Actualitate
Participare record la maratonul Retezat SkyRace din acest an
Sute de sportivi și iubitori de munte din zeci de țări ale lumii au fost, în weekend-ul trecut, în Valea Jiului, la o cursă de alergare, ajunsă în acest an la cea de a VI-a ediție. Concurenții care s-au înscris în competiția Retezat SkyRace au venit în zonă ceva mai devreme de ziua competiției, pentru că, spuneau ei, au vrut să vizualizeze traseul și pentru că le plac locurile de aici.
„Am început alergarea în urmă cu trei ani, direct cu un concurs de alergare la munte și mi-a plăcut foarte mult. E frumos, pentru un stil de viață sănătos, plus că la munte, traseul nu este monoton, ci sunt trasee frumoase. M-am înscris și anul acesta. Aștept un timp mai bun ca anul trecut, deși știu că este un traseu destul de dificil de sky runing, cu porțiuni tehnice, de gol alpin”, ne-a explicat unul dintre concurenții tineri, care vineri vizualiza traseul.
Concursul s-a desfășurat pe trei trasee: Custura, Buta și Valea Marii, iar la final, fiecare a avut câte ceva de câștigat. Organizatorii sunt de părere că acum, la această ediție, au venit cei mai mulți concurenți de până acum și cred că locurile de cazare din zonă sunt deja insuficente, turismul montan de la noi fiind în aceste zile promovat în toată lumea. „Acest concurs presupune un număr-record de participanți. Sunt peste 1.200 de persoane, nu mai știu din câte țări sunt înscriși și spun doar că ultima țară pe listă este Israel. Nu știu câți oameni din Israel au fost în Valea Jiului până acum și a venit o doamnă care ne-a rugat special să o înscriem. De acest concurs s-a auzit cam peste tot în lume, primim feed-back din multe țări, în special din Europa, dar am depășit și granițele Europei. Anul trecut, filmul oficial al competiției a ajuns până în SUA și a fost unul dintre cele mai vizualizate filme de alergare montană la nivel global. Deci, vorbim despre o reclamă foarte bună pentru Retezat și pentru Valea Jiului”, a spus Radu Milea, unul dintre organizatorii competiției Retezat SkyRace 2017.
Sub sloganul „Aleargă la înălțime” sâmbătă s-a dat startul competiției la înălțime din zona Cheile Buții. „Traseul e la fel, ca în fiecare an. Cel mai greu e de 28 de km și 2.300 de metri, diferența de nivel. E probabil unul dintre cele mai grele trasee din țară, dar lumea spune că, pe lângă faptul că e greu, e și frumos, pentru că traseele și peisajele din Retezat, știm cu toții, sunt speciale”, a mai adăugat Radu Milea.
În zona Uricani și Câmpu lui Neag, cabanele au fost tot weekend-ul pline de turiștii care au venit la această ediție a cursei la înălțime.
Actualitate
APIA a început campania de primire a Cererilor de plată pentru anul 2025

