Connect with us
Data: 23/06/2025
.

Actualitate

O victorie și o înfrângere pentru echipele hunedorene din Liga 3

Publicat

pe

Încet – încet ne apropiem de finalul turului sezonului regular din Liga 3 de fotbal. În eșalonul terț, acolo unde evoluează, în serii diferite, și două echipe din județul Hunedoara, respectiv Jiul Petroșani și Minerul Lupeni, s-au desfășurat meciurile etapei a VII-a, antepenultima a turului sezonului regular.

Deși învinsă, Jiul Petroșani urcă în clasament

Ambele echipe din județul Hunedoara au evoluat în deplasare, iar evoluțiile lor au fost diametral opuse. În seria 8, Jiul Petroșani, care era pe locul 9, retrogradabil direct la finele play-out-ului, cel puțin pe hârtie, a jucat în Argeș, pe terenul celor de la Unirea Bascov, care ocupa poziția a șaptea înaintea acestui meci. Soarta partidei a fost pecetluită în câteva zeci de secunde, echipa din Bascov înscriind prin Ionuț Teodorescu (minutul 31) și Mădălin Govlej (minutul 33), suficient pentru a-și asigura o victorie cu 2-0 în fața celor de la Jiul. Cei de la Unirea Bascov, care au ajuns la 8 puncte, își păstrează poziția, iar Jiul, chiar dacă a pierdut, a urcat o poziție în clasament. Acest lucru se datorează faptului că Sparta Horezu, care are tot 4 puncte ca și Jiul, dar golveraj mai slab, – 7 față de – 6, a pierdut acasă, cu scor de neprezentare, 0-3, în fața celei de-a cincea clasate, Gilortul Târgu Cărbunești.

Liderul pierde primele puncte

Cei de la Cărbunești au 9 puncte, ca și echipa de pe locul al patrulea, Speed Bradu, diferența fiind făcută de numărul de goluri înscrise, 10 față de 7, cele două formații având golaveraj 0. În etapa a șaptea cei de la Bradu au pierdut, cu 3-1, deplasarea de la Vulturii Fărcășești, echipă care, în urma acestui succes, a acumulat 12 puncte și a urcat pe locul al treilea. Tot cu 9 puncte, dar cu golaveraj – 4, este și a șasea clasată, Viitorul Dăești, care a învins, pe teren propriu, cu 3-2, ocupanta ultimei poziții, Aro Câmpulung (3 puncte). Este de menționat că Jiul, Sparta și Aro, ultimele trei clasate, nu au înregistrat, până acum, nicio victorie, punctele obținute de acestea venind în urma unor rezultate de egalitate. În derby-ul seriei ACSO Filiași și SCM Râmnicu Vâlcea au remizat, scor 0-0. În urma acestui egal Filiașiul, cu 15 puncte, rămâne pe 2, iar Vâlcea, care a pierdut primele puncte din campionat, rămâne în frunte, cu 19 puncte.

Advertisement

Tot în deplasare

Runda următoare, sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 15:00, Jiul Petroșani va juca tot în deplasare, într-un nedorit derby al suferinței, pe terenul ultimei clasate, Aro Câmpulung. Penultima etapă a turului sezonului regular din seria 8 mai programează întâlnirile Gilortul Cărbunești – Unirea Bascov, SCM Râmnicu Vâlcea – Sparta Horezu, Speed Bradu – ACSO Filiași și Viitorul Dăești – Vulturii Fărcășești.

Minerul Lupeni revine pe podium

În seria 9 au evoluat cei de la Minerul Lupeni. Trupa din Vale, pe locul al șaselea în serie, s-a deplasat la Sânmartin, în județul Bihor, pentru jocul cu Lotus Felix, care ocupa poziția a treia în clasament înaintea meciului cu Minerul. Cei de la Lupeni au început jocul și au reușit deschiderea scorului repede, în minutul 4, prin Daniel Creciunesc. Imediat după gol bihorenii au trecut în atac și au beneficiat de un penalty, pentru un henț la Moses Baidoo, dar execuția lui David Ciurcui a lovit unul dintre stâlpii porții apărate de Andrei Raț. În minutul 34 autorul golului hunedorenilor avea, însă, să fie eliminat, pentru cumul de cartonașe galbene, iar Minerul Lupeni, pentru care a debutat Adrian Bedea, ultima oară la CSM Deva, urma să joace, timp de aproape o oră, în inferioritate numerică. Cu toate acestea, echipa din Valea Jiului a gestionat bine jocul și s-a impus cu 1-0, revenind, astfel, pe ultima treaptă a podimului, cu 12 puncte și golveraj +3, în vreme ce trupa din stațiunea balneară, cu același număr de puncte, dar cu doar +1 la golaveraj, a coborât pe patru, ultimul loc care duce în play-off la finele sezonului regular.

