Actualitate
Opt cetățeni din Nepal şi Sri-Lanka, depistați la muncă fără forme legale pe raza județului Hunedoara

Opt cetățeni din Nepal și Sri-Lanka au fost depistați de către polițiștii de imigrări din Hunedoara, muncind fără forme legale în județ. În urma activităţilor întreprinse, oamenii legii au depistat opt cetăţeni străini care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale pe raza județului. Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare prin care sunt obligați să părăsească țara în termen de cel mult 30 de zile.
Poliţiştii Biroului pentru Imigrări al Judeţului Hunedoara au desfăşurat, în perioada 19 – 22 septembrie a.c., mai multe acţiuni şi controale în cooperare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a străinilor, pe raza de competenţă.
“În cadrul acţiunilor întreprinse au fost depistaţi opt cetăţeni străini, cu vârste cuprinse între 23 şi 56 de ani, toţi bărbaţi, din Nepal şi Sri-Lanka, care desfăşurau activităţi lucrative, fără forme legale. Dintre aceştia, patru se aflau cu şedere ilegală pe teritoriul României, iar în cazul celorlalţi patru cetăţeni străini a fost luată măsura revocării dreptului de şedere. Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele cetăţenilor străini decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 30 de zile de pe teritoriul ţării noastre. De asemenea, reprezentanţii societăţii comerciale au fost invitaţi să se prezinte la sediul biroului pentru imigrări, în vederea finalizării controlului şi luarea măsurilor legale care se impun”, au informat reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al judeţului Hunedoara.
Actualitate
„Luna Pădurii” 2025: Evenimente de conștientizare organizate de Parcul Național Retezat

Administrația Parcului Național Retezat marchează „Luna Pădurii” 2025 printr-o serie de evenimente de informare și conștientizare, desfășurate atât în mediul online, cât și offline. Scopul principal al acestor activități este de a evidenția importanța pădurilor și rolul esențial pe care acestea îl au în menținerea echilibrului ecologic, atât în ariile protejate, cât și în afara acestora.
Reprezentanții parcului îndeamnă publicul să descopere mai multe detalii despre această inițiativă pe website-ul oficial al Parcului Național Retezat. Evenimentele programate vor aborda teme precum conservarea biodiversității, impactul defrișărilor asupra mediului și măsurile de protecție a pădurilor.
„Luna Pădurii” este o campanie tradițională dedicată protejării ecosistemelor forestiere și sensibilizării opiniei publice cu privire la necesitatea conservării acestora.
FOTO: FACEBOOK PARCUL NAȚIONAL RETEZAT
Actualitate
Simularea Evaluării Naționale 2025 începe luni în județ: peste 2800 de elevi, așteptați la probe

Luni, 17 martie 2025, elevii claselor a VIII-a din județ vor susține prima probă a simulării Evaluării Naționale, la Limba și literatura română.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, la simulare sunt înscriși 2882 de elevi din 78 de unități de învățământ gimnazial, iar testarea se va desfășura în 20 de centre de examen.
Simularea continuă marți, 18 martie, cu proba scrisă la Matematică, urmată pe 19 martie de proba la Limba și literatura maternă, la care sunt înscriși 57 de elevi.
Reguli și organizare
Probele încep la ora 9:00, iar accesul elevilor în sălile de examen este permis până la ora 8:30. Fiecare testare durează două ore din momentul distribuirii subiectelor, care sunt redactate în format tip broșură și tipărite față-verso conform normelor Centrului Național pentru Politici în Educație și Evaluare.
Subiectele și baremele de corectare vor fi publicate zilnic, la ora 15:00, după finalizarea fiecărei probe. Rezultatele individuale vor fi comunicate pe 31 martie și analizate la nivelul fiecărei școli, în cadrul discuțiilor cu elevii și părinții, dar și în consiliile profesorale. Scopul acestor simulări este familiarizarea elevilor cu condițiile unui examen real și optimizarea rezultatelor finale.
Notele obținute nu vor fi contestate și nu se vor trece în catalog, decât la cererea expresă a elevilor sau părinților.
Actualitate
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 17 – 21 martie, în județul Hunedoara

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, în perioada 17 – 21 martie 2025, în câteva localități din județul Hunedoara.
Județul Hunedoara
Ziua / Data |
| ||||||||||||||||||||||
Luni, 17 Martie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||
Marti, 18 Martie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||
Miercuri, 19 Martie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||
Joi, 20 Martie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||
Vineri, 21 Martie 2025 |
|
- Actualitatecu 3 zile in urma
VIDEO: Intervenție în Defileul Jiului. Alpiniștii utilitari desprind bucățile de rocă periculoase
- Actualitatecu 3 zile in urma
Ați văzut-o? Minora de 15 ani plecată voluntar dintr-un centru de plasament din Uricani, căutată de poliție -ACTUALIZARE: A fost găsită
- Actualitatecu 2 zile in urma
Pentru un trafic mai sigur. Mai multe indicatoare rutiere din comuna Vețel au fost mutate
- Actualitatecu 22 de ore in urma
Furt dintr-o cafenea din Deva, surprins de camerele video. Suspectul, prins rapid de polițiști
- Actualitatecu 3 zile in urma
VIDEO: Bărbat din Deva, arestat preventiv pentru furt calificat
- Actualitatecu 2 zile in urma
Hunedoara: Amenajarea albiei râului Cerna a intrat într-o nouă etapă
- Actualitatecu 3 zile in urma
Reținut preventiv de către polițiști, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat
- Actualitatecu 21 de ore in urma
Minerul Lupeni merge în play-off!