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat astăzi, 3 martie 2025, Campania de primire a Cererilor de plată în anul 2025. Fermierii pot depune Cererea de plată până pe data de 30 mai, fără obligația de a se prezenta la Centrele APIA, doar prin accesarea aplicației geospațiale AGI Online, conform Instrucţiunilor de utilizare disponibile în interfaţa aplicaţiei, pe site-ul APIA www.apia.org.ro.
În situația în care se accesează și scheme din sectorul zootehnic, fermierii se vor prezenta la Centrele APIA conform programării pe care au stabilit-o în prealabil cu funcționarii APIA, în vederea completării declarației sector zootehnic în aplicația dedicată sectorului zootehnic, înainte de accesarea AGI Online. Astfel, funcționarii APIA vor contacta fermierii în vederea programării pentru depunerea Cererilor de plată.
La completarea Cererii, fermierii care sunt beneficiari APIA își vor actualiza informațiile din Cererea de plată pentru Campania 2025. Se va completa o singură Cerere de Plată, chiar dacă solicitantul utilizează suprafeţe de teren și/sau deține explotații cu cod ANSVSA în diferite localităţi/judeţe.
Fermierii trebuie să verifice împreună cu primăria pe raza căreia utilizează terenul, situația înscrierii în Registrul agricol a datelor despre terenul agricol și să permită acesteia să transmită la APIA adeverințele privind utilizarea terenului conform înscrierii în Registrul Agricol.
Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii Cererii de plată şi să fie valabile la data depunerii acesteia.
Adeverințele emise pentru schemele de sprijin cuplat din sectorul zootehnic de către asociaţia/agenţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei/oficiul pentru zootehnie judeţean, pot fi transmise electronic prin platforma pusă la dispoziție de către APIA, cu informarea fermierului conform procedurii deja utilizate și în anii anteriori de campanie. De asemenea, fermierii care deţin animale în exploataţie au obligația să se asigure că datele acestora sunt actualizate/corectate în Baza Națională de Date (BND) (la medicul veterinar concesionar/asociaţie/propriile evidenţe, dacă este utilizator SNIIA).
Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz.
Fermierii pot semna Cererile folosind și semnătura electronică. În această situație este necesar să anunțe (prin mesaj, telefonic sau prin e-mail) funcționarul desemnat să gestioneze cererea despre faptul că dorește să se semneze electronic Cererea de plată. Semnătura electronică aplicată pe cererea de plată trebuie descărcată din aplicația AGI Online la data depunerii Cererii. Angajamentele și declarațiile, părți ale cererii de plată, se vor semna, de asemenea, electronic la aceeași dată.
Materialele de informare (afiș, pliante, broșură) aferente Campaniei 2025, legislația aferentă, informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei măsuri de sprijin/intervenții și listele cu UAT-uri eligibile pentru Măsura 10, DR-01, DR-02, DR-03, DR-09, DR-10, DR-11, pot fi consultate la Centrele APIA și pe site-ul instituției: www.apia.org.ro.
Foarte important este ca, înainte de semnarea Cererii de plată 2025, solicitanții să verifice încă o dată infomațiile înscrise în aceasta și documentația care o însoțește.
„Asigurăm fermierii de tot sprijinul specialiștilor APIA în informarea cât mai eficientă cu privire la depunerea Cererilor de plată în anul 2025 și furnizarea informaţiilor necesare pentru accesarea intervenţiilor/măsurilor/schemelor prevăzute în Planul Strategic 2023-2027 și măsurilor de mediu și climă din PNDR 2014 – 2020. Totodată, rugăm fermierii să respecte data și ora programării la APIA în vederea depunerii în timp util a Cererii de plată în anul 2025”, transmit reprezentanții APIA.
Actualitate
Distrugere de muniţie în poligonul din zona Bârcea Mică. Activitățile de detonare vor avea loc joi

Unitatea Militară 01794 Deva aduce la cunoștința cetățenilor că, joi, 06 martie 2025, între orele 09:00-14:00, va efectua activități de instrucție, respectiv detonare a unor încărcături de exploziv în poligonul cu destinație specială Bârcea Mică.
“Toate activitățile de instrucție se vor desfășura cu respectarea de către Unitatea Militară 01794 Deva a tuturor normelor de siguranță, sănătate și securitate în muncă, protecția mediului și apărare împotriva incendiilor prevăzute de actele normative în vigoare. Accesul populației în zona poligonului este interzis în timpul executării distrugerii muniției”, se arată într-un comunicat transmis de Compartimentul Comunicare al Primăriei Municipiului Deva.
Actualitate
Acțiuni pentru siguranța școlară. Întâlniri cu elevi și verificări în școli și în localuri din apropiere

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, în colaborare cu jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Hunedoara, au desfășurat, zilele trecute, o amplă acțiune privind creșterea gradului de siguranță școlară la nivelul întregului județ.
În cadrul acțiunii, au fost organizate 45 de activități de informare cu caracter educativ-preventiv, adresate elevilor, la care au participat 1.242 de persoane.
“Polițiștii au fost prezenți în cadrul a patru întâlniri tematice realizate cu reprezentanții unor unități de învățământ, întâlniri care au avut drept scop îmbunătățirea climatului de siguranță școlară. De asemenea, au fost efectuate controale la nivelul unităților de învățământ și al zonelor adiacente. Patru agenți de pază din cadrul unor instituții școlare au fost verificați pentru respectarea atribuțiilor de serviciu, iar 62 de unități de alimentație publică situate în apropierea școlilor au fost controlate pentru respectarea normelor legale. În cadrul verificărilor, au fost legitimate peste 100 de persoane în zonele din proximitatea școlilor, 4 elevi fiind identificați absentând de la orele de curs”, au informat reprezentanții IPJ Hunedoara.
Acțiuni de acest gen vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea un mediu de siguranță și protecție pentru toți elevii.
Sursa foto: IPJ Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu o zi in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu 23 de ore in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga
- Actualitatecu o zi in urma
LPS Cetate, campioana județului la fotbal licee
- Stiri nationalecu o zi in urma
Restricții de circulație pe Valea Oltului, timp de aproximativ o lună