Primul succes pentru „lanterna roșie”

Advertisement

Pe prima poziție rămâne, cu 16 puncte, după succesul de pe teren propriu, cu 3-1, în fața celor de la CSC Ghiroda, care coboară pe 6, cu 10 puncte și golaveraj +2. Progresul Pecica, cu 14 puncte, își păstrează poziția secundă, deși a reușit doar un egal acasă, scor 0-0, cu penultima clasată, Avântul Periam (6 puncte și golaveraj – 6)). Locul al cincilea, primul în afara play-off-ului, a urcat Poli Timioara, cu 10 puncte și golaveraj +3, în ciuda egalului de acasă, 0-0, cu Viitorul Arad, care rămâne pe 7, cu 8 puncte. Runda a adus și primele puncte în dreptul „lanternei roșii”, Gloria Cermei, care a dispus, pe teren propriu, cu 1-0, de a opta clasată, Timișul Șag (6 puncte și golaveraj – 5).

Etapa viitoare, acasă, cu penultima clasată

Etapa viitoare, penultima a turului sezonului rtegular, Minerul Lupeni va juca, pe teren propriu, cu ultima clasată, Gloria Cermei, partida fiind programată pentru sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 15:00. Celelalte meciuri ale rundei sunt Avântul Periam – Viitorul Arad, CSC Ghiroda – ,Poli Timișoara, Timșul Șag – CSC Peciu Nou și Progresul Pecica – Lotus Felix.

Actualitate

Tabără de sinistrați cu 3.000 de locuri, operaționalizată la ROMAERO în cadrul exercițiului SEISM 2025

Publicat

pe

Redactat de

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara au anunțat că, în cadrul Exercițiului Național SEISM 2025, a fost demarată operaționalizarea unei tabere de sinistrați de mari dimensiuni în zona de nord a Capitalei, pe platforma ROMAERO. Tabăra are o capacitate de aproape 3.000 de paturi și reprezintă un punct cheie în planul de răspuns la dezastre majore, precum cutremurele.

Amplasarea taberei a fost decisă strategic, în afara zonelor afectate sau expuse riscului seismic, pentru a garanta siguranța celor evacuați. Tabăra este complet echipată pentru a asigura toate nevoile de bază ale populației: spații de cazare temporară, facilități pentru igiena personală, zone pentru prepararea și servirea mesei, spații de depozitare a bunurilor și ajutoarelor umanitare, precum și asistență medicală de urgență.

Terenul ales respectă cele mai stricte norme de siguranță: este orizontal, stabil, ferit de riscuri geologice și dispune de acces facil pentru intervenții și aprovizionare, fiind totodată racordabil la rețelele de utilități esențiale, inclusiv apă potabilă.

Această acțiune face parte dintr-un efort mai amplu de pregătire și testare a capacității de intervenție a autorităților în situații de criză. Organizarea taberei de la ROMAERO reflectă angajamentul instituțiilor implicate de a asigura un răspuns coordonat și eficient în fața unui posibil dezastru natural.

Autoritățile fac apel la înțelegerea și susținerea populației pe durata desfășurării exercițiului, întrucât mobilizarea de forțe și mijloace în teren poate genera disconfort temporar. Exercițiul SEISM 2025 are rolul de a testa procedurile de intervenție și de a consolida capacitatea operativă a personalului implicat în gestionarea situațiilor de urgență.

CAPTURĂ VIDEO: IGSU INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ, ROMÂNIA

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Fotbaliștii de la CSM Deva, campioni regionali la U17

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Fazele regionale ale Campionatelor Județene de fotbal pentru juniori au ajuns la final. Printre finaliste s-au numărat și două echipe din județul Hunedoara, CSM Deva la U17 și CSM Simeria la U19.

Cei de la CFR Simeria, finaliști

Cel mai bun rezultat a fost obținut de CSM Deva, care au devenit campioni regionali la U17. Devenii, care, anul trecut, au câștigat titlul național la această categorie de vârstă, s-au impus în competiție după două succese în deplasare, meciurile fiind eliminatorii, în manșă unică, echipa gazdă fiind desemnată prin tragere la sorți. În primul meci, cei de la CSM Deva s-au impus, cu 3-1, pe terenul reprezentantei județului Timiș, Unirea Sânnicolau Mare. În finală, CSM Deva s-a impus, cu 11-10, pe terenul celor de la CS Moldova Nouă, din județul Caraș – Severin, după executarea loviturilor de la 11 metri. Cei de la CSM, care sunt pregătiți de Florin Călugărița, ajutat de secundul Călin Sin și de maseurul Puiu Răfăilă, au condus cu 1-0, dar au fost egalați până la pauză, iar la loviturile de departajare au avut nervii mai tari, formația câștigătoare fiind compusă din titularii Alexandru Mihăilă – Aris Nagy, Denis Negrilă, Idreno Di Marco, Andrei Coricovac – Lion Elekeș, Emanuele Bogdaniuc, Adrian Drăgan, Alexandru Curcă – Alexandru Vișan, Raul Oancea și rezervele Andrei Pag – Rareș Vonica, David Nasta, Tudor Florea, Denis Lăcătuș, Patrick Schmidt. La U19, CFR Simeria, după ce a câștigat, în deplasare, cu 3-1, la Academia Flavius Stoican Turnu Severin, din Mehedinți, au pierdut, cu 0-3, finala disputată pe teren propriu cu reprezentanta Aradului, Podgoria Pâncota. În acest an nu se joacă și faza națională a competițiilor.

