Connect with us
Data: 27/06/2025
.

Actualitate

Președintele CJ Hunedoara, în control, la prima oră a dimineții, la Blocul alimentar și Spălătoria din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Deva

Publicat

pe

Președintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Laurențiu Nistor, a efectuat, vineri dimineață, la prima oră, un control la Blocul alimentar și Spălătoria din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Deva, unitate medicală aflată în subordinea administrației județene.

Șeful CJ Hunedoara spune că a mers să verifice modul în care sunt respectate prevederile legale în materie de cantitățile folosite, calitatea hranei, dar și de respectarea normelor sanitare de igienă la locul de muncă. În cazul zonei în care sunt spălate lenjeriile din saloanele spitalului, a verificat, de asemenea, modul în care este păstrată curățenia.

“Atât Consiliul Județean Hunedoara, cât și Ministerul Sănătății, alocă fonduri consistente pentru reparațiile capitale, pentru extinderea și modernizarea secțiilor spitalului, ca și pentru achiziția de aparatură medicală și mobilier pentru pacienți. În aceste condiții, convingerea mea este că personalul SJU Deva trebuie să depună eforturi susținute pentru ca pacienții să beneficieze, pe lângă condiții de spitalizare la standarde înalte, și de o îngrijire corespunzătoare. Hrana pacienților și curățenia sunt esențiale pentru a ne asigura că cei care apelează la medicii noștri sunt tratați așa cum se cuvine. În urma controlului, am atras atenția că, la prima abatere în ceea ce privește aspectele verificate în această dimineață, voi solicita conducerii SJU Deva măsuri dure, de la diminuări salariale până la desfacerea contractului de muncă. Sper ca avertismentul meu să fie înțeles corect de către cei vizați și că activitatea din cele două zone amintite mai sus se va ridica la nivelul eforturilor pe care administrația județeană le depune pentru a oferi pacienților servicii de calitate!”, a transmis președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor.

Actualitate

Tragedie pe DN66, în localitatea Bănița: O fetiță de 10 ani a murit într-un grav accident rutier

Publicat

pe

Redactat de

UPDATE: A fost declarată decedată și femeia în vârstă de 63 de ani căreia i s-au aplicat manevre de resuscitare, dar fără succes.
O fetiță în vârstă de 10 ani și-a pierdut viața, iar alte trei persoane – printre care o altă minoră – au fost grav rănite în urma unui accident rutier produs în această după-amiază pe Drumul Național 66, în localitatea Bănița, județul Hunedoara. Informațiile au fost transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Un singur autoturism, patru victime

Potrivit primelor date, în accident a fost implicat un singur autoturism în care se aflau patru persoane: două fetițe, în vârstă de 10 și 8 ani, și doi adulți. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipele medicale, fetița de 10 ani nu a mai putut fi salvată.

O femeie aflată în mașină a intrat în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au inițiat manevre de resuscitare la fața locului. Ceilalți doi pasageri – o fetiță de 8 ani și un bărbat de 63 de ani – erau conștienți și cooperanți și au fost transportați de urgență la Spitalul din Petroșani.

Intervenție amplă a salvatorilor

Pentru gestionarea situației de urgență, la locul accidentului au intervenit rapid pompierii Detașamentului Petroșani cu două autospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD. În sprijin au fost trimise și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, precum și un elicopter SMURD cu echipaj medical, pentru eventualul transport aerian al victimelor.

Advertisement

Primele cercetări efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg arată că un bărbat în vârstă de 63 de ani, din județul Gorj, care conducea un autoturism pe direcția Hațeg–Petroșani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un cap de pod aflat pe marginea drumului.

Polițiștii au deschis o anchetă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs tragicul eveniment.

FOTO: ISU HUNEDOARA

Citeste mai mult ...

Actualitate

Participanții la Festivalul Internațional de Folclor „Carpatica”, întâmpinați la Consiliul Județean Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Participanții Festivalului Internațional de Folclor „Carpatica”, eveniment ajuns la ediţia a XXIV-a, au fost întâmpinați, astăzi, de reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, la sediul instituției din Deva.

Grupurile de copii și tineri din străinătate, dar și din mai multe județe ale țării, au fost primiți de vicepreședintele Alin Țambă, care a transmis mesajul de bun venit al președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și le-a vorbit despre trecutul istoric și frumusețile județului Hunedoara, dar și despre clădirea impozantă a Palatului Administrativ. La rândul lor, reprezentanții ansamblurilor prezente la întâlnire au vorbit despre zonele din care provin și despre activitatea artistică pe care o desfășoară pentru păstrarea și promovarea tradițiilor și obiceiurilor din comunitatea lor.

Sursa foto: CJ Hunedoara

Festivalul Internațional de Folclor „Carpatica” debutează în această după -amiază, la ora 17:30, la Deva, printr-o paradă a costumului, dansului şi cântecului popular, care va avea loc pe traseul Parcul „Cetate” → Piața Unirii, urmată de festivitatea oficială de deschidere a evenimentului. Sâmbătă, de la ora 17.30, ansamblurile participante la festival vor fi prezente la Hunedoara cu o paradă a portului popular pe Pietonala „Corvin”, urmată de un spectacol în aer liber la Centrul Cultural „Corviniana”. Duminică, la Geoagiu, de la ora 11:30, va avea loc spectacolul de închidere a festivalului, iar la ora 15:00 se va desfășura parada portului popular la Geoagiu-Băi.

Advertisement

La ediția din acest an a festivalului, participă ansambluri folclorice din Croația, Macedonia de Nord, Serbia și Ungaria, alături de ansambluri din județele Alba, Argeș, Bihor, Botoșani, Cluj, Gorj, Sibiu, Suceava, Timiș și Tulcea. Județul Hunedoara este reprezentat de Ansamblul „Pădureanca” al Palatului Copiilor Deva.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Semafoare inteligente, instalate în Geoagiu

Publicat

pe

Redactat de

 

Patru semafoare inteligente au fost instalate în orașul Geoagiu, pentru creșterea siguranței rutiere.

Potrivit unui anunț transmis de Primăria Orașului Geoagiu, noile semafoare inteligente în următoarele locații: Terenul de sport din Gelmar, Pod Mahler, Școala Generală, Casa de Cultură din Geoagiu Băi.

“Aceste semafoare sunt dotate cu radar integrat, care detectează depășirea vitezei legale. În acest caz, semaforul trece automat pe roșu doar pe sensul de mers unde s-a depășit viteza”, au explicat reprezentanții administrației publice locale.

Aceștia au precizat că radarul nu are rol de sancționare, nu emite amenzi și nu fotografiază mașinile. De asemenea, fiecare semafor este prevăzut cu buton pentru pietoni, pentru a permite o traversare în condiții de siguranță.

Advertisement

“Aceste măsuri urmăresc creșterea siguranței rutiere, în special în apropierea școlilor și zonelor circulate pietonal. Vă rugăm să circulați cu prudență și să respectați semnalizarea rutieră! Împreună facem Geoagiu un oraș mai sigur!”, au transmis reprezentanții Primăriei Geoagiu.

 

Sursa foto: Primăria Orașului Geoagiu
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate