Actualitate - Eveniment
Parcul de Afaceri din Simeria a trecut în administrarea Primăriei

Primăria Orașului Simeria a preluat, de curând, prin Centrul Cultural și de Creație, administrarea Parcului de Afaceri din oraș, iar autoritățile locale speră să îl poată transforma cât mai curând într-un loc râvnit de oamenii de afaceri. Mai mult, aceștia speră să poată obține și venituri suplimentare. Edilul local este optimist și spune că are, deja, solicitări de la o firmă din București care dorește să închirieze un spațiu considerabil în incinta Centrului de Afaceri.
„Ne dorim să exploatăm la maximum clădirea Parcului de Afaceri, astfel încât, pentru început, să obținem venituri pentru a se autosusține, iar mai apoi și venituri suplimentare pentru desfășurarea unor activități ale Centrului Cultural și de Creație a orașului. În acest moment, reprezentanții Centrului elaborează un plan, pe care urmează să ni-l prezinte, și împreună să stabilim cum vom face din acest loc unul atractiv pentru oamenii de afaceri. Noi am preluat Centrul și cu un portofoliu de chiriași, care vor rămâne, iar cele cinci hale industruiale sunt toate închiriate. Avem o serie de spații pentru birouri care, deocamdată sunt goale, și pe care intenționăm să le oferim spre închiriere prin procedurile specifice închirierii spațiilor publice. Oamenii de afaceri interesați pot obține o chirie de doar 2 euro pe metru pătrat, pe lună. Mai mult, de la începutul acestui an nu mai sut restricții în ce privește chiriașii. Adică, nu va mai fi obligatorie închirierea doar către firmele nou înființate, care să aibă un anumit număr minim de angajați. Așadar, ne avantajează că nu mai sunt impuse acele restricții și avem semnale că se vor face închirieri chiar de săptămâne viitoare. O firmă din București, care nu este nou înființată, dar îndeplinește condițiile inițiale pe care le avea Parcul de Afaceri, dorește să își mute birourile la Simeria. Astfel, s-ar ocupa circa 200 de metri pătrați din spațiile destinate birourilor . Va trebui, însă, să rezolvăm problema pazei, accesul ne mai făcându-se pe bază de cartelă. Sunt optimist că aceste spații vor fi animate și nu va fi doar o simplă clădire în care proiectăm de sărbători imagini”, a declarat primarul orașului Simeria, Emil Rîșteiu.
Clubul copiilor, mutat în casă nouă
Managerul Centrului de Cultural și de Creație al Orașului Simeria, Anca Albu, susține că își dorește să elaboreze un plan de promovare în așa fel încât să închirieze toate spațiile libere existente. „ Suntem în plin proces de elaborare de idei și sper să reușim să luăm cele mai bune decizii pentru a închiria toate spațiile libere existente. Noi vom avea la dispoziție sala de conferințe, pe care până acum o închiriam, pentru a derula activitățile Centrului. Luăm, de asemenea, în calcul și relocarea Clubului Copiilor, de lângă Parcul Dendrologic, în unul dintre aceste spații, pentru a nu mai fi atât de dispersați. Astfel, vom putea gestiona mai ușor toată activitatea”, a declarat managerul Centrului de Cultural și de Creație al Orașului Simeria, Anca Albu.
Construcția inițială, unde se află actualmente Parcul de Afaceri Simeria, a fost începută în 1992, și trebuia să fie casă de cultură, dar lucrările au fost în scurt timp abandonate. În 2008 s-a demarat procedura de reluare a lucrărilor, iar un an mai târziu s-au accesat fonduri europene, lucrările fiind reluate din nou în 2010, pentru ca patru ani mai târziu să fie finalizate. Proiectul Parcului de Afaceri Simeria a început în urmă cu 10 ani și a fost demarat de Primărie în colaborare cu Consiliul Județean Hunedoara. Valoarea investiției a fost de 22 de milioane de lei, din care o treime sunt fonduri europene.
Actualitate
„Cupa, în ghearele corbului!”

Castelul Corvinilor devine, din nou, gazda unei povești pline de emoţie şi simbolism. Fotograful Sebastian Popescu lansează albumul fotografic de colecţie „Cupa, în ghearele corbului!”, însoţit de o expoziţie fotografică impresionantă, în cadrul unui eveniment care va avea loc în Sala Bethlen, începând cu ora 17:00.
La un an de la cucerirea trofeului
Evenimentul marchează un an de la momentul istoric în care echipa Corvinul Hunedoara a câştigat Cupa României aducând, ulterior, trofeul chiar la… Castel. Albumul şi expoziţia surprind, în câteva sute de imagini spectaculoase, drumul echipei spre glorie, prin ochii şi obiectivul lui Sebastian Popescu.
“Vă invităm să retrăiți emoțiile parcursului istoric de anul trecut, alături de cei care au fost parte a transformării unui vis în realitate. O imagine cât o mie de cuvinte! acest motto prinde viață în fiecare fotografie expusă, în fiecare pagină a albumului care documentează nu doar o performanță sportivă, ci și renașterea unei comunități în jurul unui vis comun. La exact un an de la momentul în care am scris o filă de poveste şi am adus Cupa la Castel, te invităm să faci o călătorie emoționantă printre imagini, pasiune și istorie. Îţi vor fi alături chiar cei care au transformat un vis, în realitate! Vino să descoperi un album fotografic de colecţie şi o expoziţie pe măsură – „Cupa, în ghearele corbului!”, o călătorie printre câteva sute de imagini realizate de Emil-Sebastian Popescu, care au surprins performanţa unei echipe care a visat, a muncit şi a pus Hunedoara, din nou, pe harta fotbalului românesc! Fii parte a unui eveniment unic, desfășurat în decorul legendar al Sălii Bethlen din Muzeul Castelul Corvinilor! Emoția e vie! Vino să o vezi cu ochii tăi!” , au anunțat cei de la FC Corvinul 1921 Hunedoara.
Accesul la eveniment este gratuit, iar publicul are ocazia să achiziționeze albumul fotografic la prețul de 165 de lei, respectiv fotografii imprimate profesional, la prețul de 40 de lei.
Actualitate - Eveniment
Reținut după ce și-a amenințat concubina. A încălcat și ordinul de protecție

A fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști, sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie, amenințare și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție
În data de 12 mai 2025, în jurul orei 13:50, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată cu privire la un conflict în familie, la o adresă din localitate.
La fața locului s-a deplasat patrula de ordine publică, care a aplanat conflictul și a stabilit că o femeie de 49 de ani ar fi fost implicată într-o dispută cu un bărbat de 53 de ani, din Hunedoara, concubinul său, în urma căruia ar fi fost lovită de către acesta cu palmele peste față.
După completarea formularul de evaluare a riscului, polițiștii au emis, față de bărbat, un ordin de protecție provizoriu, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.
Actualitate
Marți 13 – „Preveniți ghinionul!”. Ziua Informării Preventive în județul Hunedoara

Începând cu anul 2011, la inițiativa Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în parteneriat cu E.ON România, fiecare zi de marți, 13, este declarată Ziua Informării Preventive.
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO| Grădinița P. P. Nr. 7 din Deva și structurile aparținătoare și-au deschis porțile pentru viitorii preșcolari
- Actualitatecu 2 zile in urma
Mașină incendiată pe o stradă din Orăștie, în miez de noapte
- Actualitatecu 2 zile in urma
Oseminte ce par a proveni de la două persoane, descoperite în urma unui incendiu la Meria
- Actualitatecu 2 zile in urma
VIDEO| O femeie din Deva a fost înșelată cu peste 57.000 de lei. Polițiștii au reușit recuperarea unei părți din prejudiu
- Actualitatecu 2 zile in urma
Lucrări intense în tunelul 1 de pe Autostrada A1 Lugoj – Deva: Se lucrează non-stop pe sectorul Margina – Holdea
- Actualitatecu 2 zile in urma
Cod galben de vreme rea în județ. Revin ploile, iar vremea se menține rece
- Actualitatecu 3 zile in urma
Ghinion pentru handbalistele de la CSȘ Petroșani
- Actualitatecu 3 zile in urma
România strălucește la Campionatul Mondial de Karate Fudokan din Polonia. Triplă victorie pentru Sensei Mircea Popa