Foto: CSM Deva – Centru de Copii și Juniori
Citeste mai mult ...

Actualitate

„Întâlnirile Altfel”: Toma Coconea, lecție de curaj și inspirație la Exploatarea Culturală Petrila

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Cunoscutul sportiv de anduranță cu renume internațional Toma Coconea a fost invitatul special al celei de-a doua ediții a „Întâlnirilor Altfel”, de la Exploatarea Culturală Petrila. „Șoimul din Parâng” a fost întâmpinat cu multă căldură și entuziasm. Cei prezenți au putut să afle povestea unuia dintre puținii români ce a dus spiritul aventurii dincolo de limitele posibile.

Chiar dacă vântul i-a stricat un pic planurile și nu a putut ajunge în zbor cu parapanta la fosta Mină Petrila, fiind forțat să aterizeze aproape de Lacul Maleia, Toma Coconea a venit cu o energie molipsitoare și cu povești impresionante trăite la înălțime.

A zburat peste Alpi, deasupra junglei africane, în Japonia, Nepal sau America de Sud

Toma Coconea, singurul sportiv din lume care a participat la toate edițiile competiției extreme “Red Bull X-Alps”, unde a obținut și două titluri de vicecampion, a împărtășit din experiențele sale. Cu multă modestie și sinceritate, a vorbit despre anii de pregătire, momentele de cumpănă, zborurile sale peste Alpi, deasupra junglei africane, în Japonia, Nepal sau America de Sud. Cu toate acestea, a mărturisit că se simte mereu aproape de Parâng, muntele pe care a început povestea sa. În cadrul întâlnirii, sportivul din Petroșani a anunțat în premieră implicarea sa într-un proiect de promovare turistică. Este vorba despre o rută secundară a Via Transilvanica, care să străbată Valea Jiului, trecând inclusiv pe la Exploatarea Culturală Petrila.

Advertisement

Legat sufletește de fosta Mină Petrila

Evenimentul a fost marcat și de o notă emoționantă, legătura sportivului cu locul în care s-a desfășurat întâlnirea, primul său loc de muncă, la 16 ani, fiind la Uzina de Preparare din Petrila. „În 1991, când aveam 16 ani, aici mi-am început prima zi de lucru cu carte de muncă, chiar la 200 de metri mai în spate, la filtre, mai exact. Aici mi-am continuat liceul la seral și făceam schimbul 1 și 3. Sunt fericit că m-am întors, de data asta din altă perspectivă, pentru că, pentru mine, comunitatea înseamnă foarte, foarte mult. Pe mine, comunitatea și Valea Jiului m-au împins foarte mult de la spate, și de asta mă simt dator, dar dator într-un mod plăcut, să promovez Valea Jiului cu drag oriunde merg”, a mărturisit Toma Coconea.

În cadrul evenimentului, Doinița Maria Bălănesc, directorul Direcției de Patrimoniu din cadrul Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, i-a înmânat lui Toma Coconea titlul onorific de “Ambasador al Exploatării Culturale Petrila”. „Întâlnirea cu Toma Coconea a fost mai mult decât un eveniment: a fost un moment de profundă inspirație și o adevărată lecție de viață. După ce îl asculți pe Tomi, ai senzația că totul este posibil. Într-un loc în care poveștile pornesc din adâncuri, am ascultat un om care a urcat până la cer cu forța visului, curajului și a unei voințe de nedescris.”

Sursa: Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara

Parte dintr-un proiect cultural unic

Întâlnirile Altfel” este un proiect marca „Altfel de locuri”, organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, cu sprijinul oferit de Consiliul Județean Hunedoara. În cadrul evenimentului, o dată pe lună, inima fostei mine Petrila se transformă într-o scenă deschisă pentru oameni altfel.

Prima ediție, din luna mai, a avut-o invitată pe Mariea Crâșmaru, femeia care a intrat în Cartea Recordurilor după ce a făcut ocolul planetei pe jos.

“Întâlnirile Altfel” continuă, în iulie, cu un nou invitat special.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate