forță într-o locuință, blocând ușa de acces.
În interiorul casei se afla o femeie în vârstă de 60 de ani, care a rămas blocată, dar în afara oricărui pericol imediat. Pompierii Gărzii de Intervenție Geoagiu, ajunși de urgență la fața locului cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, au gestionat cu profesionalism situația.
Echipa de salvatori a menținut contactul verbal constant cu victima, liniștind-o pe tot parcursul intervenției de eliberare a accesului în casă. Femeia, care a suferit un atac de panică, a fost asistată medical de paramedici și transportată ulterior la spitalul din Orăștie pentru investigații suplimentare.
Pompierii au luat, de asemenea, măsuri pentru prevenirea unui eventual incendiu, având în vedere natura incidentului.
Poliția urmează să stabilească circumstanțele exacte ale producerii accidentului. Din primele informații, nu s-au raportat alte victime.
FOTO: ISU HUNEDOARA
Actualitate
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic.
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, la data de 23 noiembrie, ora 17:40, privind plecarea voluntară de la domiciliu a unei femei de 33 de ani – MĂRILĂ CĂTĂLINA (foto), însărcinată în luna a șaptea.
Aceasta ar fi plecat de la domiciliul său din sat Josani, comuna Peștișu Mic, împreună cu fiica sa – ȘOIMU IOANA SOFIA, în vârstă de doi ani.
Polițiștii au fost anunțați despre cele întâmplate de soțul femeii. Potrivit primelor verificări, mama ar fi plecat de la domiciliu împreună cu fiica sa în cursul zilei de ieri, 22 noiembrie a.c.
Semnalmente Mărilă Cătălina: păr brunet, ochi căprui, înălțime 1,60m, greutate 70 kg
La momentul plecării, aceasta purta o geacă cu glugă, de culoare roz, pantaloni negri, încălțăminte sport de culoare alb cu negru.
Semnalmente Șoimu Ioana Sofia: păr șaten, ochi căpui, înălțime 60 cm, greutate 12 kg.
La momentul plecării, minora era îmbrăcată cu o geacă de culoare roz, pantaloni gri de trening, încălțăminte sport de culoare neagră, căciulă de culoare roz
Persoanele care pot oferi informații, ce pot duce la depistarea femeii și a fiicei sale minore, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.
Actualitate
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
Un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme a avut loc în municipiul Hunedoara.
În urmă cu puțin timp, pompierii Detașamentului Hunedoara au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generate de producerea unui accident rutier în municipiul Hunedoara, la intersecția bulevardului 1848 cu strada Avram Iancu.
Pentru misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate 3 autoturisme în care se aflau în total 4 persoane.
Dintre acestea, o femeie, pasageră într-unul dintre autovehicule, a suferit multiple traumatisme și a necesitat intervenția echipajului de descarcerare pentru a fi extrasă în siguranță.
Ulterior, toate cele 4 victime au fost asistate medical la locul evenimentului, iar femeia și unul dintre conducătorii auto au fost trasportați la UPU Hunedoara pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.
Foto: ISU Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Hunedorenii s-au întors cu tolba plină de la Balcaniada de Taekwon do ITF
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Microbuze electrice pentru elevii din 23 de localități ale județului
-
Actualitatecu 18 ore in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Tribunele așteaptă, din nou, spectatori în acest weekend
-
Actualitatecu 3 zile in urma
CJSU Hunedoara, întrunit în ședință extraordinară
-
Actualitatecu 13 ore in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Stațiunile montane din Valea Jiului intră în spiritul iernii
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Activitatea Serviciului Permise și Înmatriculări Hunedoara, afectată de avaria de la RAR. Operațiuni, temporar suspendate