Actualitate
Opt femei pe scena Teatrului I.D.
„Opt femei” – o piesă de teatru „polițistă” se joacă sâmbătă, într-o atmosferă de Crăciun, pe scena de la Petroșani. Va fi o poveste frumoasă despre care actorii nu au vrut să facă multe dezvăluiri, dar regizorul Gelu Badea a promis că va încânta publicul.
Opt femei, un Crăciun și o poveste interesantă, cu aceste „ingrediente” își așteptă spectatorii, sâmbătă, actorii Teatrului din Petroșani, care vor juca piesa scrisă de Robert Tomas. Izabela Badovics, Oana Liciu-Gogu, Oana Crișan, Amelia Toaxen, Bianca Holobuț, Corina Vișinescu, Irina Bodea Radu și Nicoleta Niculescu, care joacă rolurile celor opt femei, așteaptă ca publicul să le fie alături, pentru că fiecare dintre ele are propria-i poveste fiecare la fel de fascinantă. „Pot să vă spun că publicul va vedea o poveste de Crăciun, o poveste interesantă, care le va da de gândit și ne va da de gândit tuturor. Vor vedea 8 femei, 8 caractere și ce se poate întânpla într-o familie, într-o noapte de Crăciun”, a afirmat Oana Liciu-Gogu, una dintre actrițele pe care am regăsit-o pe scenă, la repetiții.
Unul dintre personaje este interpretat de Oana Crișan Niculescu, iar în noaptea de Crăciun se va afla și ea alături de bradul împodobit. „Eu sunt sora stăpânei casei, un personaj plin de farmec și una dintre femeile nebune din casa aceasta, spectacolul fiind despre ceea ce se poate întâmpla într-o casă în care nu mai este niciun bărbat, ci doar 8 femei”, a adăugat Oana Crișan Niculescu.
O piesă clasică, cu acțiune polițistă
Opt femei, Crăciunul și un mort în casă, face din piesa de teatru o acțiune de-a dreptul polițistă, iar regizorul spune că nu trebuie să ne așteptăm la o piesă clasică. „E, ceea ce numește orice specialist, o piesă polițistă, o întâmplare care are loc în preajma Crăciunului, cu 8 femei, cărora li se întâmplă ceva. Nu e ca „Hamlet”, nici ca „Dama cu camelii” sau alte spectacole. Este o altă formulă de spectacol, pe care am încercat să o aducem la un nivel artistic cât mai ridicat”, a adăugat Gelu Badea, regizorul piesei.
Așadar, sâmbătă, începând cu ora 18:00, pe scena teatrului de la Petroșani are loc premiera piesei „Opt femei”.
Actualitate
FOTO: Gospodărie cuprinsă de flăcări în Bucium-Orlea
Echipaje de intervenție formate din 20 pompieri militari din cadrul ISU Hunedoara au intervenit, în această după-amiază, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la casa de locuit și la anexele unei gospodării din satul Bucium-Orlea, comuna Sântămăria-Orlea.
La sosirea pompierilor ardea generalizat casa de locuit, garajul și anexele gospodăriei. Echipajele au intervenit de urgență cu 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă, de medie și mare capacitate, o autospecială de primă intervenție și comandă, dar și cu o ambulanță SMURD. Din fericire nicio persoană nu a fost rănită.
Suprafața afectată de flăcări a fost de aproximativ 200 metri pătrați, iar intervenția promptă a pompierilor a salvat de la distrugere o parte importantă a casei.
La sosirea pompierilor, într-o anexă cuprinsă de foc au fost găsite 4 animale (două vaci și doi porci) care au murit din cauza efectelor incendiului.
Pompierii care au acționat pentru localizarea și stingerea incendiului fac parte din subunitățile ISU Hunedoara de la Deva, Bretea Română, Baru, Totești și de la Detașamentul de pompieri Hunedoara al cărui comandant a coordonat intervenția.
La intervenția pentru stingerea focului, alături de pompierii militari au participat și lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) din comuna Sântămăria Orlea.
