Connect with us
Data: 03/03/2025
.

Actualitate

Noul Parlament se întruneşte astăzi

Publicat

pe

Conform unui decret, preşedintele Klaus Iohannis a convocat pentru astăzi, 20 decembrie, la ora 12.00, noul Parlament.

Vechiul Parlament şi-a desfăşurat, ieri, ultima şedinţă, una de formă. Pentru unii dintre „aleşii neamului” a fost ultima de acest gen, cel puţin pentru o legislatură.

Au fost odată…

La precedentele alegeri, din urmă cu patru ani, judeţul Hunedoara, trimitea în Parlament nu zece, conform populaţiei, ci 12 reprezentanţi, în acord cu legislaţia electoralî în vigoasre la vremea respectivă. Acum, la sfârşit de mandat, din cei 12 hunedoreni aleşi iniţial în Parlament mai activau doar şapte. Dintre aceştia şapte doar pe doi îi vom mai vedea în noul Parlament, şi doar unul în aceeaşi Cameră, dar există şi trei reveniri. Ieri a fost ultima zi de lucru în Parlament pentru trei senatori şi un deputat de Hunedoara. Mariana Câmpeanu, senator PNL de Deva, Hunedoara şi Ţara Haţegului, se află, probabil, la ultimul său mandat în Parlament, în ultima perioadă de timp,şi una destul de bună, nemaifiind în prim – plan. Fost ministru al Muncii, Mariana Câmpeanu a făcut un pas în spate şi datorită vârstei. Tot la ultimul mandat pare a fi şi Dorin Păran, ales senator de Brad şi Valea Mureşului, din partea USL. După destrămarea USL Păran a rămas în PNL, unde a ajuns din PDL, dar nu a mai fost nominalizat pentru o nouă candidatură şi a trecut la ALDE. Pe Dorin Păran este, însă, posibil, să îl mai reîntâlnim în funcţii publice în judeţ. În fine, la Senat a fost şiultimas zi de lucru pentru Haralambie Vochiţoiu, ultima oară la PMP. După un traseu politic care a mai cuprins PSM şi PSD, Vochiţoiu a ajuns senator de Valea Jiului, la redistribuire, din partea PPDD. A trecut, apoi, la UNPR şi a candidat, fără succes, la Camera Deputaţilor, din partera PMP. Foarte probabil fostul senator nu va dispărea din viaţa politică. Cel de-al patrulea senator al judeţului, tot de Valea Jiului, Cosmin Nicula, ales din partea USL, via PSD, a renunţat la mandat de ceva timp, fiind numite vicepreşedinte la Curtea de Conturi. După două mandate de deputat, ieri a fost şi ultim,a zi de lucru în Parlament şi pentru Bogdan Ţîmpău, deputat PNL de Deva. Acesta a fost şi lider judeţean al liberalilor, dar a fost îndepărtat din funcţie după rezultatele slabe ale PNL din alegerile locale, dar, cu siguranţă, nu se va retrage din politică, fiind tânăr.

Ipostaze diferite

Advertisement

Celălalt deputat din reşedinţa de judeţ era Mircia Muntean. Fost primar al Devei timp de patru mandate, din partea PNL în primele trei şi jumătate, iar ultima parte de la UNPR, Muntean a fost ales deputat de PDL în 2012, ca parlamentat mai trecând, apoi, pe la PSD şi PSRO. A renunţat la mandat în vară, când a câştigat Primăria Deva, din partea PSRO. Au renunţat, în vară, la mandate, deputaţii PSD Laurenţiu Nistor, Cristian Resmeriţă şi Sorin Marica. Ales deputat de Brad, Laurenţiu Nistor a devenit preşedinte al Consiliul Judeţean, funcţie la care a renunţat ieri, pentru a reveni, pe aceeaşi funcţie, în Parlament. Cristian Resmeriţă, fost deputat în partea de sud a Văii Jiului, a renunţat la funcţie fiind ales primar al Vulcanului. Acum Resmeriţă revine în Parlament, dar ca senator. După ce a fost deputat cam doi ani, după vacantarea postului, în urma demisiei liberalului Dan Radu Ruşanu, Sorin Marica a părăsit Parlamentul pentru a redeveni primar în Sălaşu de Sus. Acum şi Marica se întoarce la Bucureşti. În schimb, însă, pentru un fost deputat diun Vale, Monica Iacob Ridzi, cariera politică pare a se fi încheiat. Soţia primarului din Petroşani, aleasă, în urmă cu patru ani, deputat al PPDD, execută o pedeapsă privativă de libertate pentru unele fapte comise când era ministru al Tineretului din partea PDL. Cariera politică o va continua Carmen Hărău. Fost deputat de Hunedoara, din partea PNL, Carmen Hărău va activa, în actuala legislatură, ca senator al aceluiaşi partid. Singurul parlamentat din judeţ care îşi va continua activitatea din acelaşi post este Natalia Intotero, deputat al PSD.

