Actualitate
Moș Crăciun vine, și anul acesta, pe motocicletă. Se strâng donații pentru 18 familii sărace din județ
Tinerii de la Clubul Moto „Free Bikers” Hunedoara vor intra, și anul acesta, în rolul lui Moș Crăciun pentru ca, în pragul sărbătorilor de iarnă, să facă o bucurie unor familii cu o situație materială precară, o parte dintre ele cu foarte mulți copilași mici, și care au mare nevoie de ajutor. Pentru al optulea an consecutiv, motocicliștii cu suflet mare au inițiat campania umanitară „Ajută satul”, prin care vor să sprijine, de data aceasta, 18 familii sărmane, din șase sate ale comunei Balșa. Locuitorii județului se pot alătura făcând donații. Orice pachet este binevenit, începând de la obiecte vestimentare, casnice, jucării, rechizite, până la alimente, toate aceste donații urmând să fie duse, de către inițiatorii acțiunii, în gospodăriile sărace de la țară, cu câteva zile înainte de Crăciun.
„Îmi doresc mult o mașinuță cu telecomandă!”
După ce şi în anii trecuţi, în preajma sărbătorilor de iarnă şi nu numai, tinerii de la clubul moto „Free Bikers Hunedoara” şi grupul de aventură „Carpathian Adventures” au mers prin mai multe sate ale judeţului ajutând familii cu situaţie materială precară, aceştia s-au gândit să continue şi în acest an campania umanitară cu tradiţie. De data aceasta, lor li s-au mai alăturat și alte asociații, precum și reprezentanții Crucii Roșii. Cu toții, și-au propus acum să ajute 18 familii din șase sate ale comunei hunedorene Balșa, pe care le-au vizitat pe fiecare în parte acasă, le-au ascultat poveștile impresionante și au aflat exact ce nevoi au. „Noi am fost la fiecare familie acasă. Sunt aproximativ 60 de persoane, dintre care circa 35 sunt copii. E vorba despre copilași de la două luni și până la bătrâni de 80 de ani. Avem și patru cazuri, în care dorim să reparăm, inclusiv, casele în care locuiesc și care sunt într-o stare foarte rea, pentru ca oamenii să poată trăi în condiții decente. Noi am povestit cu ei și am aflat exact ce nevoi au. Copiii își doresc mult jucării și rechizite pentru școală. Fetițele vor păpuși, băiețeii mașinuțe, tractorașe…. Unul dintre ei chiar ne-a spus că își dorește mult o mașinuță cu telecomandă. Mai mult, avem o familie care nu are sobă în casă, alta care locuiește într-o casă foarte veche, ce stă să se dărâme. Sunt oameni care chiar au nevoie de ajutor și noi încercăm să îi sprijinim cu ce putem. Să le reparăm casa, să le facem rost de o sobă, să adunăm lemne pentru cei care nu au cu ce să se încălzească…”, spune Marius Achim „Achimoto”, preşedintele Asociaţiei Club Sportiv Free Bikers Hunedoara.
Se poate dona orice
Inițiatorii acțiunii fac un apel și la hunedorenii care suflet mare care vor să se alăture acestei campanii umanitare. „Fiecare poate să doneze orice, din puţinul său, haine și încălțăminte curate, jucării, rechizite, alimente, obiecte casnice, paturi, materiale de construcții, orice lucru de care se poate lipsi din casă. Se pot dona şi bani. Totul, pentru a aduce o bucurie acestor familii de la sat, pe care noi le-am vizitat şi am văzut în ce condiţii trăiesc”, a mai spus „Achimoto”.
Donațiile se pot face la centrul din Deva al „Free Bikers”, situat pe strada Pietroasa Nr. 13, iar cele în bani în contul asociației, deschis la BCR Hunedoara: RO79 RNCB 0162 1100 6722 0001 .
Donaţiile se strâng până în data de 17 decembrie. A doua zi, iniţiatorii campaniei, alături de doritori, vor merge la familiile respective pentru a le face viaţa puţin mai frumoasă înainte de sărbători, iar micuții vor primi cadourile chiar din partea lui Moș Crăciun. „Din experiența anilor trecuți, pot să vă spun că, satisfacția cea mai mare o avem în momentul în care le ducem darurile celor mici. Simți o mare mulțumire sufletească când vezi bucuria de pe chipul bătrânilor sau copiilor”, a conchis Marius Achim.
Sursa foto: Facebook Free Bikers Hunedoara
Actualitate
Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decretul, semnat de președintele Klaus Iohannis
Noul Parlament al României se va reuni înainte de Crăciun, pe data de 20 decembrie 2024.
„Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 11 decembrie 2024, decretul privind convocarea Parlamentului României, ales la data de 1 decembrie 2024, în ziua de vineri, 20 decembrie 2024, la ora 14:00, la Palatul Parlamentului”, a informat Administrația Prezidențială.
Noul Legislativ al țării a fost ales în urma scrutinului din 1 decembrie.
Actualitate
Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar
Urmărire în trafic, încheiată la sediul Poliției pentru un tânăr din Deva. Acesta nu ar fi oprit la semnalele oamenilor legii, continuându-și drumul. Polițiștii au pornit pe urmele sale, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
În zona „Uzo Balcan”, tânărul a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul pe trotuar, oprindu-se într-un gard viu. Numai norocul a făcut ca un trecător să nu fie, în acel moment, pe acolo. După ce a ajuns cu mașina în gard, acesta a coborât și a fugit, fiind prins de polițiști. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul prânzului.
“Astăzi, în jurul orei 12:40, un echipaj rutier aflat în serviciu pe raza municipiului Deva a efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism.
Cel aflat la volan nu s-a conformat solicitării polițiștilor, motiv pentru care echipajul rutier a pornit în urmărirea autoturismului, cu semnalele acustice și luminoase funcțiune. În zona sensului giratoriu „Uzo Balcan”, cel aflat la volan a pierdut controlul mașinii, oprindu-se pe trotuar, în gardul ornamental, după care a coborât din mașină și și-a continuat deplasarea în fugă, fiind urmărit și prins de polițiști”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Oamenii legii au aflat motivul pentru care tânărul ar fi încercat să scape. Conform polițiștilor, acesta nu deține permis de conducere. Mai mult, autoturismul era neînmatriculat. “Cel aflat la volan, un tânăr de 21 de ani, din Deva, a fost condus la sediul Poliției, în urma verificărilor stabilindu-se că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care l-a condus nu era înmatriculat (având numere false de înmatriculare). În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal”, au mai informat reprezentanții IPJ Hunedoara.
Actualitate
AJF Hunedoara cheamă microbiștii la vot
Ne apropiem de final de an, iar cei de la Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara vor organniza o gală dedicată sportului – rege. În cadrul acestui eveniment vor fi conferite mai multe distincții, unele dintre acestea urmând a fi acordate cu sprijinul iubitorilor de fotbal din județ.
Două secțiuni pentru jucătorul preferat
Astfel, AJF Hunedoara îi invită pe microbiștii din județ să voteze, online, echipa favorită, precum și jucătorul preferat. Pentru jucătorul preferat sunt două secțiuni, una pentru Liga 4, iar cealaltă pentru Liga 5. Jucătorul preferat al fanilor este un concurs online prin care suporterii își arată aprecierea față de un jucător dintre cei nominalizați de cluburi. „Accesând linkul https://forms.gle/sYAxDNGFQkSnGhum9, poți vota unul dintre jucătorii propuși de cluburile participante din Liga 4, sezonul 2023-2024. Susține-ți favoritul și arată-i cât de mult îl apreciezi! Completează formularul atașat până cel târziu 16 decembrie 2024, ora 9:00, și ajută-l să câștige acest titlu special”, au anunțat cei de la AJF Hunedoara în legătură cu alegerea jucătorului preferat din Liga 4. Și pentru Liga 5 procedura este similară, dar diferă linkul și termenul limită al exprimării opțiunilor. Accesând linkul https://forms.gle/C5Z6MPdHWWUBDMhQ6 , poți vota unul dintre jucătorii propuși de cluburile participante din Liga 5, sezonul 2023-2024. Fii parte din poveste și completează formularul atașat până cel târziu 16 decembrie 2024, ora 9:15”, au transmis reprezentanții AJF Hunedoara.
Fanii își pot alege echipa favorită
La echipa favorită este o singură secțiune. „AJF Hunedoara te invită să participi la un concurs inedit! Desfășurat exclusiv online, acest concurs va premia „Cel mai iubit club de fotbal din județul Hunedoara”! Cum participi? Susține-ți clubul favorit printr-un simplu vot! Accesează formularul atașat acestei postări, click pe https://forms.gle/57cj51jtxvHk5RFf8, selectează clubul tău favorit și apasă „Trimitere” până pe 16 decembrie 2024, ora 9:30. Alătură-te nouă pentru a celebra împreună performanțele sezonului 2023-2024 ale fotbalului hunedorean și pentru a descoperi care este cel mai iubit club din județul nostru! Susține-ți clubul, votează și arată-ți pasiunea pentru fotbal”, au informat cei de la AJF Hunedoara.
Câștigătorii, anunțați la „Gala fotbalului hunedorean”
Câștigătorii vor fi anunțați și premiați la „Gala fotbalului hunedorean”. Evenimentul, aflat la cea de-a doua sa ediție, va fi organizat joi, 19 decembrie, cu începere de la ora 17:00, la Facultatea de Inginerie din Hunedoara. Cu această ocazie vor fi acordate și alte premii. „Gala este dedicată recunoașterii valorilor din fotbalul hunedorean. Vor fi acordate distincții importante, precum Jucătorul anului, Tinere talente, antrenorul anului, Golgeterul sezonului, Fair – play, Solidaritate și speranță, dar și premii pentru susținerea comunității și parteneriate de succes. Este mai mult decât o gală – este o celebrare a pasiunii, talentului și dedicării care transformă fotbalul într-un adevărat spectacol și un liant al comunității noastre. Vă așteptăm cu drag să fim împreună martori ai acestor momente de excelență”, au precizat reprezentanții AJF Hunedoara.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| Primii colindători au poposit la Episcopia Devei și Hunedoarei. Vestea Nașterii Domnului, adusă prin glasuri de copii
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Restaurantul McDonald’s din Hunedoara prinde tot mai mult contur
-
Actualitatecu o zi in urma
Ultima tură de serviciu: Plt. adj. șef Lucian Beregszaszy a ieșit la pensie. „Un exemplu de generozitate, implicare și profesionalism”
-
Actualitatecu o zi in urma
Simpozion la ITM Hunedoara privind campania națională de control în domeniul construcțiilor
-
Actualitatecu 6 ore in urma
Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar
-
Actualitatecu o zi in urma
Au apărut primii brazi de Crăciun în piețele din Hunedoara. Prețurile pornesc de la 40 de lei
-
Actualitatecu 3 zile in urma
West Deva are un jucător la naționala de futsal
-
Actualitatecu 2 zile in urma
ArcelorMittal Hunedoara își reduce temporar activitatea și plătește 75 la sută din salariile angajaților