După lichidarea incendiului, misiunea pompierilor a continuat pentru a pune în siguranță proprietatea prin eliminarea oricărei posibilități de reaprindere a flăcărilor, având în vedere că pe terenul gospodăriei se află o cantitate mare de material lemnos.
Cauzele probabile care au determinat izbucnirea incendiului urmează să fie stabilite.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
Hunedoara găzduiește etapa preliminară a unei competiții naționale de robotică
În acest sfârșit de săptămână, Hunedoara devine un centru al inovației și creativității tehnologice, găzduind etapa preliminară a unei competiții naționale de robotică. Evenimentul se desfășoară sâmbătă și duminică, 11-12 ianuarie, în Sala de Sport a Liceului Teoretic „Traian Lalescu” și reunește 18 echipe de robotică din 10 județe ale țării, reprezentând școli din vestul și sudul României.
Programul competiției
Evenimentul începe în ambele zile la ora 11:00, iar meciurile propriu-zise se vor desfășura după următorul program:
12:00 – 13:30: prima sesiune de meciuri;
14:30 – 16:45: a doua sesiune de meciuri.
Publicul are acces gratuit, fiind invitat să participe și să susțină echipele tinere în această competiție captivantă.
Organizatori locali și spirit de echipă
Competiția este organizată de echipele de robotică din Hunedoara, RavenTech HD și RobotX Hunedoara, care joacă un rol esențial în promovarea educației STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) în rândul elevilor din comunitate.
Această etapă preliminară este o oportunitate de a celebra inovația, pasiunea pentru tehnologie și spiritul de echipă, oferindu-le participanților șansa de a se califica pentru etapele superioare ale competiției naționale.
Hunedoara își reconfirmă astfel statutul de oraș implicat în educația de excelență și în dezvoltarea competențelor tehnice ale tinerei generații.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA
Actualitate
Colectare gratuită a brazilor de Crăciun în Deva: O inițiativă pentru un oraș mai curat și mai verde
Primăria Municipiului Deva, prin Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală (SPIGM), a demarat colectarea gratuită a brazilor de Crăciun de la locuitorii orașului. Scopul acestei inițiative este gestionarea responsabilă a deșeurilor și transformarea pomilor de iarnă în compost, o soluție ecologică ce contribuie la protejarea mediului.
Cum se realizează colectarea?
Pentru o desfășurare eficientă, cetățenii sunt invitați să depoziteze brazii după cum urmează:
În zonele de blocuri: Brazii pot fi lăsați lângă punctele de colectare a deșeurilor menajere.
În zonele de case: Locuitorii sunt rugați să plaseze pomii în fața locuinței și să trimită un mesaj la numărul de telefon 0721472118, indicând adresa exactă (strada și numărul casei).
Programul de colectare
Colectarea se efectuează de luni până sâmbătă, iar locuitorii sunt încurajați să respecte indicațiile pentru a evita deteriorarea spațiilor verzi, a trotuarelor sau a căilor de acces.
Beneficiile inițiativei
După colectare, brazii sunt transformați în compost, o soluție prietenoasă cu mediul, care sprijină reciclarea naturală și promovează sustenabilitatea.
Primăria Deva mulțumește cetățenilor pentru sprijinul acordat acestui proiect și pentru implicarea activă în menținerea orașului curat și responsabil față de natură.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Licitația pentru întreținerea drumurilor județene, contestată fără succes
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Cod galben de vânt și viscol la munte
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Atenție, șoferi! Lucrări de montare parapet median pe A1 Sibiu -Deva. Se circulă cu restricții
-
Stiri nationalecu 3 zile in urma
Râs căzut într-o fântână, în Masivul Parâng, salvat de salvamontiști
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Hunedorenii pot achita taxele și impozitele locale: Opțiuni extinse de plată, inclusiv online
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Protest la Penitenciarul Deva, vineri, față de Ordonanța „Trenuleț”
-
Actualitatecu 2 zile in urma
O tânără de 24 de ani, dată dispărută, după ce a plecat de acasă, din Sântămăria -Orlea
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Atenționare meteo – Cod galben de vânt puternic în Munții Apuseni și în Carpații Orientali