Feţe noi

După recentele rezultatulul ultimelor alegeri din judeţ, PSD are patru deputaţi şi doi senatori, PNL un deputat şi un senator, iar ALDE un deputat. Cel de-al patrulea deputat al PSD, debutant în Parlament, este Ilie Toma, fostul şef de la Casa de Pensii. Un alt debutant în Parlament este şi fostul şef al Jandarmeriei, generalul în rezervă Viorel Sălan, ales sdenator din partea PSD. Şi PNL trimite un nume nou în Parlament, acesta fiind deputatul Lucian Heiuş, fostul şef de Finanţe, revenit la liberali după o scurtă trecre prin PDL. De asemenea, se află la primul său mandat de deputat şi reprezentantul ALDE Marius Surgent, fost viceprimar al Devei în legislatura trecută, acesta activând, în trecut, la PSDR, APR şi PNL. Totodată, judeţul Hunedoara va mai avea un reprezentant în Parlament, pe Iulius Firczak, ca deputat la primul său mandat din partea minorităţilor naţionale, mai exact al Uniunii Culturale a Rutenilor din România.

Advertisement

Actualitate

APIA a început campania de primire a Cererilor de plată pentru anul 2025

Publicat

pe

Redactat de

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat astăzi, 3 martie 2025, Campania de primire a Cererilor de plată în anul 2025. Fermierii pot depune Cererea de plată până pe data de 30 mai, fără obligația de a se prezenta la Centrele APIA, doar prin accesarea aplicației geospațiale AGI Online, conform Instrucţiunilor de utilizare disponibile în interfaţa aplicaţiei, pe site-ul APIA www.apia.org.ro.

În situația în care se accesează și scheme din sectorul zootehnic, fermierii se vor prezenta la Centrele APIA conform programării pe care au stabilit-o în prealabil cu funcționarii APIA, în vederea completării declarației sector zootehnic în aplicația dedicată sectorului zootehnic, înainte de accesarea AGI Online. Astfel, funcționarii APIA vor contacta fermierii în vederea programării pentru depunerea Cererilor de plată.

La completarea Cererii, fermierii care sunt beneficiari APIA își vor actualiza informațiile din Cererea de plată pentru Campania 2025. Se va completa o singură Cerere de Plată, chiar dacă solicitantul utilizează suprafeţe de teren și/sau deține explotații cu cod ANSVSA în diferite localităţi/judeţe.

Fermierii trebuie să verifice împreună cu primăria pe raza căreia utilizează terenul, situația înscrierii în Registrul agricol a datelor despre terenul agricol și să permită acesteia să transmită la APIA adeverințele privind utilizarea terenului conform înscrierii în Registrul Agricol.

Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii Cererii de plată şi să fie valabile la data depunerii acesteia.

Advertisement

Adeverințele emise pentru schemele de sprijin cuplat din sectorul zootehnic de către asociaţia/agenţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei/oficiul pentru zootehnie judeţean, pot fi transmise electronic prin platforma pusă la dispoziție de către APIA, cu informarea fermierului conform procedurii deja utilizate și în anii anteriori de campanie. De asemenea, fermierii care deţin animale în exploataţie au obligația să se asigure că datele acestora sunt actualizate/corectate în Baza Națională de Date (BND) (la medicul veterinar concesionar/asociaţie/propriile evidenţe, dacă este utilizator SNIIA).

Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz.

Fermierii pot semna Cererile folosind și semnătura electronică. În această situație este necesar să anunțe (prin mesaj, telefonic sau prin e-mail) funcționarul desemnat să gestioneze cererea despre faptul că dorește să se semneze electronic Cererea de plată. Semnătura electronică aplicată pe cererea de plată trebuie descărcată din aplicația AGI Online la data depunerii Cererii. Angajamentele și declarațiile, părți ale cererii de plată, se vor semna, de asemenea, electronic la aceeași dată.

Materialele de informare (afiș, pliante, broșură) aferente Campaniei 2025, legislația aferentă, informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei măsuri de sprijin/intervenții și listele cu UAT-uri eligibile pentru Măsura 10, DR-01, DR-02, DR-03, DR-09, DR-10, DR-11, pot fi consultate la Centrele APIA și pe site-ul instituției: www.apia.org.ro.

Foarte important este ca, înainte de semnarea Cererii de plată 2025, solicitanții să verifice încă o dată infomațiile înscrise în aceasta și documentația care o însoțește.

Advertisement

„Asigurăm fermierii de tot sprijinul specialiștilor APIA în informarea cât mai eficientă cu privire la depunerea Cererilor de plată în anul 2025 și furnizarea informaţiilor necesare pentru accesarea intervenţiilor/măsurilor/schemelor prevăzute în Planul Strategic 2023-2027 și măsurilor de mediu și climă din PNDR 2014 – 2020. Totodată, rugăm fermierii să respecte data și ora programării la APIA în vederea depunerii în timp util a Cererii de plată în anul 2025”, transmit reprezentanții APIA.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Distrugere de muniţie în poligonul din zona Bârcea Mică. Activitățile de detonare vor avea loc joi

Publicat

pe

Redactat de

Unitatea Militară 01794 Deva aduce la cunoștința cetățenilor că, joi, 06 martie 2025, între orele 09:00-14:00, va efectua activități de instrucție, respectiv detonare a unor încărcături de exploziv în poligonul cu destinație specială Bârcea Mică.

“Toate activitățile de instrucție se vor desfășura cu respectarea de către Unitatea Militară 01794 Deva a tuturor normelor de siguranță, sănătate și securitate în muncă, protecția mediului și apărare împotriva incendiilor prevăzute de actele normative în vigoare. Accesul populației în zona poligonului este interzis în timpul executării distrugerii muniției”, se arată într-un comunicat transmis de Compartimentul Comunicare al Primăriei Municipiului Deva.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Acțiuni pentru siguranța școlară. Întâlniri cu elevi și verificări în școli și în localuri din apropiere

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, în colaborare cu jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Hunedoara, au desfășurat, zilele trecute, o amplă acțiune privind creșterea gradului de siguranță școlară la nivelul întregului județ.

În cadrul acțiunii, au fost organizate 45 de activități de informare cu caracter educativ-preventiv, adresate elevilor, la care au participat 1.242 de persoane.

“Polițiștii au fost prezenți în cadrul a patru întâlniri tematice realizate cu reprezentanții unor unități de învățământ, întâlniri care au avut drept scop îmbunătățirea climatului de siguranță școlară. De asemenea, au fost efectuate controale la nivelul unităților de învățământ și al zonelor adiacente. Patru agenți de pază din cadrul unor instituții școlare au fost verificați pentru respectarea atribuțiilor de serviciu, iar 62 de unități de alimentație publică situate în apropierea școlilor au fost controlate pentru respectarea normelor legale. În cadrul verificărilor, au fost legitimate peste 100 de persoane în zonele din proximitatea școlilor, 4 elevi fiind identificați absentând de la orele de curs”, au informat reprezentanții IPJ Hunedoara.

Acțiuni de acest gen vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea un mediu de siguranță și protecție pentru toți elevii.

 

Advertisement
Sursa foto: IPJ Hunedoara
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate